E posibil ca într-o zi un tren sa poposeasca in gara vietii noastre şi sa nu mai avem putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nici o picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lui. Numai că ne-am simţi striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am putea face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezim, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...