sâmbătă, 24 octombrie 2015

Din intelepciunea lui Osho

„Voi nu vedeti lumea asa cum este, o vedeti asa cum va obliga mintea voastra sa o percepeti. Si acest lucru il puteti constata pretutindeni.
Oamenii sunt conditionati in cele mai diverse feluri, iar mintea nu este nimic altceva decit conditionare. Ei privesc lucrurile conform prejudecatilor pe care le au; acestea au o anumita culoare. Facem distinctii, consideram o fiinta superioara si alta inferioara, consideram ca barbatul este mai puternic iar femeia mai slaba si ii diferentiem pe oameni in functie de inteligenta lor… Unele rase au sustinut ca sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Fiecare religie pretinde ca scriptura ei este scrisa de Dumnezeu insusi. Toate aceste lucruri constituie, strat peste strat, mintea voastra.
Pina cind nu veti fi in stare sa lasati intreaga minte deoparte si sa priviti lumea direct, imediat, prin intermediul constiintei, nu veti fi niciodata capabili sa vedeti adevarul. Cel mai mare act de curaj este acela de a renunta la minte. Cel mai curajos om este acela care priveste lumea asa cum este ea, fara ca intre aceasta si el sa se interpuna mintea. Lumea este cu totul altfel, neasemuit de frumoasa. Nu mai exista nimic inferior sau superior, nu mai exista nici o deosebire.”
„Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.
Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit iubirea este mai mare.”
„Nevoia imperioasa a fiecaruia este de a fi aprobat si recunoscut. Mentalitatea generala are la baza ideea ca, pina cind nu suntem recunoscuti, suntem niste anonimi si nu valoram nimic. Nu munca noastra este importanta, ci recunoasterea ei. Aceasta inseamna a pune caruta inaintea boilor.
Munca noastra ar trebui sa fie o bucurie in sine.
Trebuie sa lucrezi nu pentru a fi recunoscut, ci pentru ca iti place sa fii creativ. Iti place munca doar de dragul muncii. Trebuie sa muncesti numai daca iti place.
Nu cere si nu astepta nici o apreciere. Daca ea vine, nu ii da o importanta prea mare. Daca nu vine, nu te gindi la ea. Implinirea ta trebuie sa se gaseasca in insasi munca ta.”
„Un lucru fundamental, si in acelasi timp foarte dificil, este acela de a nu imparti viata in actiuni frumoase si actiuni prostesti, de a nu crea nici o diviziune. Toate sunt parti ale aceluiasi intreg.
Trebuie numai sa aveti putin simt al umorului. Iar pentru mine simtul umorului este esential pentru ca persoana sa reprezinte un tot unitar. Ce este rau in aceste maruntisuri, in aceste lucruri prostesti? De ce nu puteti sa rideti, de ce nu puteti sa va bucurati de ele? Tot timpul judecati ce este bun si ce este rau. Tot timpul sunteti asezati pe scaunul unui judecator, iar acest fapt va face sa fiti seriosi.
Florile sunt frumoase, insa ce sa spunem despre spini? Si ei fac parte din existenta florilor. Florile nu ar putea exista fara ei; spinii le protejeaza. Ei au o anumita functie, un anumit rol, o anumita insemnatate. Daca insa imparti mereu, atunci florile sunt frumoase iar spinii devin uriti. Aceeasi seva hraneste insa tulpina, floarea si spinii. In viata copacului nu se produce nici o impartire, nu are loc nici un rationament. Floarea nu este favorizata, spinul nu este doar tolerat; amindoi sunt in intregime acceptati. Si acesta ar trebui sa fie si modul nostru de a vedea lucrurile in propria noastra viata.
Exista unele lucruri, lucruri marunte, care, daca le judecati, par stupide, prostesti. Insa acest lucru se intimpla datorita rationamentului vostru; in realitate ele indeplinesc, la rindul lor, un rol esential.”
” Fiecare greseala este o ocazie de a invata. Totul este sa nu comiti aceeasi greseala in mod repetat – ar fi o prostie… Insa comite cit mai multe greseli noi de care esti in stare; nu trebuie sa-ti fie teama, caci acesta este singurul mod in care natura iti permite sa inveti.”

vindecaviata.wordpress.com


sâmbătă, 17 octombrie 2015

Dacă o femeie e forțată să facă întotdeauna primul pas, mai devreme sau mai târziu ea va păși pe alături

Într-o relație femeia și bărbatul sunt egali. Ea iubește și el iubește. Ea oferă și el oferă. Ea susține și el are grijă. Dar dincolo de echilibru e felul bărbatului de a fi și felul femeii de a înțelege. Pentru că important e să cucerești corect și la fel de important e să păstrezi. Pentru că atât de mult contează cine și cum face primul pas.
O femeie vrea un bărbat puternic sau cel puțin unul în care să aibă încredere. Un bărbat care să nu aștepte de fiecare dată inițiativa ei și să nu dea mai multe întrebări decât răspunsuri. E în natura unei femei să asculte de un bărbat potrivit. Să caute îmbrățișarea lui sau să fie mândră de toate deciziile pe care le ia. Să aibă senzația că este în siguranță. Iar în siguranță ea poate fi doar dacă el e pe poziții, dacă e hotărât și corect. Dacă știe cum să facă primii pași.
O femeie nu va sta prea mult alături de un bărbat moale, slab și fără caracter. Dacă totuși o va face, mai mereu va fi dezamăgită. Va aștepta altceva de la el. Va căuta ea să preia controlul, să decidă, să vină cu propuneri. O relație în acest fel e sortită eșecului. Pentru că ea va accepta starea asta o zi, o lună, un an, dar apoi va refuza să mai fie ea motorul acestei relații. Va dori să se simtă femei, alintată, protejată, devotată unui bărbat. Altfel lucrurile se vor schimba în certuri și neînțelegeri. Altfel ea într-o zi va spune că e de ajuns. Și în loc să meargă în același pas cu el, va păși pe alături.


Dacă o femeie e forțată să facă întotdeauna primul pas, mai devreme sau mai târziu ea va păși pe alături. 

duminică, 4 octombrie 2015

Dragoste vs. Dragoste toxica

Relatiile nu sunt perfecte. Oamenii nu sunt perfecti. Dar asta face ca relatiile sa fie atat de reale. Oamenii se implica in relatii deoarece se iubesc, dar cum ne putem da seama daca dragostea este reala, daca este ceva ce trebuie sa fie pretuit si pastrat? Din fericire, exista cateva diferente intre dragostea adevarata si cea toxica. Cu toate acestea, ar trebui sa tinem cont de faptul ca pana si o relatie bazata pe dragoste adevarata poate contine mici urme de toxicitate si vice versa.

Iata care sunt cele 14 diferente fundamentale intre dragostea adevarata si cea toxica:
Dragoste – Dezvoltarea de sine este o prioritate.
Dragoste toxica – Obsesie fata de relatie.

Dragoste – Exista spatiu pentru dezvoltare personala si dorinta ca parterul iubit sa se dezvolte.
Dragoste toxica –  Siguranta, confort in ceea este obisnuit; intensitatea nevoilor este vazuta ca fiind o dovada a dragostei – poate fi vorba de frica, nesiguranta, singuratate.

Dragoste – Interese separate, prieteni diferiti;  mentinerea altor relatii semnificative.
Dragoste toxica – Implicare totala; viata sociala limitata, neglijarea vechilor prieteni.

Dragoste – Este incurajata dezvoltarea partenerului; siguranta in valoarea proprie.
Dragoste toxica – Preocupari legate de comportamentul celuilalt; exista teama ca partenerul se poate schimba.

Dragoste – Incredere corespunzatoare (increderea in partener ca se va comporta in functie de natura sa esentiala).
Dragoste toxica – Gelozie, posesivitate; teama de competitie; protejarea “bunului”.

Dragoste – Compromis, negociere si colaborare. Rezolvarea impreuna a problemelor.
Dragoste toxica – Jocuri de putere pentru control, vina; manipulare pasiv agresiva.

