Iubirea poate avea trei dimensiuni. Una dintre ele este dependenţa; este un lucru care se întâmplă majorităţii oamenilor. Soţul este dependent de soţie, soţia este dependentă de soţ; se exploatează unul pe celălalt, se domină unul pe celălalt, se posedă unul pe celălalt; fiecare îl reduce pe celălalt la un bun de consum. În lume, aşa stă situaţia în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide porţile paradisului, deschide porţile iadului.
A doua posibilitate este iubirea dintre două persoane independente. Asta se întâmplă rareori, şi în cazul ăsta există nefericire, pentru că există în permanenţă conflict. Adaptarea nu e posibilă, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusă să accepte compromisuri, să se adapteze după cealaltă.
Este imposibil de trăit cu oameni precum pictorii, gânditorii, savanţii, care trăiesc într-un fel de independenţă, cel puţin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamănă mai degrabă cu indiferenţa, dau senzaţia că nu le pasă de celălalt, că celălalt nu contează pentru ei. Îşi lasă reciproc spaţiu, nu se bagă unul în sufletul celuilalt. Relaţia pare să fie doar de suprafaţă; se tem să pătrundă mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru că sunt mai ataşaţi de libertatea lor decât de iubire, şi nu vor să şi-o compromită.
A treia posibilitate este interdependenţa. Asta se întâmplă foarte rar, dar atunci când se întâmplă, pământul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, căci cele două persoane sunt într-o sincronizare perfectă, de parcă ar respira una pentru cealaltă, de parcă ar fi un suflet în două corpuri.
Celelalte două posibilităţi nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.

Osho