La Multi Ani 2011 !

Sfirsitul de an este pentru multi dintre noi un moment de bilant, de coborire si mai profunda in noi, un moment al derularii filmului in care am fost – pe rind – si actori si regizori, un moment in care privim la toate sufletele care ne-au insotit de-a lungul anului ce tocmai se pregateste a se incheia.

Pasind inspre mine, revad imaginea ta, prietene drag, cel care ai ales sa parcurgem o parte a calatoriei impreuna, fiind unul pentru celalalt calauza, sfatuitor si sprijin constant in timp; am fost asemeni unor oglinzi care ne-au ajutat sa ne vedem pe noi exact asa cum sintem: Spirite Unice si fascinante!

Ai aprofundat, experimentat si de-a lungul acestui an cele mai pretioase formule: Iubirea, Iertarea, Daruirea, Acceptarea si Toleranta, Credinta, Puterea Cuvintelor, a Gindului Bun si a Prezentului. Toate eforturile de peste an ti-au fost rasplatite pentru ca acum – mai mult ca altadata – stii cine esti! Ce alt dar mai minunat puteai sa iti oferi?

Iti multumesc pentru ca intilnirea cu tine a fost posibila, iti multumesc pentru ca ai avut increderea sa imi dezvalui si incredintezi cele mai tainice parti ale sufletului tau, pentru tot ce mi-ai daruit de-a lungul acestui an, pentru ca am fost partasa la regasirea ta interioara si pentru faptul ca si tu esti parte a calatoriei mele…prin mine!

La rascrucea dintre 2010 si 2011, iti doresc ca toate Drumurile ce te vor purta mai aproape de tine sa-ti fie line, vegheate de Ingeri si Lumina, calauzite de Intelepciunea si Iubirea Divina, presarate cu Alegeri inspirate!

Drum Luminat spre 2011!

LA MULTI ANI!

Cu toata Iubirea,JOHANA

Daca mi-as putea trai din nou viata, M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cand ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamantul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi... As fi ars lumanarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara.. As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult... As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata. As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atatea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu. Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui. N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat. As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba. As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata. Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat...l-as trai... Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte... Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face... In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc. Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat... Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile." Cum ne privim pe noi insine la diferite varste? "Fetita de 3 ani : Se priveste si se vede regina .. Fetita de 8 ani : Se priveste si se vede Cenusareasa. Adolescenta de 15 ani : Se priveste si vede Sora cea Urata (Mama, nu pot merge la scoala aratand in halul asta!!) Tanara de 20 de ani : Se priveste si se vede"prea grasa/ prea slaba, prea inalta/ prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum. Femeia de 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum. La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum. La 50 de ani : Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste. La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea. La 70 de ani : Se priveste si vede intelepciune, rasete si abilitate, iese si se bucura de viata. La 80 de ani : Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!

Te rog, Doamne, sa-i ajuti si sa-i ocrotesti pe cei care citesc aceaste randuri…

Te rog, binecuvanteaza-mi familia, prietenii si pe cei pe care ii iubesc!
Acolo unde exista durere, te rog, sa le daruiesti pacea si mila Ta,
Acolo unde exista indoiala, te rog, sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau,
Iar acolo unde exista o nevoie, te rog, sa le-o implinesti!

Binecuvanteaza-le Tu caminul, familia, munca, da-le Intelepciune si Lumina in viata lor.

Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le Calea.
Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa, in toata viata lor!

Fa ca pentru fiecare Craciunul sa aduca renastere sufleteasca, tihna, echilibru si armonie.

Doamne, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere… si ca le vei da mai mult decat le pot eu ura prin cuvinte!

CRACIUN BINECUVANTAT IN CASE, SUFLET SI GANDURI !

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice. 

Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat: 
"Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!" 
Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme. 
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii." 
Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu. 
Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă. 
"De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?" 
Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om. 
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare. 

Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: 

"Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!" 

Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme: 
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?" 
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze. 
"Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!" 
Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui: 
"Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"

Colinde de Craciun Stefan Hrusca ep. 04 www.colinde-craciun.org

mickey colinde de craciun

Diferenţa dintre noapte şi zi

  Un mare înţelept şi-a întrebat discipolii cum pot deosebi momentul în care noaptea s-a sfârşit de ziua care a început. Unul dintre ei a spus: - -Când vezi un animal la distanţă şi poţi spune dacă este vorba de cal sau de o vacă.

- Atunci când vezi un copac la distanţă şi poti spune dacă este vorba de un castan sau de un stejar, spuse un alt discipol.

- Niciun răspuns nu e corect, zise înţeleptul.

- Atunci când? au întrebat discipolii.

- Când vei putea privi faţa unui om oarecare şi să recunoşti în el pe fratele tău. Dacă nu poţi face asta, chiar dacă soarele e sus pe cer, pentru tine încă este noapte. 

4 Legi spirituale in India

- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;

- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …

- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.

Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…

Astazi facem curatenie....

              dragul meu, fie ca-ti place sau nu, am ajuns si in punctul asta. Stiu ca este tare dureros pentru tine sa stai asemeni unui miel la taiere, lasandu-ma sa iti rascolesc printre toate cotloanele. Stiu ca nu iti place sa te cercetez din simplul fapt ca te-as putea cunoase mai bine, iar o cunoastere mai buna te-ar face vulnerabil in fata mea....Te simti gol si secatuit, fara nici un fel de atuu in mana, singur si natural, tu in toata splendoarea ta trebuie sa mi te infatisezi in toata puritatea ta...Te voi intoarce si te voi analiza in toata istoria ta de suflet zbuciumat...iti voi re-memora toate durerile si frustrarile, te voi face sa iti recunosti pacatele si te voi obliga sa plangi pentru toate...iti voi inventaria bucuriile si zambetele si iti voi numara lacrimile....Te voi lasa sa te privesti pe tine insuti si toate sufletele in care te-ai ratacit de-a lungul timpului....Te voi surprinde suspinand urmarindu-ti povestile de dragoste, esecurile si succesele....Te voi lasa sa iti citesti singur gandurile in timp ce te voi judeca...te voi lasa sa disperi uitandu-ma rece la suferinta ta...Vei cunoaste chinurile iadului in tine insuti pentru a te purifica singur, prin adevar....Va trebui sa te accepti asa singur, trist, lipsit de alinare si neanteles cum esti...va trebui sa te alini singur si sa inveti din greseli, sa te cunosti si sa te iubesti pe tine fara sa te mai pierzi in ocolul anevoios prin ceilalti...Va trebui sa inveti ca iubirea la care aspiri o poti gasi in tine si prin tine, ca linistea este doar a ta, in tine si pentru tine....ca tu esti masura tuturor lucrurilor vazute si nevazute, ca daca tu nu te accepti in solitudinea ta nimeni nu o va face.

Te voi chinui pentru binele tau, pentru linistea ta ....te voi chinui pentru a-mi fi mie mai bine.....

