Som Sabadell flashmob

Pe culmile disperarii...

,,Toata caritatea din lume nu face decît sa evidentieze si mai mult mizeria, aratînd-o mai îngrozitoare si mai ininteligibila decît în parasirea absoluta. Ca si în fata ruinelor, în mizerie te doare vidul de umanitate, regretul ca oamenii nu schimba esential ceea ce este în putinta lor de a schimba. De altaparte, acest sentiment se combina cu unul al imanentei si eternitatii mizeriei, al caracterului ei ineluctabil si fatal, acolo unde exista viata omeneasca. Desi stii ca oamenii ar putea înlatura mizeria, îti dai totusi seama de vesnicia ei, dînd astfel nastere la un sentiment neobisnuit de neliniste amara, la o stare sufleteasca paradoxala si tulbure, în care omul apare în toata inconsistenta si mizeria lui.  Caci mizeria obiectiva din viata sociala nu este decît un reflex palid al infinitei lui mizerii launtrice. Cînd ma gîndesc la mizerie, îmi trece orice pofta de a mai trai. Ar trebui sa arunc tocul din mîna si sa ma duc într-un bordei, unde sprijinul adus saraciei ar însemna mai multa umanitate efectiva decît o carte, ce nu face altceva decît sa otraveasca si mai mult aceasta lume nenorocita si singura. Ma apuca o deznadejde mortala cînd ma gandesc la mizeria îngrozitoare a omului, la putregaiul si cangrena sa. Acest animal rational - n-ar mai fi! - se apuca de constructii, de teorii, se pasioneaza de ideologii în fata mizeriei, în loc sa arunce tot ceea ce are pe el, într-un gest de întelegere înalta si de comuniune adînca. Desi nu se poate interveni în existenta nimanui si desi nu poti scoate pe nimeni efectiv din singuratatea durerii, totusi pasivitatea e criminala, precum criminala e si mila aproximativa, asa cum e mila tuturor oamenilor. Prezenta mizeriei în lume compromite pe om mai mult decît orice si explica de ce grandomania acestui animal va trebui sa aiba un sfîrsit catastrofal. Cand vad mizeria, mi-e rusine pana si de faptul ca exista muzica, devenita în asemenea cadru inexpresiva si rece. Esenta vietii sociale este nedreptatea. Si atunci, cum sa mai aderi la o doctrina sociala si politica?''

Emil Cioran - Pe culmile disperarii

True...

Incercari...

Atunci cand te trezesti in mijlocul furtunii… zambeste! 

Zambeste pentru ca ai sufletul curajos si nu te-ai ferit de batalii, zambeste pentru ca nu poti fi invins decat de tine insuti, zambeste recunoscator pentru treptele ce ti s-au ridicat in cale ca sa poti urca mai sus.

Suntem in lume ziditi si intariti cu incercari si experiente grele si profunde, daruite ca sa ne trezeasca spiritual si sa ne conduca pe drumul bun, putem fi ingenuncheati de ele dar nu avem dreptul sa ne dam batuti caci universul investeste enorm in noi: investeste energia, sentimentele, emotiile si experientele celor care ne influenteaza si definesc destinul...

Intotdeauna sus pe cer straluceste un soare, si chiar daca uneori e acoperit de nori, e important ca noi sa-l vedem, pentru ca el exista mereu si ne va lumina viata indiferent daca noi il vedem sau nu

Nu te numi sarac daca visurile tale nu se vor implini. Sarac e doar cel care nu a visat niciodata

Impodobeşte-ţi viaţa cu cele mai extraordinare speranţe! Construieşte-ţi corăbii, învaţă să navighezi pe oceanele spiritului şi, mai ales, CREDE.............

Nevoie de iubire....

,,Oricat de puternici am fi, simtim nevoia de siguranta si ocrotire. Suntem oameni si avem nevoie de iubire. Suntem impovarati de amurg si toamne, dar printre atatea lacrimi si zboruri frante, nauci de atata cautare sau prea lunga asteptare, ne dorim o strangere de mana, o mangaiere sau o soapta... Noi facem alegerile. Am inteles ca nu timpul ne va vindeca sufletul...ci dragostea din noi"

Khalil Gibran

If you love somebody, let them go,
for if they return, they were always yours.
And if they don't, they never were...

Khalil Gibran...♥

Asta e Viata...

Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau capitole, sau uşi. Important este să le poţi închide, şi să laşi în urmă momente ale vieţii; momentele care se încheie. Ţi-ai terminat munca? Ţi s-a încheiat o relaţie? Nu mai locuieşti în acea casă? Trebuie să pleci într-o călătorie?... Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundându-te în “de ce” - uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum, şi pentru ce motiv se întâmplară cutare şi cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba şi la nesfârşit, căci în viaţă, tu, eu, fiii, fraţii tăi, prietenii, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte. Nu ne putem afla în prezent, ducând dorul trecutului. Nici măcar întrebându-ne “de ce”. Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întârziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi. Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă ! De aceea, câteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hârtiile, să arunci documente vechi şi să vinzi sau să faci cadou o carte. Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie: a uita, a te desprinde, a te avânta. În viaţă nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să câştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul. Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţânare a “filmului tău personal”… îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî. Viaţa nu se află decât înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsând “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce: Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele? Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele !! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie. Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămâne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta. Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nici o persoană, nici un loc, nici o muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci când ai venit pe lume, ai venit singur. Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atât de greu să te desparţi astăzi. A te desprinde este un proces de învăţare, care din punct de vedere uman se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci: închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te. Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi… pe oricare îl vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte. ASTA E VIAŢA !

