Capacitatea de a resimti intens si pentru perioade mari de timp starea de bucurie este semnul unui suflet sanatos. Cu cat va puteti bucura mai usor, cu atat aveti un suflet mai sanatos. Cu cat motivele pentru care va puteti bucura sunt mai simple cu atat sanatatea sufletului este mai buna. Luati in serios aceasta corelatie. Nu este doar o parere sau o simpla idee. Evaluarea starii de sanatate a trupului se poate face printr-o multime de mijloace. Sanatatea sufletului se observa prin capacitatea de a trai starea de bucurie. Tristetea, blazarea, plicitiseala sunt semnele unor maladii ale sufletului. Dacă nu le tratati la timp consecintele acestor "boli" se vor resimti chiar si dincolo de mormant.


Capacitatea de a te bucura cu usurinta este totodata semnul unui om plin de virtuti. Iubirea, iertarea, generozitatea, bunatatea, abnegatia sunt prezente doar intr-un suflet sanatos. Un om fericit, bucuros manifesta cu usurinta si virtutile. Cautati sa fiti bucurosi cat mai mult timp si din motive cat mai simple. Astfel va veti mentine sanatosi pana in ultima clipa a vietii intrupate si chiar si dincolo.


E o nevoie mare de oameni bucurosi in intreaga lume! Imprieteniti-va cu Ingerul Bucuriei. Fiti veseli, fericiti sau macar zambiti cat mai mult. Va veti face bine voua insiva si multor altora!

Hmm....cum ar arata cartea vietii mele?Acum...

Uita-te la mine. Nu, nu la chipul meu, la MINE. Citeste-ma. La lumina unei lumanari, a unui bec, cum vrei tu… doar citeste-ma si atat.

Da fila dupa fila… citeste-ma de la stanga la dreapta, de sus in jos, pe diagonala, printre randuri...incearca sa nu  pierzi nimic. Cauta esentialul. Fa conspect din mine. Sari peste capitolul in care eu sunt putin mai stresata. Da, stiu, poate sunt mai multe pagini de genul acesta… dar nu sunt scrise de mine, le-a pus cineva acolo din greseala. Nu sunt eu cea pe care o gasesti in acele randuri. Cauta-ma in alta parte.

Nu, NU, stai...nu sari peste descrieri… stiu ca vrei sa ajungi la dialog, toti vrem asta… dar citeste si descrierile. Uite una care imi place mie: prima intalnire. Iti amintesti? Chiar era nevoie sa fie un amfiteatru? Lume multa....te-am zarit cand ai intrat. Te-ai pus jos, ai luat telefonul si mi-ai trimis un mesaj „Oare pe unde esti?”...iar eu ti-am raspuns, „sunt chiar in spatele tau”  Nu eram pregatita pentru ceea ce a urmat si nu am crezut niciodata povestile de genul ” te pierzi in privirea lui...ramai fara cuvinte...” Mai ai bucata de suflet pe care am rupt-o atunci din mine si ti-am daruit-o tie? Nu, nu te chinui sa-mi raspunzi...eu cred ca o mai  ai, o vad in ochii tai. Bucata de suflet pe care tu mi-ai daruit-o mie stii unde e? La mine in suflet...am completat cu ea locul liber, ramas atunci cand ti-am dat o bucatica din sufletul meu.

 Ai ajuns la dialog… ti se pare banal? Ar trebui sa pun intrebarile stereotip  „Cum a fost ziua ta?” „ce-ai facut azi?”, sau „ai muncit mult?”...hmm, si in cazul acesta nu sunt originala.

 Dar, VREAU sa stiu… ma mistuie gandul ca poate ai avut pentru o clipa nevoie de mine si eu nu am fost acolo, …si VREAU si AM NEVOIE sa stiu tot… asa ca, DA, te intreb „cum a fost ziua ta?” „ce-ai facut azi?” sau „ai muncit mult?” ... si nu o fac doar din politete… Zambesti? Si  te gandesti ca sunt copil, nu-i asa? SUNT. Si vreau sa pastrez  copilul din mine, sa nu pierd niciodata aceea  candoare, puritate, seninatate a copilului. Priveste in ochii unui copil si vei avea sentimentul ca privesti intregul univers. Si nu stiu de ce...dar in prezenta ta ma simt un copil...un copil dornic de joaca... vreau sa fii partenerul meu. Uneori ma gandesc ca este o joaca bizara...asemeni unui joc  de sah, fiecare cu piesele lui...atatea strategii, rocade, mutari...mereu in sah, dar niciodata in sah-mat.

 Ai ajuns la capitolul cu bucurii? Da pagina. Inca una. Mai da. Continua. Nu observi nimic? Da, sunt multe personaje aici. Dar tu esti acolo, mereu… „la bine si la greu”… Nu… lasa capitolul cu „la greu”… capitolele de genul acesta servesc doar ca liant pentru cele despre bucurii… sunt simple umbre sortite sa scoata in evidenta lumina… atata tot. Deci capitolulcu bucurii, exista datorita tie...tu l-ai scris.

Deci... m-ai citit. Ma citesti in fiecare zi....si uneori mai scrii, mai adaugi cate un pasaj.

 Ai uitat sa verifici ceva…. Prima pagina. Ti-am scris o dedicatie. Din prima pagina te asigur ca fiecare fila din cartea vietii mele e pentru tine…:)

Mi-e dor de zilele ce au trecut
Si nu o sa mai vina …
Mi-e dor de ochii tai caprui
De atingerea ta fina …
Mi-e dor de vise si lucruri marunte
De... tampenii si alte amanunte …
Mi-e dor de glumele la care-atunci radeam
De zambetul tau ... atunci cand ne sarutam …
Mi-e dor de vise, sperante si fapte
De semnele de dragoste nevinovate …
Mi-e dor sa ies cu tine seara
Sa stam si sa privim iar in tacere, marea …
Mi-e dor s-adorm si sa ma trezesc cu tine-n gand
Sa ma gandesc cat te iubesc de mult …
Mi-e dor sa ma oglindesc in a ta privire
Sa cred din nou in sfanta nemurire …
Mi-e dor sa ating luna si stelele
Sa imi redai din nou ...aripile …
Mi-e dor sa stau si sa iti povestesc
Sa rad, sa plang, sa cant si sa glumesc …
Mi-e dor si iar mi-e dor
de tine...

Iubirea divină - darul nepreţuit al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi

 
Motto: „Atunci când iubirea devine infinită,
imposibilul devine cu uşurinţă posibil...
...şi iubirea devine DUMNEZEU”.

DUMNEZEU este IUBIRE şi IUBIREA divină este calea cea mai directă către DUMNEZEU, căci atunci când iubirea devine infinită ea îşi regăseşte spontan şi aproape instantaneu propria-i sursă, care este DUMNEZEU.

Întreaga creaţie a fost structurată de către DUMNEZEU ca manifestare a Iubirii Sale infinite exprimată într-o formă concretă, din iubire, pentru iubire, pentru ca acesta să se regăsească pe sine însăşi, recunoscându-şi esenţa printr-un gen de autorevelare am putea spune, căci atunci când orice impuritate a fost eliberată din iubirea umană şi aceasta se transformă în iubire divină nimic nu o mai împiedică să fie ceea ce a fost creată să fie şi să manifeste – autorevelarea tainicei vibraţii infinite şi supreme a Inimii lui DUMNEZEU.

Iubirea divină este infinită, eternă, constantă, nesfârşit de profundă, continuu egală ca manifestare sau altfel spus absolut necondiţionată. Ea nu cere niciodată nimic, nu reproşează nimic, ci pur şi simplu există într-o continuă exprimare şi autorevelare de sine a Inimii (Conştiinţei) Supreme a lui DUMNEZEU. Singur jocul iluziei cosmice (MAYA) este cel care prin Voinţa Supremă a lui DUMNEZEU face ca ea, iubirea, să fie uneori revelată, alteori ocultată, numai şi numai pentru a spori în inima creaturii dorul infinit după Creatorul său, Supremul Tată Ceresc - DUMNEZEU.

