Nu am fost niciodata o luptatoare. Am considerat ca viata e destul de buna cu mine si ceea ce am obtinut e ceea ce mi-am dorit... dar poate niciodata nu am stiut cu adevarat ce-mi doresc. Mi-am dorit iubire, iubirea aceea pe care o cautam cu totii constient sau inconstient. Iubirea nu m-a ocolit si totusi am simtit ca am alergat mereu dupa ea. Sunt oameni ca mine care traiesc fiecare clipa, storcand-o pana la ultima picatura de semnificatii. Oare care este sensul vietii? Poate iubirea, dar atunci cand suferi din iubire, unde mai gasesti sensul? In care directie sa apuci? Ce inseamna drumul bun? Ce facem atunci cand simtim ca totul se naruie in jur si cand descoperim ca tot ceea ce am crezut cu ardoare e un inteles mult prea greu de descifrat? Luptam... dar eu nu am fost niciodata o luptatoare. De ce trebuie sa ma transform in ceva ce nu am fost niciodata? Pentru ca pur si simplu asta e menirea oamenilor, sa lupte, sa caute mereu raspunsuri la intrebarile vietii. Si ce ne asteapta la capatul milioanelor de intrebari la care asteptam mereu raspunsuri? Un alt raspuns mai limpede decat toate la un loc sau o alta intrebare. Ce e iubirea? La ce bun suferinta si asteptarea cand obosesti pe drum de atata cautare si sfarsesti in dezamagire?

Ascult sunetul ploii... pe sufletul meu se scurg amintiri. Poate mi-a fost ursit sa primesc iubire... poate ca sunt intr-adevar liman de doruri... poate ca merit sa fiu iubita. Ascult ploaia... imi simt trupul umed, atins de stropii acum calzi. Ma inec in ploaia mea de doruri incercand sa privesc cerul si las caldura ploii in sufletul meu.

Ne temem de tot si de toate. Ne temem de ploaie, de vant, de vorbe, de gand. Ne sperie visul, s-apoi il visam. Ne temem de lacrimi, s-apoi le varsam. Ne sperie vorba, s-apoi o rostim. Fugim de iubire, s-apoi o dorim. Ne temem de "teama", dar n-o ocolim, ne sperie viata... dar noi o traim. Mi-e teama de lucrurile care se sfarsesc... daca nu o sa mai urmeze nimic?

M-am uitat la toate in aceasta lume, la tot ce a trecut pe langa mine mai repede sau mai incet... Am vazut aproape tot ce se putea vedea, am vazut chiar cum ar putea arata fericirea, am tinut-o chiar in causul palmelor... Au fost promisiuni pe care nimeni nu le-a respectat, dureri pe care le-am alinat si dureri pe care le-am ignorat pentru ca nu le puteam stapani pe ale mele, lacrimi pe care le-am varsat si lacrimi pe care le-am inghitit indiferent de cat de amare erau. Am vazut in ganduri tot ce ar fi vrut sa-mi spuna fiecare, insa acele cuvinte nu au ajuns la mine niciodata, la fel ca si multele cuvinte pe care ar fi trebuit sa le rostesc, dar care au murit in inima mea... Au existat usi pe care nu le-am deschis si usi pe care nu le-am inchis... am primit vorbe si am risipit incredere, speranta, visuri, dragoste. Am primit vorbe... si m-am risipit.

Nu sunt bine. 

O pereche de bocanci cu chip zambitor a trecut prin sufletul meu.. Inca se vad urme de senile peste straturile frumos ingrijite de flori. Dar e soare. Trebuie sa fie..Pentru florile sufletului..pentru semintele ce au nevoie sa rodeasca..Pentru ca nu conteaza ce a fost, ci ce o sa fie daca aleg sa cred nu in bocanci, ci in flori....

ROSTUL

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene".

La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti.

publicat de Bradut Florescu

Fiecare poarta in suflet fericirea lui... Suntem atat de fericiti pe cat ne ingaduim sa fim. Nu exista limita, doar noi ne-o fixam singuri. Am putea fi fericiti cu adevarat si chiar am merita acest lucru, daca nu am fugi din fata vietii. Uneori, a intinde mana pentru a primi este mai greu decat a o intinde pentru a darui. Atunci, cand renuntand la propria fericire, ne vom multumi sa-i stim fericiti pe cei ce ne inconjoara, inseamna, poate, ca am inceput noi insine sa fim fericiti. Fericirea e doar un episod trecator in marea drama a durerii. Cand o usa a fericirii se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.