Asta e Viata - Paulo Coelho

Despre relatii...

Viaţa este un proces, un ansamblu de relaţii. Nu există viaţă fără relaţii. Acesta este un fapt. Poţi fi iezuit, poţi fi călugăr, poţi să te retragi complet din societate, dar continui să te afli în relaţie. Ca fiinţă umană, nu poţi scăpa de relaţie.
Vă aflaţi în relaţie cu soţia, cu soţul, cu copii dvs., vă aflaţi în relaţie cu guvernul, cu sihastrul, care se retrage pentru că dvs. îl hrăniţi, iar el se află în relaţie cu ideile sale.
Astfel, relaţia este baza existenţei umane. Nu poate fi existenţă fără relaţie. Sunteţi legaţi, fie de trecut - care înseamnă toată tradiţia, toate amintirile - fie de călugări, fie vă aflaţi în relaţie cu un viitor mod de a gândi. Deci, relaţia este lucrul cel mai important din viaţă. Vedeţi adevărul acestui lucru, nu la nivel verbal, nu la nivel intelectual, ci cu inima şi cu mintea?
V-aţi întrebat vreodată ce reprezintă relaţia dvs. cu altcineva, oricât de strânsă sau îndepărtată ar fi? Oare datorită faptului că în copilărie aţi fost insultaţi, răniţi din punct de vedere psihologic, şi că din cauza acelei lovituri, a acelei răni psihologice, manifestaţi violenţă? Urmarea faptului de a fi insultaţi, răniţi interior, este că vă închideţi din ce în ce mai mult, pentru a nu mai fi loviţi. Şi astfel relaţia dvs. cu celălalt devine foarte îngustă, mărginită. Mai întâi trebuie să vedem dacă este posibil să nu mai fim niciodată răniţi. Care este rădăcina faptului de a fi rănit? Care este cauza? Ce înseamnă când spun că sunt jignit, că mândria mea este rănită? Profesorul m-a făcut să sufăr, părinţii m-au făcut să sufăr. Cu toţii suntem făcuţi să suferim. Cu toţii suntem răniţi de un accident, de un cuvânt, de o privire sau de un gest. Deci, ce anume suferă? Spuneţi: "eu sunt rănit". Ce este acest "eu" care suferă? Oare nu este el o imagine a dvs. înşivă, pe care tot dvs. aţi construit-o?

Osho-Cartea despre femei

Conditia umana....

Ai pastruns vreodata dincolo de curcubeu sa vezi daca e colorat si-n partea cealalta? 
Nu ?
...nici eu ..
Viata este o piesa de teatru,iar noi suntem actorii. Jucam un rol neanvatat si nu e nimeni sa ne sufle cand ne incurcam!

Igor Krutoi Pechalniy Angel Sad Angel

Igor Krutoi - Ballerina

Igor Krutoy. Adagio.

Conditia umana...

Sa razi, sa plangi, sa cazi, sa te ridici, sa gresesti, sa te bucuri sau sa te superi, e ceva normal, pentru ca asta dovedeste ca traiesti. Intr-o zi ne vom trezi la starea noastra esentiala si vom zambi amintindu-ne de toate vietile trecute... Intr-un om, intr-un un corp asa de mic, se ascunde un univers intreg. Iar pentru cei care se intreaba cate universuri sunt, raspunsul este ca sunt atatea cate suflete exista in tot Intregul, Marele Univers, pentru ca toate aceste universuri traiesc in si prin Dumnezeu. ♥♥♥

Calatorie placuta!

Viata este ca o calatorie cu trenul: urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.

O calatorie in care intalnim tot felul de pasageri. Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic…altii urca si coboara, si noi abia i-am observat

Se intampla sa intalnim pasageri pe care incepem sa-i indragim....si ne mira faptul ca uneori, chiar cei  pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim.

Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.

 Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri… ….dar fara intoarcere.

Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.

Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei…

Si sa nu uitam ca la un moment dat va veni si statia finala, capat de drum...o ultima gara, in care va trebui sa coboram noi si bagajul nostru.

Pana atunci......am sa incerc sa ma bucur de aceasta calatorie, sa ma bucur de tot ceea ce este in jurul meu...sa-i cunosc pe toti acei pasageri pe care viata ii aduce in vagonul meu, sa ma bucur de prezenta lor si sa raman cu amintiri placute atunci cand ei vor cobori.

Deci, voua...celor care sunteti in acelasi tren cu mine...va doresc, calatorie placuta!

Tracy Chapman The Promise

Golden melody - A time for us

Paramahansa Yogananda

„Daca doresti sa-ti depasesti limitarile egotice, trebuie sa inveti sa devii impersonal in ceea ce priveste propriile tale sentimente.

Adeseori chiar dragostea noastra fata de Dumnezeu este personala, omeneasca. Se petrece astfel atunci cand acordam prea multa importanta egoului, tocmai cel pe care trebuie sa-l transcedem pentru a-L putea gasi pe Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care este mult mai bine sa doresti sa-L cauti pe Dumnezeu in primul rand pentru a atinge o stare de comuniune extatica cu El si doar in al doilea rand pentru ai oferi iubirea ta; adeseori iubirea ta pentru El nu este detasata, impersonala, o adevarata Iubire Divina.