Însăşi Suprema Mamă Divină, MAHASHAKTI, nu este altceva decât prima proiecţie exterioară (nemanifestării) a lui DUMNEZEU, Supremul Tată Ceresc, ca manifestare a Inimii Sale, al cărei freamăt inefabil nu exprimă altceva decât iubirea Sa infinită. Tocmai de aceea, la acest nivel ultim, Tatăl şi Mama Divină sunt etern şi indisolubil fuzionaţi în Suprema Unitate Divină, Doi într-Unul, Cuplu Divin SHIVA – SHAKTI, expresie eternă a Conştiinţei şi Beatitudinii divine în pura sa Existenţă (SAT-CIT-ANANDA), din a căror iubire supremă şi eternă totul s-a născut. De aceea DUMNEZEU ne spune: „Eu vă iubesc dinainte ca voi să vă naşteţi, iubirea mea vă dă viaţă şi vă susţine în fiecare moment al ei. [...] Realizaţi copiii mei, iubirea mea este cea după care voi tânjiţi!” (Paramahansa Yogananda – Vinul misticilor).
De aceea iubirea creaturii faţă de Creator, iubirea fiinţei faţă de DUMNEZEU, Îl cheamă pe DUMNEZEU şi face ca acesta să rămână în inima fiinţei, revărsându-Şi harul, Duhul Său Sfânt. IISUS spunea: „Iubirea pentru voi oamenii M-a atras pe acest Pământ! Iubirea fiinţei umane pentru DUMNEZEU este Spiritul lui DUMNEZEU în inima omului. Eu sunt adevărata viaţă din om, prin iubirea sufletului său pentru Mine, iar această iubire este esenţa Mea în fiecare om. Cel care-şi trezeşte iubirea pentru Mine, acela îşi trezeşte şi spiritul dat lui de către Mine şi, pentru că acest spirit sunt şi trebuie să fiu Eu Însumi, deoarece în afara Mea nu va exista niciodată un alt spirit de viaţă, el Mă trezeşte astfel chiar pe Mine în el şi va renaşte pe deplin în viaţa veşnică. [...] El va fi una cu Mine.”

„Nu există decât un singur simţ care se numeşte iubire şi care sălăşluieşte în inimă. Mai ales acest simţ trebuie întărit, dezvoltat şi purificat, şi tot ceea ce omul face, vrea, gândeşte şi judecă trebuie să fie luminat şi examinat în lumina caldă şi vie ce izvorăşte din focul iubirii curate, pentru ca toate spiritele vieţii să se trezească în dimineaţa vieţii care trebuie să ia naştere în inima omului, (...) căci în esenţă DUMNEZEU este iubire pură şi nu poate fi simţit şi înţeles altfel decât prin iubire! (...) Nimeni nu-L poate recunoaşte pe DUMNEZEU în afara spiritului divin pe deplin revelat din inima omului, care, asemenea lui DUMNEZEU Însuşi, este iubirea cea mai pură şi eterna sărbătoare din inima omului.” (Marea Evanghelie a lui Ioan, transcrisă de Jakob Lorber)

De aceea, aşa cum spunea şi Sfântul Ioan al Crucii, într-o anumită etapă a ei, calea care duce către DUMNEZEU nu este decât o creştere continuă în iubire. În căutarea sa „sufletul Îl iubeşte pe DUMNEZEU cu o iubire atât de mare, chiar dacă e ascunsă şi nu o simte, încât ar fi gata să suporte întru gloria lui DUMNEZEU nu doar etapele uneori dificile ale căii, dar chiar şi multe morţi. [...] Ar fi în stare să săvârşească curajos, calm şi fără reţinere faţă de nimeni, lucrurile cele mai ieşite din comun, cele mai neobişnuite, prin puterea şi beţia dragostei sale pline de dor, numai din dorinţa de a se întâlni cu Cel pe care Îl iubeşte (DUMNEZEU)”.

Iubirea divină este darul nepreţuit al lui DUMNEZEU pentru fiecare dintre noi, dar pe care putem şi chiar este absolut necesar să-l împărtăşim cu semenii noştri și, mai presus de orice, chiar cu Acela care ni l-a dăruit, Supremul Tată Ceresc. Nu mai puţin important este să manifestăm iubire față de noi înşine, acceptându-ne în fiecare clipă exact aşa cum suntem, fără însă a neglija prin aceasta continua noastră creştere şi transformare. De aceea toate marile religii şi filosofii ale lumii ne învaţă: „Iubeşte-L pe DUMNEZEU mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Atunci când inima se deschide, ea este plină de o nesfârşită iubire şi capacitatea ei de a dărui nu se mai bazează pe nimic exterior. Ea dăruieşte pur şi simplu dintr-un elan interior, fără a aştepta ceva în schimb, deoarece ea îşi găseşte spontan şi firesc împlinirea în însuşi actul dăruirii şi primeşte doar spre a dărui şi mai mult, într-o divină împărtăşire a darului primit, împlinind astfel miracolul iubirii.

Iubirea necondiţionată este un atribut firesc al sufletului. A avea o inimă deschisă înseamnă să-i priveşti pe ceilalţi ca fiindu-ţi egali, căci inima recunoaşte spontan esenţa, scânteia divină din fiecare, indiferent care ar fi gradul acesteia de trezire şi manifestare, sfidând în totalitate împărţirea în inferior şi superior, pe care doar egoul o poate face. De aceea, o inimă deschisă este întotdeauna un sanctuar al iubirii și, astfel, o poartă larg deschisă spre dumnezeire. Şi în acest sens, iată un exectițiu foarte simplu, edificator: opriți-vă pentru câteva clipe din ceea ce faceți, fiind cât mai conştienți de momentul prezent şi puneţi-vă întrebarea: Sunt eu acum, în acest moment, conştient de iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru mine? Dacă răspunsul este „Da” atunci veți simţi cu siguranţă în inimă căldura inefabilă a Prezenţei Divine. Dacă răspunsul este încă „Nu” atunci conştiinţa vă va face să vă amintiți acea Prezenţă şi să o atrageți în fiinţa voastră. Această practică simplă nu poate da greş. Încercați-o şi vă veți convinge!

Trăirea profundă a stării de compasiune exprimă întotdeauna vibraţia spontană a iubirii din inima noastă, gata oricând să întindă o mână de ajutor şi să aducă alinare unui suflet aflat în nevoie. Disponibilitatea de a ne ierta pe noi înşine şi pe ceilalţi, eliberându-i astfel de judecăţile noastre, este una dintre cele mai mari puteri de care dispunem în această încarnare. Singura putere care este mai mare decât aceasta este puterea iubirii însăşi. Dar fără gestul iertării care îndepărtează vălul fricii, puterea iubirii nu ne stă la dispoziţie. În schimb, de fiecare dată când iertăm, noi dizolvăm o condiţie pe care am impus-o propriei noastre capacităţi de a iubi. De fiecare dată când iertăm, iubirea este trezită în noi la niveluri tot mai profunde, capacitatea noastră de a ne expansiona iubirea creşte tot mai mult şi astfel însuşi drumul reîntoarcerii acasă, în suprema Sursă a Iubirii, este regăsit. Dacă vreodată un semen al nostru ne atacă, să fim conştienți că el nu se simte iubit. Dacă ar simţi iubire, nu ar ataca. De aceea să nu reacţionăm niciodată la atacul său ci, dimpotrivă, să găsim o cale de a-i reaminti că este iubit! Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti altora şi nouă înșine ca suntem iubiți, pentru că astfel apare reamintirea şi recunoaşterea a însăşi omniprezenţei pline de infinită iubire a dumnezeirii.

Pentru a regăsi calea reîntoarceii la DUMNEZEU trebuie să ne dăm seama că dincolo de iluzia jocului suprem al manifestării, „separarea” nu poate fi menţinută decât de opţiunea noastră de a refuza iubirea sau iertarea ori de a face voia Tatălui Suprem. Dar încrezându-ne pe deplin în El şi făcând voia Sa inimile nostre vor deborda întotdeauna de iubire şi acceptare şi astfel toate limitările pământului vor fi absorbite în iubirea infinită a Cerului şi însăşi Împărăţia lui DUMNEZEU se va revela în inimile noastre.

Să mulţumim împreună lui DUMNEZEU cu infinită recunoştinţă pentru darul nepreţuit al Iubirii Sale ce deschide pentru fiecare dintre noi calea reîntoarcerii Acasă, în Inima Sa!