Dragoste – Imbratisarea individualitatii celuilalt.
Dragoste toxica – Incercarea de a-l schimba pe cel de langa tine in functie de propria imagine.

Dragoste – Relatia considera toate aspectele realitatii.
Dragoste toxica – Relatia se bazeaza pe iluzie si pe evitarea aspectelor neplacute ale realitatii.

Dragoste – Ambii parteneri sunt implicati in grija fata de sine; starea emotionala nu depinde de starea emotionala a celuilalt.
Dragoste toxica –  Speranta ca unul dintre parteneri va putea sa-l salveze pe celalalt.

Dragoste – Iubire detasata (grija sanatoasa fata de partener, in timp ce exista o doza de detasament).
Dragoste toxica – Fuziune (obsesie fata de problemele si sentimentele celuilalt).

Dragoste – Sexul este o alegere libera ce izvoraste din grija si prietenie.
Dragoste toxica – Presiune in jurul sexului datorata fricii, insecuritatilor si unei nevoi de gratificare imediata.

Dragoste – Abilitatea de a te bucura de momentele de singuratate.
Dragoste toxica – Lipsa capacitatii de a indura separarea.

Dragoste – Cicluri de confort si de multumire.
Dragoste toxica – Cicluri de durere si de disperare.

Dragoste – Conversatii bazate pe intentia de a intelege, de a ajuta si de a transmite afectiune.
Dragoste toxica – Conversatii bazate pe intentia de a invinovatii, de a apara sau de a manipula.


marți, 15 septembrie 2015


Ultima lectie pe care Wayne Dyer a postat-o este un mesaj despre iubire.

 “Ma pregateam sa vorbesc la conferinta „I Can Do It” si am decis sa iau o portocala pe scena cu mine ca si exemplificare pentru conferinta. Am deschis conversatia cu ajutorul unui tanar de aproximativ 12 ani care statea in primul rand.
        Daca voi stoarce portocala aceasta cat de mult pot, ce va iesi?, l-a intrebat Wayne.
– Suc, desigur.
– Crezi ca ar putea iesi suc de mere din ea?
– Nu, a raspuns pustiul zambind.
– Dar suc de grapefuit? Ce va iesi?
– Suc de portocale, desigur.
– De ce? De ce atunci cand storci o portocala iese suc de portocale?
– Pai, fiindca este portocala in interior.
– Sa presupunem ca aceasta portocala esti tu. Si cineva te stoarce, pune presiune asupra ta, iti spune ceva ce nu iti place, te jigneste. Si din tine ies manie, ura, amaraciune, teama. De ce? Raspunsul, asa cum ne-a spus tanarul nostru prieten, este ceea ce se afla inauntru. Este una dintre cele mai importante lectii ale vietii. Ce se intampla atunci cand viata te stoarce? Cand cineva te raneste sau te jigneste? Daca ies manie, durere si frica, e pentru ca acestea sunt inauntrul tau. Nu conteaza cine te stoarce – poate fi mama, fratele, pot fi copiii, seful, guvernul. Daca cineva spune ceva ce tie nu iti place, ceea ce iese din tine este ceea ce este inauntru. Iar ceea ce este inauntru depinde de tine, este alegerea ta. Cand cineva pune presiune si cand din tine iese altceva decat iubire, este pentru ca tu ai permis sa fie altceva. Odata ce scoti aceste lucruri negative, pe care nu le doresti in viata ta, si le inlocuiesti cu iubire, vei vedea cum viata ta va deveni mult mai buna. 

Multumesc, micul meu prieten, iata o portocala pentru tine!"

marți, 11 august 2015

Tu ai înșela-o pe ea? – Niciodată – De ce? – Eu mă respect pe mine, deci îmi respect și alegerea

Un bărbat care se respectă niciodată nu își va înșela femeia
Nu o va înjosi și nu o va face să se simtă prost. Pentru că el a ales-o. El s-a îndrăgostit de ea și tot el și-a promis să fie bărbatul corect, grijuliu, de încredere. El a decis să o țină de mână și să împartă cu ea patul, masa, gândurile și fiecare minut. Atunci, care e sensul să o înșele? Ar ieși că-și înșeală propria decizie. Că alegerea lui nu valorează nimic. Că nu e bărbat.
Decât să înșeli, mai bine vezi ce nu merge. Apoi rezolvi împreună sau lași. Rezolvi, pentru că ții la omul de lângă și lași, pentru că înțelegi că nu mai aveți nimic în comun. Dar nu înșeli. Totul pornește de la alegerea pe care ai făcut-o odată. Ai ales-o pe ea dintre toate femeile, pentru că ți-a plăcut. Pentru că ai vrut să trăiești cu ea viața, să împarți cu ea lumea. Tu ai vrut și nimeni altcineva. Deci e mult mai josnic să trădezi un om pe care-l credeai al tău. Și e mult mai greu apoi să te privești în oglindă și să zici că nu a fost nimic. A fost. Gestul tău necugetat a fost, trădarea ta a fost și cicatrici lăsate în urmă…și ele au fost. Fii corect în primul rând cu tine.
Înșeli o dată, de două ori, de trei. Și pe urmă ce faci? O iei de la capăt? Îți vinzi alegerile ca pe o marfă? Dai demnitatea și respectul de sine pe-o oră de plăcere? E absurd. Un bărbat știe să prețuiască omul pe care l-a ales. Și mai știe că lucrurile într-o zi se pot schimba. După ce înșeli poți să înțelegi că ea de fapt e omul tău și sufletul tău. Și atunci cum să o privești în ochi? Cum să-i mai spui că o iubești? De asta fii sigur că un bărbat corect nu va înșela niciodată. O va părăsi, o va face să sufere pe un moment, dar nu va înșela. Sau o va iubi pentru toată viața.

– Tu ai înșela-o pe ea? – Niciodată – De ce?  – Eu mă respect pe mine, deci îmi respect și alegerea


 devorbacutine.eu

Tu esti o fiinta umana nelimitata si sublima!

“A fi tu insuti intr-o lume care cauta in mod constant sa te faca altcineva, este cea mai mare realizare.” 
 Ralph Waldo Emerson

