Christmas

Indiferent unde ne gasim, distanta se topeste in infinit, caci de sarbatori cu totii putem sa fim acasa... Acasa in sufletul nostru, acest infinit interior, atat de luminos si cald, pt ca in sufletul nostru salasluiesc toti cei care ne sunt dragi. De aceea lasati magia colindului sa va picure in suflet fiori de sfintenie si fie ca sarbatoarea de Craciun sa va umple sufletul de bucurie, incredere, speranta si iubire. Un gand bun , o inima curata, un zambet pe-a voastra fata, norocul si bunastarea sa va urmeze peste tot, respect si intelegere sa primiti din partea celor dragi, sa fiti mereu iubit(a),pe altarul vietii zilnice,  mereu dorit(a)  in sufletul iubitei(lui). Sarbatori fericite si LA MULTI ANI!

Am auzit o istorioară despre un grup de europeni care au plecat în expediţie prin Tibet împreună cu un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit urcuşul, îndemnându-şi însoţitorul să meargă mai repede şi refuzând orice propunere de a face un popas. După multe ore de drum tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii. Cercetătorii l-au întrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i mai dau nici o plată dacă nu se ridică imediat să-i conducă la locul dorit. Călăuza a rămas neclintită. După o oră şi ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-şi un pic veşmintele şi a pornit cu pas liniştit, chemându-i pe oameni să continuie drumul. Aceştia au venit muţi de uimire. După o vreme, cineva a rupt tăcerea şi l-a întrebat ce l-a făcut să se oprească în felul în care o făcuse şi ce l-a înduplecat până la urmă să reia urcuşul.
Şerpaşul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi de izbândă.“

Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan.
El nu însoţea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.
Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus, la mânăstire!“ Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi fă griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“

Foarte probabil că istorioarele nu au fost născute deodată, ca gemenii, de acelaşi povestitor. Dar dacă le afli pe amândouă nu ai cum să nu te întrebi ce înseamnă a fi cu adevărat în ritm cu propriul suflet. Să nu îngădui trupului să gonească orbeşte îndemnat de urgenţe care te rup de sensul adânc al vieţii şi îţi barează chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar să laşi sufletul să se desprindă de celelalte învelişuri mai încete ale fiinţei, să-şi ia avânt pentru a marca locul unde şi ele vor ajunge, puse în mişcare de energia lui colosală? Şi de ce tocmai sufletul să fie înainte-mergător şi nu raţiunea sau voinţa? De ce tocmai sufletul să fie călăuza noastră prin lume, ce îl face pe el să deţină cunoaşterea care îi trebuie pentru a ne conduce la capătul nopţii?
La întrebarea aceasta primim răspuns atunci când întâlnim oameni în care sufletul vibrează fără măsură. Ceea ce spun ei este adevărat.
Au uşurinţa de a lăsa o amprentă în viaţa noastră şi atunci când nu-şi propun să transmită ceva. Totuşi ceva se comunică chiar prin simpla lor prezenţă. Au o înţelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi care face ca tot ceea ce este unic în fiinţa lor să intersecteze ceva universal.
Cei care au suflet se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe viu la frumuseţea pe care o presimt în ei, chiar şi atunci când aceştia nu-şi cunosc şi nu-şi celebrează frumuseţea interioară.
De ce să-i acordăm credit sufletului în propria viaţă? Pentru că a avea suflet înseamnă a fi conectat la prezenţa divină.

Nemtii au o vorba...
“ Sa nu mergi niciodata mai repede decat poate sa zboare ingerul pazitor! “

Zodiile si ego-ul


Egoul este instanta aceea mentala separata si separatoare care ne spune ca ceilalti nu conteaza, ca “frate, frate, dar branza e pe bani”, “camasa e mai aproape de trup”, “dupa mine potopul” si alte sintagme din acestea prin care ne autoprogramam sa luptam pentru supravietuirea biologica. Uitam insa, ca acest trup de carne este un vehicol potrivit doar pentru timpul limitat al vietii, caci pentru vesnicie avem nevoie de altceva. Cel care vrea sa intre in Imparatia Cerului trebuie sa fie asemenea copiilor, dar nu asemenea copiilor care nu dau jucaria lor, care nu impart prajitura si care fac exact ce le spun parintii… (Nu te juca cu el, ca uite cum e imbracat, lasa-l mama, ca e sarac, vai nu vezi cum miroase, joaca-te si tu cu alt copil). Formarea EGO-ului este cel mai mare deserviciu pe care deocamdata il facem copiilor nostri. Destructurarea lui … ar fi cel mai mare dar.

Primul pas ar fi sa il intelegem, sa ne imprietenim cu el, cu tertipurile prin care ne scoate in fata, ne face sa ne placa sa ne auzim vorbind, ne creaza iluzia ca punctul nostrru de vedere este singurul valid, si ca noi suntem cei mai oropsiti de soarta (mila mi-e de tine, dar de mine nu se rupe sufletul). Al doilea pas ar fi sa intelegem care este structura cu care venim pe lume, lectia pe care egoul nostru o are de invatat, proba lpe care o avem de trecut pentru a destructura egoul pentru a ne descoperim sinele superior, samburele de divinitate. Asa si numai asa Iubirea de sine devine iubirea de ceilalti…

Cum se naste acest EGO? Ce se intampla cu sublima fiinta divin-umana care uita atat de usor de unde vine si mai ales ce are de facut pe lumea asta? Egoul se naste din frica…si fiecare zodie are tipul ei de frica pe care trebuie sa invete sa o invinga!

Astrologia poate sa ne puna in fata oglinda celesta necesara pentru a vedea adevarata fata a egoului nostru si al semenilor nostri, desi pana la paiul din ochiul celuilalt, este barna din propriul ochi, asa ca va invitam la o calatorie in lumea celor 12 EGOURI corespunzatoare celor 12 zodii. Va asteptam sa facem impreuna cunostinta cu masca cea mai mai greu de inlaturat, propriul EGO!

Berbec

EU SUNT

Omnipotentul

Frica de a nu fi nimic

Egoul berbecului este ocupat in permanenta sa fie: primul, cel mai bun, cel mai cel, cel mai pregatit pentru actiune, cel mai potrivit pentru a incepe ceva. Sa nu uitam ca planeta guvernatoare este Marte, iar Marte este un razboinic. Asadar si egoul berbecului este cel al unui razboinic. Daca nu exista razboi il inventeaza pentru a-si justifica existenta. Egoul berbecului este unul inflamat, inflacarat, care il face sa nu aiba rabdare, sa vrea sa aiba mereu dreptate, sa caute conflict. Egoul berbecului seamana vant de dragul de a culege furtuna. Asta e el. Nu te prea poti supara pe impetuosul berbec caci egoul lui este cel al unui copil care vrea sa aiba mereu dreptate, sa primeasca atentie, sa fie rasfatat mai tot timpul, mai putin cand este el cuprins de nevoia de a demosntra cat este de matur si responsabil.