 Sursa: yogaesoteric

Paradisul este aici, acum. Motivul pentru care nu eşti de acord cu asta poate fi pentru că nu eşti cu adevărat "aici" şi nici "acum".
Multe religii ne învaţă că după ce vom muri vom avea posibilitatea să ajungem într-un loc al fericirii şi bucuriei numit Paradis, asta doar dacă am fost suficient de buni în viaţa actuală. Dar dacă raiul acesta îl putem atinge acum, fiind încă în viaţă? Cum îl găsim, unde se află?
În viaţa noastră rareori avem experienţe înălţătoare. Trăim într-o societate plină de stress, anxietate şi nefericire. Dacă am putea să ne ridicăm nivelul de conştiinţă, doar puţin, am experimenta o cu totul altfel de viaţă, mai "uşoară", mai "cerească" şi cu mai multe împliniri. Mai mult, dacă vom continua să ne ridicăm nivelul şi mai mult, am avea astfel parte de trăiri cu adevărat înalte, aici, pe Pământ.
Credinţa că acest Paradis este altundeva, şi nu aici, este principalul motiv pentru care nu-l putem experimenta chiar acum.
Căutând ceva mai bun, în altă parte, înseamnă că nu "prindem" întregul potenţial al vieţii, aşa cum este ea. În loc de asta, punem la lucru mintea care caută, analizează, compară şi evaluează. Mintea adoră astfel de "preocupări", pentru că se simte importantă. Trebuie să nu uitam că mintea este doar un instrument pe care îl folosim. Noi nu suntem mintea.
Mentalul, prin acţiunile sale de filtrare, ne îndepărtează de experienţa totală, directă, nemijlocită cu viaţa. Mentalul interpretează experienţa prin comparaţie cu altele similare stocate în memorie. Dar această interpretare nu este deloc acelaşi lucru cu experienţa adevărată. Este doar o oglindire. Se poate spune că este un miraj, o amăgire. Ca şi cum încercăm să descriem cum este gustul dulce, fără însă a-l experimenta cu adevărat vreodată.
Activitatea neîntreruptă a minţii este un rezultat al evitării celor mai profunde trăiri şi experienţe de viaţă. Trăim într-o societate care încurajează suprimarea emoţiilor şi deconectarea noastră de la firescul vieţii. În compensaţie, mentalul este tot timpul "în priză". Se pare că este o nevoie disperată de echilibru între minte şi inimă (sentimente).
Cu cât trăim mai mult pe seama minţii, cu atât mai mult ne depărtăm de adevărata şi fireasca experienţă a vieţii. Pierdem legătura cu realitatea. Trăim în adevărate lumi mentale create şi întreţinute de prejudecăţi acceptate. Restul experienţelor, mai ales cele firesti, naturale, nu-şi găsesc un rost în "lumea" noastră, şi dau naştere la gânduri care sunt bazate pe interpretări, prejudecăţi, şi alte scenarii iluzorii. Lumea actuala este o iluzie. Credem că trăim, dar, de fapt, nu o facem aproape deloc. Ca şi cum am fi deja morţi.
Ne cheltuim uriaşe energii şi foarte mult timp (aproape tot) într-o mare de emoţii generate de minte, consumate în drame născute din gânduri care nu reflectă realitatea, şi nici experienţa propriu-zisă. Toate acestea formează o perdea de fum care acoperă adevăratele experienţe de viaţă. Cu cât această perdea de fum este mai deasă, cu atât suntem mai rupţi de frumuseţea şi minunea continuă la care am putea avea acces fiecare dintre noi în orice moment.
Paradisul este aici şi acum. Noi însă nu suntem, nici aici şi nici acum. Ratăm experienţa a ceea ce se întâmplă în mod real aici şi acum, pentru că aşteptăm altceva. Mereu altceva. Atitudinea noastră de a respinge realul ne îndepărtează automat de viaţă. Respingem adevărata experienţă declarand-o invalida, imposibila, ignorand-o. Ne facem că nu există, pentru a avea un motiv de a căuta mereu altceva. Şi nu găsim decât mereu aceeaşi suferinţă, angoasă, lipsă de real. Respingerea vieţii creează durere. Aceasta este cauza reală a suferinţei.
Experienţa totală a momentului prezent poate fi trăita doar de cel care trăieste viu acest moment prezent. A fi total prezent înseamnă a fi complet conştient şi detaşat de toate gîndurile care iau naştere în mintea noastră chiar în acest moment, de toate emoţiile şi senzaţiile corpului nostru. În fiecare moment.
Dar câţi dintre noi putem spune sincer că facem asta? Adevărul este că preferăm să cheltuim timp şi energie pentru a ne rupe de sentimentele noastre şi a evita să plonjăm în adâncul experienţei care ne este la îndemână chiar în acest moment. Ne focalizăm atenţia mereu pe chestiunile exterioare nouă. Preferăm să ne gândim la "problemele" noastre şi la rezolvările necesare (care nici măcar nu se desfăşoară în acest moment (ca proces), ele fiind mai degrabă aşteptare, o proiecţie în viitor, uitând de prezent).
Ne menţinem extrem de ocupaţi aşa încât să avem un motiv pentru a ignora ceea ce se petrece cu adevărat în noi. Majoritatea dintre noi ne sedăm corpul şi-l secăm de energie prin toate mijloacele posibile: risipă de gânduri, de argumentaţie inutilă, de gesturi şi de sex haotic. Cu cât mai multă risipă, cu atât mai bine. Ne simţim mai epuizaţi şi avem un motiv pentru a ignora adevărul (doar trebuie să ne odihnim, nu?). Ne batem joc de resursele corpului nostru printr-o alimentaţie uluitor de falsă. Grăsimi, zahăr, cafea, alcool, tutun... care nu fac decât să biciuiască senzorial corpul pentru a-l secătui de energie.
Evitam sistematic să fim cu noi înşine pierzându-ne timpul în discuţii (majoritatea inutile) despre chestiuni care nu au nimic de-a face cu adevărata experienţă din acest moment. Ne servesc doar ca motiv de distracţie, de distragere a atenţiei de la o relaţie adevărata cu noi înşine şi cu ceilalţi.
Ce se ascunde în spatele freneticei noastre căutări a mereu altceva?
Mereu fugim de ceea ce se află cu adevărat în noi. Ne este teamă de ceea ce s-ar întâmpla daca am dezvălui cele mai intime sentimente ale noastre. Furia din noi ar ieşi la suprafaţă şi am fi văzuţi ca un pericol. Fricile noastre ne-ar transforma în fiinţe slabe, patetice. Ne temem să nu devenim vulnerabili dacă ne expunem goliciunea sufletului, singurătatea şi confuzia în care ne aflăm. Nu ştim nici cine suntem, nici încotro mergem. Credem că mintea gânditoare este salvatorul nostru, dar am descoperit că a devenit o cuşcă ce ne ţine prizonieri.
Toate fricile noastre, până la proba experienţei, nu sunt decât imaginaţie. Atât de puternică este această iluzie, încât în fiecare zi întâlnesc oameni care folosesc astfel de proiecţii mentale pentru a se convinge singuri să rămână în suferinţă, şi sperând că mintea îi va putea salva. Mai degrabă continuă să-şi îndure singuri supliciul auto-impus, decât să privească adevărul în faţă.
Cu toate astea, putem face din această suferinţă un motiv în plus pentru a ne îndrepta spre adevăr, pentru a cunoaşte adevăratul "eu" care este în fiecare dintre noi. Libertatea se află exact în direcţia opusă celei oferită de frică. Ieşirea din starea de contracţie în care ne aflăm se face prin acceptarea, validarea şi deschiderea sinceră către fiecare experienţă, aşa cum este ea. Pe măsură ce începem să permitem adevăratelor noastre sentimente să iasă la suprafaţă, învăţăm să le privim exact aşa cum sunt, fără prejudecăţi, fără imaginări inutile. Învăţăm să simţim adevărul.
Una dintre ideile cel mai bine "vândute" în societatea noastră este aceea de a aştepta mai-binele. Toată lumea pare să fie atât de încântată de această idee, încât parcă suntem cu toţii într-o transă, una de consens. În această transă auto-impusă şi de care nu suntem conştienţi, ne petrecem întreaga viaţă. În timp ce adevăratele ocazii ale vieţii, moment de moment, trec pe lângă noi, pentru că suntem ca şi adormiţi.
Întrebarea este: cum începem să ne eliberăm din cuşca noastră de suferinţă? Mai întâi trebuie să recunoaştem că suntem în cuşcă, să o conştientizăm. Pentru mulţi dintre noi, suferinţa a devenit o parte din cotidian, din aşa-zisul "normal" al vieţii pe care nu-l punem la îndoială, nu-l suspectăm niciodată. Conştientizând situaţia reală în care ne aflăm, putem să găsim o cale de ieşire.
Apoi, trebuie să ne oprim. STOP. Să nu mai fugim de responsabilităţi, să nu mai alergăm după "soluţii" miraculoase la problemele noastre, să nu mai căutam nici-o altă cale de ieşire din cercul vicios în care ne învârtim, şi să alegem singura cale adevărată şi rapidă - momentul prezent. Chiar acum. Opreşte-te, şi fii. Respiră adânc, începe să simţi că eşti mult mai mult decât ţi-ai putea imagina vreodată că poţi fi, chiar în acest moment. Da, chiar acum, când citeşti aceste rânduri. Fii aşa cum eşti.
Şi când găseşti această stare, acest sentiment, observi că lucrurile încep să se mişte, încep să se aranjeze de la sine, aşa încât vei constata că apar diverse "coincidenţe" surprinzătoare, chiar în cele mai neînsemnate (aparent) situaţii. Vei afla că viaţa îţi vine în întâmpinare, pentru că tu ai făcut primul pas.
Perseverenţa în astfel de momente se dovedeşte valoroasă. Stările autentice extatice apar atunci când suntem perfect conştienţi şi mereu prezenţi în momentul "acum". O astfel de atitudine de "a fi" ne permite accesul la înalte stări de conştiinţă, complet nebănuite înainte. A încerca să descrii astfel de stări, folosind logica, procesele şi definiţiile mentale, este similar cu descrierea întregului ocean în cele mai mici amănunte, cu fiecare picătură a sa, la locul ei, fără a scăpa din vedere imaginea de ansamblu. Mentalul nu poate face faţă la o astfel de sarcină.
Atitudinea noastră faţă de viaţă determină modul în care o experimentăm. Majoritatea trecem prin viaţă precum gâsca prin apă. Refuzând apriori situaţiile care nu ne convin, plecăm de la premiza că viaţa ar trebui să fie altfel, că această viaţă nu este aşa cum ar trebui. Să vă spun o ştire de ultimă oră, mereu valabilă: viaţa este exact aşa cum ar trebui să fie. Noi trebuie să ne schimbăm astfel încât să conştientizăm acest lucru.
O atitudine de mulţumire, de linişte interioară, ne permite să "simţim" viaţa altfel decât până acum. Fiind mai atenţi la interiorul noastru, descoperim o vastitate nebănuită, vie. Haideţi să nu ne mai concentrăm pe critică şi resentimente, pentru că altfel atenţia noastră e ocupată cu ceea ce respingem şi vom atrage înspre noi exact ceea ce nu dorim.
Mulţumirea, pacea şi relaxarea ne îndreaptă atenţia spre acea parte din viaţă care ne umple de bucurie, de fericire, astfel creând condiţiile sigure pentru ca experienţele noastre să fie pozitive. Când ne focalizăm în momentul prezent, descoperim o nouă lume. O lume vie, care fusese acoperită de perdeaua de fum întreţinută de gândurile şi prejudecăţile noastre. Aşa că opreşte-te acum. Renunţă la toate "problemele" tale, şi descopera plenitudinea vieţii.
Descoperă că viaţa e frumoasă, că ai multe motive să fii mulţumit, că freamătul momentului te poartă pe culmi necunoscute, că binele începe să ia locul răului. Vei începe să realizezi că totul este aşa cum ar trebui să fie: perfect. Vei afla că fiecare moment prezent oferă ocazii valoroase şi minunate pentru experimentare, pentru a afla, în sfârşit, cine eşti şi unde mergi. Vei fi uimit că adevărata ta stare normală este una plină de iubire, de armonie, de viaţă. Chiar şi cei din jurul tău vor observa că se simt mai bine când eşti în preajmă.
Viaţa noastră poate fi plină, vibrantă, armonioasă, frumoasă. Viaţa noastră este aici şi acum...
 
