duminică, 25 iulie 2010


Vorbim despre vibraţie şi energie, vorbim despre energie pozitivă sau negativă, vorbim despre energiile sau vibraţiile negative şi tocmai atunci emitem vibraţii şi energii negative. De ce? Pentru că fiecare sunet, fiecare gînd sau cuvînt este vibraţie şi energie. Iar atunci cînd “judecăm” un lucru ca fiind rău, chiar dacă judecata noastră se referă la vibraţia însăşi, emitem vibraţii negative. 


Judecata noastră creează unele dintre cele mai joase vibraţii şi ne coboară în acele registre de suferinţă, victimizare şi agresivitate din care nu ştim cum să ieşim. Mulţi oameni au o reală bunătate, sînt inteligenţi, creativi şi au, în mod obişnuit, multe de oferit lumii înconjurătoare. 

În schimb, un ascuţit spirit critic, demn de cel mai drastic judecător, pune întreaga lume la colţul infamiei prin gurile lor. Aceşti oameni minunaţi judecă societatea, lumea, regulile, neregulile şi peste tot văd numai nemulţumire, numai rău, numai scenarii diabolice şi nesiguranţă. Şi-n vremea aceasta, emisiile lor vibraţionale se duc singure în jos, acolo unde încărcătura energetică negativă creşte, iar consecinţele ei nu întîrzie să se facă văzute. Obiceiul de a judeca lumea afectează vibraţia şi energia umană mai mult decît ne-am dori să ştim şi să înţelegem. 

Biblia ne-a spus aceasta prin expresia “Judecata este a lui Dumnezeu”! Să-i laşi lui Dumnezeu judecata, chiar dacă lumea întreagă te-ar stimula şi ţi-ar arăta că merită să fie judecată. Biblia ne-a spus aceasta tocmai pentru ca noi să înţelegem că, în clipa în care criticăm, judecăm şi, prin judecăţile de valoare ne arătăm inteligenţa, raţionalitatea sau cine ştie ce alte trăsături pe care ni le îndrăgim, ne coborîm vibraţia. O facem singuri şi nesiliţi de nimeni. Şi, atunci cînd vibraţia noastră este profund conectată la suferinţa lumii, ceea ce ne înconjoară ne oferă vibraţii asemănătoare, care ne stimulează viziunea de judecători. 

Iată de ce oamenii care văd numai motive de critică şi nemulţumire peste tot pot deveni victime ale propriului mod de a vedea lumea. Vibraţiile lor nu pot fi înalte. Ei nu-i lasă lui Dumnezeu judecata şi, prin aceasta, se cred îndreptăţiţi să judece şi, mai ales, cînd judecă ei se cred şi se văd mai buni decît aceia pe care-i judecă. 

Aceasta este una dintre marile cauze ale suferinţelor, căci în faţa tentaţiei judecăţii cad unii dintre cei mai capabili, mai buni şi mai inteligenţi oameni. 

Cuvintele prin care descriem răutatea, reaua credinţă, neînţelegerea, incapacitatea sau orice alte atitudini, comportamente sau fapte umane devine vibraţia noastră. Dacă pe moment ne putem simţi energizaţi prin criticile aspre şi juste la adresa altora, aceasta nu-i o energie din domeniul cel mai înalt de vibraţie. Dimpotrivă, judecata creează sentimente inconştiente de vinovăţie, care ne atrag în situaţii concrete de victime şi/sau agresori. 

Judecata noastră este o judecată a minţii, iar mintea – cum bine spune David Hawkins – nu poate prin natura ei să diferenţieze între adevăr şi falsitate. Atîta vreme cît sîntem limitaţi de incapacitatea structurală de a diferenţia cu mintea între ce este adevărat sau fals, judecata noastră este lipsită de sens. Ba, ea poate fi chiar nocivă, căci „cuvîntul” pe care îl rostim devine vibraţie, energie şi se materializează, apoi, prin puterea legilor vieţii. 

În consecinţă, judecîndu-i pe alţii introducem în cîmpul nostru energetic vibraţiile joase, iar în viaţă atragem consecinţele lor. 

Sfatul biblic „lasă-i lui Dumnezeu judecata” este de urmat zi de zi dacă ne dorim să ieşim din caruselul unor suferinţe pe care le punem, apoi, pe seama altora.

 




duminică, 18 iulie 2010


M-am rugat la Dumnezeu sa-mi arate si mie cum este iubirea, ce inseamna ea?

...si, intr-o zi te-am cunoscut

m-ai invatat sa iubesc...m-ai invatat ce este iubirea, iubirea adevarata.

iar acum stau si savurez aceste trairi. Este atat de bine, simt atata fericire in sufletul meu...si DA, recunosc, parca imi este si putin frica de acest NOU din mine. 

Dar......cum poate sa-ti fie frica de iubire???? Cum poate sa-ti fie frica de Dumnezeu????

pt ca....vezi tu, acum am inteles, privindu-te pe tine Il privesc pe Dumnezeu.