Cei care ajung sa-i poata iubi pe ceilalti fara egoism sunt pe punctul de a descoperi secretul devotiunii divine. Singurul lucru care le mai ramane de facut este sa dirijeze aceasta iubire catre Dumnezeu.”

Paramahansa Yogananda

Povestioara cu talc...

Intr-o buna zi, un tanar avocat a plecat sa strabata lumea in lung si-n lat, peste munti si oceane, peste mari si tari, in cautarea Adevarului.
La un moment dat, aflandu-se pe un munte inalt, pe timp de furtuna, intra intr-o pestera sa se adaposteasca si, spre surprinderea lui, descopera o babuta care statea si se incalzea la focul aprins inauntru. Omul nostru, mirat, se uita la ea si-i spune:
- "Cine esti tu?"
- "Eu?" raspunse femeia cu un aer calm si intelept si cu multe zbarcituri din cauza varstei pe fata. "Eu sunt Adevarul."
- "Dar nu se poate sa fii Adevarul! Este inacceptabil sa ma intorc la toti cei care stiu ca am cautat Adevarul si sa le spun ca l-am gasit tocmai intr-un colt uitat de munte, unde nimeni nu si-ar fi inchipuit sa-l caute, intruchipat de o baba urata!"
- "Atunci spune-le ca sunt tanara, frumoasa si m-ai gasit pe o plaja la mare!"


Poate ca uneori Adevarul pe care il cautam si il gasim nu este tocmai cel pe care ni l-am dorit. Putem sa il acceptam, indiferent daca ne convine sau nu. Sau putem sa il ignoram pentru ca nu ne convine si sa cream unul care ne satisface ego-ul sau convingerile. De noi depinde ceea ce vrem sa alegem si cum anume dorim sa percepem realitatea.

As vrea sa fiu....

As vrea sa fiu..

...o carare de munte, in viata ta... sa pot sa-ti simt talpile goale, urcand

As vrea sa fiu...

...o apa lina de izvor....sa ma iei in causul palmelor tale, si sa ma sorbi, razand

As vrea sa fiu...

...o raza de soare....sa ma joc dimineata pe chipul tau

As vrea sa fiu...

...imensitatea cerului instelat....sa ma pierd in ochii tai

As vrea sa fiu...

...un ocean de lumina...sa ma revars asupra ta, sa te cuprind

As vrea sa fiu...

...un mic nor  pufos...care sa-ti vada chipul zambind

As vrea sa fiu...

...soare si luna...cer si pamant...apa si aer...Universul, dansand

As vrea sa fiu....totul, sau poate ca sunt???

Aah, si stii ce as mai vrea sa fiu ?

As vrea sa fiu...

...Iubire...Iubite...

(si nu mai cauta rime, :) acelea sunt in gand)

In cautarea lui Dumnezeu...

Toata viata mea am incercat sa inteleg ce inseamna Dumnezeu. Sa-L gasesc pe Dumnezeu.

De mica, ascultam povestile bunicilor, a batranilor satului... dar de la ei am inteles doar ca este „un nene batran care sta acolo sus in cer si ma priveste , si care ma bate daca fac ceva rau”. Hmm, nu este acesta.

Am mers in biserici si am incercat sa-L gasesc acolo, privind biserica pustie sau oamenii care merg la biserica. Am gasit doar un lacas, o constructie facuta de om....si, un loc unde gasesti multa fatarnicie. Imi pare rau ca spun asta, dar am observat ca este locul unde se merge pt ca „da bine”,  locul unde afli ultimele barfe din sat si se prezinta noua garderoba. Prea putini sunt aceia care merg sa se roage la Dumnezeu, sinceri, cu inima plina de iubire si umilinta.

L-am cautat pe Dumnezeu in carti, in prieteni, in biserici, in parinti si oriunde, in viata mea, unde m-am gandit ca-L gasesc....dar mai putin in mine.

Intr-o zi am realizat ca El imi vorbea din interior...din mine.

Dar, si aici m-am lovit de obstacole. Vorbea incet...de multe ori nici nu reuseam sa-L aud, sa-L inteleg. Ceva ma oprea, era prea mult zgomot afara...in mine...eram EU.

Am inceput sa ma rog Lui, dimineata si seara...zi si noapte...sa tin posturi, si.......parca asteptam...o minune. Dar lipsea ceva, iar asta ma facea sa-mi simt inima plina de durere, de neputinta. Pt ca iL auzeam dar nu-L puteam intelege, parca vorbea o alta limba, straina mie.

Dar, intr-o buna zi, am intalnit un om minunat, un prieten drag sufletului meu (care din pacate nu mai este printre noi) si care mi-a spus simplu...DESCHIDE-TI INIMA, IUBESTE, DUMNEZEU ESTE IUBIRE....iar minunea pe care o asteptam, s-a infaptuit.

Atunci mi-am deschis poarta inimii, caci era inchisa. Am invatat sa iubesc si am invatat ca totul este iubire...doar atunci am reusit sa-L aud clar si sa-L inteleg pe Dumnezeu, in mine, sa-L simt alaturi de mine. Pt ca El vorbea limba inimii, limba iubirii.

Nu pot sa spun exact, in cuvinte, cum este trairea in Dumnezeu, cu Dumnezeu.

Pot doar sa spun ca Dumnezeu este Iubire, si nu exista nimic mai presus de Iubire, nu exista nimic mai presus de TOT

Starea de copil...