Lectia pe care egoul berbecului o are de invatat pentru a deveni un sine puternic, este cea a rabdarii si a capacitatii de a ajunge al doilea. Cand berbecul invata sa asculte, sa isi dea ragazul de a privi oamenii in ochi si de a cauta si altceva decat excitatia pe care i-o da adrenalina, atunci isi poate folosi energia de actiune in mod constructiv si spre binele tuturor celor din jur. Cand berbecul inlocuieste dictatura agresivitatii cu binecuvantarea tihnei…poate muta muntii din loc ca sa ii aduca mai aproape si sa ii poata escalada cand are chef.

Taur

EU AM

Detinatorul

Frica de a nu avea nimic

Egoul taurului este unul teribil de posesiv, caci el vrea sa aiba tot, sa detina, sa controleze, sa stie si sa faca tot. Egoul acesta poate s ail faca sa fie un tiran si un despot, care sa vrea sa posede orice fiinta, sa o poata numi a lui si apoi sa treaca maiestuos mai departe. Egoul acesta este acela care impinge fratii sa isi idea in cap pentru o bucata de pamant, este cel care spune “frate-frate dar branza e pe bani”. Teama ca nu are destul si dorinta de a face orice pentru a avea din ce in ce mai mult este fateta greu de suportat a egoului taurului. El vrea cu orice pret sa fie stabil, puternic sa nu il clinteasca nimic si nu lasa amanunte la voia intamplarii. Venusul guvernator il face probabil cel mai gelos semn zodiacal. Egoul stapanului in relatie fiind o povara pentru orice partener.

Care este lectia care elibereaza taurul din capcana propriului Ego? Taurul trebuie sa invete sa se multumeasca cu putin si mai ales si cu lucruri care nu pot fi atinse. El trebuie sa invete ca stabilitatea emotionala si sentimentala nu are nimic de a face cu cea materiala, ca atasamentele din lumea materiala il pot face sa piarda startul catre o viata implinita facuta din bucurii mici, dar atat de durabile. Sa invete ca oamenii nu sunt obiecte si nici obiectele nu sunt fiinte de care sa te atasezi. Cand taurul se elibereaza din capcana materiei poate sa fie creativ si va vedea cum sub mana lui va inflori orice gradina, vazuta sau nevazuta.

Gemeni

EU GANDESC

Atoatestiutorul

Frica de a nu sti nimic

Egoul geamanului este cel al mintii in general. Stapanirea mintii in detrimentul inimii, a ratiunii in detrimentul sentimentului poate naste monstri de Egoism. O minte neiertatoare care se comporta precum patul lui Procust impartind oamenii in buni si rai, destepti si prosti, poate fi mai periculoasa decat o boala contagioasa. Caci mintea poate afecta minti. Geamanul are un ego capabil sa manipuleze prin cuvant, sa dezinformeze, sa trunchieze si sa denatureze adevarul si astfel sa indeparteze orice om de la adevarata cunoastere. Egoul geamanului il face sa fie superficial si neatent la detaliile acelea care il aduc in lume pe Dumnezeu. Egoul geamanului il transforma in omul aparentelor frumos poleite si al cunostintelor vaste despre nimic.

Ce are de invatat geamanul pentru a-si elibera sufletul din robia ratiunii reci? Gemanul va trebui sa invete sa asculte opinia altora, sa incerce sa mearga dincolo de aparente, sa aprecieze si ceea ce nu este logic. Va trebui sa invete sa se bazeze si pe simturi sa inchida ochii si sa simta lumea cu varfurile degetelor, pentru ca astfel sa isi dea sansa de a intelege ca dincolo de mintea sa este tot universul. Un astfel de Geaman va putea sa deschida alte minti si inimi spre Adevarul de dincolo de cuvinte. Un astfel de geaman isi va putea folosi puterea mintii pentru a crea lumi in care suferinta s aiba sensul cresterii. Un astfel de geaman va avea puterea sa accepte miracolul, fara sa vrea sa il cuprinda cu mintea.

Rac

EU SIMT

Simtitorul

Frica de a simti ca nu apartii

Egoul Racului este egoul acela sufocant, care nu te lasa sa traiesti fara el, care crede ca doar el stie sa asculte, sa ingrijeasca, sa hraneasca si sa ofere protectie. Acest tip de ego, este cel care hraneste dependente si care face ca oamenii sa se simta neajutorati, uneori chiar neinsemnati. Egoul asta poate chiar sa iti faca bine cu forta si de buna seama stie mai bine ce este mai bine pentru tine. Egoul asta hranit de luna il transforma pe rac intr-un fel de mama a ranitilor care daca nu are o victima o poate fabrica imediat. Egoul asta este mama care nu lasa copilul sa se dezvolte departe de ea care il face sa se simta vinovat ca devine adult.

Ce are oare de invatat racul pentru a se parasi caminul confortabil al propriului ego? Racul trebuie mai intai sa invete sa se simta acasa oriunde, nu doar acasa la el. Apoi trebuie sa invete sa rupa el toate cordoanele ombilicale care il leaga de trecut si familie, pentru a nu mai crea astfel de cordoane cu toti cei din jur. Racul trebuie sa invete ca oamenii pot avea o viata in afara de relatia cu ei, si ca au dreptul sa invete din greseli. Racul are de invatat ca sentimentele uneori pot insela, si ca un pic de ratiune nu strica din cand in cand. Un astfel de rac va putea sa faca pe oricine sa se simta acasa in compania lui si mai ales ii va putea face pe ceilalti sa isi inteleaga sentimentele fara a ajunge dependenti de ele.

Leu

EU VREAU

Stralucitorul

Frica de a ramane in umbra

Leul de cand se naste este ocupat sa vrea fara incetare. Vrea atentie, vrea afectiune, vrea putere, vrea apreciere. Veti spune ca toti vrem astea. Asa este, dar Egoul leului il face sa vrea asta cu orice pret si in cantitati nelimitate. Daca ar avea o lampa fermecata, leul ar folosi-o tot timpul, caci el vrea. Este destul de dificil de suportat egoul leului asa nemasurat si nelimitat cum este el. In preajma acestui ego, orice alt ego paleste si orice om se simte mic si usor de trecut cu vederea si de calcat in picioare. Asta nu face altceva decat sa creeze dusmanii inutile. Egoul leului guvernat de soare il face sa caute scena, sau sa inventeze in orice clipa acea situatie teatrala care sa ii puna in evidenta valoarea. “EU vreau” acesta este o dictatura greu de suportat pana si de catre leu, care dandu-si seama ca nu poate sa vrea chiar orice fara a plati un pret, ajunge sa nu mai vrea nimic, sa nu il mai multumeasca nimic.