ACUM STIU CE INSEAMNA IUBIREA

duminică, 11 iulie 2010


Majoritatea oamenilor cauta fericirea si iubirea in exterior, crezand ca cineva le va putea oferi ceea ce isi doresc atat de mult. Ei pierd din vedere un fapt extrem de simplu si de banal. De fericirea noastra nu suntem responsabili decat noi insine. Cum putem cere altor oameni sa ne iubeasca daca noi nu ne iubim?


Multi oameni au uitat ca, daca doresti iubire, trebuie mai intai sa oferi iubire. Din pacate, oamenii nu mai stiu sa ofere iubire. Ei considera ca daca se sacrifica pe ei pentru persoana iubita, acest lucru inseamna iubire. Daca insa noi ne iubim pe noi, atat de mult incat aceasta iubire radiaza pur si simplu din toate gesturile si actiunile noastre, noi vom atrage catre noi oameni care au nevoie de iubire. In felul acesta, noi vom primi, dupa un timp, de zece ori mai multa iubire decat am radiat.

vineri, 9 iulie 2010


...Sunt in criza de idei...nimic nu ma mai face sa creez ceva frumos, ceva de suflet...Poate ca el mi-a obosit sau poate muza m-a parasit...who knows? Cert e ca vreau sa scriu...dar ce? Despre ce? Cui??? *-)

miercuri, 7 iulie 2010


Prima iubire...melodie demult neascultata, amintiri demult neamintite si lacrimi demult nelacrimate...sentimente demult ucise si vise demult spulberate...Sunt imuna deja acestor fiori trecatori, dar brusc in ginduri se strecoara usor amintirea lui, amintirea primei mele iubiri. Iubire adolescentina.Natura se impletea cu romantismul, fluturii din stomac erau neastimparati si melodii sentimentale imi insoteau propria-mi poveste de iubire.Incerc sa-mi aduc aminte de acele momente, dar totul se pierde in ceata, imaginea lui e tot mai neclara. ...

Hmm...ochii lui...deja ii pierd undeva prin ceata, nu-i mai vad, nu-i mai simt atit de tremuratori in noapte...Au ramas doar amintirile vagi despre privirea ta stearsa, ratacita...Nu mai esti acelasi, imi esti un strain care a facut parte din inima mea...ADIO...dureros sa spun asta, dar deja e timpul...ADIO, strainule... A fost si s-a terminat!..."mirosea a tei sarutul tau"

luni, 5 iulie 2010


"Ranile sufletului se vindeca cu dragoste...iubeste ca sa fii iubit...iarta ca sa fii fericit!"

Nimic nu este greu in viata asta daca ai alaturi iubirea insa fara ea inima va fi mereu trista.
E-atat de usor sa spui "te iubesc" unei persoane dar daca nu sunt spuse cu suflet cuvintele acestea nu fac decat sa raneasca inimi.
Iubirea e o binecuvantare de la Dumnezeu ... cei care au parte de ea nu o stiu aprecia la adevarata ei valoare ... iar cei ce nu cunosc sentimentul acesta minuntat si-ar da si viata pentru o clipa de iubire!Viata oricum nu inseamna nimic fara dragoste...e doar un desert al inimii.
Dar e atat de greu sa intalnesti iubirea adevarata...e ca si cum ai incerca sa atingi stelele...
Drumul spre dragoste e pavat cu spini si suferinta dar cine reuseste sa parcurga acest drum va ajunge intr-un paradis etern.
Stiu ca undeva in lume , intre atata rautate exista un suflet bun care va fi doar al meu...inima bate cu nerabdare asteptand sa-l intalneasca...astfel visul meu de-o viata va fi implinit!

duminică, 4 iulie 2010

Stare sufleteasca


Desen

Am desenat ploaia
cu rujul meu
daca-ti aduci aminte- 
Parea ca o ploaie de singe. 

Am desenat norii 
cu ochii tai albastri
Si vintul 
cu toata suflarea mea,
ca o adiere a unui zefir,
primavaratica. 

Palmele mele au invelit
Pamintul in acest desen. 
Tu ai intrebat absurd:
"De ce nu-s pasari?" 
Iar pletele noastre 
erau doua aripi- 
ce au format o pasare. 

Inima-mi lumina ca un soare
Si i-am dat drumul pe cer, 

Ce splendoare! 


Lenuta Nicoric

sâmbătă, 3 iulie 2010


Nopţile…Octavian Paler


Nopţile, când imi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbraţişaţi sub ghilotina mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea noastră ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
Ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi dacă vom muri vreodată dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

vineri, 2 iulie 2010


Azi culoarea mea..esti tu, dragul meu! Astept sa treaca timpul si sa vina seara cand voi astepta venirea ta, floarea ochilor mei sa-ti zambeasca cand imi apari cu apa vie pe buze! 

Aştept atingerea ta,
nu aceea ce-mi provoacă
răscolirea fiinţei,
nu atingerea care arde
nici care stinge focul…
aştept atingerea liniştitoare
atingerea calmă
a lumii tale
fără senzaţii tari.

“Va puteti plange pentru ca trandafirii au spini sau va puteti bucura pentru ca spinii au trandafiri.”
(Ziggy)