                                                  Photo by Lucian Dandea

Cand am vazut prima data aceasta fotografie, am simtit ca imi explodeaza inima. Este atata fericire, bucurie pe chipul acestui copil. Doar privindu-l si simti cum iti transmite si tie  starea lui de COPIL.

Stii cum este viata privita prin ochii unui copil? Plina de magie, iubire, inocenta, puritate, optimism. Este o viata „in roz” ...el traieste clipa...aici si acum. Are un suflet plin de candoare, curat, fara griji, minciuni, frica, rautate, gelozie si alte sentimente negative... pt ca nu le cunoaste.

Priveste un copil cum se joaca, cata naturalete...el iubeste si cerul si pamantul...soarele si luna...norii pufosi si norii de furtuna...anotimpurile...florile...copacii...

Priveste in ochii unui copil si ai sa descoperi cu uimire, minunile acestei lumi.

Priveste in ochii si in sufletul unui copil, pt a intelege ca acea stare, este naturala...este ceea ce multi dintre noi am pierdut, si trebuie sa recastigam....STAREA DE COPIL

http://​luciandandea.weebly.c​om/

Sensul vietii...

Un profesor îşi termină cursul şi apoi rosti cuvintele obişnuite:
- Aveţi nelămuriri?
Un student zise:
- Domnule profesor, care este sensul vieţii?
Unul dintre cei din sală, care era pe punctul de a pleca, începu să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parcă dacă era o întrebare serioasă. Înţelese că da.
- Am să vă răspund.
Scoase din buzunarul de la pantaloni portofelul şi din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă. Zise apoi:
- Eram copil pe timpul războiului. Într-o zi am găsit pe stradă o oglindă făcută ţăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început să mă joc cu el şi am fost încântat să văd cum puteam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere, unde soarele nu ajunge niciodată: găuri adânci, crăpături, ascunzişuri. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înţeles că acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aş fi putut face în întreaga mea viaţă.
Eu însumi sunt o frântură dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreagă. Prin ceea ce am însă pot aduce lumină, adevăr, înţelegere, cunoaştere, bunătate, bândeţe în ascunzătorile din inimile oamenilor şi să schimb ceva în unii. Poate că alţii vor face la fel dacă mă vor vedea pe mine. Cred că în acesta constă sensul vieţii.

Ziua perfecta...

Nu stii niciodata care va fi cea mai importanta zi din viata ta. Zilele care crezi ca vor fi importante, nu sunt niciodata asa cum te-ai asteptat... In schimb, zilele obisnuite, cele care incep ca o zi obisnuita, acelea sunt zilele care ajung sa fie cele mai importante.

Nu ai de unde sa stii care va fi acea zi, pana nu o traiesti...nu recunosti acea zi din viata ta, pana nu esti in miezul ei.
Te gandesti ca, probabil, este ziua in care iti asumi o obligatie fata de ceva, fata de cineva...ziua in care ti se frange inima...ziua in care iti intalnesti sufletul pereche...ziua in care iti dai seama ca nu ai suficient timp, pt ca vrei sa traiesti vesnic....
Dar...atunci cand, privind in jurul tau si in interiorul tau, poti sa spui ca ai descoperit Universul, ai inteles Universul...........aceste zile sunt cele mai importante...sunt zilele perfecte

Imi pare rau...

Ca oameni, putem mereu sa incercam sa facem mai bine, sa fim mai buni, sa indreptam o greseala.

Sigur ca "imi pare rau" nu functioneaza mereu, poate din cauza ca il folosim in atatea feluri: ca o arma...ca o scuza...ca o expresie banala, aruncata in vant, dar care da bine.
Dar cand ne pare rau cu adevarat, cand o facem cum trebuie, cand o spunem din suflet, cand faptele noastre exprima ceea ce vorbele nu sunt in stare, cand vine asa cum trebuie..."imi pare rau" e perfect...e ca o izbavire.


Nu e nimic rau, rusinos, degradant, in a spune "imi pare rau".


Si...chiar daca un simplu „imi pare rau” nu sterge totul cu buretele, e bine s-o spui ca sa-ti demonstrezi ca iti recunosti propria greseala, iti recunosti defectele. Uneori "imi pare rau" poate sa fie ...un inceput.

Greseala...

Fiecare dintre noi, are o umbra, un nor de teama, de indoieli...doar ca ne prefacem ca nu exista, cu speranta ca daca fugim destul de tare, si de departe...umbra o sa oboseasca si nu o sa ne mai urmareasca.

Din teama, din nesiguranta, facem greseli. Ne prefacem ca suntem puternici, parem detasati si ascundem faptul ca suntem mult prea umani.
Poate datorita faptului ca pt unii suntem "fiinta perfecta", "ca nimeni altul", "unicul", si atunci ne impunem niste standarde mult prea inalte.......dar nimeni nu e perfect, suntem simpli muritori.
Lucrurile simple sunt cele care ne fac probleme...facem o greseala, o greseala banala, prosteasca...dar nu trebuie sa uitam ca suntem oameni, si nu trebuie sa ne para rau pt asta.
Asa invatam, din greselile pe care le facem. Asa a fost din totdeauna.
Trebuie sa invatam sa ne constientizam greselile, sa ni le asumam si sa mergem mai departe.
Trebuie sa invatam sa nu mai fugim de intuneric, de umbra, sa punem totul pe masa, sa analizam....si sa luptam.