In fiecare zi ne amagim cu vise pe care le anulam cu sovaire... ne reculegem in cercuri inchise ce nu permite ochilor sa admire. Ne rasucim sufletele insingurati in doi din lasitate, mintindu-ne cu saruturi false. Ne pomenim prea goi intr-un tarziu, prea singuri, prea-n pustiu, ca sa mai stim ca dragostea adevarata exista. In fiecare zi ne amagim iubirea si nu bagam de seama ca-n urma ramane un desert de disperare. Ar trebui sa invatam sa ne scriem ranile pe nisip si sa gravam bucuriile pe piatra...

Prietenii adevarati

... prietenii adevăraţi nu sunt aceia care te întreabă cum mai e la muncă şi ce ţoale ţi-ai mai cumpărat, nici cei care te întreabă dacă mai suferi după X sau după Z, nu sunt nici cei care se prefac încântaţi că te văd şi nici măcar cei care folosesc cuvintele "mi-e dor de tine, nu ne-am mai văzut de mult timp. Când ne vedem ?"... prietenii nu sunt cu jumătate de normă şi nici cei constanţi-sufocanţi în viaţa ta... prietenii adevăraţi sunt aceia lângă care simţi că vibrezi, iar vibraţia ta înţelege vibraţia celuilalt... de aceea, pe acei oamenii îi iubesc şi-i voi iubi întotdeauna, indiferent.

Trenul Vieţii

Ma intreb adesea de ce ne interzicem tot ce ne dorim din toata inima? Visam cu ochii deschisi la o viata frumoasa dar visele ni se destrama uneori, atunci cand avem mai multa nevoie de ele. Nu mai vreau sfarsituri, nu mai vreau departari... iti cer doar bucuria unui gand cand melancolia curge incet in suflet, cand apusul incepe sa doara. Fi alaturi de mine, atinge-mi inima... stiu ca poti, stiu ca vrei. 

Viata are o incredibila frumusete a ei. De ce sa nu te bucuri de ea acum? Plansul tine de viata, la fel si rasul...suferinta si fericirea. Orice s-ar intampla, accepta, topeste-te in starea respectiva si TRAIESTE!

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

poem scris de Charlie Chaplin 

 
 In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca, in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit.
Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Stima de sine.
 
 In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Sunt eu insumi.
 
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.
 
 In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect. 
 
 In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Iubire de sine. 
 
 In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplificare.
 
 In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Intelepciune.
 
 In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine. 
 
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat. 

Poezie veche

M-am decis să-mi vând visurile
Fiind false ca şi minciunile:
Două la preţ de unu, trei la SH,
Te rog, nimic să nu-mi laşi !
M-am decis să-mi expun lacrimile
Şi-mi voi etala pe rând patimile
Te rog, să critici pe una sau pe toate:
Patimi, minciuni sau visuri deşarte.

Am hotărât să strivesc cuvinte
Între dinţi, sub limbă şi-n minte,
Să nu mai spun ce inima simte,
Căci poate ea doar ştie să imite.

Am hotărât să decid să iau decizii
Pentru a evita să mai fac revizii:
Sentimentale, mentale, anuale...
Poate voi vedea pline nişte suflete goale.


V-aş îneca
într-un ocean de nea
Ca şi pe cubul de gheaţă
din băutura mea

V-aş dizolva, v-aş da pe gât
şi gata !
Nu voi mai auzi vorbele:

"Săraca fată..."

Viata ni se ofera uneori fara cusur... dar, undeva, pe drum, se ciobeste... indiferenta ne imprastie visele si ne arata ca lumea nu e inaltata pe temeliile corectitudinii si ne pierdem increderea. Ne punem masti, una peste alta. Una care sa ne ascunda suferinta din suflet, o alta ca sa le facem pe plac celor din jur, pentru a ne preface ca suntem fericiti. Si abia cand incepe sa ne doara stratul greu de masti cu care ne-am impodobit sufletul, ne hotaram sa traim ca si cum n-am muri niciodata, ne ancoram din nou sperantele in bratele dragostei fara sa ne pastram un mal in caz de naufragiu. Am scos mastile si m-am aratat lumii asa cum sunt eu cu adevarat... cu timiditatile , slabiciunile si temerile mele. Cu frumusetile pe care le port in mine, cu sperantele la care inca nu vreau sa renunt. Nu stiu daca merit iubirea, dar stiu ca daca nu voi lasa tristetea sa-mi mai patrunda in suflet, poate isi va face loc si fericirea.