Putem sa fim orice ne dorim, dar nu putem fi oricine ne dorim sa fim. Poti fi un om de stiinta, un bucatar, un dansator, un antreprenor, un scriitor, un artist, un astronaut, un președinte, dar nu ai de ales, decat sa fii tu insuti.
Nu ai nicio alta alegere decat sa fii tu insuti. Poti incerca sa fii ceea ce nu esti cu adevarat si multi incearca sa faca asta, dar in cele din urma esueaza.
Fiecare dintre noi avem calitatile si defectele noastre. Fiecare dintre noi avem propriile noastre trasaturi distincte, care ne fac sa fin ceea ce suntem cu adevarat. Fortandu-ne sa adoptam anumite trasaturi, mai mult decat se intampla asta natural, vom afecta toate celelalte trasaturi, chiar daca nu ne dam seama de acest lucru pe moment.
Fortandu-te sa adopti anumite trasaturi mult prea indepartate de propria ta naturalete, cu alte cuvinte incercarea de a fi ceea ce nu esti cu adevarat, este unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-ai putea face pentru propria ta stima de sine. Acestea sunt cateva dintre motivele pentru care nu ar trebui niciodata sa pretinzi ca esti ceea ce nu esti cu adevarat:
1. Vei cunoaste esecul
Incercarea de a fi ceea ce nu esti cu adevarat nu este una usoara. Este necesar un mare efort si o mare cantitate de energie psihica pentru a face asta.
Uneori, in viata, intalnim si situatii care ne cer sa ne adaptam, sa fim cine nu suntem cu adevarat. In vremuri de criza, gasim motive si motivatii suficiente pentru a ne transforma in “persoana potrivita”, totul cu scopul de a duce un lucru la bun sfarsit. Cu toate acestea, aceasta transformare este nesustenabila. Este posibil sa fii ceea ce nu esti cu adevarat, dar oportunitatile de esec sunt nenumarate.
2. Daca reusesti, nu o sa fii fericit
Pentru ca fiecare dintre noi avem propriile noastre trasaturi de personalitate, incercarea de a impinge orice trasatura dincolo de limitele sale produce un mare nivel de disconfort in interiorul nostru.
Producem tensiune in interiorul nostru fortandu-ne sa gandim in moduri in care nu obisnuim sa gandim, sa actionam in moduri in care nu obisnuim sa actionam si sa facem lucruri pe care nu obisnuim sa le facem.
Acesta poate fi un lucru bun, doar atata timp cat te mentii activ si esti prea ocupat ca sa te opresti… dar, de indata ce ce se intampla asta, lumea ta poate sa se prabuseasca ca un castel de nisip.
3. Continuand sa te prefaci ca esti ceea ce nu esti cu adevarat, in final te vei prabusi
Probabil ca esti capabil sa te fortezi pana la anumite limite si continui sa faci asta ani, sau chiar decenii.
Cu toate acestea, intr-o buna zi – chiar daca va fi ultima ta zi – vei realiza ca ai pierdut prea mult timp sa fii ceva ceea ce nu esti.
Experimentarea acestei pierderi te poate afecta mai mult decat orice pe lumea aceasta. Este un pret mult prea mare pe care nu ar trebui sa alegi sa-l platesti niciodata.
4. Pentru a inrautati lucrurile, inainte sa esuezi, cel mai probabil te vei avanta tot mai mult in directia gresita – garantand astfel un maximum de suferinta inainte de esecul final
Aceasta abordare se aseamana cu consumul de droguri – cu cat vei consuma mai mult, cu atat te vei simti mai rau… cu cat vei consuma droguri, cu atat mai rau te vei simti, cu cat te vei simti mai rau, cu atat mai multe droguri vei consuma.
Cu cat ai incercat mai mult sa te fortezi sa fii ceva ceea ce nu esti, cu atat mai dureroasa va fi intoarcerea la realitate.
5. Prima data cand vei accepta infrangerea, vei realiza ca deja ai provocat daune – mintii tale, corpului, relatiilor si intregii tale vieti.
Astfel de schimbari imense in trasaturile personalitatii, de obicei, se intampla in perioada varstei de 20-30 de ani, atunci cand mintea este deschisa in fata schimbarii. Asta inseamna ca viata pe care am creat-o  inainte de acest punct schimbator este una de care nu suntem multumiti, sau pe care nu o apreciem.
Cand ne schimbam trasaturile, facem acest lucru pentru ca vrem sa ne schimbam vietile. Uneori, dintr-o dorinta arzatoare de schimbare, ajungem sa pierdem toate momentele frumoase ale vietii pe care am cunoscut-o inainte.
6. Tu esti tu si doar tu; ti-ai dori sa fii altcineva, dar nu esti si niciodata nu vei fi.
Persoana care esti in acest moment a fost construita peste ani si ani de invatare si interpretare. Experientele tale te-au codat cu anumite trasaturi de comportament, precum si cu un anumit mod de gandire.
Toate acestea nu sunt generale, dar este aproape imposibil ca oamenii sa isi rescrie intr-un timp foarte scurt personalitatea. Tu esti tu. Accepta asta.
7. Pretinzand ca esti cineva cine nu esti, vei ajunge sa pierzi persoana care esti, sau care ai fost
Poate ca nu ai fost niciodata sigur de persoana care ai fost, dar acum te-ai fortat atat de mult in directia gresita, incat acea persoana poate fi pierduta pentru totdeauna.
Nu totul poate fi anulat. Nu totul poate fi reparat sau fixat. Unele lucruri, odata stricate, vor ramane stricate pentru totdeauna.

Aceasta poezie plina de intelepciune scrisa de James T. Moore te poate ajuta sa-ti amintesti cine esti cu adevarat in momentele dificile:

“Chiar si firele de iarba
Sau fulgii de zapada –
Difera usor intre ei…
Stii, nu exista nimic care sa fie perfect identic cu altceva.
De la cele mai mici lucruri, cum sunt firele de nisip,
Si pana la cele mai gigantice stele,
Toate au fost create cu o singura intentie:
Aceea de a fi unice!
De aceea, este o prostie sa incerci sa imiti pe altcineva –
Si inutil sa pretinzi ca nu esti cel care esti cu adevarat!
Caci fiecare dintre noi ne nastem dintr-o minte
Ale carei idei nu se epuizeaza niciodata.
Nu exista decat unul singur ca mine,
Care poate arata ce pot sa fac eu –
Si tu ar trebui sa te simti mandru,
Caci nu exista decat unul singur ca tine.
Totul incepe
Cu tine.
Tu esti o fiinta umana nelimitata si sublima!”


vineri, 7 august 2015

Viata este tot ce avem!

Printre dorinţe, speranţe, vise, iubiri neîmpărtăşite sau pasiuni trăite din plin, viaţa care ne animă clipă de clipă ne face să înţelegem cât suntem de norocoşi…!
Noi încercăm să o contrazicem prin nepăsare, pesimism şi lipsă de încredere în propria persoană.
O muzică tăcută ce ne învăluie fiinţa în fiecare secundă alături de respiraţia care ne este dăruită fără să o cerem măcar. O şoaptă ce greu o putem auzi în agitaţia minţii ce nu se potoleşte nici în somnul cel mai profund!
Un tumult şi o cascadă ce ne împinge mereu spre un ţel care nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată al nostru. Un marş neîncetat spre a ne atinge propria umbră, spre îmbogaţirea altora care ştiu să aprecieze viaţa.
Un dar ce nu ştim să-l primim, iar el se îndreaptă spre cei care sunt atenţi şi ştiu să-l aprecieze, căci, desigur există o artă a primirii, aşa cum există o artă a dăruirii. Oricum, suntem profani şi ignoranţi în ambele
Cu toate astea, viaţa este tot ce avem! Ne aparţine în totalitate, până în momentul în care ea oboseşte să ni se tot dăruiască. Atunci când nu mai este momentul potrivit nici măcar pentru un singur regret…!
O adiere de vânt ce nu vom putea s-o preţuim niciodată la adevărata valoare. O nestemată pentru care merită să renunţăm la tot ce ne aparţine.
Un diamant perfect şlefuit pe care-l punem mereu deoparte, fără să ştim să-i admirăm esenţa şi frumuseţea.
Şi clipă de clipă, viaţa este tot ce avem! Unii încearcă să-i prelungească existenţa oferind în schimb bancnote şi alte hârtii lipsite de valoare, însă ea este un mister, nu un contract ce trebuie respectat.
Este o secundă ce cuprinde în ea însăşi eternitatea. Ea nu ştie să facă fapte şi acte de comerţ!

Trăieşte-o şi atât!

Poate eşti flămând şi sărac, sau poate eşti sătul şi bogat. Sunt atribute fără importanţă. Cândva, vom înţelege cu toţii şi fiecare în parte că viaţa este tot ce avem!

desprerealitate.ro



Cuplul perfect...

Cuplul perfect nu este o definiţie! Probabil, unii vă aşteptaţi să o citiţi undeva…! Aveţi nevoie de un enunţ pe care să-l interpretaţi, să-i tăiaţi nişte cuvinte sau din contră să-i mai adăugaţi câteva!
Mulţi aşteaptă o definiţie doar pentru a o contrazice sau pentru a o şterge! Nu că ei ar fi în stare să inventeze una mai bună, ci doar pentru a-şi justifica incapacitatea de a fi diferiţi…!