Ce are leul de invatat pentru a-si elibera sinele superior si pentru a straluci cu adevarat si benefic pentru toti cei din jur? Leul va trebui sa invete lectia umbrei, care urmeaza cuminte pe cel de care este legata. Va trebui sa invete sa nu mai vrea, ci sa se bucure de orice primeste, sa inteleaga ca oamenii te pot ovationa si aprecia in fata si te pot ura pe la spate, ca scena nu este viata adevarata si ca viata este un joc dar nu o joaca mai ales cand devii jucaria propriilor decizii si ambitii. Daca invata si accepta toate acestea leul devine liderul care asemenea lui Noe poate salva orice suflet. Un astfel de leu stie puterea cuvintelor: FACA-SE DOAMNE VOIA TA!

Fecioara

EU SLUJESC

Perfectiunea intruchipata

Frica de a nu fii perfect

Egoul fecioarei este egoul care face ca ceilalti sa se simta vinovati, imperfecti, nepotriviti, judecati, catalogati si chiar condamnati. Egoul fecioarei o face sa se simta superioara cand se plaseaza pe sine in situatii de inferioritate evidenta. Acest tip de ego, te poate duce cu gandul la sacrificiul de sine pentru binele altora si cu toate astea, fecioara nu face nimic dezinteresat, plata ei fiind faptul ca ceilalti se simt datori sa ii raspunda la fel. O alta plata cu care egoul se gratuleaza pe sine este clipa in care fecioara se pune sub cealalalt pentru a-l face sa se simta mare si important, pentru a-l pune pe un piedestal. Nimeni nu poate trai pe un piedestal, mai este nevoie sa mananci, sa dormi, sa te bucuri sa fii om in toate ale tale. Dar egoul fecioarei te vrea perfect si o vrea perfecta. Daca esti mai putin vei fi nimicit sub un tir de cuvinte zdrobitoare asa cum numai Mercur poate scorni. Cicaleala si critica impuse de feciorelnicul ego, va face un iad viata oricui.

Asadar ce trebuie sa invete fecioara pentru a reduce egoul la tacere si a auzi soapta divina a sinelui? Fecioara va trebui sa se bucure de micile imperfectiuni ale vietii si de lucrurile care nu merg conform planului si care nu sunt mereu ordonate, curate, imecabile. Fecioara va trebui sa invete ca exista o singura categorie de oameni numita OAMENI, si ca acestia nu au nevoie de un piedestal ci doar de apreciere pentru tot ceea ce sunt dar si pentru ceea ce nu sunt si nu vor fi niciodata. Daca va invata toate astea nu se va mai simti sacrificata, si va fi bucuroasa ca este faptura divina, intr-un plan divin perfect in imperfectiunea lui.

Balanta

EU IMPAC

Impaciuitorul

Frica de conflict

Blestemul egoului balantei este acela ca in permanenta ea incearca sa impace capra cu varza, cu lupul, cu barca, cu raul, uitand ca uneori conflictul are valente constructive. Egoul de balanta, face ca pana si cel mai urat lucru sa para frumos si poleieste orice realitate in culori suave, astfel incat nici nu stii cand ai atins fundul prapastiei si cand sa te feresti. Egoul balantei o transforma in facatoare de pace cu orice pret, chiar daca pentru a restabili pacea este nevoie mai intai de un mic razboi in care tot ea balanta sa fie negociatorul sef. Tot acest tip de ego ii spune ca nu poate face nimic singura, ca are nevoie de o echipa pe care sa nu o conduca, dar care sa faca treaba. Venusul acela ii imprima egoului caracterul acela social de fatada. Un fel de Ileana Cosanzeana impecabila si perfecta in orice situatie sociala, cu un Fat Frumos alaturi care sa ii fie aproape la bine si la greu, dar mai ales la fotografia in care unul langa altul, in cine stie ce revista mondena. Asadar egoul asta vrea sa impace extremele, oameni care nu au nimic unii cu altii…si asta doar pentru a se simti bine, util, mare si mai ales bun.

Ce ar trebui sa invete balanta astfel incat sa se dezlege din blestemul armoniei permanente si imaginare? Ar trebui sa invete ca totul este devenire si ca unele lucruri si unii oameni nu pot fi impacati. Sa invete sa faca lucrurile si de una singura, fara sa mai depinda de ajutorul unui partener sau al unei echipe. Sa inteleaga principiul formulat de taoisti conform caruia: “cuvintele frumoase nu sunt adevarate, iar cuvintele adevarate nu sunt neaparat frumoase”. O astfel de balanta, ar stii sa isi pastreze mai intai echilibrul interior si sa devina astfel un exemplu pentru ceilalti.

Scorpion

EU DORESC

Puternicul din umbra

Frica de neputinta

Bine ati venit in lumea egoului-curcubeu al scorpionului. Este un ego multicolor cu multe fatete care mai de care mai ascunse sub masca rabdarii, amabilitatii, bunavointei, un ego salbatic, care nu va ezita sa te faca sa te simti neputincios. Egoul acesta are toate culorile: rosul furiilor necontrolate care pot distruge lumi interioare si exterioare, galbenul invidiilor nemasurate, verdele geloziei pe care il arunca spre orice fiinta care incearca sa ii iasa din mreje, albastrul rece si distant cu care te tine departe de lumea lui si dincolo de care simti o prapastie care te va desparti mereu de tot ceea ce este el cu advarat. Lista poate continua, caci egoul scorpionului este unul subtil care il face sa para cel mai dulce si mai dezinteresat altruism, dar care nu este decat un orgoliu fioros, aflat la panda mereu un cautarea urmatoarei victime, care prin simpla prezenta sa il faca sa se simta puternic. Pluton ii da iluzia demiurgului. Scorpionul ti se va parea modest, limitat, cuminte, asa il face sa para egoul, instrumentul prin intermediul caruia scorpionul se pierde nestiut in multime.

