"O data am fost lasat fara de glas. Aceasta fu cand cineva m-a intrebat: "Cine esti tu?"


Intaiul gand a lui Dumnezeu a fost un inger.


Intaiul cuvant a lui Dumnezeu a fost un om.


Eram fiinte frematande, fara de tinta si fara de alean, o mie de ani inainte ca marea si vantul sa ne fi dat glas. Cum am putea acum sa scoatem la iveala stravechiul zilelor din noi avand la indemana numai ecourile zilelor de ieri?


Aducerea aminte e un fel de intalnire. uitarea e un fel de neinlantuire.


Noi masuram timpul dupa miscarea astrelor fara de numar; iar ei masoara timpul cu mici masinarii pe care le tin in buzunare.
Spune-mi deci, cum ne-am putea intalni in acelasi loc si in acelasi timp?


Spatiul nu este acela dintre cer si pamant pentru cine priveste de la fereastra Caii Lactee.


Nu poti sa atingi zorile decat strabatand cararile noptii.


Cum as putea sa-mi pierd increderea in dreptatea vietii cand stiu ca cei ce dorm in puf nu au vise mai frumoase decat cei ce dorm in tarana?


Ciudat, pofta mea pentru unele placeri e parte din durerea ce o simt.


De sapte ori mi-am dispretuit fiinta:
Prima oara, cand am vazut-o umilindu-se ca sa ajunga pe inaltimi.
A doua oara, cand am vazut cum schiopata dinaintea celor infirmi.
A treia oara, cand a avut de ales intre greu si usor si a ales usorul.
A patra oara, cand a facut un rau si s-a consolat cu gandul ca si altii savarsesc rele.
A cincea oara, cand a indurat din slabiciune zicandu-si ca rabdarea inseamna tarie.
A sasea oara, cand a dispretuit un chip urat, fara sa stie ca era una din propriile sale masti.
Si a saptea oara, cand a inaltat un cantec de slava si apoi s-a mandrit cu asta."


Kahlil Gibran - Nisip si spuma