Cuplul perfect este o stare! O stare înţeleasă în egală măsură atât de bărbatul cât şi de femeia care alcătuiesc perechea ideală.
Cei doi înţeleg şi trăiesc acelaşi tip de melodie! Cei doi păşesc şi plutesc în acelaşi stil de dans! Cei doi inspiră şi expiră în acelaşi timp cu o sincronicitate demnă de invidiat!
Cele două persoane care alcătuiesc cuplul perfect sunt percepute de către cei din exterior ca fiind o singură individualitate. 
Puţini vor încerca să intervină în dragostea unui cuplu perfect deoarece ar simţi imediat că totul s-ar transforma în pierdere de timp.
Un astfel de cuplu nu s-ar clătina din cauza vânătorilor de aventuri…!
Acest gen de cuplu nu s-ar diviza din cauza minciunilor spuse de aşa zişii prieteni…!
Acest tip de cuplu nu s-ar dezrădăcina deloc, oricât ar încerca rudele să intervină (din plictiseală) în viaţa celor doi! Ei formeză perechea visată de toţi cei angrenaţi într-o relaţie de dragoste…!
Mulţi vor încerca să-i disece pentru a afla care le este misterul ce îi ţine strâns uniţi!
Numai că secretul lor nu va fi observat de nimeni cu ajutorul ochilor! Secretul îl poate descoperi oricine, în momentul în care ajunge să trăiască şi să respire în acelaşi mod cu o persoană care până atunci le era total străină!

Cât timp durează acest cuplu perfect? Depinde de intensitatea melodiei auzite şi pe care ei dansează natural, fără efort…!

desprerealitate.ro



În momentul în care îți alegi jumătatea, ține cont că în timpul liber când nu veți face sex, va trebui și să vorbiți unul cu celălalt

Dragostea nu e sex. Sau nu e doar sex. Înainte de sărut și după sărut sunt mult mai multe momente pe care dacă nu le prinzi din mers riști să pierzi omul de alături undeva lângă un regret sau lângă un alt om. Atunci când îți alegi un partener pe-o noapte, poți să alegi după aspect, miros, impresie. Atunci când alegi pe cineva pentru o relație, poți să alegi după încredere, după cum face sex, după cât te atrage. Dar atunci când îți alegi jumătatea, sexul și chiar încrederea nu sunt de ajuns. Pentru că alături de acel om trebuie să simți și liniște și nebunie. Trebuie să îți fie cald și plăcut. Trebuie să trăiești fiecare moment, nu doar pasiunea. Așa că dincolo de sex și plăceri, care și ele trebuie să fie, alege-ți jumătatea după starea de bine. Întreabă-te: cât de bine te simți alături de el sau de ea, ziua sau noaptea, la bine sau la greu?
Răspunsul poate să te uimească. Poți înțelege că de omul de alături te leagă doar câteva strigăte în noapte. Abia atunci îți dai seama că el nu e omul tău și că ți-e dor de o discuție de suflet, de o îmbrățișare în care să te pierzi, de o floare, de un gest. Atunci trebuie să te decizi repede, că de altfel te prinde bătrânețea alături de un om nepotrivit. Și el nu are nici o vină. Pur și simplu povestea ta nu se leagă cu povestea lui. Sau povestea lui e prea limitată ca să o mai asculte și pe a ta. Toată lumea știe să facă sex, mai bun sau mai prost, dar nu toată lumea știe să comunice cu omul drag, să ajute, să înțeleagă, să fie de acolo trup și suflet. Atunci când îți dai seama că te simți prost lângă omul ăsta, când vrei altceva, nu pleci. Încerci să schimbi. Să vorbești. Dacă nu merge, îți refaci viața. Dar și mai bine alegi din prima jumătatea ta care să te iubească, îmi cer scuze de expresie, corect. Unii nu înțeleg că corect înseamnă din tot sufletul, fără obligații dar responsabil.
În momentul în care îți alegi jumătatea, ține cont că nu e pe o zi sau o lună. Doar el, omul tău, îți este jumătate. Sau din două părți, două personalități, două caractere diferite formați un tot întreg. Nu doar în pat și nu doar când ceva se ridică. Dincolo de pasiune, îți alegi jumătatea pentru felul lui de a fi, când înțelegi că atât de bine se potrivește cu felul tău de a fi. Când îți dai seama că împreună cu acest om ai putea să construiești o familie, că lui ai vrea copiii tăi să-i spună tată. Sau ei mamă. Că îi suporți capriciile și el îți suportă mofturile. Că ai putea să vorbești despre multe, foarte multe lucruri, doar marea parte din timp o veți petrece împreună. Imaginează-ți că cineva și patru cinci ore pe zi tăceți. Sau priviți ziua întreagă niște filme de la care ți se întoarce deja. Viața bate filmul. Viața în doi înseamnă în primul rând ascultare, înțelegere, comunicare, rezistență în fața timpului, a grijilor, a momentului când sex nu va fi așa de mult sau nu va fi defel. Da, după un timp nu mai e nebunia de la început și cauți altceva la omul de alături. Dacă nu găsești, pleci. Simplu. Decât să pleci atunci, alege cu cap acum. Și din dragoste.
În momentul în care îți alegi jumătatea, ține cont că în timpul liber când nu veți face sex, va trebui și să vorbiți unul cu celălalt.

devorbacutine.eu

sâmbătă, 25 iulie 2015

Articolul vietii tale, sau 30 de lucruri de care sa tii cont pentru a avea o viata fericita!