Ce are de invatat scorpionul pentru ca egoul sa devina un sine capabil sa creeze lumi de bucurie? Are de invatat lectia adevaratei smerenii si de punere a propriei vieti in mainile divinitatii. Va trebui sa nu mai simta ca el este dumnezeu cu putere de viata si moarte asupra celor din jur. Abia cand isi va asuma conditia de muritor, supus legitatilor lumii vazute si nevazute, va capata scorpionul adevarata puterea aceea care ii va permite sa fumeze in tihna pe varful unui munte, de unul singur, rugandu-se in gand pentru toti cei care dragi fiindu-i, i-a lasat in paza lui Dumnezeu.

Sagetator

EU INTELEG

Inteleptul nesabuit

Frica de a nu intelege

Egoul sagetatorului il face sa creada ca le stie pe toate si ca mai ales le intelege pe toate asa cum Dumnezeu le-a creat, in semnificatia lor divina si in toate rosturile lor. Acest ego nu va pierde timp cu cel care nu este pe aceeasi treapta de intelgere cu el, caci nu formeaza relatii decat cu cei ca el sau peste el cu o treapta. Sagetatorul este un fel de Donjuan al mintilor, cutreierand teritorii dupa teritorii pentru a intalni oameni de la care sa aiba ce invata, sau sa aiba ce sa ii invete, dupa care sa ii abandoneze pe acestia fara a le recunoaste meritele. Egoul sagetatorului il face pe acesta uneori sa uite ca se afla unde se afla si este cine este, tocmai pentru ca alti oameni l-au format, ocrotit, iubit. Daca nu ar fi atat de convins ca are totdeauna dreptate si ca detine adevarul absolut, ar fi un ego relativ usor de indurat de catre cei din jur, dar din pacate latura aceasta il transforma intr-un judecator neiertator, care administreaza sentinte fara a asculta glasul inimii, un Jupiter cu puteri discretionare.

Ce trebuie totusi sa invete sagetatorul pentru a putea sa inceapa calatoria spre sinele sau divin? Va trebui sa invete sa ierte de 777 ori cate 777 de pacate ale altora si sa nu ridice piatra primul. Sagetatorul va trebui sa invete sa invete de la orice si de la oricine, caci Dumnezeu nu vorbeste prin gura inteleptilor ci mai ale prin cea a copiilor si a celor aidoma copiilor. Sagetarorul va trebui sa invete statornicia si capacitatea de a-ti pune radacinile intr-un loc macar pentru un timp, pentru a lasa ragaz unei relatii se se cladeasca, unei povesti sa se depene. Daca va invata acestea va fi capabil sa le aduca aminte tuturor cine sunt cu adevarat, ca un adevarat maestru.

Capricorn

EU FOLOSESC

Retrasul distant

Teama de exprimarea emotiei

Egoul capricornului este unul rece si calculat, aproape inuman. Acest tip de ego te face sa te simti in preajma unui sloi de gheata nu a unui om, a unui sloi de gheata care nu are nevoie de nimeni si nimic, care nu are nimic de dat sau de primit. Este egoul acela care il face pe nativ sa calce pe cadavre pentru a-si implini telurile de marire sociala si ierarhica. El il va face pe capricorn sa fie un singuratic intr-un turn de fildes, fericit in singuratea sa. Tipul asta de ego neiertator si rece, este cel care il face pe capricorn sa se simta special, sa simta ca merita o pozitie inalta, atentie, bani si putere. Capricornul are egoul acela impus de Saturn prin care administreaza pedepse celor care nu ii respecta regulile, traditiile, obiceiurile, care ii incalca teritoriul. Capricornul va fi autoritatea aceea care nu construieste ci distruge, nu dezvolta ci inhiba, nu lauda ci critica, chiar si reusitele. Egoul capricornului se va folosi de oameni, de resursele lor interioare si exterioare pentru a-si satisface setea de statut social inalt.

Ce are de invatat capricornul pentru a deveni un sine puternic si iubitor de viata? Va trebui sa invete sa se lasa folosit, sa fie o unealta prin care dumnezeu lucreaza in lume, sa daruiasca neconditionat si nelimitat, sa ofere timpul sau si prezenta sa celor din jur si sa se bucure de acestia, lasandu-i sa simta ca sunt importanti, ca sunt iubiti si ca fara ei viata ar fi mai grea. Sa invete ca exprimarea emotiilor nu a omorat pe nimeni niciodata, dar neexprimarea lor a facut multe victime.

Varsator

EU CUNOSC

Rebelul fara cauza

Frica de reguli si traditii

Egoul varsatorului il arunca in capcana celui care le stie pe toate, dar nu la nivel superficial asemenea geamanului, ci la nivelul cunoasterii profunde, aproape spirituale. Egoul asta este mai mult decat responsabil pentru conflictului noului cu vechiul, al lipsei de reguli cu reglile. Egoul asta naste revolutii si cand acestea nu sunt necesare, naste revolte cand lucrurile au nevoie de timp pentru a se aseza si pentru a da rezultate. Egoul asta schimba doar de dragul de a schimba fara sa se gandeasca la consecinte. Un astfel de ego il face pe varsator sa creada ca are toate raspunsurile la degetul mic, ca are solutie pentru orice problema. Este greu sa stai in preajma unui geniu atoatestiutor. Egoul varsatorului ii face pe toti sa se simta mici, prosti si total neadaptati pentru viitor, Un varsator poate face si un copil sa se simta batran, caci viteza hiperluminica a mintii lui lasa pe oricine in urma. Uite asa se trezeste egoul varsatorului singur, fara persoane care sa il faca sa simta destept.

Ce este totusi de facut pentru ca varsatorul sa isi dea sansa de a ajunge la urmatorul nivel de dezvoltare spirituala? Ar trebui sa accepte ca mintea sa nu poate cuprinde totul, ca Dumnezeu este mai mare decat puterea sa de cunoastere, ca acele lucruri pe care nu le cunoaste si nu le controleaza sunt cele cu adevarat importante. Va trebui sa invete smerenia celui care isi accepta conditia de muritor, pentru ca astfel sa se mai nasca o data in haina vietii vesnice. Un astfel de varsator este ca un far pentru cei din jur, ajutandu-i sa nu se piarda pe calea catre sinele superior.

Peste

EU CRED

Pasivul visator

Frica de realitatea palpabila

Egoul pestelui este poate egal in subtilitate si periculozitate cu cel al scorpionului. Este unul nevazut, dar usor de simtit. In preajma unui astfel de ago iti vine sa fii in alerta permanenta, parca simtind ca acele cuvinte frumoase sunt o capcana, ca visul frumos in care te atrage este de fapt un cosmar, ca raiul promis este de fapt un purgatoriu vesnic. Egoul pestelui il poate face sa creada in himere, in realitati paralele si parazite, care sa ii manance energia vitala si care sa il impinga in pragul nebuniei. Egoul acela care crede….ajunge sa creada chiar ca nu exista dumnezeu, sau daca exista este unul al propriei minti. Egoul acesta poate sa se rupa de ceilalti sa le nege existenta pentru a se simti singurul fiu al lui Dumnezeu. Pestele este prins in plasa iluziilor pe care egoul sau le tese, totul devine iluzoriu si incert, pana si silueta unui munte, pana si senzatia de foame.