(după un eseu de Nicholas de Castella)

Despre inteligenta...
 
Dacă cineva vrea să devină lider, trebuie să facă un lucru – să-ţi distrugă cumva inteligenţa. Să te clatine din rădăcini, să te facă să-ţi fie frică. Trebuie să te facă să nu mai ai încredere în tine – asta e o condiţie indispensabilă. Dacă eşti inteligent, îţi rezolvi singur problemele. E destul ca să fii inteligent ca să-ţi rezolvi toate problemele. De fapt, orice probleme apar în viaţă, tu ai mai multă inteligenţă dcât probleme. Inteligenţa e o provizie, un dar al naturii. Dar există oameni ambiţioşi care vor să guverneze, să domine; există nebuni ambiţioşi – ei creează frica din tine. Frica e ca rugina, distruge toată inteligenţa. Dacă vrei să distrugi inteligenţa cuiva, mai întâi trbuie să creezi frica; creează iadul şi fă-i pe oameni să se teamă. Când oamenii se tem de iad, se duc şi se posternează în faţa preotului. Îl ascultă pe preot. Dacă nu-l ascultă pe preot, îi aşteaptă focul iadului – e firesc să le fie frică. Ei trebuie să se apere de focul iadului, şi pentru asta e nevoie de preot. Preotul devine indispensabil.
Trebuie creată teama şi trebuie creată lăcomia. Inteligenţa nu e lacomă. Te va mira să afli că un om inteligent nu e niciodată lacom. Lăcomia este caracteristica lipsei de inteligenţă, mărginirii. Aduni provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine ai fii în stare să ataci viaţa, altfel de ce ai stoca? Devii avar, devii lacom pentru că nu ştii dacă mâine inteligenţa ta o să facă faţă vieţii sau nu. Cine ştie? N-ai înceredere în inteligenţa ta, aşa aduni în prostie, devii lacom.
Un om inteligent nu se teme, el nu e lacom.
 
Osho

Importanta vietii umane


" La ce foloseste sa te bucuri de dorinte in acest corp urat mirositor, insubstantial, simplu conglomerat de oase, piele, muschi, nervi, carne, samanta, sange, mucozitati, lacrimi, aer, bila...? 
La ce foloseste sa te bucuri de dorinte in acest corp supus dorintei, maniei, lacomiei, , iluziei, fricii, , invidiei, descurajarii, foamei, setei, senilitatii, bolii, tristetii, mortii, care este despartit de tot ceea ce merita sa fie dorit, dar una cu tot ceea ce nu merita sa fie dorit?

Cine poate fi mai pacatos decat acela care, dupa ce a obtinut in sfarsit un corp uman - care nu este deloc usor de obtinut si care serveste drept trambulina catre eliberare - nu se grabeste sa se inalte catre Sine?

De aceea, cel care nu-si cunoaste propriul interes, desi a obtinut o forma de viata cea mai buna posibila, nu face altceva decat sa se sinucida.

Omul trebuie sa se protejeze in intregime de sine. El este precum un vas in care se poate aduna orice. De aceea, el trebuie sa se protejeze pe sine. In caz contrar, el nu va reusi sa cunoasca Adevarul.

Case, bani, pamanturi, chiar si o karma buna sau rea pot fi obtinute oricand, dar nu si un corp uman.

Oamenii fac intotdeauna eforturi sa-si protejeze corpul fizic. Ei nu doresc sa-si abandoneze corpul nici chiar atunci cand sunt bolnavi de lepra sau de alte boli grele.

Daca doreste sa dobandeasca cunoasterea, cel virtuos trebuie sa faca eforturi sa-si protejeze corpul fizic. Daca omul nu se pazeste impotriva relelor, cum ar putea el sa aspire catre bine si sa se inalte astfel catre Sine?

Cum s-ar putea descurca cu boala atunci cand pleaca in locuri in care nu sunt remedii, cel care nu se vindeca de bolile demoniace chiar aici, pe pamant.

Ce prost incepe sa sape un put chiar in clipa in care ii arde casa? Atata vreme cat exista acest corp, omul ar trebui sa cultive Adevarul.

Omul trebuie sa cultive binele suprem atunci cand simturile sale nu  sunt amortite, cand suferinta nu s-a inradacinat in el, iar obstacolele nu au devenit inca prea covarsitoare pentru ca el sa mai poata lupta cu ele."

(Kula-Arnava-Tantra) 

"Motivul existentei tale doar tu il stii

Nimeni altcineva nu îți cunoaște motivul 
existenței. Tu îl cunoști. Starea de amplă 
fericire te ghidează către acesta. Când îți 
urmărești această stare de amplă fericire, 
când îți urmărești calea către bucurie, 
conversațiile sunt din bucurie, simțămintele 
sunt din bucurie -- ești chiar pe calea a ceea 
ce ai intenționat atunci când ai venit în acest 
corp fizic” 

 Abraham Hicks

Opt cai de a pastra echilibrul in timpul Schimbarii 
 de Meg Blackburn Losey

Pe masura ce constiinta se schimba, sunt cateva cerinte pentru cei ce aleg, de asemenea, sa se schimbe. Aceste cerinte decurg din Legea Universala si nu pot fi negate. Ele pot fi indeplinite doar din inima. Altfel, printr-o abordare rationala, vor parea neadevarate in confruntarea cu adevarul perceput. De remarcat ca acestea sunt, de asemenea, cai spre procesele de asceza. Nu reprezinta ceva nou, ci ceva ce a existat dintotdeauna. Doar perceptia lipsei, a putinului este deci noua.

Aceste cai sunt bazate pe geometria sacra a stelei tetraedrice, fiecare cale fiind un punct al stelei. Opt adevaruri ce sunt eterne. Fiecare in parte este doar o parte din intreg, asa cum si voi sunteti o parte din tot ceea ce exista si a existat vreodata.


Cele opt cai sunt:

– Trebuie sa ne admitem perfectiunea. Suntem si am fost mereu in Unicul, atat in origine, cat si in calatoriile noastre.

– Sa acceptam calatoria pentru care am venit. De ce sa ne impotrivim lucrurilor reale pe care am venit sa le invatam?

– Sa ne mentinem integritatea personala: acel adevar ce ne apartine printre toate celelalte lucruri, acea oportunitate pe care ne-o cream de-a afla adevarul din noi, nu acela ce ne-a fost conditionat de catre altii spre a-l percepe.

– Fiti asa cum simtiti si nu asa cum credeti ca va vad altii. Sunteti creati din Lumina, din har si, datorita acestui fapt, nu poate exista imperfectiune, ci doar ceea ce este din Spirit. Nu este nevoie sa va perfectionati, ci doar sa acceptati ca Dumnezeul vostru personal este perfectiunea fiintei voastre.

– Trebuie sa va acceptati valoarea. Acest lucru este diferit fata de-a va accepta perfectiunea. Valoarea va este perceputa dupa modul cum reusiti sa va integrati atat in lumea interioara, cat si in lumea exterioara, in care existati. Faptul de-a va percepe ca avand o valoare mai mare decat a unuia sau mai mica decat a altuia va poate lipsi de orice altceva.