 Draga cititorule, indiferent de locul in care te afli in acest moment, indiferent de ocupația pe care o ai, indiferent de faptul ca esti singur sau intr-o relatie, indiferent ca ai putini bani sau foarte multi, indiferent de faptul ca esti femeie sau barbat, indiferent de faptul ca acum esti calm si relaxat sau mânios si neliniștit, indiferent de faptul ca acum esti slab sau gras, indiferent ca iubesti sau esti iubit, te Invit in continuare sa citești, împreuna cu mine si cu toti ceilalti, următoarele randuri care, sper eu, te vor schimba in persoana pe care iti dorești sa o vezi in oglinda, necontenit. In persoana care stie sa se bucure de ea, sa aprecieze Viata , sa primeasca si sa ofere iubire, in egala masura, de la oamenii care o înconjoara.
Acest articol este menit sa iti deschidă ochii si sa iti destupe urechile. Sa iti deschidă mintea si inima si sa le aducă intr-un echilibru, dar un echilibru pe care il poti menține doar in momentul in care vei reuși sa ții cont de cele scrise aici. In momentul in care inveti sa citești cu inima, sa conștientizezi cu mintea ceea ce citești si sa aplici. Începând de Azi! Nu de maine sau de mai tarziu.
Nu iti voi spune cum sa obții „fericire la buzunar”, nici cum sa „te îmbogățești la minut”. Nu iti voi spune cum sa găsești iubirea adevarata si nici cum sa ieși dintr-o relatie de cuplu toxica. Însă, iti voi spune de ce anume sa ții cont pentru a lua singur deciziile care te vor ajuta, ulterior, sa ajungi acolo unde ti-ai propus.
Articolul de fata nu se doreste a fi un „Tratat de Fericire” si nici „Adevarul absolut al Vietii”, ci mai mult o călăuza in drumul tau si o scânteie care va reuși sa aprindă focul inimii, descătușarea mintii si a ființei si echilibrul sufletului. In final, sper din toata inima ca acest articol sa nu te lase indiferent! :)
Începem!
1. Încredere in Dumnezeu si apoi in tine. In ordinea asta.
Sunt foarte multi oameni care s-au îndepărtat de Dumnezeu, l-au uitat sau chiar l-au îngropat sub preșul ignorantei si al slavei deșarte. Foarte multi oameni care si-au construit un Dumnezeu fals in ochii lor si ai celorlalți: Ei înșiși.
Acei oameni care considera ca Dumnezeu nu are niciun cuvânt de spus in drumul lor orbit spre fericire. Eu spun altfel. Eu spun ca fara Dumnezeu, nimic nu este posibil. Nimic din ceea trăim sau din lucrurile sau oamenii pe care ii dorim aproape in viata noastra, zi de zi. Este foarte usor sa vedem Frumusețea lui Dumnezeu in lucrurile minunate care ni se intampla sau in momentele însorite si pline de bucurii. In acelasi timp este foarte greu sau aproape imposibil sa distingem amprenta divina in lucrurile mai putin bune, in necazurile pe care le înfruntăm si in ceasurile grele pe care le îmbrățișăm cu atata suspin.
Cu toate acestea, Dumnezeu exista iar daca te-a adus in acest punct critic nu inseamna ca te va lasa sa lupți singur in războiul mintii si al inimii. Tot ceea ce Dumnezeu a creat are un potențial Sfânt. Sarcina noastra, a oamenilor, este sa găsim Sfințenie in situațiile, aparent, lipsite de ea. Atunci cand vom învața sa facem acest lucru, vom învața sa ne hrănim spiritul. Ai încredere! Este un prim pas in a avea încredere in tine si in oamenii de langa sufletul tau.
2. Învața sa fii tu si sa te accepti. Necondiționat!
Cei mai frumosi oameni din viata ta sunt cei care te accepta cu TOTUL. Atat calitatile cat si defectele sunt coordonatele omului de langa tine si ale omului pe care il vezi, zilnic, in oglinda. Cei care accepta doar frumusetea , inteligenta si bunatatea ta insa, de cele mai multe ori, fug de partile tale negative sunt oamenii de care ar trebui tu sa fugi. Dar sa fugi repede si sa nu te mai uiti inapoi.
Tu esti frumos! Cu bune si rele. Iar cei care vor sa faca parte din viata ta ar trebui sa inteleaga asta! Dar, inainte de toate, prima persoana care ar trebui sa înțeleagă toate aceste lucruri esti Tu!
3. Trăiește o Viata in cinste si morala.
Nu cred ca exista oameni care ar putea trai fericirea in detrimentul acestor calități. Sa iti clădești fericirea pe nefericirea altora, călcând peste cadavre si îngropând definitiv valorile fundamentale ale fiintei nu a fost niciodata soluția unei vieti fericite. Dimpotrivă, a reprezentat întotdeauna calea cea mai sigura înspre nefericire si auto iluzia unei vieti trăite frumos.
Intr-o lume in care oamenii nu mai au frica de Dumnezeu, respect pentru familie si pentru prieteni de-o viata, intr-o lume in care fericirea celorlalți este răsplătită cu invidie si răutăți gratuite, o lume in care oamenii isi trădează partenerii de viata fara a clipi, intr-o lume in care Iubirea striga prin toti porii si toate vasele Universului pentru a fi găsită, o lume in care oamenii isi vand trupul si sufletul pentru plăceri si iluzii de moment, o lume in care mersul la Biserica este confundat cu mersul in cluburi iar rugăciunile sunt acum amintite doar in ceasuri de necaz si negru, intr-o lume in care prezența caracterului a devenit o piatra rară, asemenea inteligentei …
Singura noastră salvare o reprezintă căutarea noastră interioara si cunoașterea prin credința si iubire. A noastră si a celor din jurul nostru! Incepe cu tine si continua cu ceilalți. Trăiește o viata curată.
4. Tot ceea ce ti se intampla este pentru ca ai nevoie de aceasta experiența.
Atunci cand treci printr-un necaz sau cand întâmpini o greutate in Viata ta, trebuie sa iti aduci aminte de faptul ca nimic nu este întâmplator. Totodata, nimic din ceea ce ti se intampla, bun sau rau, nu se întâmpla fara un motiv anume.
Exista oameni care isi pierd sensul vietii dar care, in urma unei boli grave sau in urma unui accident ajung sa il regăsească. Exista oameni care ajung sa prețuiască Viata, cu tot ceea ce inseamna ea, in urma unor evenimente nefericite sau neașteptate. Viata ne-a demonstrat de fiecare data ca noi trebuie sa ne învățam lecția, mai devreme sau mai tarziu.
Tocmai din acest motiv, anumite întâmplări pot surveni într-un mod repetat, sub alte forme, pana cand vom ajunge sa tragem învățămintele necesare evoluției noastre. Daca ti-ai rupt piciorul este pentru ca ai avut nevoie sa ti se întâmple acest lucru. Daca ai întâlnit un om care te-a rănit si care te-a abandonat este pentru ca ai avut nevoie de aceasta intalnire tocmai pentru a învața sa fii mai puternic si mai atent cu persoanele ce apar in Viata ta. Daca ai pierdut multi bani este pentru ca ai avut nevoie de aceasta experiența pentru a te ridica si a-i face la loc sau chiar a-i înmulți.
Nimic din ceea ce ni se intampla nu este la voia întâmplării. Cand vei fi conștient de acest lucru vei reuși sa pășești intr-o alta lumina si vei vedea lucrurile si oamenii din Viata ta ca pe o completare sublima a Fiintei tale.
5. Astazi sunt mai puternic decat ieri iar maine voi fi mai puternic decat astazi.
Esti puternic atunci cand ai încetat sa mai plângi. Atunci cand ai încetat sa regreti alegerile pe care le-ai făcut in trecut pentru sufletul si inima ta. Esti puternic atunci cand toate dezamăgirile prin care ai trecut s-au transformat in lectii de viata. Esti puternic atunci cand ai ajuns sa te accepti pe tine, indiferent de opinia publica, de invidia, răutatea si inautenticitatea celor din jurul tau.
Esti puternic pentru ca te-ai ridicat de fiecare data cand ai căzut, ai inceput sa crezi atunci cand ai învins deznadejdea, ai inceput sa iti ierți trecutul si ai inceput sa te iubesti! Esti puternic pentru ca ai ales sa nu stai niciodată in genunchi, chiar si cand aceștia sunt zdrobiti de fantomele trecutului si ale lacrimilor uscate. Esti puternic pentru ca nimic nu iti poate sta in cale. Esti puternic pentru ca ai fost născut un invingator. Sa nu uiti niciodata acest lucru!