Ce are de facut pestele pentru a rupe panza iluziei si a vedea adevarata fata divina a semenilor sai? Va trebui sa nu se mai roage in intimitatea propriei minti, ci slujindu-i pe cei care au nevoie de el. Spaland rani, hranind si neasteptand lauda pentru asta, amintindu-le oamenilor ca dincolo de ceea ce ei vad, este o lume nevazuta, care este acolo pentru a-i ajuta sa creasca si sa ajunga la randul lor sa creada si crezand sa se mantuiasca. Un astfel de peste devine pescar de oameni, un om care poate calca in credinta pe apa vietii pentru a-si gasi si sarbatori sinele divin.

Yanni - The mermaid out of silence

Ray Charles - Winter Wonderland

Iubiţi în fiinţa iubită esenţa sa divină, nu personalitatea sa efemeră

Prin transcenderea iubirii fizice se ajunge la detaşarea faţă de trup, dar se rămâne în continuare dependent sufleteşte de celălalt. Şi dacă celălalt se închide sufleteşte faţă de noi, rămânem iarăşi singuri. Iată de ce trebuie făcut pasul următor. În momentul în care se ajunge la o comuniune sufletească (care este tot o unire între două fiinţe), chiar dacă nu mai eşti în relaţie cu trupul celuilalt, ci cu sufletul lui, totuşi, şi acest suflet al celuilalt trebuie depăşit. Trebuie "folosit", ca să spunem aşa, ca o poartă spre ceea ce este dincolo de el. La început ajungi să simţi sufletul celuilalt printr-o primă transfigurare, apoi tot printr-o transfigurare ajungi să treci dincolo de el şi să vezi ceea ce este mai presus, adică o manifestare esenţială, un aspect al Conştiinţei Cosmice, iubirea divină, o anumită zeitate pe care tu o adori, un ideal al tău, deci, oricum, o sferă mult mai înaltă. Dacă se ajunge la acest nivel apare decondiţionarea şi faţă de sufletul celuilalt, la fel ca şi faţă de corpul său fizic.

Şi, chiar dacă, de exemplu, la un moment dat celălalt pleacă, nu numai fizic, dar chiar şi sufleteşte de lângă tine, tu rămâi în legătură cu acea realitate mai înaltă la care ai avut acces prin intermediul sufletului său individual. Şi atunci aceasta este într-adevăr o cale a eliberării care nu înseamnă că cei doi devin indiferenţi unul faţă de celălalt, nu înseamnă că iubirea a dispărut, ci că abia a început. Adevărata iubire nu apare atunci când doi neputincioşi se sprijină unul pe celălalt. Căci nu poate fi vorba de iubire între un bărbat şi o femeie care, deoarece nu au depăşit nivelul iubirii fizice sau nu au depăşit planul sufletesc, prin ataşament, depind unul de celălalt. Dar dacă doi oameni independenţi şi puternici, care pot fi oricând liberi, rămân totuşi împreună, atunci înseamnă că ceea ce îi ţine apropiaţi nu mai este dependenţa, ci altceva, mult mai profund: iubirea.

Numai în momentul când nu mai depinzi de celălalt poţi să-i oferi iubirea cu adevărat. În general, aplicând diversele forme de yoga şi, în special, Tantra, oamenii ajung să depăşească primul nivel, al contactului strict fizic, sexual, pentru că este relativ uşor de depăşit. Ei însă nu duc transfigurarea mai departe. Chiar înfrumuseţat, sufletul celuilalt, îl vezi într-un mod foarte personal şi ajungi să depinzi tot mai mult de el. Astfel, în momentul când femeia devine mai atrăgătoare, tu vezi în ea tot acel suflet individual de femeie şi nu mai mult şi te ataşezi şi mai mult de ea.

Iar atunci, se poate face un pas mai departe, şi dacă îţi doreşti o ascensiune spirituală fulgerătoare, el trebuie urgent făcut. Aşadar învăţaţi să iubiţi în fiinţa iubită esenţa sa divină, nu personalitatea sa efemeră. Şi aici tot transfigurarea vă va ajuta.

yogaesoteric

Iubirea poate avea trei dimensiuni. Una dintre ele este dependenţa; este un lucru care se întâmplă majorităţii oamenilor. Soţul este dependent de soţie, soţia este dependentă de soţ; se exploatează unul pe celălalt, se domină unul pe celălalt, se posedă unul pe celălalt; fiecare îl reduce pe celălalt la un bun de consum. În lume, aşa stă situaţia în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide porţile paradisului, deschide porţile iadului.
A doua posibilitate este iubirea dintre două persoane independente. Asta se întâmplă rareori, şi în cazul ăsta există nefericire, pentru că există în permanenţă conflict. Adaptarea nu e posibilă, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusă să accepte compromisuri, să se adapteze după cealaltă.
Este imposibil de trăit cu oameni precum pictorii, gânditorii, savanţii, care trăiesc într-un fel de independenţă, cel puţin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamănă mai degrabă cu indiferenţa, dau senzaţia că nu le pasă de celălalt, că celălalt nu contează pentru ei. Îşi lasă reciproc spaţiu, nu se bagă unul în sufletul celuilalt. Relaţia pare să fie doar de suprafaţă; se tem să pătrundă mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru că sunt mai ataşaţi de libertatea lor decât de iubire, şi nu vor să şi-o compromită.
A treia posibilitate este interdependenţa. Asta se întâmplă foarte rar, dar atunci când se întâmplă, pământul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, căci cele două persoane sunt într-o sincronizare perfectă, de parcă ar respira una pentru cealaltă, de parcă ar fi un suflet în două corpuri.
Celelalte două posibilităţi nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.

Osho

Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mână şi spunându-i…
- Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:
- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Dar ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineanu timpului.
- Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, Membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală. Cu o lacrimă de dezamăgire Omul îl intrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit in prezent, cu adevarat, au fost numai şi numai ale tale…
Viaţa este doar un moment prezent. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.
Trăieşte-ţi VIAŢA AICI SI ACUM !!!

Test orientativ, ce evidenţiază dacă ne aflăm în stare de dependenţă afectivă şi de ataşament în relaţia amoroasa în care suntem integraţi

1. Ai simţit adeseori că îţi este foarte greu sau chiar imposibil să spui stop sau să ieşi dintr-o relaţie de cuplu care este pentru tine în mod evident preponderent chinuitoare, tensionantă şi lipsită de fericire?