– Acceptati-va puterea. Sunteti puternici si mareti. Adevarata putere nu vine din Eu-l nostru, ci din uniunea intr-Unul a Spiritului nostru. Adevarata putere e puterea blanda. Sunteti din Lumina si aparenta alcatuire confuza este esenta din care toate lucrurile sunt facute. A te teme de puterea interioara sugereaza ca esti mai neinsemnat decat toate celelalte lucruri. Cu adevarat, puterea este din har, care vine neconditionat. Ea nu este prin abuz sau pentru a o folosi in mod negativ. Adevarata putere este Iubirea, dorinta de-a trai ca un co-creator prin toate oportunitatile ce vi se ofera.

– Luati-va valorile, perfectiunea, puterea, harul in lumea voastra. In prezentul ce este mereu aici, Schimbarea vine doar din practicarea ei. Asta inseamna ca, pentru ca Schimbarea sa aiba efect, trebuie sa ne-o insusim. Trebuie sa-ti impui principiile, sa nu ascunzi ceea ce stii. De-a lungul istoriei, ceea ce este ascuns este vazut ca fiind erezie in conformitate cu normele acceptate. Pentru a schimba asta, trebuie sa fie create noi norme unanim acceptate, in pace si har, in virtutea evolutiei voastre in adevarata Lumina din care sunteti creati.

– Iubiti-va pe voi insiva si atingeti cu iubire pe oricine intalniti. In timp ce toate energiile se schimba, ce veti accepta de la altii si ce veti lasa in urma? Ii puteti vedea pe toti cei din jur ca pe niste oglinzi ale fiintelor voastre, iar suferinta lor, de asemenea, se afla undeva in voi si bucuria lor se afla in inimile voastre. De aceea intamplatoarele gesturi de tandrete fac o diferenta asa mare. De cate ori ati spus: „Prin harul lui Dumnezeu voi merge”? E adevarat. Mereu a fost asa.


Si, bineinteles, pe masura ce ne vom insusi aceste cai, trebuie sa ne amintim sa respiram. Respiratia noastra ne foloseste mai mult decat pentru simplul fapt de-a ne oxigena corpul. Ea ne curata si ne hraneste cu energie. Fiecare respiratie ne purifica si, fiind purificati, sistemul nostru energetic se misca mult mai usor si cu o mai mare claritate a comunicarii in universul constiintei, aratandu-ne ce sunt trairile noastre, ca si ce ar putea fi. Cand nu respiram pentru ca suntem incordati, energiile noastre se restrang, devenind din ce in ce mai lente, asa incat manifestarea noastra devine lenta sau chiar limitata.
Sursa: Editura For You Newsletter

"Mântuirea mea vine de la mine."

Toată ispita nu este nimic altceva decât o formă sau alta a
ispitei primordiale de a nu crede ideea de astăzi. Mântuirea pare să
vină de oriunde, numai de la tine nu. La fel, sursa vinovăţiei. Nici
vinovăţia, nici mântuirea nu le vezi ca fiind în propria-ţi minte şi nu
altundeva. Când realizezi că toată vinovăţia este numai şi numai o
invenţie a minţii tale, îţi vei da, de asemenea, seama că vinovăţia şi
mântuirea trebuie să se afle în acelaşi loc. Înţelegând acest fapt eşti mântuit.
Preţul aparent al acceptării ideii de astăzi este acesta: Ea
înseamnă că nimic din afara ta nu te poate mântui; nimic din afara
ta nu îţi poate da pacea. Dar mai înseamnă că nimic din afara ta nu
te poate vătăma, nu-ţi poate tulbura pacea sau nu te poate deranja
într-un fel sau altul. Ideea de astăzi te pune să domneşti peste univers, căci acesta ţi-e locul, fiind ceea ce eşti. Acesta nu este un rol care poate fi acceptat parţial. Desigur că începi să-ţi dai seama
că acceptarea lui înseamnă mântuire.

Totuşi, s-ar putea să nu-ţi fie clar de ce recunoaşterea faptului că vinovăţia se află în mintea ta atrage după sine şi realizarea faptului că mântuirea se află şi ea acolo. Dumnezeu nu ar fi plasat
bolii acolo unde nu te poate ajuta. Aşa a funcţionat mintea ta, însă nicidecum a Sa. El vrea să fii vindecat, prin urmare a păstrat Sursa vindecării acolo unde se află nevoia de vindecare.

Tu ai încercat să faci exact contrariul, făcând încercări peste încercări, care de care mai distorsionate şi fantastice, de a separa vindecarea de boala care i-a fost menită, păstrând astfel boala. Scopul tău era să garantezi că vindecarea nu se va produce. Scopul lui Dumnezeu era să garanteze că ea va avea loc.

Astăzi exersăm să ne dăm seama că Voia lui Dumnezeu şi voia noastră sunt chiar una şi aceeaşi în această chestiune. Dumnezeu vrea ca noi să fim vindecaţi, iar noi, de fapt, nu vrem să fim bolnavi,
deoarece aceasta ne aduce nefericire. De aceea, acceptând ideea de astăzi, suntem, realmente, de acord cu Dumnezeu. El nu vrea să fim bolnavi. Nici noi. El vrea să fim vindecaţi. La fel vrem şi noi.
Pentru astăzi suntem gata de două perioade mai lungi deexersare, fiecare dintre ele durând vreo zece-cincisprezece minute.

Totuşi, te vom lăsa să decizi singur când le vei întreprinde. Vom continua un număr de lecţii cu această formă de exersare şi ar fi bine să decizi în prealabil care ar fi timpul prielnic de alocat fiecărei perioade, ţinându-te cât mai strict posibil de propriile-ţi decizii.
Începe aceste perioade de exersare cu repetarea ideii de astăzi, adăugând o declaraţie ce anunţă recunoaşterea faptului că mântuirea nu vine nicăieri din afara ta. Ai putea-o formula astfel:

"Mântuirea mea vine de la mine. Ea nu poate veni din altă parte."

Apoi, având ochii închişi, dedică câteva minute revizuirii câtorva locuri externe unde, în trecut, ai căutat mântuirea: în alţi oameni, în posesiuni, în diferite situaţii şi întâmplări, în concepţia despre sine, pe care ai încercat să le faci reale. Recunoaşte că ea nu se află acolo şi spune-ţi:

"Mântuirea mea nu poate veni de la nici unul din aceste lucruri.
Mântuirea mea vine de la mine şi numai de la mine."

Acum vom încerca din nou să ajungem la lumina din tine, care se află acolo unde ţi-e mântuirea. Nu o poţi găsi în norii care înconjoară lumina, deşi tocmai în ei ai căutat-o până acum. Nu se află acolo. Este îndărătul norilor şi în lumina de dincolo de ei.
Aminteşte-ţi că va trebui să străbaţi norii înainte de a putea ajunge la lumină. Mai aminteşte-ţi însă că în configuraţiile de nori pe care ţi le-ai imaginat nu ai găsit niciodată nimic care să dăinuie, sau ce ţi-ai dorit.
De vreme ce toate iluziile mântuirii te-au lăsat în pană, desigur că nu vrei să rămâi în nori, umblând în van după idoli, când ai putea atât de uşor să păşeşti în lumina adevăratei mântuiri. Încearcă să
treci de nori prin orice mijloace ţi se par potrivite. Dacă ţi-e de folos, gândeşte-te că te ţin de mână şi te conduc. Şi te asigur că nu va fi o închipuire deşartă.

Pentru perioadele de exersare de astăzi, scurte şi frecvente, adu-ţi aminte că mântuirea ta vine de la tine şi nimic în afara gândurilor tale nu te poate stingheri în progresul tău. Eşti eliberat
de orice interferenţă externă. Tu porţi sarcina propriei tale mântuiri.
Eşti însărcinat cu mântuirea lumii. Spune, deci:

"Mântuirea mea vine de la mine.
Nimic din afara mea nu mă poate reţine.
În mine se află mântuirea lumii şi mântuirea mea."

Sursa: Bucuria ingerilor

Cand privesti o pasare, zboara alaturi de ea!

Cand tragi aer in piept, asculta-ti inima!

Cand imbratisezi, deschide-ti sufletul!

Cand plangi, asculta-ti lacrimile!

Cand esti singur, multumeste!

Cand visezi, aduna-ti curajul!

Cand creezi, priveste cerul!

Cand iubesti, daruieste-te!

Cand asculti, traieste!

Cand ajuti, nu judeca!

Cand urasti, roaga-te!

Cand vorbesti, fii om!

Cand lupti, reinvie!

Cand razi, fii copil!

Cand suferi, taci!

Cat traiesti,

Zambește,

Traieste!