E scris in suflet sa iubesti ceea ce te iubeste la randul sau. Poate ca nu ma arde trupul, cat ma mistuie sufletul si dorul pe care l-ai lasat sa pluteasca in preajma mea. Intind bratele dupa sarutarile si mangaierile tale intr-un zbor nesfarsit. Poate le intind doar noaptea sau poate doar in vise pierdute. Ma abandonez in marea de iubire din inima mea. Ma ranesc la fiecare atingere, dar fericirea ma copleseste. Mi-e dor de tine, de privirea ta, de sarutul tau, de imbratisarea ta, de cuvintele frumoase si de florile pe care mi le vei aduce pentru a visa frumos, atunci cand fata mea va fi atinsa de prima raza de soare si de iubirea ta. Imi continui zborul, prin viata. Ce imi va aduce nu stiu. Dar stiu ca voi trai si bune si rele cu aceeasi ardoare a zborului ce il simt in mine.

Incotro? 

Tineri. Inteligenti. Cu preocupari intelectuale. Educati. Oameni care simt si traiesc profund. Oameni care sufera. Ma-ngrozesc sa vad in jurul meu in fiecare zi astfel de cazuri. La tot pasul aud: "sunt in depresie", "nu stiu incotro ma indrept", "am obosit", etc. Tot mai rar vad zambet pe fetele lor, tot mai des aud regrete, neimpliniri, suferinte, decizii extreme. Motivele variaza de la neimpliniri profesionale, sentimentale, familiale, la regrete privind anumite decizii luate sau neluate...Insa indiferent de motiv sunt incatusati intr-o lume a gandurilor si a framatarilor.
Stau si ma intreb oare nu e mai bine sa fii un ignorant? Un mediocru pe scena vietii, care sta si vinde rosii proaspete in piata, frecandu-si bucuros mainile la sfarsitul unei zile in care toata marfa s-a vandut? La ce folos atata scoala, doctorate, functii cand sufletu-i gol si macinat?
Incotro se-ndreapta lumea asta???

Ce e iubirea? Cine poate stii? Ea poate fi pe rand si ura si dragoste, si joc nebun si biruinta, si tandrete si lacrima, si frumusete si dor nebun... si toate la un loc, dar mai presus de toate, iubirea este viata si viata este iubire. Doar noi o putem face sa respire... prin iubire. Sa iubesti nu e nimic... sa fi iubit e ceva... sa iubesti si sa fi iubit e totul.

Am invatat sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima, sa iubesc si sa daruiesc tot ce am mai bun in mine.

Fericirea nu e o destinatie ci un mod de a trai. A fi fericit, inseamna a iubi. Dupa un timp, realizam ca a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine dupa aceea.

In timp am invatat sa iubesc si sper ca nu atat de tarziu sa nu mai am timp sa traiesc. Am invatat sa iubesc un om asa cum este el si nu asa cum as vrea sa fie, fara sa vreau sa-mi semene mie. Iubirea mea e calda, pura, fireasca, si daca vreau ceva, vreau doar sa ma iubeasca. Si nu vreau altfel, decat asa cum ma iubeste el.