6. Tu poti si Tu meriți tot ceea ce este mai bun.
Cand vei constientiza ca:
Tu esti ceea ce arati cu degetul. Tu esti ceea ce vezi in oglinda. Tu esti ceea ce critici. Tu esti ceea ce iubesti. Tu esti ceea ce urasti. Tu esti ceea ce mananci. Tu esti ceea ce asculti. Tu esti ceea ce inspiri. Tu esti ceea ce expiri. Tu esti inger. Tu esti demon. Tu esti dusmanul tau. Tu esti eroul si salvatorul tau. Tu esti nimic. Tu esti totul. Tu esti ceea ce vor ceilalti sa vada. Tu esti ceea ce accepti ca ceilalti sa creada. Tu esti pace. Tu esti război.
… Atunci vei intelege ca Tu si numai Tu poti fi ceea ce iti doreşti cu adevarat! Necontenit!
7. Ieși din zona de confort!
Zona de confort este cel mai condamnabil „partener”. Este „cel mai bun” prieten cu câștig pe termen scurt. Si atât! Adevarata evoluție, dezvoltare si tot procesul de acțiune ulterior se face atunci cand IEȘI din zona de confort! Atunci cand suferi, cand plângi, cand te zbați si cand ajungi acolo unde ti-ai propus!
Nu vei putea ajunge niciodată in acel punct sus-pus atâta timp cât rămâi in zona de confort! Iti dau un exemplu simplu: Corpul tau niciodată nu va dori sa iasă din zona de confort. El îsi dorește mereu sa fie odihnit, leneș, protejat. Nu este un lucru neaparat rau. Dar atunci cand iti dorești sa slăbești, va trebuie sa ieși din zona de confort care iti spune: Nu fa efort! Va trebui sa transpiri, sa alergi, sa te miști pentru a ajunge la rezultatul dorit. E doar un exemplu! In final, zona de confort reprezintă tot ceea ce te oprește din drumul tau spre fericire si din realizarea visurilor tale.
Ieși din zona de confort! Zona de confort e un paradox subtil si chinuitor al Ființei. Zona de confort hrănește Ego-ul, însă distruge orice altceva. Zona de Confort nu îți aduce confortul pe termen lung. Dimpotrivă, îți aduce mizerie, suferința, frustrare, amăgire, emoții contradictorii, lacrimi și pete amare in suflet. Zona de confort e o bombă cu ceas. Suprinzator este faptul că nu trebuie să o dezamorsezi, ci să o detonezi și să ieși din ea. Să suferi, să transpiri, să muncești cu tine și pentru tine, să crezi, să speri si sa continui. Să continui lupta. Zona de confort ucide! Ucide încrederea, ucide planuri, ucide viziuni, ucide visul si speranța, ucide ființa incetul cu încetul, ruginește mintea și inima si paralizează trupul. Zona de confort nu îți este prieten. E un dușman. Cel mai mare dușman deghizat in zâmbete și promisiuni deșarte. Zona de confort este, practic, zona de disconfort a Eu-lui superior ce strigă in zadar să fie salvat. Fă-i vocea auzită! Ieși din zona de confort! Fii fericit! Și incepe de azi!
. 8. Pune pasiune in ceea ce faci, credința in ceea ce întreprinzi si iubire in oameni!
Asa cum pianistul așterne iubire in muzica lui, precum un pictor imbratiseaza cu atata dor culorile ce dau contur siluetelor sale, la fel cum credinciosul pune atata iubire in rugăciunile rostite cu atata patos, tot asa trebuie sa procedam si noi. Cu absolut tot ceea ce facem. Cu absolut tot ceea ce simțim si trăim. Pornind de la lucruri simple si continuând cu cele complicate. Pornind de la noi si continuând cu ceilalti. In tot si in toate!
9. Nu exista oameni perfecti.
Am considerat întoteauna ca oamenii care cauta perfecțiunea in ceilalti sunt cei care, in esența, incearca sa isi ascundă propriile defecte. Nu exista oameni perfecți. Fiecare om de pe acest pământ vine in Viata noastra cu un bagaj mai mult sau mai putin dorit. Un bagaj al defectelor pe care il judecam atât de aspru si dur dar nu il vedem si in noi înșine.
Învața sa „adori” imperfecțiunile tale si ale celuilalt si sa lucrați împreuna la corectarea lor. Nu exista oameni perfecti. Doar momente perfecte, povesti de dragoste si de Viata perfecte si iubire. Multă iubire. Iubirea inseamna Perfecțiune. Tinde spre asta. Iar cand vei reusi sa te accepti tu pe tine, cu toate calitatile si defectele tale, vei reusi sa accepti si viata cu bucuriile si tristetile ei!
10. Pastreaza in Viata ta oameni care sunt sau vor sa fie cu tine. Nu pe langa tine.
Da-i la o parte pe cei care te trag in jos pentru a face loc oamenilor frumosi in viata ta. Da la o parte gândurile negative si convingerile limitative pentru a face loc lucrurilor pozitive. Nu vei putea niciodată sa gandesti, sa simti si sa traiesti pozitiv daca esti inconjurat mereu de oameni si ganduri care alimenteaza continuu aceste stari bolnavicioase.
Asa cum te poti gandi la lucruri negative, in egala masura vei putea sa te gândeşti si la lucruri pozitive, fara a mai lasa loc „raului” sa te copleseasca. Gandeste pozitiv si molipseste-i pe cei din jurul tau cu aceeasi stare. Pentru ca TU te-ai nascut sa fii fericit!
11. Singurătatea este necesară.
Cele mai multe persoane considera singurătatea ca fiind un lucru rau, un lucru de care oricine ar trebui sa se ferească. Gresit. Singuratatea isi are rolul ei. Uneori, e bine sa fii singur decat in relatia nepotrivita sau intr-o relatie superficiala. A fi singur iti permite sa reflectezi asupra propriei persoane, asupra trairilor proprii si a emotiilor tale.
Este ca un fel de antrenament al inimii si al minții inainte de a te angaja intr-o relatie autentica, constient fiind de dorintele tale si de cum ar trebui sa te raportezi la celălalt. Este o foarte buna metoda de recreatie a socialului si o foarte buna forma de autocunoastere. Numai atunci iti vei da seama cat de mult valorezi tu ca om si ce anume trebuie sa cauti si in ceilalti posibili parteneri. Asadar, fiti singuri, dar nu pentru mult timp :-)
12. Iubeste(te) si Fii iubit!
Oamenii au uitat sa se mai indragosteasca. De ei înșiși si de ceilalti. Totul e acum o graba. Un test gratuit. Momentele frumoase sunt învăluite in scepticism, in teama, in așteptare. Ne așteptăm unul pe celălalt grabindu-ne. Avem tendința de a cauta defectele celuilalt, de a starui asupra lor si de a le scoate in evidentă, fără a lua in considerare calitatile omului de care am putea sa ne îndrăgostim!
Suntem prinși intr-un joc reciproc al Așteptărilor si uitam sa mai credem in vorbe pentru a mai ajunge sa vedem fapte. Suntem fascinați de misterul persoanei de lângă noi insa, in acelasi timp, speriati de o crunta dezamagire iminenta. Nu ne deschidem suficient pentru a nu părea vulnerabili. Si atunci devenim invulnerabili. Invulnerabili iubirii, deschiderii către celălalt …
Ajungem sa ratam șanse, oameni, întâlniri, trăiri, emoții … Doar pentru ca ne este teama sa ne îndrăgostim! Uitam sa ne lăsăm purtati de marea de foc si de gheata a omului din fata noastră … Dar poate in aceasta consta frumusetea marii si a vieții: in Neliniste! Sa lăsam Dragostea sa hotărască !
13. Împaca-te cu fantomele trecutului si fa pace cu demonii tai interiori.
Oamenii refuza sa se impace cu trecutul. Si, de cele mai multe ori, se intorc mereu inapoi pentru a retrai momente frumoase si emotii puternice langa anumite persoane de care au avut nevoie intr-un anumit moment al vietii lor. Trecutul nu trebuie regretat. Dar trebuie acceptat si lasat acolo unde ii este locul. Iar oamenii care au facut parte din trecutul tau si la care ai renuntat pentru ca ti-au facut rau, trebuie lasati acolo.
Accesand aceleasi amintiri si aceleasi momente nu faci decat sa bati pasul pe loc. Asta nu e evolutie. Nu e dezvoltare. Este distrugerea mintii si a inimii. Impaca-te cu trecutul tau si te vei impaca cu tine. Aminteste-ti de oamenii dragi tie si uita-i pe cei care te-au uitat, la randul lor. Doar in acest mod vei reuși sa faci pace cu demonii ființei si sa o eliberezi in totalitate.
14. Trăiește in prezent!