Prima si ultima oara

Amintiti-va intotdeauna ca atunci cand suntei alaturi de cineva, aceasta ar putea fi ultima data. Nu va pierdeti timpul cu prostii; Nu creati conflicte si certuri pentru motive minore. Cand moartea se apropie, nimic altceva nu mai conteaza. Daca cineva face sau spune ceva care va enerveaza, amintiti-va de moarte. Ganditi-va ca acest om este pe punctul de a muri (sau dumneavoastra); ce mai conteaza atunci cuvintele sau faptele sale? Poate ca nici nu a avut intentia sa va enerveze; poate ca este doar interpretarea dumneavoastra. Din 100 de cazuri, 99 tin mai degraba de interpretarea personala. 

Si nu uitati: cand va aflati alaturi de cineva, nu este vorba de cel pe care il stiati dinainte, caci totul se schimba. Nu poti intra in acelasi rau de doua ori si nu poti intalni aceeasi persoana de doua ori. Va puteti intalni cu tatal, mama, fratii, prietenii dumneavoastra, dar ei nu sunt aceeasi; s-au schimbat. Nimic nu ramane la fel. Si dumneavoastra v-ati schimbat, nu mai sunteti acelasi...

Daca veti tine minte aceste doua aspecte, iubirea va inflori mai usor in dumneavoastra. 

Cand va intalniti cu cineva, faceti-o de parca ar fi prima oara cand va intalniti.

Faceti-o insa si ca si cum ar fi pentru ultima oara. 

Si chiar asa stau lucrurile. 

Daca veti avea aceasta perspectiva, acest mic moment al intalnirii va capata o semnificatie incredibil de profunda.

fragment din cartea Farmacie pentru suflet de Osho

TAXI - Cele două cuvinte [OFFICIAL VIDEO]

POVESTEA CLOPOTEILOR DE VINT

Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru. 

Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:

- Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
- De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
- Cum asa?

- De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire… 

Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara… Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara! 

Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii. Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maesrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:
- De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
- Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopteii?
- La poarta casei mele, maestre!
- Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau… 

De obicei scriu despre lucruri pe care le inteleg si le traiesc, de aceea in randurile de astazi n-am sa introduc un comentariu personal langa cele trei exemple pe care le-am ales. Iubirea neconditionata este un nivel de constiinta la care, oricat de mult m-am straduit (sau poate pentru ca din cauza ca m-am straduit prea mult?), n-am reusit sa ma ridic 

Cine te iubeste neconditionat?
(o gluma auzita de Alina G.)

Daca vrei sa stii care e raspunsul la intrebarea asta, ia-ti partenerul de viata si cainele, inchide-i in portbagajul masinii si plimba-te pe un drum de tara timp de vreo ora. Dupa ce opresti masina si deschizi portbagajul, observa care dintre ei se bucura ca te vede. Acela te iubeste neconditionat!

Dragostea neconditionata

(Sursa: www.succesdublu.ro)

Am citit o poveste pe care vreau sa v-o spun si voua. 
Un tanar fusese in razboi in Vietnam aproape 3 ani de zile. Intr-un final se intoarce in America si isi suna parintii la telefon. :
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea.
In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Baiatul lor avea doar o mana si un picior.

Parintii din poveste seamana cu noi. Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i baga in seama. Suntem ipocriti.

Iubire fara conditii

(fragment din cartea Iubire fara conditii, de Paul Ferrini, aparuta la editura ForYou)

Este necesar ca limitele pe care le stabilesti sa fie bine gandite, daca se pune problema sa treci de ele.

Nu-l face raspunzator pe aproapele tau pentru pacea si fericirea ta si nu-ti asuma nici responsabilitatea pentru pacea si fericirea lui. El n-a venit sa te mantuiasca pe tine si nici tu n-ai venit sa il mantuiesti pe el.

Pe de alta parte, dezleaga-l pe semenul tau de orice resentiment pe care il nutresti fata de el. Nu te abtine in nici un fel de la a-i arata iubire. Caci, a incerca sa-l privezi de fericirea sa, inseamna a-l ataca si a te intemnita pe tine insuti in stransoarea vinei si a fricii.

Nu-ti astupa urechile cand aproapele tau striga dupa ajutor. 

Lasa-l sa lucreze alaturi de tine, atata timp cat vrea el. Si, cand e gata sa plece, doreste-i tot binele. Da-i hrana si apa pentru drum. Nu-l indatora si nu-l forta sa stea impotriva vointei sale. Libertatea aproapelui tau nu este un simbol al propriei tale libertati. De aceea, lasa-l sa vina si sa plece dupa bunul lui plac. Ureza-i bun venit cand vine si spune-i bun ramas cand pleaca.

Mai mult de-atat nu poti face. Atat insa este suficient. 
Ingrijeste-te de fiecare strain in felul acesta, si eu iti voi arata o lume in care s-a intors increderea si in care domneste iubirea de aproape.
Iubeste-ti aproapele, asa cum ai vrea sa te iubesti pe tine insuti. Fa-l sa fie la fel de important. Nu fa sacrificii pentru el si nu-i cere ca el sa faca sacrificii pentru tine, ci ajuta-l cand poti si primeste-i ajutorul cu recunostinta, atunci cand ai nevoie de el.

Aceasta reciprocitate simpla si plina de demnitate este un gest al iubirii si al acceptarii. El demonstreaza incredere si stima reciproca.

Mai mult de-atat e prea mult. Mai putin de-atat e prea putin.
 

Aparente...

Din acest punct de vedere cred ca sunt doua categorii de oameni, unii care isi traiesc viata, si altii care o indura. Cei din urma sunt cei care isi traiesc viata prin prisma aparentelor. Din pacate sunt tot mai multi. Fiecare dintre noi cunoastem cateva astfel de persoane. Pentru ei nu este prea important interiorul ci exteriorul. Ei se “hranesc” cu presupusa sau inchipuita invidie, din privirile celor care ii privesc. Intr-un fel este bine ca nu ne lasa sa le vedem si interiorul, deoarece ne-ar intrista cu suferinta lor. Cand traiesti cu gandul doar la aparente esti intr-o continua lupta. Un caracter frumos, onest, umil, integru….nu se demodeaza niciodata, insa niste haine moderne, niste masini asemenea, sunt supuse in permanenta pericolului de a fi demodate ceea ce ar duce inevitabil la stricarea aparentelor. 

La nastere, Dumnezeu ne-a pus fiecaruia in mana, o combinatie de carti de joc. In aceasta lumina, menirea ta este sa faci tot ce este omeneste si corect posibil de a scoate tot ce este mai bun din aceasta mana de carti. Cu alte cuvinte, sa-ti joci cartea ta si sa o faci in asa fel incat sa iesi invingator, insa invingator in competitia cu tine, nu cu cei din jurul tau. Cei care pun aparentele pe primul plan, incearca sa triseze, incerca sa-si schimbe cartile primite la la nastere. Ei/ele isi ”corecteaza” nasul, isi modifica sprancenele, culoarea ochilor, isi muta grasimile dintr-un loc al corpului in alt loc…etc. Ei fac asta deoarece se considera imperfecti. Dar cine sunt ei sa poata sa spuna una ca 
asta ? 