Sunt fericită că nu urăsc pe nimeni. Am crezut, odată... demult... că pot urî, dar nu pot, nu-mi iese. Ştii de ce ? Pentru că uit să-mi amintesc că trebuie să urăsc. Supărarea îmi trece repede, aşa că nervii nu rămân nici ei... Ca să urăsc, trebuie să-mi amintesc zilnic motivele pentru care ar trebui să urăsc, dar uit, mă iau cu altele. Şi mi-e mai bine. Tu mă urăşti ?
Încerc să-ţi fac toate poftele, toate nazurile... încerc în fel şi chip să-ţi fiu pe plac... poate măcar îmi vei putea aprecia truda, strădania.
Nu ştiu, chiar nu ştiu ce să mai fac. Să mă tund ? Sau poate să mă vopsesc... O să mă placi mai mult atunci ? Să mai slăbesc ? Să mă mai îngraş ? Să-mi cumpăr fard gri, galben şi turcoaz ?
Oare am nevoie de cizme cu toc sau cizme perforate ? Toc de 12 cm ? Dar nu prea pot merge cu aşa ceva... Să port fuste sau rochii ? Nu mă mai placi în blugi ? Să zâmbesc mai mult ?
Ţi se pare că am dinţii strâmbi sau galbeni ? Nu, nu fumez... Oare ar trebui ? Nu beau nici cafea, dar ştiu să socializez, nu este asta problema... Ce mai e la modă acum ?
Cred că am nevoie de ochelari de vedere, îmi pare că văd înceţoşat...
Ah, ba nu ! Se aburise oglinda.

Despre prietenie


  "Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui. Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire, atunci sigur nu eşti nici sincer, eşti nebun.  

 

  Este poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabilă" , de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este şi ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viaţa. În prietenie se întâmplă acelaşi lucru: eşti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în tine. Tu, omul, eşti sacrificat întotdeauna. Eşti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la fel. Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin „libertate" înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce la place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei. Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit şi asimilat după voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti, stânjeneşti. 

 

  Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa. Zilele trecute încercam să vorbesc cu câţiva prieteni despre moarte, iar ei parcă mi-ar fi spus: „Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!". Ei nu înţelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna pentru mine o problemă esenţială. Şi atunci m-am întrebat ce ar spune prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea? Şi mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi înţeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lăsa singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevărată nu însemnă decât această completă renunţare la individualitatea ta pentru a trece în celălalt. O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu „sincerităţile" tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om. Iar nu un simplu manechin. Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ti cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decât ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se oferă. "

Mircea Eliade

 

Azi as fi vrut sa am fata senina, sa rad cu gura pana la urechi si sa transform cenusiul de-afara in senina vara.

As fi vrut sa actionez mai mult decat am vorbit.
As fi vrut sa incurajez mai mult decat am acuzat.
As fi vrut sa tac si sa ascult mai mult decat am glasuit.
...sa gandesc mai mult decat sa execut.
...sa iubesc mai mult decat sa sper.
...sa inteleg mai mult decat sa vreau.
...sa ma bucur mai mult decat sa am asteptari.
...sa aud mai mult decat am gandit si sperat.
...sa daruiesc mai mult decat am vrut.
...sa traiesc mai mult decat sa tanjesc.
...sa sarut mai mult decat sa trantesc.
...sa Te caut mai mult, sa-Ti gresesc mai putin, sa Te iubesc mai mult, sa-Ti multumesc pentru ca e doar o pereche de urme-n nisip...

...am auzit de un bărbat care a rămas holtei toată viaţa pentru că a căutat femeia perfectă. La vârsta de şaptezeci de ani, cineva l-a întrebat:

"Ai călătorit foarte mult - ai căutat de la New York în Katamandu, din Katamandu la Roma, de la Roma la Londra. Chiar nu ai putut să găseşti femeia perfectă ? Nici măcar una ?".
Bătrânul s-a întristat profund. A spus: " Ba da, o dată am găsit-o. Într-o zi, cândva de mult, am dat peste o femeie perfectă".
Curiosul l-a întrebat mai departe: "Şi ce s-a întâmplat ? De ce nu te-ai căsătorit ?".
Trist, bătrânul i-a spus: "Pentru ce ? Ea îl căuta pe bărbatul perfect".

Iubesc un trandafir. Şi îl iubesc aşa cum este el. Culoarea lui, parfumul, frunzele dar şi spinii. Îl dăruiesc aşa cum este, cu tot cu pământul în care s-a născut. Dacă îl tai, nu va rezista mai mult de şase zile. Cu rădăcinile, pământul umed, vasul frumos în care se află, chiar dacă trandafirul îşi va pierde petalele, vor înflori mereu alţii, la nesfârşit, atâta timp cât trandafirul se hrăneşte cu ploaie, soare, este îngrijit şi iubit de grădinar. Iar dacă ajungi să dai totul din tine, asta înseamnă iubire. Trandafirul este viaţa.