2. Atunci când ai ieşit dintr-o astfel de relaţie preponderent tensionantă şi chinuitoare de cuplu ai urmărit imediat după aceea să începi o nouă relaţie de cuplu, chiar şi atunci când noua relaţie era în mare măsură asemănătoare cu relaţia de cuplu căreia tocmai i-ai spus stop?

3. Simţi aproape întotdeauna nevoia şi chiar dorinţa puternică să existe cineva în viaţa ta doar pentru a te simţit iubit sau adorat, fără ca tu însuţi să iubeşti (în acelaşi mod profund şi copleşitor în care te iubeşte celălalt, compensându-ţi astfel nevoia stringentă de a ţi se dărui iubire)?

4. Ai simţit adeseori stări puternice, chiar acaparatoare, de gelozie, care se exacerbau uneori până la obsesie într-una dintre relaţiile tale de cuplu?

5. Ai părăsit, fie chiar şi o singură dată în această existenţă, într-un mod brusc, haotic şi iraţional un iubit/o iubită fără a-ţi păsa de suferinţele pe care i le-ai produs fiinţei umane de sex opus cu care te aflai în relaţie, pentru un alt iubit sau pentru o altă iubită?

6. Ai acţionat măcar o dată astfel încât să îţi opreşti iubitul sau iubita să nu se angreneze în alte relaţii bazate pe iubire reciprocă, cu toate că tu erai angrenat în paralel în una sau mai multe relaţii amoroase, urmărind totodată să convingi iubitul/iubita că numai tu ai întotdeauna dreptul şi libertatea să fi angrenat în mai multe relaţii amoroase?

7. După ce ai descoperit această cale spirituală, ai admis să mai ai, fie chiar şi o singură dată, relaţii sexuale fie cu o fiinţă umană care în realitate nu te iubea, fie cu o fiinţă umană pe care în realitate tu nu o iubeai?

8. Trăieşti adeseori stări care te fac să consideri că îţi este greu sau foarte greu atunci când eşti singur şi nicio persoană de sex opus nu te iubeşte?

9. Ai cumva tendinţa să îl manipulezi în felurite moduri sau să îl controlezi într-un mod preponderent egoist şi tiranic pe iubitul/iubita cu care te afli într-o relaţie de cuplu?

10. Ai cumva tendinţa spontană ca atunci când începi o nouă relaţie de cuplu să-ţi neglijezi sau chiar să-ţi uiţi aproape complet prietenii sau chiar cealaltă iubită/celălalt iubit cu care susţii că ai în continuare o relaţie de cuplu?

11. S-a manifestat adeseori în tine pornirea de a consuma mai multă sau mai puţină mâncare, ori alcool sau chiar unele droguri, în urma apariţiei unor aşa-zise suferinţe din dragoste?

12. Atunci când te priveşti cu o deplină atenţie şi luciditate, ajungi să îţi dai seama că eşti o fiinţă umană care se îndrăgosteşte repede şi care apoi pune fulgerător capăt acelei relaţii, chiar dacă ea este bazată pe iubire reciprocă, pretextând după ce ai avut una sau maxim trei experienţe amoroase că deja nu mai simţi deloc iubire?

13. Te-ai gândit, fie chiar şi o singură dată, să te sinucizi în urma unei suferinţe care a apărut din dragoste într-una dintre relaţiile tale de cuplu?

14. Te-ai lăsat fie chiar şi o singură dată controlat şi manipulat prin intermediul stărilor puternice pe care le-a indus în fiinţa ta gelozia iubitului/iubitei atunci când erai integrat într-o relaţie de cuplu?

15. Ai continuat sau continui chiar şi la ora actuală o aşa-zisă relaţie de cuplu în virtutea obişnuinţei sau a inerţiei şi nu datorită faptului că acea relaţie se bazează pe iubire reciprocă?

16. Ţi-a fost sau îţi este foarte teamă de apariţia stărilor înlănţuitoare de ataşament sau de eventualitatea de a fi brusc părăsit/părăsită de o fiinţă de sex opus pe care tu o iubeşti sau care te iubeşte?

17. Au existat, fie măcar o singură dată în viaţa ta, situaţii în care te-ai îndrăgostit brusc la prima vedere şi apoi, după 2-5 zile, acea stare de îndrăgostire ţi-a dispărut brusc după ce ai avut prima experienţă intimă, sexuală cu acea fiinţă umană?

18. Manifeşti în mod spontan tendinţa de a fugi într-un mod laş şi rapid din faţa greutăţilor vieţii?

19. Simţi în mod preponderent nevoia să acţionezi astfel încât să fi foarte plăcut/foarte plăcută de toţi, fiind înclinat/înclinată să flirtezi cu cât mai mulţi dintre ei, incitându-i doar sexual, fără a simţi totodată nevoia să iubeşti şi să te manifeşti într-un mod afectiv, transmiţându-le iubire acelora pentru care simţi iubire atunci când ei se manifestă faţă de tine cu iubire?

20. Se petrece adesea să te simţi într-un mod excesiv responsabil pentru ceilalţi, uitând totodată în felul acesta aproape complet de tine?

21. Te simţi vinovat/vinovată atunci când în mod firesc obţii sau ţi se oferă atenţia, bunătatea sau iubirea pe care o meriţi şi care ţi se cuvine?

22. Simţi uneori o teamă pregnantă şi iraţională că vei fi abandonat de fiinţa iubită sau chiar părăsit?

23. Ţi-ai pierdut fie chiar şi pentru câteva zile, ori pentru o perioadă ceva mai mare de timp, capacitatea de a simţi sau de a-ţi exprima emoţiile afective sau de a mai trăi iubirea, în urma unei suferinţe din dragoste?

24. Ai spus vreodată „te iubesc” numai pentru ca să ţi se răspundă în acelaşi mod, ori pentru a beneficia în felul acesta de iubirea pe care celălalt o revărsa atunci asupra ta, manifestându-te în felul acesta ca o SUI GENERIS lipitoare pentru iubirea intensă a fiinţei umane care te iubea?

25. La modul general vorbind, îţi este într-o anumită măsură teamă să iubeşti şi eşti tentat să consideri că adeseori, în dragoste, cea mai bună victorie este fuga?