Se spune ca oamenii sunt niste copii ale lui Dumnezeu, ca in fiecare dintre noi se afla un Dumnezeu care se manifesta prin noi. Corpul tau este templul lui Dumnezeu. Cine suntem noi ca sa spunem ca Dumnezeu nu este perfect, sau ca, creatia Lui nu este perfecta si are nevoie de “mici” interventii? Pe de alta parte sunt atatia oameni care poate par ‘imperfecti’ fizic, insa au un suflet atat de mare, incat te invaluie cu totul. Ei nu au nevoie de operatii, nu au nevoie de haine scumpe, nu au nevoie de masini sau accesorii pretentioase. Ei sunt doar ei si asta este suficient. 

Intr-un fel, este de vina si societatea. In ultima vreme pe toate canalele mediatice sunt promovate tot mai mult nonvalorile, scurtaturile, smecheriile….incat daca esti cinstit si onest pari atat de demodat incat ajungi sa te rusinezi. 

Dar eu stiu. Eu stiu ca toate vor trece… trec intotdeauna. Interiorul este durabil, exteriorul este trecator si amagitor. Daca iubesti ceea ce esti, nu ceea ce ai, vei avea o viata implinita. Adevaratele schimbari in legatura cu tine, trebuie sa le faci in interior, iar apoi exteriorul tau va straluci de la sine.

                Simplitatea ca mod de viaţă 

Doar cu inima putem să vedem ceea ce e important; lucrurile cu adevărat esenţiale sunt invizibile ochiului. 

                                             (Antoine de Saint-Exupery) 

Există cuvinte pentru care trebuie să inventam stări, sau situaţii. Suntem de multe ori extrem de ambiţioşi în a găsi explicaţia completă pentru cuvinte, doar pentru a constata că ne lipseşte sentimentul ataşat lor. Şi cu îndărătnicie încercăm să găsim un sens… Un astfel de cuvânt este cuvântul „perfect”. Un cuvânt cu care cochetăm toată viaţa şi care ne este insuflat din fragedă copilărie. Este, după părerea mea, o sursă de nemulţumire mai mult decât de bucurie. Atâta vreme cât viaţa pe care o ducem nu este perfectă, atâta vreme cât nu avem o carieră perfectă, vom fi nemulţumiţi. Sigur că trebuie să tindem spre mai bine în orice situaţie de viaţă, atâta vreme cât nu încercăm să găsim perfecţiunea în orice. 

Fericirea nu înseamnă perfecţiune în toate, fericirea înseamnă să fim mulţumiţi cu ceea ce avem şi cu cât avem. Înainte de toate, sufletul să nu fie ultimul pe listă – cât de des uităm să satisfacem partea sufletească de dragul unor bunuri materiale… Normele după care trăim în societatea de azi sunt destul de stricte, la prima vedere: ne zbatem să avem o casă cât mai mare, cât mai deosebit mobilată, o maşină cât de modernă, să fim cât mai eleganţi. În clipa în care realizăm că e greu, dintr-un motiv sau altul, să avem aceste condiţii îndeplinite, devenim nefericiţi şi ajungem să ne raportăm starea de bine la starea materiala de care ne bucurăm sau nu ne bucurăm la un moment dat. Sufleteşte vorbind, este un timp mort. Când să mai ai vreme de suflet, când trebuie să munceşti pentru a cumpăra „fericirea” materială?

Nu avem timp să ne bucurăm de mersul lumii. (Timpul costă bani, nu? Când suntem gata să sacrificăm timpul pentru ceva ce nu aduce bani ? )Cei mai mulţi dintre noi devin izolaţi în mijlocul oamenilor, urmărind fantome de viaţă perfecta şi atât de complicată…Toată aventura de căutare a paradisului material perfect devine problematică în clipa în care, desprinşi fiind din şuvoiul de norme şi reguli de viaţă, realizăm că aceasta căutare se perpetuează atâta vreme cât o „hrănim”: fiecare lucru achiziţionat, fiecare poziţie profesională mai înalta obţinută, fiecare creştere de salariu, vor fi o sursă de mare mulţumire şi, în acelaşi timp, un angajament – vrem mai mult, vrem mai bine, vrem perfecţiune în toate. 

Nu mă înţelegeţi greşit, este o cale către progresul personal şi al societăţii în care trăim, să ajungem cât mai departe, însă nu uitaţi un lucru: toate acestea au valoare doar atâta vreme cât nu uităm că viaţa trebuie trăită cu toate aspectele ei, că nu suntem doar fiinţe fără suflet şi că bucuria trebuie să existe ca o stare de fapt izvorâtă din suflet, nu dintr-o casă cu mobilă nouă. Trebuie să învăţăm să devenim mai buni, dar în acelaşi timp să ne bucurăm şi de lucrurile simple. Atunci când vom şti să ne restrângem bucuria materială la lucruri simple, cu adevărat necesare, şi în schimb să dăm aripi sufletului către bucurie şi împlinire personală, fericirea va deveni tangibilă. Frecvent tangibilă! Competiţia în viaţă este în primul rând, cu noi înşine, cu timpul pe care nu trebuie să îl folosim doar ca să devenim mai împliniţi material, ci şi spiritual. 

Aspiraţi, aşadar, la mai mult şi mai bine, dar nu vă lăsaţi copleşiţi de partea materială a acestor aspiraţii. Viaţa este simplă şi poate fi plină de bucurii, daca ştim să alegem ceea ce e cu adevărat important. Nu pierdeţi ani preţioşi din viaţă căutând linişte sufletească în bunuri materiale excesive. Viaţa nu ne aşteaptă, însă ne oferă totul dacă ştim să ne deschidem sufletele.

Frumuseţea zilei caută îmbrăţişarea nopţii. Îmbrăţişarea nopţii este cea care cheamă misterul, taina, ceea ce rămâne mereu ascuns privirii omului de rând, ceea ce doar inima poate dezvălui omului.
Ai privit vreodată doar cu inima?

Să ai senzaţia că ochii sunt de prisos, iar ceea ce contează este doar acea căldură, acea frumuseţe ultimă şi fără de sfârşit pe care ajungi să o cunoşti şi să o respiri doar cu inima. Sufletul tău, inima ta să fie doar un cânt de slavă, un dor nesfârşit de El, un loc în care marea şi cerul se unesc tainic sub lumina asfinţitului.

Să aduni în inima ta frumuseţea apusului şi explozia nesfârşită a răsăritului. Să trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, bucurându-te de binecuvântarea graţiei răsăritului şi de mângâierea tainică a apusurilor. Între ieri şi azi să vezi mereu frumuseţea clipei, să trăieşti fiecare moment ca pe o naştere sub botezul frumuseţii, să dai fiecărui moment posibilitatea de a-ţi aduce acel moment de frumuseţe sublimă şi de divinitate cu care a fost încărcat. Să poţi trăi plenar viaţa, în lumina spontaneităţii divine, în virtutea acelei forţe a binelui care este şi va fi mereu triumfătoare.