Iubim şi ne aşteptăm la rândul nostru să fim iubiţi. Dar dacă nu e aşa cum am vrea noi să fie? Atunci ce facem? O tranformăm în ură şi indiferenţă? Aruncăm trandafirul doar pentru că ne-am înţepat în spinii lui? Nu vom putea înţelege iubirea dacă nu înţelegem iubirea celui care a creat trandafirul. Eu te iubesc aşa cum eşti şi nu visez să fi altfel, aşa cum te-a modelat viaţa. Trebuie sa iubesti cu adevarat. Nu alege ceea ce îţi place şi ceea ce nu-ţi place. Iubeste pe cineva pentru ceea ce este. Vei vedea cum se va simţii iubit, înţeles, privit nu pentru ceea ce pare, ci pentru ceea ce este. Iubirea trezeşte iubirea. Cu cât inima ta arde mai tare, cu atât mai mult vei descoperi în ea faţa celuilalt. Şcoala iubirii este aici. Trebuie doar sa ne lăsăm învăţaţi de cel care ne iubeşte.

Scrisoare către liceeni

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul… Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

scris de tudorchirila 

Intelepciune la minut

..........

Nu ti se va trimite niciodata o dorinta fara sa-ti fie daruita si puterea de a o realize. S-ar putea insa sa fie nevoie sa depui si efort.

..........

Esti condus in viata de latura curioasa a individualitatii tale, una a spiritului, a jocului. Ea reprezinta adevarata ta natura.

..........

Nu intoarce spatele unor prilejuri pana nu te asiguri ca nu ai nimic de invatat din ele.

..........

Cu cat crezi mai mult in nedreptate si suferinta cu atat esti mai ignorant.

..........

Toate persoanele , toate evenimentele din viata ta sunt acolo pentru ca tu le-ai provocat. Ceea ce alegi sa faci cu ele este treaba ta.

.......

CURAJ

-Ce este iubirea?

-Absenta totala a fricii, a raspuns Maestrul.

-De ce anume ne temem?

-De iubire

.......

DESCOPERIRE

-Ajuta-ne sa-L descoperim pe Dumnezeu.

-Nimeni nu va poate ajuta in aceasta problema.

-De ce nu?

-Din acelasi motiv pentru care nimeni nu poate ajuta pestele sa descopere oceanul.

ANTHONY DE MELLO

De ce plangem uneori? De ce nu am face-o... lacrimile nu sunt un lux si nici o rusine. Sunt acolo ca sa fie date la iveala din cand in cand, in momentele cand sufletul a spus ce avea de spus si vine randul emotiilor sa fie descatusate. Cei ce nu plang niciodata au sufletul plin de lacrimi. In mine, in tine, in el inima canta si plange la fel. Nu te-mpiedica a varsa lacrimi, uneori durerea numai asa o poti infrange, sperand ceva in boaba ei de roua. Pentru orice inima infranta plansul e izbavire, o ultima inveselire pe care adesea durerea o canta. Plangem uneori trecutul in fiorul clipei pe care o rasuflam, plangem asteptand vesti de la noi insine, si ne oglindim in lacrimi sufletele ca sa ne vedem un pic mai fericiti. In fiecare suspin exista insa o raza de speranta...

E posibil ca într-o zi un tren sa poposeasca in gara vietii noastre şi sa nu mai avem putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nici o picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lui. Numai că ne-am simţi striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am putea face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezim, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

OSHO - CÂND IUBEŞTI

În viaţa ta, iubirea ar trebui să fie o realitate, nu doar poezie, nu doar un vis. Ea trebuie concretizată. Nu este niciodată târziu să trăieşti, pentru prima dată, iubirea.

Învaţă să iubeşti. Foarte puţini oameni ştiu cum să iubească.
Cu toţii ştiu că au nevoie de iubire, cu toţii ştiu că, fără iubire, viaţa nu are sens, dar nu ştiu cum să iubească.
Şi nimic din ceea ce fac în numele iubirii nu este iubire, ci întotdeauna altceva, un amalgam de numeroase lucruri: gelozie, mânie, ură, posesivitate, dominaţie, ego. Toate aceste otrăvuri distrug adevăratul nectar.
Să iubeşti înseamnă să laşi în urmă toate acestea şi vei simţi, apoi, încetul cu încetul, un nou chip al iubirii luând naştere în tine.