În cazul în care ai răspuns într-un mod spontan şi complet sincer la aceste întrebări, este necesar să ai în vedere că, dacă ai răspuns cu DA la 3 sau mai multe întrebări, aceasta dovedeşte că deja eşti cu siguranţă dependent/dependentă afectiv.
Dacă ai răspuns cu DA la 5 sau mai multe întrebări, aceasta arată cu siguranţă că eşti dependent/dependentă afectiv, iar această stare este deja la tine cronică.
Dacă ai răspuns cu DA la 10 sau chiar mai multe întrebări, numărul considerabil de răspunsuri evidenţiază că ai trăit şi încă mai trăieşti o mare stare de carenţă afectivă ce este experimentată în universul tău lăuntric printr-o stare de mare gol interior.

Concluzii
Este util să citiţi periodic acest text şi să reflectaţi la întrebările acestui test, conştientizând totodată că starea mai mult sau mai puţin accentuată de dependenţă afectivă se dovedeşte la ora actuală a fi una dintre afecţiunile de care multe fiinţe umane suferă, chiar şi atunci când deocamdată nu-şi dau seama de aceasta.

Citind cu atenţie aspectele care au fost revelate aici, este necesar să acţionaţi fără întârziere, conştientizând că există o soluţie plină de înţelepciune care, dacă va fi pusă în aplicare, poate să facă să înflorească şi să crească în voi speranţa divină că toate aceste probleme serioase şi tulburări emoţionale grave pot fi evitate. Fiecare dintre voi, care conştientizaţi că vă aflaţi în această stare, trebuie să vă daţi cât mai repede seama că este necesar să învăţaţi să iubiţi. Vă rugăm să nu pierdeţi niciodată din vedere că atunci când iubirea adevărată devine profundă, intensă şi fără măsură, atunci chiar şi ceea ce acum vi se pare că este imposibil va deveni cu uşurinţă posibil.

Vă rugăm, de asemenea, să ajungeţi cât mai repede să vă daţi seama că, chiar şi atunci când nu am descoperit deocamdată aceasta, energia intensă, copleşitoare a iubirii profunde este şi rămâne de fiecare dată propria sa recompensă numai atâta timp cât ea durează. Dat fiind faptul că energia iubirii este nesfârşită, ea aşteaptă doar să fie atrasă în universul nostru lăuntric din sfera nesfârşită a energiei iubirii ce există în MACROCOSMOS. Totodată, este esenţial să ne dăm seama că energia iubirii Îl revelează pe DUMNEZEU, astfel că acolo unde există iubire, totodată este prezent DUMNEZEU, iar acolo unde DUMNEZEU se manifestă şi ne îmbrăţişează fără încetare este în permanenţă prezentă energia tainică a iubirii sale nesfârşite. Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, înotăm clipă de clipă, întocmai ca nişte peşti minusculi, în oceanul imens al energiei iubirii care aşteaptă ca noi să ne deschidem, pentru a deveni canalele în şi prin care energia iubirii se manifestă, atât în propriul univers lăuntric, cât şi în afara noastră. Este esenţial să ne dăm seama că atunci când refuzăm, din nu contează ce motive aberante, energia iubirii şi ne închidem cu îndârjire faţă de ea, totodată refuzăm ca în universul nostru lăuntric să se reverse şi apoi să se manifeste prezenţa tainică a lui DUMNEZEU TATĂL; tocmai de aceea înţelepţii au spus că, atunci când nu iubeşti, degeaba mai trăieşti.

În învăţătura milenară tantrică se spune, deloc întâmplător, că „CEA MAI MARE FERICIRE A TANTRICULUI ESTE SĂ O FACĂ SĂ FIE CÂT MAI FERICITĂ PE IUBITA SA“. La celălalt pol, se poate spune că „CEA MAI MARE FERICIRE A TANTRICEI ESTE SĂ ÎL FACĂ SĂ FIE CÂT MAI FERICIT PE IUBITUL EI “. Este esenţial să aveţi în vedere că toate aceste stări de fericire apar de îndată ce îi oferim fiinţei iubite o iubire intensă şi profundă, pe care o manifestăm de fiecare dată fără măsură. Atunci când iubim intens şi fără măsură, în fiinţa noastră apare şi apoi se instalează, de fiecare dată, starea copleşitoare şi extraordinară de adoraţie. Luaţi aminte că, aşa cum mica floare a Paradisului, ce este dezgolită, nu moare din cauza frigului, iradiind fără încetare tainicele energii divine, chiar şi atunci când ni se pare că este ofilită, tot la fel, atunci când energia dumnezeiască a iubirii este atrasă în universul nostru lăuntric în valuri, ea ne umple fiinţa, ne face să strălucim şi, în felul acesta, face să dispară pentru totdeauna din noi cumplitul gol lăuntric. Marii înţelepţi au afirmat întotdeauna că atunci când iubim intens, profund şi fără măsură, această stare pe care o trăim va declanşa apoi reacţii similare din partea fiinţelor cu care venim în contact şi astfel, unele dintre ele vor simţi în mod spontan pornirea să ne iubească intens, profund şi fără măsură. În felul acesta, ne vom convinge că atunci când dăruim multă iubire, primim apoi, de la anumite fiinţe umane, iubirea pe care am dăruit-o. În felul acesta, vom descoperi că cine seamănă iubire, culege iubire, şi astfel vom realiza că vom culege extaziaţi ceea ce am meritat.

♪ Smile - Charlie Chaplin

Astazi m-am confruntat cu o situatie ciudata, si din pacate nu este pentru prima data.
Am fost intrebata de ce zambesc tot timpul...ca nu este normal...persoana chiar credea ca am ceva cu ea, ca rad de ea, si nu putea concepe ca asa sunt eu. 
I-am spus ca imi place sa zambesc, imi place sa rad, sa vad oamenii fericiti, sa vad buna dispozitie in jurul meu, lumina, caldura, fericire.
M-a privit atat de sceptica....si mi-a spus pe un ton foarte trist, ca nu doreste sa ma supere, dar imi recomanda sa merg la un doctor.
Deci............................Doamne, in ce lume traim???????




"Există câteva momente în care, fără să-ţi dai seama, te afli într-o stare de eliberare. De exemplu, când râzi cu adevărat -când râzi din fiinţa ta, nu din gură, ci din străfundul fiinţei tale -eşti relaxat fără să ştii, te afli într-o stare de eliberare. De aceea râsul este atât de sănătos. Nu există nici un alt medicament care să te poată ajuta mai mult în atingerea stării de bine.
Însă râsul a fost împiedicat de aceiaşi conspiratori care au împiedicat şi conştientizarea eliberării. Întreaga umanitate a fost transformată într-o harababură psihologică bolnavă la minte.