Să treci prin viaţă făcându-ţi aripi din frumuseţe, din iubire şi din credinţa în sine, în pofida oricărui lucru, aspect, eveniment care pare a fi de netrecut, de nedepăşit prin dificultatea sa aparentă.
Să fii deschis în faţa vieţii şi să aduci viaţa în sufletul şi în inima oamenilor. Să ai sufletul curat ca al unui copil şi să nu încetezi nici o clipă să crezi în miracole, pentru că miracolele se produc în fiecare clipă, doar ochiul sufletului este necesar să le perceapă.

Să ai sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut.

Să vii mereu în lume cu sufletul plin de magia frumuseţii absolutului şi să faci astfel încât această frumuseţe din sufletul tău să umple sufletele celor însetaţi de frumuseţe şi celor ce au uitat de această frumuseţe.

Trăind mai mereu în această frumuseţe şi în această plenară spontaneitate a clipei, viaţa devine un dans al conştiinţei, o atingere caldă a aripei spiritului divin care acoperă cu frumuseţea lui această manifestare.

 

                                                        Svetlana Sauciuc

Despre sufletul pereche

 - din cartea "A opta viziune",de James Redfield.


  Evolutia spirituala se opreste atunci cand devii dependent de o
persoana. Euforia iubirii este rezultatul fluxului energetic care se
creeaza intre doi indivizi. Cand apare iubirea, cei doi isi daruiesc
inconstient energie si se simt coplesiti. Dar atunci cand unul dintre cei doi se asteapta ca acest sentiment sa vina numai de la celalalt, el se
desprinde de energia universului, de energia divina si depinde tot mai mult de energia celuilalt, care pare sa nu ii ajunga niciodata. Atunci cei
doi nu isi mai daruiesc energie si recad in jocul de control prin care
forteaza energia celuilalt sa vina catre sine. Din acest moment,
relatia degenereaza pentru putere.
  Fiecare nu poate sa integreze in sine latura masculina sau
feminina. Nu putem avea acces la energia sexului opus. Energia mistica pe care o avem in noi este si masculina si feminina deopotriva.

Trebuie sa ne deschidem spre ea, sa nu blocam izvorul universal,
adica energia care vine de la Dumnezeu, legandu-ne permanent de o sursa umana de energie.
  Pana nu invatam acest lucru vom rataci ca niste jumatati de cerc,
vom fi sensibili la persoane de sex opus, alte cercuri incomplete care
vin sa se uneasca cu noi , dandu-ne senzatia unui cerc intreg. Dar este
din nou o iluzie. De fapt, nu am facut decat sa ne unim cu alta
persoana si problemele nu vor intarzia sa apara.
Fiecare vrea sa comande intregul, fiecare vrea sa lupte pentru putere.
  Mai intai, trebuie sa completam noi cercul, sa ne stabilizam,pentru ca in comunicarea cu universul sa primim energie de la Dumnezeu. Apoi vom avea o relatie mai inalta, o super-entitate care nu ne va inlatura de pe calea dezvoltarii individuale. Asa vei gasi dragostea adevarata, care ti se
potriveste. Trebuie mai intai sa il ai pe el, sau pe ea, inlauntrul tau si
mai intai de toate trebuie sa te conectezi la energia lui Dumnezeu.
  Oamenii au un mesaj pentru noi. Nu exista intalniri intamplatoare.
  Ne incarcam cu energie apoi trimitem energie si altei persoane. Cu cat
ii apreciem mai mult frumusetea interioara cu atat mai multa energie
curge in acea persoana si deci si in noi. Cand imi dai mai multa energie
decat am in mod natural, vad mai usor adevarul si ti-l dau mai usor. 

Calm In My Spirit - Frederic Delarue

Lotus / Frederic Delarue

       Tot ceea ce spui…vorbeste despre tine! – metafora terapeutica


Odata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case, bucurandu-se de racoarea serii. In apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea il vazu pe taranul nostru si se gandi:
“Omu’ asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cat e ziua de mare lancezeste pe pragul casei…” 

La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gandi: 

“Omu’ asta e un Don-Juan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste…” 

In fine, un strain care se indrepta spre sat isi zise: 

“Omu’ asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna binemeritata…”

La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune insa multe despre cei trei oameni care se indreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor.

Tot ceea ce spui vorbeste despre tine… mai ales cand vorbesti despre altii!

Hai sa facem distincţia dintre încrederea în sine şi importanţa de sine. Este diferenţa dintre rezonanţa profundă cu propriul suflet şi rezonanţa cu personalitatea limitată, cu egoul nostru. Încrederea în sine este starea normală a unui om echilibrat, în plin proces de autocunoaştere şi dezvoltare interioară. Falsitatea care îi face pe oameni să-şi dea aere, să pozeze, este starea naturală a celor dizarmonioşi, stăpâniţi de mândrie. 

Lipsa încrederii în sine ne face să ne comportăm artificial. Orgoliul şi superioritatea maschează, de fapt, un complex de inferioritate. Avem însă o soluţie miraculoasă pentru dizolvarea unor asemenea complexe. Dacă nu ne simţim siguri pe noi înşine, putem copia de la cei din jur unele dintre calităţile pe care ne-ar plăcea să le avem şi să fim conştienţi de starea pe care o trăim când jucăm acest nou rol. Făcând cât mai des acest exerciţiu, o să observi că atitudinea „de împrumut” va deveni propria ta natură. 

Când nu avem încredere în noi înşine, este ca şi cum am spune că Dumnezeu nu ştie ce face când ne înzestrează cu aceste calităţi. Având atâtea daruri şi nefolosindu-le, suntem asemeni celui care îngroapă în pământ o comoară, în loc să o sporească. 

Lipsa încrederii în sine ascunde cel mai adesea lenea şi neasumarea propriei existenţe, este o mască pentru ego-ul care face tot posibilul să ne menţină într-o zonă foarte confortabilă. 

Încrederea în sine este un mod de a adora însăşi Viaţa. Este primul pas spre o transformare spirituală. 

Cei care au încredere în sine intră întotdeauna în rezonanţă cu energiile adevărului, succesului, armoniei , dreptăţii, dragostei şi liberului arbitru. 

Încrederea în sine îndepărtează frica, incertitudinea, sentimentul insuficienţei. Cine are încredere în sine este în mod conştient si activ în legătură permanentă cu universul. Asupra celui care are încredere deplină în el binefacerile existenţei se va revărsa neîncetat.

~*♥*Frederic Delarue - A Message Of Love~*♥*(Inspirational Soothing Rela...

Imaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare camera din castel este perfecta si are un dar special. Fiecare camera reprezinta un aspect diferit al vostru si este o parte integranta a intregului castel perfect.

Cand ati fost copii, ati explorat fiecare centimetru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Fara frica, ati scotocit in fiecare camera, cautand pietrele pretioase si misterul ei.

Ati acceptat cu dragoste fiecare camera, fie ea o incapere oarecare, dormitor, baie sau pivnita. Absolut fiecare incapere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune.

Apoi, intr-o zi cineva a venit la castel si v-a spus ca una dintre camere era imperfecta, ca, fara indoiala, ea nu apartinea castelului vostru. V-a sugerat ca, daca doreati sa aveti un castel perfect, trebuia sa incuiati usa de la acea camera. Intrucat doreati dragoste si acceptare, v-ati grabit sa o incuiati.

O data cu trecerea timpului, au venit din ce in ce mai multi oameni la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile despre camere, despre care le placeau si care nu le placeau. Incetul cu incetul ati inchis usa dupa usa. Minunatele voastre incaperi au fost inchise, li s-a luat lumina, au fost lasate in intuneric.

De atunci incoace, din diferite motive, ati inchis din ce in ce mai multe usi. Ati inchis usi, deoarece va era teama, sau deoarece credeati ca acele camere rau prea indraznete. Ati inchis usi la camerele care erau prea conservatoare. Ati inchis usi, deoarece alte castele pe care le-ati vazut nu aveau o camera ca a voastra. Ati inchis usi, deoarece conducatorii vostri religiosi v-au spus sa stati departe de anumite incaperi. Ati inchis orice usa care nu se potrivea standardelor societatii sau propriului vostru ideal.
S-a dus vremea cand castelul vostru parea nesfarsit si viitorul parea extraordinar si luminos. Nu va mai ganditi la fiecare incapere cu aceeasi dragoste si admiratie. Acum, doriti sa dispara camerele de care erati odata mandri. Incercati sa gasiti o modalitate de a scapa de aceste incaperi, dar ele fac parte din structura castelului.

Dupa ce ati inchis usa la oricare incapere care nu va placea, o data cu trecerea timpului, ati uitat complet ca ea exista. La inceput, nu v-ati dat seama ce faceti. Devenise un obicei. Pe masura ce fiecare persoana din viata voastra exprima mesaje diferite despre cum ar trebui sa arate un castel magnific, v-a fost mult mai usor sa-i ascultati pe ei, decat sa aveti incredere in vocea voastra interioara-cea care iubea intregul castel. Faptul ca ati inchis acele camere v-a facut sa va simtiti cu adevarat in siguranta.

In curand, v-ati trezit ca locuiti doar in cateva incaperi mici. Ati invatat cum sa va incuiati viata si sa va simtiti bine facand acest lucru. Multi dintre noi am incuiat atat de multe camere, incat am uitat ca am fost odata un castel. Am inceput sa credem ca nu suntem decat o casuta mica cu doua camere, care are nevoie de reparatii.

Acum, imaginati-va castelul ca un loc care gazduieste tot ceea ce sunteti-binele si raul- si ca fiecare aspect care exista pe planeta, exista inauntrul vostru. Una din camere este dragoste, alta curaj, una este siguranta si alta este gratie.

Numarul camerelor este fara sfarsit. Creativitate, feminitate, cinste, integritate, sanatate, agresivitate, sex, putere, timiditate, ura, lacomie, frigiditate, lene, aroganta, boala si rautate sunt incaperi din castelul vostru. Fiecare incapere este o parte esentiala a structurii si fiecare camera are un opus undeva, in castelul vostru.

Din fericire, nu suntem niciodata multumiti cu a fi mai putin decat ceea ce suntem capabili sa fim. Nemultumirea noastra in ceea ce ne priveste este un motiv pentru a cauta camerele pierdute ale castelului nostru. Putem gasi cheia spre unicitatea noastra, numai atunci cand deschidem toate incaperile din castel.

Fragment din “Partea intunecata a cautatorilor de lumina”, Debbie Ford

E trist si totus adevarat ca momentele frumoase zboara, clipele fericite trec iar ca un strigat de durere raman doar amintirile.De multe ori am putea sa fim multumiti sa ne aducem aminte de clipele trecute, insa sunt si clipe care odata trecute ne provoaca durere sufleteasca aducandu-ne aminte de ele. 

Cele mai fericite clipe din viata unui om sunt clipele in care inima este inundata de fiorii dragostei, iar buzele incep sa rosteasca cuvinte magice iar in intreaga fiinta incepe sa se produca o mare schimbare. 
Aceele clipe minunate sunt acelea in care incepi sa iubesti.Sa iubesti?Ce este iubirea?
In cateva cuvinte, cel care iubeste este plin de rabdare si bunatate, nu cunoaste invidia, nu se lasa cuprins de deznadejde, nu scoate in evidenta greselile altora, crede mereu numai binele, nu-si pierde speranta, nu ridica pretentii si nu pune conditii". 

Iubirea iarta si uita,vindeca si da putere apare si ramane cand este curata.Nu uita ca a iubii inseamna a dorii, iubirea este viata, este speranta, este incredere, este adanca si inepuizabila, iubirea este fara moarte.

Iubirea trebue sa stea la temeiul oricarui act uman,cel care nu iubeste este;artagos, incorect, dur, neinduplecat, viclean, pre- facut, posac, arogant, zgarcit si fanatic. 
Este atat de trist ca exista multi care nu stiu sa iubeasca, fiindca ei nu cunosc ceea ce inseamna cuvantul iubire.In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traeste si se cere ce noi singuri nici nu am fi putut crede.In iubire niciodata frica nu-i, iubirea adevarata alunga frica, intreaga fiinta a celui care iubeste este plina de o lumina asemenea luminii pe care o raspandeste soarele si acea lumina indeparteaza;orice necaz, orice ingrijorare si orice suferinta. 
Iubind nu simti greul poverilor lumesti,pentru-ca iubirea suporta cu tarie privatiunile si greutatile vietii. 
A iubii nu inseamna a fi atasat de o singura persoana aceasta numindu-se egoism in doi, a iubii inseamna a privi in aceasi directie, a avea aceleasi simtiri si a avea aceleasi ganduri.Ca sa poti iubii,trebue dupa spusele lui M.Eminescu "sa ai vreme de pierdut",si totus Seneca vine si spune;"nu exista sa n-ai timp".
In lume nimic nu este statornic, nici norocul cel mai inflorit, nici prietenia cea mai stransa, nici dragostea cea mai aprinsa ci numai iubirea este nemuritoare.