Dorul doare. Isi inclesteaza degetele adanc in carnea-mi cruda si sfasie fara mila, lasand cicatrici pe care nici macar timpul nu le va vindeca.

Dorul viseaza. Isi imagineaza neimaginabilul si nerealizabilul. Ii place noaptea si ar vrea sa nu trebuiasca sa se mai trezeasca.
Dorul plange. Fara lacrimi. In tacere.
Dorul traieste. In rutina zilnica, fad si aparent nepasator.
Dorul zambeste uneori. O data pe luna cand e norocos. Daca nu, la 2-3 luni. Atunci isi incarca bateriile si-o ia de la capat.
Dorul spera. La ce oare?

Se intampla adesea...

...cand ai mai multa nevoie de dragoste sa nu primesti. Cand  iubesti sa nu fi iubit. Cand nu vrei sa fi singur, sa nu poti scapa de singuratate. Cand vrei sa strangi in brate, sa nu ai pe cine. Cand esti la pamant, nimeni sa nu se intereseze de tine. Cui ii pasa? Cui o sa-i pese vreodata? As vrea sa fii tu acea persoana careia sa-i pese... Lasa sa-ti zboare un gand, voi lasa si eu unul; poate, gandurile se vor intalni inaintea noastra si se vor iubi, fara sa le pese de atatea bariere...

Viata este ca o ploaie de sentimente... niciodata nu poti stii care picatura iti va atinge sufletul. Esti aici, in sufletul meu... si nimeni nu te va putea scoate vreodata. Tragedia vietii nu este ca se termina atat de repede, ci ca asteptam atat de mult sa incepem sa o traim.

...iubirea si ura - fericirea si durerea nu vor opri in loc omenirea niciodata... trebuie sa invatam sa iubim, sa iertam, sa daruim, sa fim mai buni, sa fim oameni. Cand vom invata toate aceste lucruri... vom fi fericiti.

...inainte de toate, invata sa te bucuri... cauta adevarata fericire, fericirea de tine insuti. Lectia cea mai insemnata a vietii nu este ca durerea nu exista in lume, ci ca depinde de noi s-o folosim si sa o putem transforma in bucurie

Viata noastra este un bal mascat la care noi suntem invitati. In subconstientul nostru se afla mastile noastre pe care nici noi nu le banuim, avem o viata sa le descoperim si sa le purtam. Ca sa ne cunostem unul pe altul trebuie sa petrecem foarte mult timp impreuna sau mai simplu sa schimbam mastile intre noi dar asta nu se poate... putem sa facem schimb de vieti?

Interviul vietii mele

Când am multe pe suflet, nu respir deloc bine... oftez mult, deşi nu e ce-mi doresc şi nu este o caracteristică a felului meu de a fi. Când obosesc spiritual, atenţia mea, puterea mea de concentrare devine nulă, se face vraişte. Când nu dorm destul, stau toată ziua încruntată şi am un chip palid, mai palid decât de obicei.

De aceea spun, simt nevoia să citesc cărţile care mă atrag, să mănânc doar legume şi fructe... să râd, să dansez...
Aş vrea să mă curăţ, să mă detoxific de tot ceea ce simt că este în neregulă cu mine.
Dacă interiorul este echilibrat, se vede şi la exterior.
Nu pot da cu vopsea pe gard, doar ca să ascund un leopard...
Nu pot minţi oameni, cu atât mai mult nu mă pot minţi pe mine.
Deşi mai am unele retuşuri de făcut, încep să înţeleg stadiul în care sunt, îl apreciez aşa cum este şi mă bucur...

Vă iubesc !

