In fiecare zi ne amagim cu vise pe care le anulam cu sovaire... ne reculegem in cercuri inchise ce nu permite ochilor sa admire. Ne rasucim sufletele insingurati in doi din lasitate, mintindu-ne cu saruturi false. Ne pomenim prea goi intr-un tarziu, prea singuri, prea-n pustiu, ca sa mai stim ca dragostea adevarata exista. In fiecare zi ne amagim iubirea si nu bagam de seama ca-n urma ramane un desert de disperare. Ar trebui sa invatam sa ne scriem ranile pe nisip si sa gravam bucuriile pe piatra...