Despre acceptare

Trebuie sa fiti atenti sa nu va lasati manipulati de nici o persoana, indiferent care ar fi intentiile acesteia. Ascultati-va doar inima. Ea este singurul vostru maestru interior.
Oamenii din jur v-au judecat mereu,iar voi ati acceptat automat ideile lor.Suferiti din cauza tuturor acestor judecati, pe care le aruncati la randul vostru asupra altora. Acest lucru este insa cu totul nefiresc, si intreaga omenire sufera din cauza lui.
Daca vreti sa nu fiti antrenati in acest joc, prima conditie este de a nu va judeca pe voi insiva.
Acceptati-va, plini de umilinta, imperfectiunea, esecurile, greselile,slabiciunile. Nu este nevoie sa pretindeti ca sunteti altfel. Fiti pur si simplu voi insiva ,spuneti-va/
,,Mi-e frica, mi-e teama de noptile intunecate,mi-e teama sa merg noaptea in padure.,, Ce este rau in acest lucru? Este ceva omenesc.
Odata ce te accepti pe tine insuti asa cum esti, vei putea sa ii acceptati si pe ceilalti, caci iti vei da seama ca sufera-la randul lor-de aceeasi boala.
Iar faptul de a-i accepta ii va ajuta sa se accepte la randul lor.
Putem inversa intregul proces- va acceptati pe voi insiva,iar acest lucru va face capabili sa ii acceptati si pe ceilalti. Si pentru ca sunt acceptati de ceilalti, ei cunosc pentru prima data frumusetea acceptarii -ei experimenteaza aceasta stare de pace si incep , la randul lor, sa ii accepte pe ceilalti.
Daca intreaga omenire ajunge in punctul in care fiecare este acceptat exact asa cum este,90% din intreaga nefericire va disparea pur si simplu de la sine. Aceasta nefericire nu are nici un fundament, iar inimile voastre se vor deschide de la sine, iubirea voastra se va revarsa asupra celorlalti.

OSHO

Sunteti cu mult mai mult decat stiti !

Sunteti cu mult mai mult decat stiti, mult mai mult decat stiu sau banuiesc altii .
Din cand in cand vedeti imagini cu mine, imagini care sunt atat de inconfundabile incat abia va vine sa credeti cat sunteti de norocosi. Unicul motiv pentru care va vine greu sa credeti este pentru ca aveti o imagine gresita despre voi insiva. Poate ca sunt mai dese situatiile in care va considerati nevrednici, decat acelea in care va vedeti ca fiind insasi valoarea. Defapt trebuie sa va vedeti mai des pe voi insiva. Atunci ma veti vedea pretudindeni. Odata ce deschideti ochii si va vedeti mai bine, veti vedea ca Eu sunt in interiorul vostru.Veti vedea ca sunt al vostru. Veti vedea ca va apartin mai mult decat corpul pe care il carati dupa voi. Va apartin mai mult decat orice se afla pe lume. Deschideti ochii cat timp va aflati pe Pamant. Nu asteptati un alt timp. In fiecare clipa, voi Ma puteti recunoaste mai mult. Momentul de acum este la fel de bun ca oricare altul. Tot ce se afla in lume sta in palma voastra doar pentru o scurta perioada din timpul iluzoriu- dar Eu sunt permanent. Eu sunt unicul lucru permanent care exista in intreaga lume si dincolo de ea. Nu puteti fi niciodata fara Mine. Nu aveti cum sa scapati de Mine. Noi doi suntem dintr-o bucata. Suntem atat de uniti, incat nu exista nimic altceva decat Noi doi iar asta inseamna ca Noi Una suntem. Suntem legati impreuna in dragoste. Legati impreuna, in libertatea care v-o doriti. Trebuie sa ne gandim asa –Una cu Dumnezeu.Cand va ganditi ca in interior aveti o Resursa atat de cuprinzatoare, atat de inteleapta, atat de omniscienta, omniprezenta, atat de dorita de inima voastra. Cand va ganditi ca Eu sunt accesibil! Cand va ganditi ca sunt al vostru in fiecare clipa! Cand va ganditi ca Imi puteti trai prezenta. Cand va ganditi ca va puteti topi in inima Mea. Cand va ganditi ca putem bea din aceeasi cupa! Cand va ganditi ca sunteti cu mult mai mult decat stiti, cu mai mult decat banuiesc altii ca sunteti! Cand va ganditi ca aveti binecuvantarea mea! Cand va ganditi ca Cineva ca Mine si Cineva ca voi exista pe toate taramurile! Noi suntem Prieteni ce ne tinem de mana si calatorim impreuna peste tot. Orice s-ar intampla, Noi suntem –si Una suntem. Acceptati ca sunteti vrednici in pofida a tot, in pofida tuturor defectelor, in pofida ignorantei, a laturii voastre fizice, a starilor voastre, a fricilor, a defectelor percepute. In profida a tot, acceptati ca pentru Mine sunteti valorosi. Care ar fi motivul sa nu fiti de acord cu mine in aceasta privinta ? Care ar fi motivul pentru care va negati infaptuirea Celei Mai Marete Relatii din lume, Celei Mai Marete Uniuni, a Celui Mai Maret Adevar, Celei Mai Marete Iubiri, Celei Mai Marete Bucurii? Care ar fi motivul pentru care sa jucati sotron cu iubirea ,de parca iubirea ar fi o piatra oarecare, pe care sa o aruncati pe patrate desenate cu creta colorata? Noi doi am fost legati dintotdeauna Am fost legati in Unime. Exista iubirea ce a fost obiectivizata, dar in realitate, iubirea este Subiectul. Faptul ca sunteti materializarea iubirii mele, inseamna ca numai iubirea exista si ca Noi suntem iubire. Suntem atat de multa iubire, incat suntem Unime si nu ne putem separa de Ea. De acum inainte, nici macar cu gandul, nici macar in imaginatia voastra., nici macar ca iluzie nu ne putem indeparta de Unimea Noastra. Nu exista un Eu si un tu. Acesta este o proiectie. Doar Eu exist si totusi, viata in lumea este vazuta mai mult ca o separare de Mine. Totul in afara de Unimea Noastra de Iubire este o tangenta. Toate aceste aspecte tangentiale actioneza ca un lasou care se avanta si vrea sa aduca mai aproape ceea ce-si doreste. Dar voi nu aveti ce prinde cu lasoul , caci totul se afla aici, chiar aici, chiar acum, chiar in Prezenta Noastra imuabila, chiar in inimile Noastre si ale Tuturor.Nimic nu se afla intre Noi. Nici macar iubirea nu poate fi intre Noi, deoarece Noi suntem Iubire, iar Iubirea e Unime si Numai Iubirea Exista. Acceptati-va soarta. Soarta voastra e Iubirea.

Sursa: Extract - “Scrisori din cer“- Dumnezeu – transmis prin Gloria Wendroff"

O, Femeie

O, Femeie, tu nu esti numai capodopera creatiei.
Tu esti capodopera barbatului, el te impodobeste cu frumusetea inimii lui.
Poetii tes valurile tale cu firele de aur ale fanteziei, pictorii iti fac nemuritoare forma trupului.
Marea, iti daruieste perlele sale, minele - aurul lor, gradinile verii iti aduc ofranda florile lor, pentru a te infrumuseta si a te face mai de pret.

(Rabindranath Tagore) 

Am nevoie de liniste. Adica am nevoie de mine insami, nu stiu cum se face ca ne risipim, ne pierdem mereu in nebunia lumii si doar cand oboseste animalul din noi reusim sa ne constientizam, sa ne intrebam, ce se intampla... ce se intampla, unde e sora mea, linistea. Unde esti sora buna, ajuta-ma sa ma regasesc pe mine. Cand dormi, linistea din jurul tau este linistea ta, o emana sufletul tau, cand dormi esti perfect, privit din afara, cu toate ca tu visezi in continuare ca traiesti, alergi pe strazi pustii, te joci cu ploaia, razi la glumele unor oameni fara chip, te invartesti in mijlocul unei insule care stii ca este numai a ta si cerul de deasupra te continua perfect. 
...tu esti linistea...

Barbatul si femeia...

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi, Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,Pentru femeie un altar. Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, Femeia este inima.
Creierul naste lumina, inima naste iubirea. Lumina fecundeaza, iubirea reanvie.
Barbatul este puternic prin ratiune.Femeia este invicibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.
Barbatul este capabil de orice eroism, Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.
Barbatul este un geniu, Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, Aspiratia femeii este catre virtutea desavarsita.
Gloria creeaza tot ce e maret, virtutea creeaza tot ce e divin.
Barbatul este un cod, Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul este un vultur care zboara, Femeia - o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste pamantul.
Femeia este acolo unde incepe cerul

(Victor Hugo) 

Devas, Free love.mp4

...preferata mea...

DEVAS, Dancing together .mp4

Ce frumos e să fii femeie!