RUGA PENTRU PARINTI ( REPETABILA POVARA )

Totul pare atat de complicat in jurul meu. Nu mai vad nimic frumos langa mine. Aud motoarele isteriei ce imi persecuta timpanele, vad gunoi, noroi, ignoranta, jeg, apatie, delasare, frustrare, invidie, ranchiuna, durere, chin, ura, saracie, zbateri inutile, disperare, boala si moarte si nimic frumos. Oamenii frumosi au plecat, fie s-au schimbat, s-au automutilat inraindu-se si indarjindu-se sa devina urati si posaci. Au lasat in urma lor amintiri sterse despre frumos, despre liniste, despre echilibru, despre gandul ca se poate. Au lasat in urma un timp care nu mai e al lor si pe altii care le intorc spatele, incruntati si ingretosati. Au lasat cateva impresii placute despre intersectia lor cu alti oameni frumosi, dar pierduti. Putinii care ii mai regreta se mai intorc din timp in timp in amintirile despre frumos, incercand cu indarjirea naivului pacalit ca inca se mai poate. Oamenii frumosi privesc drepti inainte si renunta la prezentul lor recent, pentru un alt prezent, mai cald si mai bun. Ei sunt cei ce pleaca si duc frumosul cat mai departe, pentru a-l pastra cat mai mult, atat cat pot, sub soare

Vântul adie, uşor, frunzele ruginii ale copacilor înalţi, mireasma lunii Octombrie se face simţită, toate acestea îmi oferă linişte în suflet… pace… chiar şi acea fericire greu de găsit. Iubesc toamna pentru aroma timpului trecut pentru dulce-amăruia melancolie care îmi invadează sufletul, pentru că fiecare frunză căzută îmi aminteşte de cât de efemeri suntem şi cât de trecătoare sunt lucrurile, deschid geamul larg, cu cană de cafea în mână, savurez aroma şi privesc în depărtare… e încă linişte… şi aştept. 

Închid ochii şi respir primele secunde din octombrie. Nu ar fi interesant să retrăim amintirile sufletului atunci când le ducem dorul? E adevărat că şi nostalgia îşi are rolul ei în viaţă, dar… Când simţi că nu poţi întoarce timpul… Că îl vrei înapoi. Nu ai nici o cale de ieşire în labirintul vieţii. Sufletul meu vă oferă o reţetă: Starea de bine. 
Se ia una bucată seara fără nici un plan, împănata cu gânduri şi dor nebun. De asemenea, se iau câteva bucăţele de prieteni, se scutură bine de plictiseală după care se pudrează cu chef de povestit. 
În ceaţa depărtării din sufletele noastre, 
În doruri necuprinse, pierdute-n destrămare 
Ai regăsit speranţa iluziilor albastre 
Zbătându-se în pieptul lovit de remuşcare 
Ca păpădia smulsă de-a vântului aripă, 
Ca norii risipiţi în zări adânci, pribege, 
Iubirea noastră astăzi din lanţuri se ridică 
Căutând cu disperare noi patimi să închege… 
Zadarnic amintirea încerca să deştepte 
Dorinţe adormite în umbra nerăbdării 
Când într-o zi iubitul pe mine o să m-aştepte… 
Atunci eu voi fi strajă la poarta nepăsării.

Destinul nu este legat de noroc; este mai degraba legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie sa il astepti, este mai degraba un lucru care trebuie realizat
Fiecare om are un destin si o menire... Are noroc si ghinion, sansa si nesansa, momente de fericire si de tristete... Dar sa nu uitam ca…multi oameni confunda un management prost cu destinul

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu.

Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :

- De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
“Adversarul” i-a spus: 

- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine.
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea? Priveste la tine… Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai.
Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.

Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El.
Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc. 

“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Arsenie Boca

Dacă ne propunem ceva, de multe ori, ca să ne atingem scopul vâslim, dăm din coate sau luptăm pe viaţă şi pe moarte ca să ne atingem ţinta-idealul- destinaţia finală. Apropierea de el ne face mai buni, oneşti faţă de noi şi faţă de ceilalţi, mai puţin ipocriţi, uneori. Mă gândeam cât e de frumos să lupţi să devii mai bun. Să dobândeşti echilibrul interior, să ai puterea să visezi, să forezi după fericire, aşa cum o vedem fiecare dintre noi. Cât de bine e să te agăţi de câteva indicii încurajatoare! M-am gândit de multe ori să renunţ la tot ceea ce fac în prezent şi să mă arunc într-o viaţă mult mai boemă, să călătoresc, să trăiesc la extreme, să pot să plec dintr-un loc fără remuşcări, să mă despart de oameni fără regrete, să îmi construiesc noi amintiri peste cele dureroase, să beau apă sărată din lac şi să fac înconjurul Pământului în balon. Dacă vâslesc într-un ocean sau pe uscat, mi-e tot una… nu mai pot să mă întorc în acelaşi loc. Vertigo… vertigo…absolut…unde e ieşirea? Vreau să ies de aici

Nimic nu există în afară clipei de acum. Nimic nu s-a întîmplat vreodată în trecut; toate se întîmplă în clipa de acum. Nimic nu se va întîmpla vreodată în viitor, totul se întîmplă în clipa de acum.

Ceea ce consideraţi trecut este de fapt o amprentă de memorie înmagazinată în minte, a unei clipe de acum, mai veche. Cînd vă amintiţi trecutul, recaptivaţi această amprentă în prezent. Viitorul este o clipă de acum imaginată. O proiecţie a minţii. Cînd apare, apare sub forma clipei de acum. Cînd vă gîndiţi la viitor, faceţi aceasta tot în clipa de acum. Evident, trecutul şi viitorul nu au realitate proprie. Aşa cum luna nu are lumină proprie şi poate doar să reflecte lumina soarelui, tot aşa trecutul şi viitorul sînt doar palide reflexii ale luminii, ale puterii şi ale realităţii prezentului etern. Ele îşi împrumută realitatea de la clipa de acum

Eckhart Tolle “Puterea prezentului”

Intr-o zi a inceput jocul… jocul de carti…

Am aruncat pe masa O CLIPA …
….dar tu ai aruncat O ZI 
…si am pierdut o carte 
Scot din carti AMINTIREA dar tu arunci repede UITAREA si am mai pierdut o carte… 
Am pus INTREBAREA si tu pui TACEREA si nu ai castigat o carte. 
Joc ASUL TE IUBESC si din priviri tu imi arunci ASUL TE-AM IUBIT ...
Trista, tacuta ma ridic si plec… 
Cine a castigat nu voi sti nici eu nu vei sti nici tu .......

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.

- Nu mai pot! Viata mi-e un chin!
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:
- Acestea sunt suferintele tale. 
Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.
- Vezi?, îl lamuri înteleptul. “În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea.”

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.

Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:

”Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi .”

… iar cand in viata ta exista momente in care te plangi de starea jalnica in care se afla lumea, societatea sau cand esti tentat(a) sa arati acuzator spre altii, raspunde-ti la o singura intrebare:

“Sunt parte din problema sau din solutie?”