Se spune ca oamenii inteligenți trăiesc in prezent. Dar ce inseamna, de fapt, sa trăiești in prezent? Trecutul ne definește iar prezentul definește viitorul. Sa trăiești prezentul inseamna sa fii conștient de momentul „Aici si Acum”. Pentru ca „ieri” s-a încheiat iar „maine” inca nu este aici.
Sa trăiești prezentul inseamna sa fii pe deplin conectat la clipa de acum, eliberandu-ti mintea si inima de regrete, de anumite decizii pe care le-ai luat in trecut si de oportunitățile ce se ivesc in viitorul mai mult sau mai putin apropiat. Sa trăiești prezentul nu inseamna însă sa iti renegi trecutul si sa refuzi viitorul, ci sa iti accepti necondiționat ființa si sa te poti bucura de ea, fara a fi influențat de umbrele trecutului si a tine cont de perspectiva zilei de maine. Aici si Acum! Este tot ceea ce ai si ceea ce contează cu adevarat!
15. Nu alerga dupa dragoste inainte de a învața sa oferi.
Te vei împiedica din doi in doi metri de orgolii, de asteptari, de Ego-ul tau.Atunci cand oferi, nu te aștepta sa primesti. Altminteri, nu faci o depunere, ci o retragere! O retragere simbolica dinăuntrul fiintei tale si o alimentare gratuită si susținuta a Ego-ului ce urla prin toti porii.
Sa oferi autentic, fara a aștepta nimic in schimb înseamna sa primesti inapoi înzecit. Pentru ca Iubirea oferă întotdeauna. Dăruiește! Si nu pentru a primi inapoi aceleași daruri, ci pentru a învața iubirea. Numai atunci Fericirea isi va face simțită prezenta.
16. Ființa, nu Ego!
Invidia, orgoliul, minciuna, ura, intriga, furia prosteasca, răutatea … Plus multe altele. Toate acestea reprezintă fațete ale Ego-ului. In niciun caz ale Fiintei. Atunci cand vei învața sa distingi trăirile Fiintei de cele ale Ego-ului si cand vei aduce un echilibru in mintea si inima ta, curățându-te de toata negativitatea ce iti întuneca sufletul si ii rănește pe ceilalti, doar atunci vei reuși sa intri in acord cu Fiinta ta si sa ai parte de trairi autentice si sentimente nobile. In primul rând fata de tine si mai apoi fata de ceilalti.
Se spune ca Ego-ul ar avea peste 19 000 de fațete. Un număr colosal de măști pe care fiecare dintre noi le poate încerca si purta in diferite momente ale vietii. Dar ce poate fi mai frumos decat un singur sentiment autentic de bunătate si iubire a propriei ființe si a celorlalți? Îmblânzește Ego-ul si renaște iubirea in Fiinta ta. Debaraseaza-te de măști si arunca-le. Incepe acest exercitiu cu tine si repeta-l de fiecare data.
17. Fii prieten cu iubirea si vei cunoaște liniștea.
Asa cum am mai spus, Dragoste cu Forța nu se poate, dar Forța dragostei poate orice.
Toata literatura lumii ne-a lasat povesti extraordinare de iubire. Aproape ca nu exista poet sau prozator mare care sa nu fi tratat in opera lui tema iubirii, aceasta forta cosmica a universului care ne da sens vietii. Am sa va spun ceva extraordinar acum: Inveti enorm despre lume, citind marile romane de iubire, pentru ca iubirea este si o forma de cunoastere a lumii prin intuitie.
Ce vreau sa va spun insa, ca psiholog, este ca din fiecare poveste a voastra sau a prietenilor din viata reala, invat la fel de mult despre iubire, sau poate chiar mai mult decat din cartile de psihologie. Si stiti de ce? Pentru ca fiecare poveste are ceva comun dar, in acelasi timp, fiecare poveste de iubire este Unica, Extraordinara. Este doar povestea cuplului respectiv.
Sa traiti povesti minunate de iubire! Asa veti cunoaste lumea si pe voi insiva si, mai mult decat atat, veti innobila si veti transforma lumea cu povestea voastra de iubire! Iubiti si fiti iubiți!
18. Sărutați mai des, îmbrățișați mai intens si iubiți mai mult!
Sunt niste lucruri atât de simple si de sincere atata timp cat sunt făcute intr-un mod autentic si împărtășit. Unii dintre voi ar întreba: Bine, dar daca nu avem pe cine îmbrățișa, săruta sau iubi? Răspunsul meu este unul simplu … Incepe a învața toate aceste lucruri cu propria ființa.
Simbolic, învața sa te iubesti, sa te Săruți si sa iti îmbrățișezi ființa zi de zi si clipa de clipa. In acest mod vei reuși sa fii pregătit atunci cand vei putea împărtăși toate aceste lucruri persoanei sau persoanelor dragi din Viata ta. Îmbrățișările sunt gratuite. Săruturile inseamna iubire iar iubirea inseamna Totul.
19. Nu te compara niciodata cu nimeni. Tu esti unic!
Orice încercare de a te compara cu celalalt va aduce frustrări si neliniște interioara. Nu privi in sus. Privește in jos. Sau, si mai bine, privește inainte si prețuiește sincer clipa prezentului pur. Fie ca o faci singur, fie ca o faci însoțit, învața sa te raportezi in primul rând la tine si mai apoi la ceilalti. Dar niciodata comparativ.
20. Fii recunoscător si mulțumește-I in fiecare zi lui Dumnezeu pentru ceea ce ai!
Cineva, undeva acolo, duce o lupta mult mai grea si mult mai mare decat a ta. Dumnezeu si Viata, prin întâmplările si oamenii pe care ni-i aduce in preajma noastră ne arata ca trebuie sa fim întodeauna recunoscători pentru ceea ce avem si ca trebuie sa mulțumim zi de zi pentru tot ceea ce ni se intampla.
Tu poti orice! Dar, mai important decât atât este ca tu esti un om frumos! Asa cum esti tu! Descoperă si apreciază aceste lucruri la tine! Iar mai apoi si ceilalți din jurul tau le vor aprecia! Învața sa vezi Frumusețea in tine si in tot ceea ce te înconjoara si sa Zâmbești! Sa Zâmbești de fiecare data!
Tu poate ai putin. Altii nu au deloc.
21. Fericirea este o alegere. Alege sa Fii fericit!
In loc sa aștepti mereu ca nevoia ta de fericire, de împlinire si de iubire sa fie satisfăcută din surse exterioare, incearca se te uiti in interiorul tau, sa lucrezi din interior si sa pleci de acolo in absolut orice gând, traire sau emotie.
Exista o fărâmă in interiorul tau pe care tu o ignori si nu o lași sa se manifeste. O fărâmă dumnezeiască, asemenea unei scântei divine ce așteaptă sa lumineze. Incepe sa lucrezi mai mult cu tine iar aceasta forța invizibila te va ajuta sa gasesti adevarata fericire si împlinire sufleteasca. Incepe sa devii Tu, sa te reconstruiești, sa te redescoperi.
Atunci cand vei reuși acest lucru vei putea trai in armonie cu ceilalți, cu Universul si cu Dumnezeu. Fericirea este in tine. Nu lânga tine, nu in jurul tau si nu in trecutul sau viitorul tau. Fericirea este Aici si Acum. E timpul sa simti cu adevarat potentialitatea ființei tale si sa o descatusezi. E timpul sa iti revendici dreptul la cunoaștere. Dreptul la Fericire si Iubire!
22. Ai grija de trupul tau!
Corpul tau este un templu. Mintea si inima ta sunt lumina dinlauntrul sau. Inainte de a primi si alte suflete înăuntru, asigura-te ca lumina este una curată si pozitivă! Altminteri, veți salaslui orbiți, in bezna inimii! Plecând de la „O minte Sanatoasa intr-un corp sănătos”, aveți grija de trupul vostru.
Pentru a gasi echilibrul sufletului, mintea, inima si trupul vostru trebuie sa fie in armonie. Un trup neîngrijit nu va putea găzdui niciodata o minte lucida asa precum un trup leneș nu va putea niciodata ocroti o inima sinceră. Ocrotește-ti trupul si antrenează-l in fiecare zi. Fie ca vorbim de exerciții fizice sau, pur si simplu, de o plimbare cu bicicleta, fie ca vorbim de o dieta Sanatoasa sau de un stil de Viata echilibrat, toate acestea duc la îngrijirea trupului și la o Viata împlinita si curată.
23. Nu judeca! Observa si Asculta!
Invata sa nu judeci pe nimeni pentru ca fiecare are un trecut. Invata sa trăiești in prezent pentru ca cine răscolește trecutul, îsi plânge prezentul si distruge viitorul. Invata sa ai așteptări doar de la persoanele dragi tie, așteptări pe care tu însuți le pot bifa. Invata sa ai încredere in tine pentru ca tu esti singurul care, la final de zi, va trasa liniile definitorii evoluției tale.