Alegerea este a noastra...fugim si ne ascundem sau infruntam toate temerile, fricile, indoielile?


Nu suntem perfecti....dar suntem parte din PERFECT.

Dorinta...

Cu totii avem ocazia, macar o data pe an, sa ne punem o dorinta: de ziua de nastere cand suflam in lumanari.

...unii dintre noi, de mai multe ori: pe cate o geana, aruncand monede in fantani, privind stele cazatoare...si cateodata, una dintre aceste dorinte se implineste.
...ne punem dorinte pt ca avem nevoie de cate un miracol in viata noastra...dorinte care ne par imposibil de realizat, si de acea ne gandim ca daca ele se vor implini, atunci avem parte de un miracol in viata noastra.
...ne punem dorinte pt ca avem nevoie de ajutor...si ne este teama...si stim ca s-ar putea sa cerem prea mult...
...cu toate acestea, ne punem dorinte, pentru ca...uneori...dorintele se implinesc

Proconsul- acolo unde esti

Maurice Béjart - Boléro (2002)

Cele 4 legi ale spiritualitatii indiene

Prima lege : “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite." Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal.

A doua lege : “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla." Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici detaliul cel mai nesemnificativ..)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU! Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt cele care ne sunt necesare... cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta

A treia lege : “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou (bun sau rau...) sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

A patra lege : “Cand ceva se termina, se termina." Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta. Nu este intamplator ca citesti aceste randuri .... acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata ..in locul gresit

Povestea unei imagini

La aproape 300 de metri de Ayod, am întâlnit-o pe micuţă. Era moartă de foame şi încerca să ajungă la centrul de alimentare. Era atât de slăbită că nu putea face mai mult de doi paşi fără să cadă pe spate. Căuta cu disperare să se protejeze de soarele care ardea, acoperindu-şi capul cu mâinile scheletice. La un moment dat, s-a ridicat cu greu în picioare pentru o nouă tentativă de a merge, gemând încetişor, cu vocea ascuţită. Bulversat, m-am retras în spatele muncii mele, fotografiindu-i mişcările dureroase. Dintr-o dată, micuţa a căzut şi s-a oprit cu faţa în praf. Câmpul meu vizual era cedat teleobiectivului, de aceea nu am observat zborul vulturilor care se apropiau, până ce unul dintre ei a intrat în cadru. Am declanşat, apoi am alungat pasărea cu o lovitură de picior. Totul urla în mine. Ajunsesem la unu sau doi kilometri de sat când am izbucnit în lacrimi.(K.Carter)

 ...Kevin Carter, —artistul fotograf cunoscut de o lume întreagă pentru imaginea în care o fetiţă din Sudan, înfometată, este pândită de un vultur, care o aşteaptă să moară, fotografie pentru care Carter a obţinut premiul Pulitzer, în 1994, cea mai înaltă distincţie pentru un fotograf.

Placerea de a suferi...

Exista o anumita voluptate in suferinta care ne face dependenti de ea. Ne face sa credem ca suntem unici, iar durerea noastra e incredibila si incomparabila. Ne taram in genunchi pentru ca ne impunem sa credem ca asa trebuie sa fie, pentru ca asa se face cu o durere ca o noastra.

Ne simtim bine in cel mai masochistic mod cu putinta. Exista in noi un fel de forta, o fascinatie pentru a scoate la iveala mizeriile pe care suferinta le curata. Sau le adanceste. Cred ca ne place sa fim complacuti, sa vedem cum se schimonesesc zambetele celor de langa noi in pareri de rau si cum ne strang in brate. Dar de la un punct nu mai este nevoia de sprijin, ci ne lasam mai ingrijiti decat noi-nascutii care au nevoie de cineva sa-i ingrijeasca.

Cine a spus ca ne-am nascut liberi? Nu, ne-am nascut dependenti de un mama si un tata fara de care n-am putea supravietui. Si, ori de cate ori putem, ne intoarcem la starea asta primordiala. Pentru care, mai apoi, dam vina pe altii.

Ne place. The numbness. Not having to care about the mundane. Sa nu ne mai pese ca trebuie sa platim facturi sau sa spalam vase. Sa nu trebuiasca sa mergem la slujba si uitam ca trebuie sa dam niste explicatii, ca suntem prinsi de niste constrangeri sociale. Uneori pare a naibii de bine sa ne mintim ca nu mai avem povara destinului nostru in propriile maini. Sau nu e asta motivul pentru care atatia oameni sunt dependenti de droguri?

Ne mintim. Ca nu e cale de scapare, fara sa o fi cautat de fapt, ca suntem prea slabi, fara sa fi incercat. Ca problemele pe care le avem nu sunt de fapt din vina noastra.

Intotdeauna e altcineva de vina iar noi suntem victime marunte ale propriului destin. Si atunci plangem si ne plangem, facem scene si ingreunam umerii celor din jur cu mlastina in care ne infundam dand din maini aiurea. Si apoi, inainte inca sa ne gandim daca exista vreo solutie sau nu ne punem capat vietii. Ce poetic,nu? Sa te arunci de pe un pod, sa iei un tub de pastile. O sa apari sigur la stiri, post-mortem, o sa se verse multe lacrimi si toti te vor iubi : victoria ta suprema. Ultima ta mizerie.