                                         (adaptare dupa un text de Bruno Ferrero)

Ce-ar fi sa ma iubesti?Sa ma duci in univers..sa navigam pe o stea...si sa-mi spui ca sunt iubirea ta...Sa-mi spui ca sunt singura fata pe care ai putut s-o iubesti atat?...Hai sa navigam pe curcubeu...sa traim fiecare culoare a lui..si sa ne iubim la soare....sa luam meteoritu si sa cadem in mare...sa navigam pe ocean...sa ne plimbam pe valuri...sa ne sarutam sub apa...
sa visam la noi doi cum vom sta la batranete povestindu-le nepotilor cat ne iubim...de ce nu ma duci in infinit??sa ne iubim in nori si sa visam cum ne tavalim in aer...sa-ti sarut gatul...si buzele ce ard alaturi de mine...vreau sa fi lumea mea...iar eu universul tau... hai sa fim noi...cei doi copii ce se iubesc mereu....sa ne certam unul pe altul cand gresim...si sa ne impacam facandu-ne sa ne pierdem pe iarba verde.... iubindu-ne in ploaie si in soare...


cand se cutremura pamantul..noi sa ne strangem in brate si sa ne juram iubire...sa-mi uit dragostea la tine...si sa-mi pierd mintea fara tine...uite cum ma privesti...nu sti..dar ma ranesti...cu vorbele tale reci...ce-mi ajung pana in cele mai ascunse si pierdute locuri din inima mea impietrita...daca as putea sa te i-au de mana cand toata lumea se uita la tine... si sa-ti spun ce simt pentru tine...sa ti spun ca vreau sa fiu cu tine in toate anotimpurile de azi inainte...
sa-ti spun ca nu vreau sa irosesc nicio clipa fara tine...vreau sa ma trezesc cu tine..sa traiesc cu tine...sa beau cu tine... sa zambesc cu tine...sa nu pot trai fara tine...fara mangaierea ta...fara sarutul tau... fara parul tau...fara respiratia ta...fara offul ce-l simt cand ne dam drumul mainilor...vreau sa fi sangele meu...sa pot sa ma pierd in fumul de tigara mereu cu tine... vreau sa fi acea inghititura de vin dupa o lunga calatorie in desert...vreau sa fi in sangele meu...sa fi drogul meu...sa vreau sa-mi intri mereu in vene.... sa nu lipsesti niciodata...si cand pleci..sa ma omori… sa stam intinsi pe o petala si sa ne pierdem hainele in vant...fii iubirea mea!

Imaginati-va relatia perfecta. Va aflati intr-o stare continua de fericire perpetua, pentru ca traiti alaturi de barbatul ideal sau de femeia ideala. Cum ati putea descrie viata alaturi de o asemenea persoana?

Ei bine, relatia cu o asemenea persoana ar putea fi comparata cu relatia cu un caine. Un caine nu poate fi altceva decat un caine. Orice ati face, el nu se va schimba. Acelasi lucru este valabil si daca aveti o pisica sau un cal. Orice animal este ceea ce este.
 
Acceptarea acestui adevar in relatia cu alti oameni este foarte importanta. Nici un om nu poate fi schimbat de catre un altul. Fie il iubim asa cum este, fie nu.
A incerca sa-l schimbam pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca si cum am incerca sa schimbam un caine, o pisica sau un cal.
 
Realitatea este ca orice om este cel care este, inclusiv noi insine. Este la fel in cazul dansului: fie doresti sa dansezi, fie nu. Trebuie sa fii complet sincer cu tine insuti, ca nu se poate sa dansezi si sa te simti bine daca tu nu doresti acest lucru. Numai cine intelege acest adevar profund poate deveni suficient de lucid pentru a-i vedea pe cei din jur asa cum sunt, nu asa cum doreste el.
Daca aveti un caine sau o pisica, ganditi-va la relatia cu animalul. Sa luam exemplul relatiei cu un caine. Animalul stie perfect cum trebuie sa se poarte cu dumneavoastra. Cum reactionati atunci cand cainele greseste? Orice i-ati face, lui nu-i pasa pentru ca va iubeste oricum. Cainele nu asteapta nimic de la dumneavoastra. Cum stau insa lucrurile cu iubita sau iubitul dumneavoastra, cu sotul sau sotia? Acestia au atat de multe asteptari, si in plus se mai si schimba tot timpul.
Cainele este responsabil pentru jumatatea lui de relatie cu omul. Cand stapanul lui ajunge acasa, cainele latra de bucurie, da din coada, sare pe el. El isi joaca foarte bine rolul, iar omul stie ca este un caine perfect. Cei care isi iubesc cu adevarat animalele isi joaca la randul lor perfect rolul: le hranesc, le mangaie, se joaca cu ele. Ei isi iubesc neconditionat animalele, asa cum ii iubesc si acestea pe ei. Ambele parti isi asuma perfect partea de responsabilitate pentru relatia dintre ele.
Marea majoritate a oamenilor isi pot imagine foarte usor un asemenea tip de relatie cu un animal, dar nu si cu un alt om. Oare de ce? Cunoasteti pe cineva care nu este perfect? Cainele nu este decat un caine, iar acest lucru nu va deranjeaza. Nu va simtiti deloc responsabil pentru el, nu doriti sa-l faceti sa devina un alt caine. La randul lui, el nu incearca sa faca din dumneavoastra altcineva decat sunteti, de pilda un stapan mai bun.
 
De ce ati incerca atunci sa transformati o femeie intr-o alta femeie, sau un barbat intr-un alt barbat? De ce nu sunteti dispus sa ii acceptati asa cum sunt?
Poate ca va ganditi: “Dar ce sa ma fac daca nu ma aflu alaturi de femeia potrivita sau de barbatul ideal?” Intr-adevar, trebuie sa alegeti femeia potrivita sau barbatul potrivit. Dar cine poate fi partenerul potrivit? Cineva care doreste sa mearga in aceeasi directie cu dumneavoastra, care este compatibil cu valorile si cu convingerile dumneavoastra, din punct de vedere emotional, fizic, spiritual.
Cum puteti sti daca partenerul dumneavoastra este potrivit? Sa spunem ca sunteti barbat si ca o femeie doreste sa va aleaga ca partener de viata. Daca ar exista o suta de femei aflate in cautarea unui barbat, cate dintre ele ar fi dispuse sa va aleaga pe dumneavoastra? Raspunsul este simplu: nu aveti de unde sa stiti. De aceea, este necesar sa explorati si sa va asumati un anumit risc.
Eu va pot oferi un raspuns: femeia cea mai potrivita pentru dumneavoastra este femeia pe care o iubiti asa cum este, pe care nu veti incerca sa o schimbati in nici un fel. Aceasta este femeia potrivita pentru dumnevoastra. Daca gasiti o asemenea femeie, iar ea va raspunde cu aceeasi atitudine, atunci sunteti un om norocos.
Sunteti barbatul potrivit pentru ea daca va iubeste exact asa cum sunteti si daca nu doreste sa va schimbe in nici un fel. Nu femeia este responsabila pentru dumneavoastra; ea trebuie sa aibe incredere ca sunteti cel care pretindeti ca sunteti, ca proiectia dumnevoastra exterioara este identica cu adevarul dumneavoastra interior. Trebuie sa fie la fel de cinstita cu dumnevoastra si sa nu proiecteze in exterior o imagine diferita de cea reala, astfel incat sa descoperiti mai tarziu ca nu este cea care credeati initial ca este.
Cine va iubeste, va iubeste exact asa cum sunteti. Daca cineva doreste sa va schimbe, inseamna ca nu sunteti persoana pe care o doreste. Atunci, de ce ar mai ramane alaturi de dumneavoastra?
Este usor sa-ti iubesti cainele, caci cainele nu are opinii despre tine. Cainele isi iubeste stapanul neconditionat. Acest lucru este extrem de important. Daca partenerul dumnevoastra va iubeste exact asa cum sunteti, iubirea sa seamana cu iubirea unui caine. Alaturi de el/ea, puteti fi dumneavoastra insiva, puteti fi cel/cea care sunteti, exact asa cum cainele este cel care este.

