Astazi m-am confruntat cu o situatie ciudata, si din pacate nu este pentru prima data.
Am fost intrebata de ce zambesc tot timpul...ca nu este normal...persoana chiar credea ca am ceva cu ea, ca rad de ea, si nu putea concepe ca asa sunt eu. 
I-am spus ca imi place sa zambesc, imi place sa rad, sa vad oamenii fericiti, sa vad buna dispozitie in jurul meu, lumina, caldura, fericire.
M-a privit atat de sceptica....si mi-a spus pe un ton foarte trist, ca nu doreste sa ma supere, dar imi recomanda sa merg la un doctor.
Deci............................Doamne, in ce lume traim???????




"Există câteva momente în care, fără să-ţi dai seama, te afli într-o stare de eliberare. De exemplu, când râzi cu adevărat -când râzi din fiinţa ta, nu din gură, ci din străfundul fiinţei tale -eşti relaxat fără să ştii, te afli într-o stare de eliberare. De aceea râsul este atât de sănătos. Nu există nici un alt medicament care să te poată ajuta mai mult în atingerea stării de bine.
Însă râsul a fost împiedicat de aceiaşi conspiratori care au împiedicat şi conştientizarea eliberării. Întreaga umanitate a fost transformată într-o harababură psihologică bolnavă la minte.

Ai auzit gânguritul unui copil mic? întregul său corp ia parte la el. Iar când râzi tu, foarte rar se întâmplă ca întregul tău corp să râdă -de regulă este numai o chestiune intelectuală, care ţine de cap.
Din punctul meu de vedere, râsul este mai important decât orice fel de rugăciune, deoarece rugăciunea nu te relaxează. Dimpotrivă, poate să te tensioneze şi mai mult. Râzând, uiţi brusc toate condiţionările, orice fel de pregătire, orice fel de seriozitate. Brusc, ieşi din toate acestea, doar pentru un moment. Data viitoare când râzi, fii atent cât de relaxat eşti. Şi mai descoperă alte împrejurări în care eşti relaxat
Uită-te la oameni când râd. Râd foarte calculat. Nu este un râs care vine din suflet, nu vine din străfundurile fiinţei lor. Mai întâi se uită la tine, apoi judecă... şi pe urmă râd. Şi râd până la un punct, până în punctul în care vei tolera, până în punctul în care să nu te simţi prost, până în punctul în care nimeni să nu devină invidios.
Până şi zâmbetele noastre sunt politice. Râsul a dispărut, fericirea a devenit absolut necunoscută, iar a fi exuberant este aproape imposibil, deoarece nu este permis. Dacă eşti profund nefericit, nimeni nu va crede că eşti nebun. Dansul este respins, cântatul nu este acceptat. Un om exuberant - când vedem unul, ni se pare că ceva este în neregulă.
Ce fel de societate este aceasta? Dacă cineva este nefericit, totul este în regulă; îşi găseşte locul, deoarece întreaga societate este nefericită, într-o măsură mai mică sau mai mare. El este un membru, face parte din rândurile noastre. Dacă cineva devine exuberant, credem că a luat-o razna, că a înnebunit. Nu e de-al nostru - şi suntem invidioşi.
 Din cauza invidiei îl condamnăm. Din cauza invidiei vom încerca în toate felurile să îl readucem în vechea lui stare. Numim această stare veche normalitate. Psihanaliştii vor sări în ajutor, psihiatrii vor sări în ajutor pentru a-1 readuce pe acel om la starea normală de nefericire.
Societatea nu poate să accepte extazul. Extazul constituie marea revoluţie. Repet: extazul este marea revoluţie. Dacă oamenii devin exuberanţi, întreaga societate va trebui să se schimbe, deoarece această societate se bazează pe nefericire.
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi duce la război - în Vietnam, în Egipt sau în Israel. Nu. Unul care este exuberant va râde doar şi va spune: Este o prostie!
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi face să fie obsedaţi de bani. Nu-şi vor irosi vieţile acumulând bani. Li se va părea o nebunie..."

Osho