Ascult sunetul ploii... pe sufletul meu se scurg amintiri. Poate mi-a fost ursit sa primesc iubire... poate ca sunt intr-adevar liman de doruri... poate ca merit sa fiu iubita. Ascult ploaia... imi simt trupul umed, atins de stropii acum calzi. Ma inec in ploaia mea de doruri incercand sa privesc cerul si las caldura ploii in sufletul meu.

Ne temem de tot si de toate. Ne temem de ploaie, de vant, de vorbe, de gand. Ne sperie visul, s-apoi il visam. Ne temem de lacrimi, s-apoi le varsam. Ne sperie vorba, s-apoi o rostim. Fugim de iubire, s-apoi o dorim. Ne temem de "teama", dar n-o ocolim, ne sperie viata... dar noi o traim. Mi-e teama de lucrurile care se sfarsesc... daca nu o sa mai urmeze nimic?