E vremea schimbării, simt asta. Aici e doar un cerc în care mă învârtesc din simplă cunoştinţă de cauză. E uşor să mă învârtesc în acest cerc, e al meu, mi l-am construit şi-l ştiu aşa de ceva vreme.
Dar e vreme schimbării. Sufletu-mi spune asta. Încă nu ştiu sigur CÂND, dar treptat schimbarea va avea loc. Poate îmi va fi dor de unele locuri, unii oameni, unele amintiri care renasc doar pe anumite străzi, doar sub anumite mirosuri şi anumite acorduri muzicale. Poate de acestea toate îmi va fi dor... De fapt, nu e POATE, e SIGUR... dar ştiu că nici AICI nu mai e ce vreau.
Nimic nou, totul la fel, la acelaşi nivel de intensitate. Nu am adrenalină, nu am provocări.
Doar obosesc... fie că mă agit, fie că muncesc mai mult, fie că-mi consum surplusul de energie la sală... dar, la finalul zilei, vreau să simt împlinirea mea. Nu e uşor, dar nu e nici greu.
Trebuie încredere.
Există mulţi oameni minunaţi în viaţa mea şi mă simt foarte norocoasă.
O spun din suflet şi cu sinceritate... sunt o persoană care a avut ocazia de a cunoaşte oameni diferiţi şi frumoşi pe dinăuntru... fiecare în felul său, fiecare cu povestea sa... dar superbi cu totul.
Pe fiecare îl iubesc din motive diferite şi pentru că l-am cunoscut sau am cunoscut-o în contexte variate. Am avut plăcerea de a fi surprinsă plăcut de mulţi şi tot atât de mulţi m-au ajutat în diferite clipe ale existenţei mele... Am o încărcătură energetică de la ei, care nu va dispărea vreodată şi la care nu voi renunţa vreodată, pe care n-o voi putea şterge cu buretele, căci nici nu vreau.
Chiar dacă am mai suferit pe alocuri, tot am avut ceva de câştigat şi de învăţat.
Viaţa nu trebuie să fie o fondantă roz... viaţa e... ca gumele alea pe care le mestecam când eram mică... se numeau CENTER SHOCK... erau amărui la exterior, de ţi se făcea gura "pungă", dar înăuntru erau dulci. E aşa cum spunea Forrest Gump, că viaţa e o cutie cu bomboane de ciocolată, dar că niciodată nu şti sigur ce primeşti, ce e înăuntru.
Am constatat că nu merită să te pierzi în ipoteze şi în scenarii de genul "mi-a zis, a făcut, n-a făcut, s-a uitat câş la mine, nu m-a sunat când mi-a promis c-o va face"... Nu merită.
Viaţa e compusă din momentele pe care le trăieşti la prezent.
Dacă nu îţi faci aşteptări deşarte cu privire la oameni şi la cum ai vrea ei să reacţioneze vizavi de tine şi cum să relaţioneze cu tine, vei trăi fericit şi liber şi vei înţelege că fiecare om e un individ aparte, ce poate fi iubit şi apreciat oricând. Cel de azi, nu e cel de ieri şi nu va fi cel de mâine.
Pe zi ce trece, înţeleg că a iubi nu înseamnă a subjuga, a şantaja, a sufoca... şi nici eu nu vreau să fac asta. Dacă iubesc, te iubesc azi, te-am iubit ieri şi te voi iubi şi mâine, indiferent de ce vei face şi unde vei fi, tu, ca om. Aşa sunt liberă, aşa eşti liber.
Dacă simţim nevoia să ne unim libertăţile, vom face şi asta... dacă simţi nevoia să domini, nu voi răspunde chemării. A dori să fii înţeles, înseamnă să fii capabil să-l înţelegi şi pe celălalt, iar teoria merge şi invers.
Ambiţiile sunt prosteşti şi nu spun nimic despre o persoană.
În felul meu, eu vă iubesc pe toţi care îmi alcătuiţi, direct sau indirect, viaţa.

Nu caut să mă iubeşti în niciun fel anume... şi nici nu vreau.

Poate că tot ce-mi doresc este să mă iubeşti aşa cum ştii şi să mă iubeşti aşa cum sunt, dar e ciudat cum dorinţa asta pare colosală, nepământeană, nefirească .

Şi-n plus, să nu mă mai judeci... e o zicală: "Ia-mă aşa cum sunt"... hmmm

Poţi să nu mă mai judeci ?

Eu chiar încerc. Încerc să mă uit la oameni şi să-mi opresc gândurile care trec ca fulgerele prin creierul meu şi parcă-mi ies prin frunte, prin ochi... e dificil, dar poate dacă încerc zilnic, într-o bună zi toate gândurile astea se vor opri.