Învața sa ai credința pentru ca nimic in lumea asta nu este posibil fără Dumnezeu. Invata sa accepti toate aceste lucruri cu răbdare, voința, munca si perseverenta si sa te bucuri nespus atunci cand poti împărtăși frânturi de gând unor oameni frumoși din Viata ta. Observa, asculta si repeta mereu aceste gânduri pentru ca doar in felul acesta vei reuși sa înveți sa te iubești si sa ajungi acolo unde ți-ai propus. Pentru ca Viata ta are o singura direcție: In Sus!
24. Timpul, cel mai bun camarad.
Timpul a vindecat întotdeauna cele mai adânci răni ale sufletului însă, cu adevarat, cel mai mare vindecător in tot acest proces am fost noi înșine. Timpul trebuie văzut ca un aliat si nu ca un dușman. Atunci cand înveți sa iti gestionezi resursele, cand inveti sa jonglezi cu ele si cand Reușești sa combini toate acestea in favoarea ta, timpul te va răsplăti cum se cuvine.
Așadar, învața sa iti faci din timp un camarad de nădejde. Nu te baza pe el ci, mai mult decat atât, lucrează împreuna cu el. Rezolva problemele ce trebuiesc rezolvate in detrimentul lui „Si maine e o zi”. Timpul este un prieten. Însă doar atunci cand ne raportam la el prin noi si nu invers.
25. Familia este Sfânta.
Familia este un spațiu sacru si care trebuie respectat. Acest nucleu atat de sfânt trebuie protejat si alimentat continuu cu cele mai mari dovezi de iubire, de sacrificiu si dăruire. Familia detine un rol crucial in evoluția noastra si ne definește ca indivizi, ea jucând un rol deosebit de important in spațiul Socio-cultural al vremurilor.
Nu exista fericire mai mare decat a te regăsi in interiorul unei familii puternice, iubitoare, a unei familii care te susține in absolut orice gând si trăire, a unei familii unite si de fier. Din păcate, vremurile pe care le trăim si deteriorarea valorilor fundamentale au facut ca Familia sa reprezinte pentru unii doar un mijloc de scuza sau de refugiu temporar.
Tocmai din acest motiv trebuie sa fim autentici si sa nutrim sentimente pure si nobile in interiorul acesteia. Acolo unde ar trebui sa ardă fara întrerupere focul iubirii adevărate.
26. Nu încerca sa ii schimbi pe ceilalti. Accepta si Iubeste!
O prima greșala pe care foarte multi dintre noi o facem este sa încercam sa ii schimbam pe cei de langa noi. Sa ii modelam asa cum ne dorim, asemenea unei bucăți de plastilina pe care o putem colora si apoi integra intr-un tablou „perfect” închipuit de către noi.
Si s-ar putea chiar sa reușim. Pe termen scurt, însă. Deoarece, pe termen lung, omul de langa noi ar putea reveni la obieceiurile si felul lui de a fi. Iar dezamăgirea noastra va fi si mai crunta. Așteptările vor fi ucise iar „Fericirea” ar avea de suferit.
Așadar, nu încercați sa schimbați pe nimeni. Daca cineva doreste sa se schimbe, o va face. Daca nu, nu este de datoria noastra sa forțam sau chiar sa inducem aceasta schimbare in celalalt. Accepta si iubeste! Necondiționat. Restul vine de la sine.
27. Visează! Tu ai un vis de îndeplinit. Si nimeni si nimic din lumea aceasta nu te poate opri sa il duci la bun sfârșit. Lupta pentru visul tau asa cum ai lupta pentru inima si mintea ta. Lupta pentru visul tau asa cum ai lupta pentru trupul tau, protejandu-l. Lupta pentru ceea ce este mai important pentru tine si pentru ceea ce merita cu adevarat sufletul tau.
Nu tine cont de ce zic ceilalți. Asculta-ti instinctul, vocea interioara si intra in echilibru cu ele. Cazi, dar ridica-te de fiecare data. Am învățat si am inteles ca poti ajunge in vârful unui munte pe mai multe cai. Fie esti dus in spinare, transportat de un elicopter sau pe picioarele tale, înfruntând pericolul pădurii si greutatea urcusului.
Dar ce te faci atunci cand elicopterul a încetat sa mai apară? Sau spinarea celuilalt a obosit sa te mai susțină? Atunci te bazezi pe forțele proprii si continui ce ai inceput. Iti promit ca, de îndată ce vei ajunge in vârf, satisfacțiile vor fi pe măsura. Nu te abate de la drumul tau. Va fi un drum lung, anevoios, ispititor si care iti va face multe bătături.
Insa ce poate fi mai frumos si autentic decat un sentiment al propriei reușite si al unei victorii bine meritate? In fond, este vorba despre visul tau! Nu al meu, nu al vecinului de bloc si nici al camaradului apropiat. Ci al tau! Visează, vizualizează si proiectează! Iti urez succes sa ajungi acolo unde ti-ai propus. Pentru ca meriți! Pentru ca singurul moment cand ar trebui sa folosești cuvintele „Nu pot!” este atunci cand cineva iti spune sa renunți la visurile tale!
28. Învața sa distingi trăirile tale de ale celorlalți.
Invata să primești ce ți se dăruiește și să faci doar ce simți tu că vrei să faci. Invata să distingi trăirile tale de ale celorlalți. Iti faci rău permanent preluând emoțiile celorlalți! Emotiile celorlalți sunt ale lor! Lasa-i să și le trăiască! Indiferent că tu le-ai provocat sau nu !
Traind permanent și emoțiile celorlalți nu reușești să îți dai seama unde încep și se sfârșesc ale tale, de unde și până unde ești tu. Conflictul e permanent. Incet, pe rând, o să vezi că e ok să trăiești doar ce îți aparține. E ok să fii TU. Pentru ca TU ești minunat!
29. Cea mai importantă persoana din acest Univers esti Tu!
In lumea aceasta poti pierde multe. Important este sa nu te pierzi pe tine. Iar atunci cand se intampla, sa te regasesti. Dupa cum am mai spus si in alte scrieri, cand Fericirea personală devine o prioritate, atunci vei vedea frumosul in tot si in toate.
Este o rima neintenționată dar care conține un adevăr simplu. Fara a privi dintr-un resort egoist toata aceasta stare, trebuie sa conștientizezi ca totul incepe cu tine si continua cu ceilalti. Felul in care te raportezi tu la propria persoana reprezintă oglinda perfecta a modului in care se Raportează ceilalti la tine si invers.
30. Bucura-te!
Am ajuns sa acordam prea multă importantă lucrurilor neimportante si prea putina atenție sau deloc, lucrurilor ce contează cu adevarat. Am uitat sa ne bucurăm autentic.
Am uitat sa trăim pentru ca, de cele mai multe ori, hotărâm doar sa existam. Dar, însăși Viata înseamna bucurie si îndeamnă la Fericire. Nu uita niciodata ca gesturile mici sunt responsabile pentru emoțiile puternice iar bucuriile mari provin din lucruri simple.
Așadar, Bucura-te! De absolut orice clipa trăită! De zâmbetul unui prieten drag! De rasul inocent al unui copil! De soarele dimineții! De o îmbrățișare pura! De munca ta! De telefonul unui părinte! De o carte citita in graba! Bucura-te! De tine! De Tot!
La finalul acestui articol lung, iti mulțumesc ca ai fost alături de mine si sper ca am reușit sa intru, măcar pentru o frântură de timp, in mintea si inima ta.
Si totuși, ce inseamna Fericirea? O întrebare care ramane încontinuu pe buzele noastre.
Fericirea nu este o stare de Nirvana in care, detașat de tot greul vieții, stai intr-o veșnica contemplare a Ființei tale, așteptând lauda si recunoștința din partea celorlalti, gadilatul orgoliului, exacerbarea imaginii de Sine si preamarirea Ego-ului.
Fericirea este legată de o stare de împlinire sufleteasca ce vine din lucruri mărunte, bucurii simple dar profunde in acelasi timp si a lucrurilor bine făcute. Fericirea este in fiecare dintre noi si toti tanjim sa o descoperim! Fericirea suntem NOI!
Pentru aceasta trebuie sa ne descoperim, in primul rând, pe noi si prin ceilalți, pe Dumnezeu. Numai asa putem trai o viata autentica, o viata in care mintea si inima deopotrivă sunt intr-un echilibru si armonie perfecte cu sufletul.
Draga cititorule, iti doresc o minte agera si lucida, o inima calda si blânda si un trup voios si sănătos.
Pentru ca, asa cum Ghandi spunea atat de frumos, „Fericirea este Armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci”.
Succes! :)


Sursa:alexchermeleupersonal.wordpress.com