Dar… in lumea exista lucruri mult mai periculoase decat indraznesti tu sa-ti imaginezi. Decat poate percepe mintea ta voluntara. In lumea asta exista oameni antrenati sa ucida si copii vanduti pentru organe. Cu riscul de a fi tragica trebuie sa va amintesc ca exista regiuni in care tinerii – fie ei femei sau barbati- sunt violati aproape zilnic. Inchisori in care inca se practica tortura. Si alte asemenea minuni ale unui lumi moderne si civilizate.

Si daca am deschide ochii am intelege ca ei au nevoie de ajutor, nu noi. Nici pe departe!

Sa facem pe victimele nu sensibilizeaza pe nimeni. S-ar putea sa ne primim o imbratisare din mila, dar cei care au puterea sa o ofere mai stiu si ca ne sclifosim. Ca ar cam fi cazul sa ne mai ridicam si singuri fara sa intindem mana. Fara sa facem ca ciobanul moldovean care, atunci cand a aflat ca i se planuieste moartea, a ales sa-si scrie testamentul in loc sa incerce sa se salveze. Poate ca a stiut ca va muri oricum si a incercat sa fie macar poetic.

Asta e si scuza voastra?


Written by Jacqueline 

Fugim...

Fugim dupa ceva sigur, comfortabil, linistitor...ceva care sa ne asigure (de ceea ce noi, evident, nu suntem siguri). Fugim dupa liniste, dupa ceva al nostru, dupa ceva stabil, pe care sa il legam strans, sa il "punem bine", sa-l stapanim si sa ne ancoram si noi in el..
Fugim, dar linistea nu se gaseste in fuga, bucuria nu poarta lanturi si alergand.. pierdem Frumusetea, incantarea, sensul si savoarea vietii noastre, minunea ca suntem si ca toate lucrurile sunt.

Cand te-ai bucurat ultima data de toate aceste lucruri simple?

Cautam cu disperare ceva (sau pe cineva) in care sa ne oglindim, care sa ne confirme, nici noi nu stim.. ce?.. ca suntem.. cum?..
Cand de fapt.. chiar SUNTEM!.. si uitam, atunci cand in graba si disperarea noastra spargem chiar noi oglinzile din jurul nostru,(ce sunt peste tot)..nemultumiti..uitam ca noi..
Chiar Suntem.

Suntem si avem o inima si un suflet plin de nazuinte care ne arata calea la sigur ;) trebuie doar sa ascultam, sa ne urmam sufletul.
Si doar pentu ca ne astupam urechile sufletului alergand in cerc, prea grabiti, prea agitati si tematori, printre oglinzi sparte in care nu vrem sa privim decat daca ne arata ceea ce vrem noi, ceea ce "credem" ca avem nevoie --- ne simtim din ce in ce mai siguri ca suntem nesiguri, ca viata e haos, ca dorurile din suflet trebuiesc tintuite bine sub capac si facute sa taca..pentru ca noi trebuie sa alergam, sa luptam, sa obtinem, sa ne julim coatele si genunchii cautand si ne simtim pierduti, sperand la ceva care SA NE DEA.
Sa ne dea siguranta.
Hmmm...


NIMIC NU E SIGUR...dar!...
cu siguanta :)
EXISTA UN MARE DAR PENTRU NOI IN TOT.

Rene Aubry - Night Run

Viata...

Am ţipat si am sărit în sus de fericire...!
Am trait din dragoste ... !
Am iertat greşeli de neiertat ... !
Am facut multe lucruri din impuls ...!
Am fost decepţionată de persoane care credeam că nu vor face asta niciodată !
Am luat in braţe pentru a proteja ...!
Am zâmbit atunci când inima îmi plângea...!
Am facut jurăminte eterne...!
Am plâns ascultând muzică si privind fotografii...!
Am dat telefoane doar pentru a asculta o voce... !
Am fost îndrăgostită de un surâs...!
Am furat sarutari...!
Am confundat sentimente...!
S-a întâmplat sa greşesc drumul dar am mers mai departe...!
Am încercat să uit anumite persoane şi am descoperit că e foarte greu sa uiţi ...!
M-am simţit singură între o mie de persoane ... doar pentru că îmi lipsea o singură persoană ...!
Mi-a fost frică de întuneric ... !
Am tremurat de nervi ... !
Am ţipat de fericire ... !
Am fost îndragostită crezând că va fi pentru totdeauna !!

Horia - Paradise Love

Azi.....

Azi, alege să te bucuri de ceea ce eşti,
de oamenii ce te înconjoară…
de ceea ce ai,
de ceea ce ai realizat…
de fiecare lucru mărunt…
de minunatul şi ineditul spectacol al vieţii tale.

Astfel, lumea ta se va transforma…
şi cine ştie... lumea cui o vei mai colora prin bucuria ta.

A iubi...

Holograf - Cat de departe (official video)

Voi fi pentru tine...

Voi fi pentru tine, Iubite ... cascada de sarutari patimase, pline de dor, insetate de tine...te voi mangaia vrand sa te descopar.... conteplandu-te...admirandu-te.... adorandu-te.... mainile mele vor trece usor pe fruntea ta, pe tamplele tale, pe trupul tau..... Ce minunat esti Iubite..... si ce mult te iubesc....  
Voi fi pentru tine, Iubite...cascada ce se revarsa in sufletul tau cu iubire..... si va umple fiinta ta de dragoste....de fericire...de frumos...de divin....de iubire....iubire.....iubire.....