Trebuia să fiu băiat, aşa se aşteptau ai mei, mai ales taică-meu!
Găsiseră şi nume, Răzvan, doar că bunică-mea nu prea era de acord cu el, fiindcă, pe lângă satul ei, există o comună numită Răzvani şi i se părea anormal să aibă un nepot cu nume de localitate rurală.
S-a rezolvat, n-am fost băiat, spre disperarea tatălui, care a luat, ulterior, şi a doua ţeapă, cu soră-mea.
N-a fost nici ea băiat. Cumva, şi eu am trăit, în copilărie şi adolescenţă, dezamăgirea de a nu mă numi Răzvan şi, pe alocuri, o mai experimentez şi azi. N-ar fi sunat prea bine "Răzvan Tache", dar mi se pare mai funny, mai relaxată şi mai cool viaţa de bărbat. Sper să-mi scot, la un moment dat, pârleala, în calitate de mamă de băieţel.

Dar să vorbim puţin despre fericirea, bucuria şi eforturile de a fi femeie, ca să nu ne abatem de la tema.
Căci e ştiut: ca să reprezinţi onorabil sexul cu cromozomi gemeni, trebuie să munceşti serios. E ca şi cum, pe lângă serviciul ăla de la care iei bani, ai mai avea unul, pentru care îi cheltui p-ăia pe care i-ai luat de la celălalt. Fiindcă, pe lângă contabilă, doctoriţă, astronaută sau ce meserie o fi având ea, orice femeie adevărată trebuie neapărat să fie şi frumoasă, cu normă întreagă .

Frumoasă înseamnă îngrijită, vopsită, coafată, pensată, epilată, machiată, hidratată, catifelată, masată, gomată, cu un corp armonios, îmbrăcată drăguţ şi. mă opresc aici pentru că am înţeles că nu am tot almanahul la dispoziţie.

Partea complicată e că aceste operaţiuni e bine să nu se desfăşoare sub ochii lui, ai soţului sau iubitului.
Nu e recomandabil să te vadă cu castraveţii pe ochi, cu vopseaua-n cap, cum îţi smulgi, suspinând, ceara de pe picioare, cum îţi freci călcâiele, ca să arate ca fundul de bebeluş, cum îţi torturezi cu un scrub gel toată pielea de pe corp, ca să elimini celulele moarte, sau cum te îneci în tot felul de creme, cremuţe, cremuleţe şi loţiuni.
E preferabil să te vadă gata aranjată şi să trăiască cu impresia că aşa te-ai născut: fără păr pe corp, coafată, cu rimel pe gene şi în pantofi cu toc. Iar asta te obligă cumva ca, pe lângă mult timp, să-ţi faci rost şi de o buclă de spaţiu, la care să ai acces numai tu. A plecat cu cainele la fotograf, cu hamsterul la detartraj sau la bere cu băieţii? Închizi uşa după el şi începi să alergi ca o psihopată prin casă: c-o mână pui ceara la încălzit, cu alta arunci castraveţii în blender, cu piciorul drept îţi şutezi direct în freză un set de bigudiuri, cu stângul înşfaci penseta şi oglinda, iar cu bărbia manevrezi agil acetona, pila de unghii şi forfecuţa. Hai, şi sticluţa de ojă. La întoarcere, când te va găsi relaxată, proaspătă şi catifelată ca o panseluţă, o să te-ntrebe de ce miroase în casă a ceară încinsă şi o să-i zici că e de la priveghiul unui vecin. Asta înseamnă c-o să vă moară vecinii într-un ritm cam alert (aproximativ unul la trei săptămâni), dar, ce să zic, merită.
Singurul fel în care poţi să-i salvezi e să foloseşti un epilator.
Cel mai greu, în toată treaba cu frumuseţea, e să fii slabă. 90% dintre femei trăiesc povestea asta cu silueta, la limita nevrozei. Ajung să-şi ducă zilele într-o perpetuă dietă, numai cu frunze şi tălpi de pantofi la grătar, să cocheteze cu ideea de Furadan, dacă au pus 500 de grame, şi să stea la sală ca dementele, până se stinge lumina şi le dă afară portarul.
Scena în care bărbatul devorează un porc întreg, asezonat cu maioneze, sosuri, murături şi cartofi prăjiţi, iar ea ciuguleşte două frunzuliţe de pătrunjel, stropite cu puţină lămâie, după care se aruncă disperată, pe stepper, să le dea jos, e de un clasic ultrabanal.
Puţine femei n-au băgat în ele cisterne de supă de varză, n-au numărat calorii şi n-au cunoscut starea de vinovăţie pe care ţi-o dă o un milimetru pătrat de ciocolată, înghiţit într-un moment de slăbiciune psihică gravă.

O altă tortură sunt pantofii cu toc, că tot veni vorba de ei mai devreme.
Sunt convinsă că ei, iniţial, au fost concepuţi ca instrument de schingiure, de-abia ulterior fiind convertiţi în accesorii ale frumuseţii. Nu doar că îţi strică coloana şi alte lucruri prin corp (motiv pentru care medicii recomandă folosirea lor cu moderaţie), dar sunt, în mod unanim acceptaţi, ca fiind extrem de inconfortabili.
N-am auzit niciodată bărbaţi plângându-se că-i strâng pantofii şi că li s-au umflat picioarele atât de tare încât trebuie să plece acasă (să zacă!) de la nuntă/botez/petrecere onomastică/parastas/cocktail/simpozion, în timp ce de la femei am auzit poveşti terifiante pe acest subiect.
Mie, personal, mi s-a întâmplat chiar să leşin, la propriu, din cauza durerii groaznice provocate de nişte pantofiori drăguţi. Trebuia să fiu frumoasă, nu aveam nici cum să plec din locul în care trebuia să fiu frumoasă, aşa că am suportat timp de multe ore durerea, care a crescut, a crescut, a crescut. până am văzut negru şi mi s-a rupt filmul.

În fine, deci tre' să fim frumoase! Buun! Ce mai avem de făcut, după ce-am executat toate manevrele corespunzătoare unui look măcar rezonabil, dacă nu strălucitor? Păi, ar fi de preferat să mai fim aşa: sexy, pasionale, inteligente, eficiente, organizate, descurcăreţe, vesele, relaxate, spirituale, creative, hazlii şi, desigur, devreme acasă.

Sexy înseamnă să fim gata să lăsăm o bucatica de fundulet la vedere sau să oferim imaginea fulgurantă a unui umăr dezgolit, chiar şi când ne aplecăm să căutăm o cratiţă, într-un dulap.
Da, e de preferat ca dulapurile cu ustensile de bucătărie să fie jos, ca să ne vadă el ... când răscolim după tigaie. Să zică "Vai, pisi, ce sexy eşti, nu vrei tu să laşi un pic ciorba aia şi să vii să-ţi arăt ceva frumos?".

Pasională înseamnă chiar să laşi ciorba şi să te duci să-ţi arate ceva frumos, cum a văzut el în filme.
În timp ce te bucuri de ceva frumos, o să te rogi să nu ia foc bucătăria, dar doar într-un ungher ascuns al conştiinţei tale, în aşa fel încât să nu simtă că-ţi mai zboară gândul şi prin alte părţi. Iar, în timp ce-o să te îndoape cu căpşuni, gorgonzolla, marmeladă, salată de vinete, ouă crude, ciocolată, gogoşari muraţi şi ce-o să mai găsească prin frigider, cum a văzut în 9 săptămâni jumate , o să înjuri tot arborele genealogic al lui Kim Bassinger. Tot într-un colţ al minţii, pentru ca, imediat după aia, nescăpând desigur, din vedere nici spectrul ciorbei rămase pe foc, să iei la rând şi toate neamurile Jessicăi Lange, în special pentru prestaţia din Poştaşul sună întotdeauna de două ori .

Inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă înseamnă ca, în timp ce eşti frumoasă, sexy şi pasională, să jonglezi impecabil şi cu sarcinile profesionale, şi cu tot ce înseamnă administrarea unei gospodării.
Oricât de gospodar ar fi soţul sau iubitul (al meu, de exemplu, mulţumesc lui Dumnezeu şi mamei sale, care l-a educat impecabil, este foarte gospodar, chiar nu am nimic să-i reproşez), administrarea şi managementul gospodăriei îi va reveni tot femeii.
Aşa e ea setată, să-şi amintească când trebuie plătite cablul, telefonul, internetul, curentul, întreţinerea şi CASCO, să-şi amintească că trebuie spălate rufe, că trebuie reparat aragazul, că trebuie golită boxa de la subsol, că trebuie să vină femeia la curăţenie, că trebuie cumpărat "Pronto", pentru că vine femeia la curăţenie, că trebuie schimbate prosoapele, că trebuie călcate nişte tricouri, că trebuie duşi peştişorii din acvariu la despăducheat şi canarul la pedichiură şi tot aşa (observaţi, vă rog, că n-am adus în discuţie copiii, ca să nu complic lucrurile!).
Şi, chiar dacă sarcinile se împart între cei doi parteneri, cea eficientă, organizată şi descurcăreaţă trebuie să fie ea. Creierul ei e musai să fie un imens fişier Excel, în care sunt sortate, pe rânduri şi coloane, task-uri şi deadline-urile lor, altfel, în loc de "Pronto", o să se cumpere prosoape, în loc de rufe, o să fie spălat canarul, iar, în loc de aragaz, o să fie reparaţi peştişorii.

Veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie înseamnă că, în timp ce e frumoasă, pasională, sexy, inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă, ar fi recomandabil să nu cedeze presiunii de a fi în toate felurile enumerate, devenind - Doamne fereşte! - o scorpie acră, mereu grăbită, mereu în criză de timp şi fără chef de conversaţie sau de glume.
E bine ca femeia să fie oricând gata de-o glumă, de-o poveste tihnită a aventurilor din armată, la un pahar de vin, de-un joculeţ spiritual şi sprinţar, de vizionarea cu interes a unui film plictisitor cu avioane, de-o bătaie jovială cu perne sau chiar de-o sănătoasă sesiune de gâdilături.
Ai avut o zi epuizantă la birou, urmată de mers la sală, de un lung şir de sarcini gospodăreşti şi, apoi, de spălat pe cap, manichiură, pedichiură şi epilat (observaţi că rămân consecventă ideii de a nu aduce vorba despre copii!), iar el are chef să te gâdile, fiindcă îi place cum te chiţăi? Nu te gândi să refuzi!
O femeie mişto şi adevărată nu refuză niciodată să se gâdile, pe motiv că e prea obosită. Bărbaţii de ce nu sunt niciodată prea obosiţi?!

Înţelegătoare înseamnă să nu te enervezi, dacă el ţi-a zis că vine în două ore şi vine în patru, iar devreme acasă înseamnă devreme acasă.
Cam asta e, pe foarte scurt, fişa postului de reprezentantă a sexului frumos! Sigur că şi aia a bărbaţilor e destul de plină şi că şi ei, pe lângă miniştri, geneticieni, astrofizicieni sau ce profesie or fi având, trebuie să mute dulapuri, să cheme instalatorul, să ne sufle nouă-n coarne, să ne facă surprize, să ne ţină în braţe când plângem, să meargă la filme romantice, să ne suporte istericalele şi prietenele cele mai bune (mai ales când le luăm să doarmă la noi, fiindcă sunt deprimate, că le-a părăsit iubitul), să ne cumpere flori, să nu facă pipi pe colacul de la WC, să nu-şi mai arunce şosetele şi să petreacă ore lungi în supermarket, cu liste haotice de cumpărături, alcătuite de tot de noi.
Dar măcar, pe lângă toate astea, nu tre' să se epileze, să se gomeze, să se vopsească şi să poarte tocuri.

De-aia zic că, deşi sunt fericită ca ma cheama Ana, mi-ar fi plăcut mai mult să mă cheme Răzvan.
Aş fi fost un bărbat mişto, m-aş fi dedicat meseriei de cercetător şi, în timpul în care, nefiind femeie, nu m-aş fi epilat, nu m-aş fi pensat, nu m-aş fi ojat şi nu m-aş fi rimelat, aş fi inventat ceva util pentru toate fetele din lume, hai, să trăiască sănătoase şi să fie iubite: pastila de frumuseţe. O şi văd cu ochii minţii. E micuţă, delicată şi cu imprimeu leopard. O iei seara, iar dimineaţa te ridici din aşternut direct ca o divă la care a lucrat un întreg salon de cosmeticiene. Tot ce-ţi mai rămâne de făcut e să fii sexy, pasională, inteligentă, eficientă, organizată, descurcăreaţă, veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie şi devreme acasă. Adică, un fleac.

 

 Monstrii spirituali: gelozia, posesivitatea

Karma de atasament

Daca unele persoane norocoase nu au suferit niciodata din cauza karmei de agresivitate (violenta, abuzuri fizice si verbale, accidente), cu totii am experimentat insa ce inseamna sa fii victima atasamentelor. Durerea despartirii de o persoana draga, dificultatea de a face o schimbare in viata pentru ca sunt lucruri pe care trebuie sa le sacrificam, gelozia, invidia. Aceste sentimente otravesc viata de zi cu zi, intr-un mod insidios. 

Acele persoane care au experimentat o relatie in care a existat gelozie, stiu prea bine ca amandoi sufera: atat cel la care ii este frica de faptul ca pierde ceea ce are, precum si cel suspectat si privat de libertate. 

Atasament versus libertate: din punct de vedere spiritual, aceste doua lucruri sunt incompatibile. 

Omul s-a nascut sa fie liber, sa experimenteze diverse aspecte ale vietii si sa se dezvolte. Din pacate, atasamentele sunt lanturi pe care ni le punem singuri sau ni le pun altii si in care ne putem gasi pieirea si agonia.

Relatia de cuplu de tip ”colivia de aur”, este una din aceste forme. Un asemenea cuplu poate avea tot: copil frumos, sanatate, bani, insa daca atasamentele (gelozia, posesivitatea) si-au facut loc, daca cei doi nu se simt liberi sa se exprime asa cum sunt, sa aiba prieteni, atunci, suferinta este la ea acasa zi de zi. Lipsa de libertate inseamna suferinta. A priva o persoana de libertate inseamna a face un mare rau, multa karma negativa

Uneori parintii isi priveaza copiii de libertatea de alegere si de exprimare. In acest caz, suferinta si resentimentele isi fac locul.

Din punct de vedere al legii karmei de atasament, o persoana va pierde exact lucrul pe care incearca sa il posede cu incrancenare. Intr-un cuplu, partenerul gelos isi va pierde perechea la un moment dat: ori va aparea despartirea, divortul, ori victima ”va fugi din relatie” doar la nivel emotional si isi va cauta libertatea sufleteasca. In general, femeile se gasesc in aceasta situatie de compromis cand au un copil pentru care nu vor sa  divorteze de sotul gelos care le terorizeaza, iar dupa un timp, intamplator, dezvolta o dragoste la distanta cu un alt barbat. Desi ele se invinovatesc pentru sentimentele pe care le traiesc, cauza a fost creata de sotul gelos. Este lege a karmei negative de atasament faptul ca incercand sa isi tina sotia in lant, o va impinge chiar el spre usa de iesire din relatia de cuplu. 

O vorba din popor spune ”De ceea ce iti este frica nu scapi”. Cu karma de atasament este exact conform zilcalei de mai sus. A incerca sa tii cu forta ceva, inseamna pierdere sigura si suferinta. Yoga, Zen, Buddhismul, toate propovaduiesc non-atasamentul pentru eliberarea din suferinta. Non-atasamentul nu inseamna indiferenta fata de persoana iubita, ci doar non-posesivitate. Inseamna a recunoaste faptul ca persoana iubita nu este un obiect pe care sa il posezi ci este o fiinta libera.

 Se zice in popor ca pentru a avea parte de dragoste, intai trebuie sa stii sa oferi dragoste.

Sunt oameni care fug dupa dragoste... si la un moment dat constata ca a mai trecut un an in care au fugit dupa acest lucru si tot nu-l au. Relaxati-va. Fiti generosi si lasati ca dragostea, iubirea sa vina in viata voastra. 

Ca sa opriti sirul de suferinte si lipsuri, creat de karma negativa de atasament, fiti generosi: cu timpul vostru, cu iubirea voastra, cu banii vostri, cu munca voastra si lasati apoi ca in viata voastra sa curga abundenta si dragostea.

... Iubire, imi este atat de dor de tine incat simt lucruri pe care nu le-am simtit niciodata inainte si rostesc cuvinte pe care nu le-am   putut rosti nicicand.
Te iubesc in atatea feluri, incat mi-ar trebui o viata intreaga ca sa ti le spun. 
...iubesc felul in care arati, in care simti...
...iubesc felul in care ma faci sa fiu atunci cand sunt langa tine... 
...iubesc felul in care ma tii strans in bratele tale si in acelasi timp ma lasi sa zbor departe...
 ...iubesc toate lucrurile tale, ceea ce ai fost, ceea ce esti si ceea ce vei fi...
...iubesc fiecare clipa petrecuta impreuna, fiecare sarut pe care ni l-am dat, fiecare mangaiere, fiecare imbratisare...
 ...iubesc rasul tau, zambetul tau, chipul tau atat de minunat... 
...iubesc viata pe care mi-ai aratat-o...

...te iubesc atat de mult ...

Mi-e atat de dor...
... mi-e dor sa zbor si sa cant... mi-e dor sa ard si sa ma lovesc de stele... mi-e dor sa imi pun tampla pe norii cei albi si sa adorm visand la tine...
si, da... mi-e dor sa adun dintre valuri perle si nestemate pe care sa le asez la capataiul zilei si s-o plang asteptand un nou rasarit, cu ochii atintiti in zare...
.. mi-e dor sa cad cu fulgii de zapada si sa devin poveste pe buzele tale catifelate... mi-e dor sa ghicesc soaptele tale si sa ghicesc daca ai sa vii intr-un tarziu...
...mi-e dor sa numar clipele cu tine... sa le numar si sa le adun ca si cum ar fi cele mai pretioase lucruri din lume... mi-e dor sa incrustez in pamant urmele pasilor tai