                                                                               Din cartea “Arta de a iubi” de Don Miguel Ruiz

Se spune că acolo sus avem niște îngeri păzitori… și unii am fost învățați să ne rugăm la ei în fiecare seară…

Mă rog și eu de ani de zile și nu mă pot dezobișnui. Și m-am gândit la cine mă rog.

Nu cred că am un înger păzitor; viața mi-a arătat că am mai mulți. Și nu sunt undeva sus, ci aici lângă mine. Sunt acele persoane care mi-au fost alături în clipele cele mai grele. Sunt oamenii care au stat pe capul meu și nu m-au lăsat să intru în depresii. Sunt aceia care știu să-mi schimbe și cea mai urâtă zi cu un zâmbet.

Sunt oamenii care se sforțează să se cuibărească în sufletul meu chiar dacă le pun opreliști din frica de a nu-mi deschide sufletul. Sunt oamenii care îmi oferă o îmbrățișare spontană când mi-e prea frică să le-o cer.

Sunt persoanele care țin la mine așa cum sunt, cu calități și defecte, și nu încearcă să mă schimbe după bunul lor plac. Sunt persoanele care doar fiind alături de mine m-au făcut mai bună și m-au învățat să mă plac mai mult pe mine însămi.

Sunt aceia care mă învață să nu mă mai tem și să nu deznădăjduiesc.

Sunt aceia care m-au învățat să iubesc.

Și mă rog la ei în fiecare seară; pentru a rămâne mereu lângă mine; oricât aș greși în fața lor.

Cine sunt eu ?

Umbra unui vis....

Cine esti tu?

Taina sufletului meu,lumina ochilor mei,soapta buzelor mele,
picatura de speranta ce ma ajuta sa merg mai departe...

Cine sunt eu?

O adiere de vant pierduta in toamna...

Cine esti tu ?

Lacrima ce imi mangaie obrazul ,bratele ce ma cuprind cand in suflet mi-e frig,
esti tot ce-mi doresc ,tot ce nu am...

Cine suntem noi?

Doua inimi ce ne-am intanlit in frig...in ger....in noapte 
 si visam impreuna chiar daca destinul nu ne tine parte....

Îţi trimit un înger … pentru fiecare furtună din sufletul tău, ca să îţi aducă un curcubeu de lumină. 

Îţi trimit un înger … pentru fiecare lacrimă din inima ta, ca să îţi aducă un zâmbet de bucurie. 
Îţi trimit un înger … pentru fiecare oftat din fiinţa ta, ca să îţi aducă un cântec dulce. 
Îti trimit un înger … pentru fiecare nor din viaţa ta, ca să îţi arate că dincolo de nori e un cer plin de stele. 

Îţi trimit un înger cu o rază de soare pentru a-ţi ţine cald pentru toate momentele în care esti singur .
Îţi trimit un înger cu o rază de lună pentru toate nopţile în care te simţi trist .

Îţi trimit un înger … Îngerul Iubirii ca să îţi soptească în fiecare moment cât de mult eşti iubit.

Ultima scrisoare... (Gabriel Garcia Marquez)

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. 

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. 
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. 
As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata! 
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. 
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. 
As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor… 
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… n-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste. 
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!... Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. 
Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. 
Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. 
Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna. Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. 
Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod nefericit mor. Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. 
Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc” si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii. 
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita. 
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran... Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. 
De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. 
Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau” ; “iarta-ma” ; “te rog” (''te iubesc'' ; ''mi-e dor de tine'') si toate cuvintele de dragoste pe care le stii. 
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete (neexprimate). Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Cea mai frumoasa metafora despre dragoste(Osho)

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse ferm spre cer. 
Cand inflorea, fluturi de toate culorile si formele veneau de peste tot si dansau maiestos in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat. Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu o conditie, sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Ego-ul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul fara sa isi dea seama s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline, ego-ul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva fara sa ceara nimic, egoul nu poate sa fie fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.
Baiatul a crescut si uneori, dormea la poalele copacului, alteori cand ii era foame, ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele padurii. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti execrabil.
Vazand copacul, cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, se simtea foarte fericit. Il aproba cu ramurile sale, ii canta in bataia vantului. Baiatul in timp a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea, ego-ul nu este fericit decat atunci cand altcineva il sustine.
Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri, avea si el ambitiile lui. 
Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Copacul insa il astepta cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-l din adancurile sufletului sau, „Vino, vino. Te astept”. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.
Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu a putea darui altcuiva. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in treburile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”
Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc avere si faima”. Ego-ul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are intotdeauna un scop personal egoist. Iubirea este intotdeauna altruista. A putea iubi si darui reprezinta propria sa rasplata.
Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am, si tot ceea ce voi avea, dragul meu prieten”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Ego-ul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat, fara sa ezite.
„Din pacate, eu nu am bani. Banii sunt o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani, dar in schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incinsi, cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de egoisti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari, ele fac parte din fiinta noastra. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
Baiatul i-a raspuns: “Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de avere”. Egoul cere intotdeauna bani si avere, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, te rog prietene, culege-mi fructele si vinde-le, si in felul acesta, vei obtine bani”.
Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit, era fericit ca putea darui. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Ego-ul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.
Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui pentru dar, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor. Baiatul apoi nu s-a mai intors multa vreme la copac. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.
Copacul era foarte trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru, intreaga sa fiinta era in agonie.
Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza- ma”. Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile astea. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”. 
Egou-l considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.
Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”. Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”
Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc faorte bine, fara sa stau intr-o casa”. Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi ale lui Dumnezeu traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.
„Noi nu traim in case, dar uite ce vreau sa iti daouiesc, imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.
Fara sa stea pe ganduri si sa piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.
Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, dragul meu prieten”.
Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit in sfarsit, dupa foarte, foarte mult timp”.
Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.
Fericit, dupa ce sa gandit doar o clipa, copacul i-a raspus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.
Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat. Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea prietenului iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Ego-ul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.
Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
Ego-ul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.