Lasa-ma sa te inund cu iubirea mea, cu fiinta mea , cu inima mea, cu sufletul meu..... si unul in celalat sa ne pierdem identitatea ....dobandindu-ne una noua ....in iubire ....iubire suprema ce te face de-o fiinta cu omul iubit......

  

Daca ma intrebi ce-i sarutul...

...am sa-ti spun....e mai mult decat atingerea buzelor ... sau mai putin....
...e mai mult decat atingerea trupurilor.... sau mai putin....
...e mai mult decat atingerea sufletelor ... sau mai putin....
...e mai mult decat atingerea inimilor ... sau mai putin....
...cand iubesti e mult mai mult decat poti spera ... decat poti visa... decat te poti astepta... e surprinderea ce nu ti-ai imaginat-o niciodata.... e bucuria ce n-ai trait-o niciodata.... e unic ce ti se-ntampla.....
...dar, e mult mai putin, cand nu crezi in iubire....cand inseli si tradezi... nici macar atingerea buzelor atat de conventionala sau de prefacuta ... nu poate sa insemne nimic.... 



De aceea, te sarut mai intai cu fiecare imbratisare... te sarut cu fiecare tresarire de placere... te sarut cu sufletul... te sarut cu inima... te sarut cu intreaga fiinta.... si abia apoi iti sarut buzele dulci...ca pe apa vie ce -mi da viata iubirii...  

Ce imi doresc de ziua mea :-)

Flori...muuuuulte flori...

...imbratisari...

...saruturi fierbinti...

...o seara romantica...

...fericire...

...intelepciune...

...liniste sufleteasca...

...prieteni...

...zambete si bucurie in jurul meu...

...siiii...

...cireasa de pe tort :-) 

Daruri....

Candva, pe o margine de lume, intr-un sat indepartat traia un suflet de artist, talentat si intelept. Maestrul adora copiii si ii placea sa-i rasfete cu incantatoare daruri: lucrusoare mici, nascute dintr-o mare pasiune, foarte frumoase, dar... fragile!
Oricat de mult se straduiau bietii prichindei sa fie grijulii cu noile jucarii, fermecatoarele daruri se spargeau zgomotos, transformandu-se in cioburi. Micutii disperati plangeau cu amaraciune. Iar peste ceva timp, batranul intelept le oferea alte daruri minunate: ametitor de frumoase, dar... si mai fragile!
Intr-o zi parintii copiilor, coplesiti de drama picilor, au batut la usa batranului:
 -  Maestre, esti atat de intelept! Stim ca le doresti copiilor nostri numai bine! Dar de ce le faci astfel de cadouri? Sunt incantatoare, dar atat de fragile!
Batranul intelept le raspunse zambind:
-   Vor trece doar cativa ani si cineva le va oferi...Inima Sa. Din bucuria de a primi aceste lucruri mici - frumoase, dar fragile, si tristetea de a le pierde intr-o clipa, vor invata sa fie macar un pic mai grijulii cu acel dar de nepretuit...

Scrisorica, pt tine Iubire...

OPRESTE-TE UN MINUT SI CITESTE

 EU...EU SUNT UN INGER....TU NU MA CUNOSTI, DAR EU TE CUNOSC PE TINE

 ITI CUNOSC FIECARE LACRIMA, FIECARE ZAMBET, FIECARE DURERE

 DE ACEEA AM DECIS SA-TI TRIMIT O SCRISORICA SI SA-TI SPUN....

 ....TRAIESTE, NU LASA DIFICULTATILE SI DEZAMAGIRILE SA TE OPREASCA

 MERGI INAINTE, EU ITI VOI FI APROAPE SI TE VOI INCALZI CU ARIPILE MELE, ITI VOI DA FORTA SI CURAJUL SA MERGI MAI DEPARTE SI SA TRECI PESTE ORICE OBSTACOL CARE TI SE VA PUNE IN CALE! 

 CU DRAG AL TAU INGERAS!♥

Binecuvantare

"Intr-o zi, un om a murmurat: 'Doamne, vorbeste-mi' si un copac si-a frematat frunzele, dar el nu a auzit. Apoi a intrebat mai tare:
'Doamne, de ce nu-mi vorbesti?' si un tunet a zguduit cerul, dar el, din nou, nu a auzit.
Omul a privit in jurul sau si a spus: 'Doamne, lasa-ma sa Te vad!' si o stea a luminat cerul, dar el nu a observat.
 Atunci a inceput sa strige: 'Doamne, fa o minune!' si in clipa aceea s-a nascut un copil, dar el nu a stiut.
Disperat, omul striga mai tare: 'Atinge-ma, Doamne, si arata-mi ca esti langa mine!'
Acestea fiind spuse, Dumnezeu a coborat si l-a atins, dar acesta a alungat fluturele care zbura langa el si si-a continuat drumul.
Ai grija sa nu pierzi o binecuvantare doar pentru ca nu iti apare in felul in care tu te astepti sa se manifeste."

"Micul Suflet şi Soarele"

Odată ca niciodată, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:

- Ştiu cine sunt!

Şi Dumnezeu a răspuns:

- Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?

Micul suflet a strigat:

- Eu sunt Lumina!

Dumnezeu a zâmbit cu drag:

- Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.

Micul Suflet era extrem de fericit.

Tocmai desluşise misterul pe care întreg Regatul dorea să-l descopere.

- Uau!, spunea Micul Suflet, asta e grozav!

Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise ca este.

Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie Ceea ce Sunt cu Adevărat) şi i-a spus:

- Acum, că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt?

- Adică vrei să FII Ceea ce EŞTI cu Adevărat?, îl întrebă Dumnezeu.

- Păi, răspunse el, una este să ştiu ce sunt şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.

- Dar tu chiar Eşti Lumină!, îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.

- Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii lumină, se tot plângea Micul Suflet.

- Aşa deci?, răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.

Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:

- Ar fi totuşi un lucru.

- Ce? întrebă Sufleţelul.

- Păi, nu există decât Lumină. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu şi, astfel, nu există nici o modalitate prin care tu să trăieşti experienţa a Ceea ce Eşti, atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.

- Adică?, întrebă confuz, Micul Suflet.

- Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în Soare. Eşti acolo împreună cu alte milioane, miliarde de lumânări, pentru a crea Soarele. Şi Soarele nu ar fi el însuşi fără de tine. El nu ar fi Soarele, fără una din lumânările sale. Şi fără tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumină, când tu eşti în Lumină?

- Păi, îi răspunse Sufleţelul, tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie.

Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:

- Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumină, atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.

- Ce este întunericul?, întrebă Micul Suflet.

- Este ceea ce tu nu eşti.

- Îmi va fi frică de întuneric?, întrebă Micul Suflet.

- Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.

- Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.

Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea trăi o experienţă anume, va trebui să apară exact opusul stării respective:

- Şi ăsta este un mare dar, pentru că fără el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura, fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb, fii Lumină în Întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti Cine Eşti cu Adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească, pentru ca şi ceilalţi să afle cât eşti de special.

- Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt?, întrebă Micul Suflet.

- Bine-nţeles! răspunse Dumnezeu râzând. Este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi că "special" nu înseamnă "mai bun". Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor, doar atunci când tu vei reuşi să accepţi ca tu eşti special.

- Minunat!, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot sa fiu oricât de special îmi doresc!

- Şi poţi să începi lucrul acesta, chiar acum!, îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, împreună cu Micul Suflet. Apoi, îl întrebă:

- În ce mod îţi doreşti tu să fii special?

- Nu înţeleg, răspunse Micul Suflet.

- Păi, a fi Lumină înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?

Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:

- Mă pot gândi la multe feluri de a fi special!, exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.

- Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea, sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumină.

- Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special, fiind iertător. E ceva special să ierţi?

- O, da! e foarte special.

- Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să trăiesc experienţa a ce înseamnă să fii iertător.

- Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.

Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.

- Ce anume ar trebui să ştiu?, oftă Micul Suflet.

- Nu ai pe cine să ierţi.

- Nimeni?

Micul Suflet abia putea crede asta.

- Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!

Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia, pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă.

Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi. Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur, încât Micul Suflet abia o putea privi.

- Atunci pe cine ai putea ierta?, întrebă Dumnezeu.

- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să trăiesc experienţa iertării. Doream să aflu cât e de special să fii iertător. Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.

Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.

- Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.

- Da?!?, se lumină Micul Suflet, dar cum?

- Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.

- Poţi face tu acest lucru ?

- Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel, încât tu să ai pe cine ierta.

- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă atât de perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic, încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult, încât Lumina pe care o radiezi acum să se transforme într-un Întuneric dens? Ce te-ar putea face, pe tine - care eşti atât de uşor, încât dansezi deasupra stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului - să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?

Micul Suflet fu surprins de răspuns.

- Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreună, noi doi. Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amândoi un Tot. Împreună am fost Sus-ul şi Jos-ul, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost Femeia şi Bărbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Agresorul. Astfel, ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trăi experienţa a Ceea ce Suntem cu Adevărat.

Sufletul cel Prietenos explică mai departe:

- Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi «cel rău» de data asta. Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea trăi experienţa a ceea ce înseamnă să fii Cel care Iartă.

- Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător?, întrebă Micul Suflet, puţin speriat.

- Pai, ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos, făcându-i un semn cu ochiul.

Sufletul cel Prietenos devenise deodată serios şi spuse cu o voce slabă:

- Ai avut dreptate înainte, să ştii.

- La ce te referi?

- Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute. Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.

- Cere-mi orice!, strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte: Voi putea fi Iertător! Voi putea fi Iertător!

Atunci Micul Suflet observă ca Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut.

- Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger că faci toate acestea pentru mine.

- Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Eu vă trimit numai îngeri.

Şi atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului sau:

- Ce pot să fac pentru tine ?

Sufletul cel Prietenos răspunse:

- Atunci când te voi lovi şi te voi izbi. În momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment, aminteşte-ţi te rog ..... Cine Sunt cu Adevărat.

- Oooo, îmi voi aminti!, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.

- Bine, răspunse Prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine Sunt cu Adevărat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit Cine Sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi Cine Eşti. Şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora Cine Suntem.

- Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar - şansa de a trăi experienţa a Cine Sunt cu Adevărat.

Şi astfel, cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţă, emoţionat să fie Lumină, ceea ce era foarte special şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.

Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienţa Iertării şi să-i mulţumească oricărui suflet care făcea ca acest lucru să fie posibil. Şi, ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui - chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe - dar mai ales daca îi aducea tristeţe - Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu:

- Adu-ţi aminte: Eu va trimit numai îngeri.

 

(extras din "Micul Suflet şi Soarele" - Neale Donald Walsch)