Ai auzit gânguritul unui copil mic? întregul său corp ia parte la el. Iar când râzi tu, foarte rar se întâmplă ca întregul tău corp să râdă -de regulă este numai o chestiune intelectuală, care ţine de cap.
Din punctul meu de vedere, râsul este mai important decât orice fel de rugăciune, deoarece rugăciunea nu te relaxează. Dimpotrivă, poate să te tensioneze şi mai mult. Râzând, uiţi brusc toate condiţionările, orice fel de pregătire, orice fel de seriozitate. Brusc, ieşi din toate acestea, doar pentru un moment. Data viitoare când râzi, fii atent cât de relaxat eşti. Şi mai descoperă alte împrejurări în care eşti relaxat
Uită-te la oameni când râd. Râd foarte calculat. Nu este un râs care vine din suflet, nu vine din străfundurile fiinţei lor. Mai întâi se uită la tine, apoi judecă... şi pe urmă râd. Şi râd până la un punct, până în punctul în care vei tolera, până în punctul în care să nu te simţi prost, până în punctul în care nimeni să nu devină invidios.
Până şi zâmbetele noastre sunt politice. Râsul a dispărut, fericirea a devenit absolut necunoscută, iar a fi exuberant este aproape imposibil, deoarece nu este permis. Dacă eşti profund nefericit, nimeni nu va crede că eşti nebun. Dansul este respins, cântatul nu este acceptat. Un om exuberant - când vedem unul, ni se pare că ceva este în neregulă.
Ce fel de societate este aceasta? Dacă cineva este nefericit, totul este în regulă; îşi găseşte locul, deoarece întreaga societate este nefericită, într-o măsură mai mică sau mai mare. El este un membru, face parte din rândurile noastre. Dacă cineva devine exuberant, credem că a luat-o razna, că a înnebunit. Nu e de-al nostru - şi suntem invidioşi.
 Din cauza invidiei îl condamnăm. Din cauza invidiei vom încerca în toate felurile să îl readucem în vechea lui stare. Numim această stare veche normalitate. Psihanaliştii vor sări în ajutor, psihiatrii vor sări în ajutor pentru a-1 readuce pe acel om la starea normală de nefericire.
Societatea nu poate să accepte extazul. Extazul constituie marea revoluţie. Repet: extazul este marea revoluţie. Dacă oamenii devin exuberanţi, întreaga societate va trebui să se schimbe, deoarece această societate se bazează pe nefericire.
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi duce la război - în Vietnam, în Egipt sau în Israel. Nu. Unul care este exuberant va râde doar şi va spune: Este o prostie!
Dacă oamenii sunt exuberanţi, nu-i poţi face să fie obsedaţi de bani. Nu-şi vor irosi vieţile acumulând bani. Li se va părea o nebunie..."

Osho

Speranţa este mica lumină pâlpâitoare care se află la capătul tunelului sufletelor noastre atunci când pretutindeni în jurul nostru se află doar beznă. Scriitorul Edmond Rostand spunea: „Mai ales noaptea este frumos să credem în lumină”. Atunci când ne simţim singuri, atunci când suferim foarte tare, atunci când suntem foarte trişti, reuşim să ieşim din prăpastia în care ne aflăm numai pentru că suntem capabili să nu ne pierdem speranţa.

Umanitatea evoluează ca şi cum ar fi ghidată de acest sui generis steag invizibil care se află în străfundul sufletelor noastre, numai pentru că bărbaţii, femeile şi copiii nu şi-au pierdut speranţa în niciuna dintre situaţiile cele mai cumplite cu care s-au confruntat.

Întocmai ca o plantă fragilă, speranţa are nevoie de o anumită îngrijire şi tocmai de aceea ea trebuie să fie cultivată. Speranţa este mica floare ce se află pe planeta sa pustie şi pe care Micul Prinţ o udă fără încetare, pentru ca ea să trăiască şi să fie un martor necesar al iubirii. Scriitorul francez Anatole France spunea: „Numai atunci când credem cu putere în trandafiri, îi facem să înflorească mult mai repede.” Prin atenţia fermă, constantă şi plină de iubire pe care o focalizăm asupra lucrurilor şi chiar asupra noastră înşine, evoluţia devine fecundă, progresul înmugureşte în mod gradat şi, pretutindeni în jurul nostru, Creaţia începe să reînflorească. Dincolo de aparenţe, speranţa într-o viaţă mai bună, oricât ar fi ea de puternică, nu este suficientă. Mai mult decât atât, este necesar să ştim să ne făurim această existenţă la care aspirăm şi, pentru aceasta, trebuie să şi acţionăm aşa cum se cuvine, fără a înceta să visăm şi să aspirăm. Altfel spus, aceasta implică să ştim să ne formăm şi să ne revoluţionăm pe noi înşine. Este bine să ne dăm seama că în tot ceea ce se petrece în cadrul existenţei noastre, fără nicio excepţie, nimic important nu survine la întâmplare. Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, dincolo de o aparentă întâmplare se află, de fapt o tainică necesitate.

Un faimos proverb biblic spune: „Ajută-te cu perseverenţă şi fermitate şi atunci Cerul, (DUMNEZEU) te va ajuta”. Aceste cuvinte sunt pline de speranţe şi de înţelepciune. La rândul lui, într-una dintre scrierile sale, înţeleptul chinez Lao Tze afirmă în mod semnificativ: „O călătorie de 10.000 de paşi începe întotdeauna cu un prim pas.” A ne păstra speranţa înseamnă să fim întotdeauna capabili să facem şapte paşi mai mult, oricare ar fi obstacolele şi oricare ar fi primejdia în care ne aflăm. De fapt, speranţa pe care o manifestăm reflectă totodată încrederea pe care o avem în viaţă. Demersul fundamental al acestei acţiuni de salubritate interioară constă în a regăsi o conştiinţă clară şi lucidă, care ne va permite să transformăm în energie benefică energia malefică ce încă se mai află în noi. Pentru aceasta, este întotdeauna stringent necesar să devenim capabili să ne detaşăm cu luciditate de toate situaţiile noastre conflictuale, de toate himerele noastre inutile, de monştrii pe care îi hrănim în noi, privind apoi toate acestea dintr-un alt punct de vedere: divin, creator, benefic. Atunci când devenim capabili să facem aceasta, ne putem da seama că A SPERA rimează foarte bine cu A ANTICIPA.
Trebuie, totodată, să nu pierdem din vedere că speranţa divină, binefăcătoate, constantă, puternică, şi stenică se împărtăşeşte. Ea este una dintre comorile care se află ascunse în fiinţa fiecăruia dintre noi şi, tocmai de aceea, este important să învăţăm să o descoperim aici şi acum, cât mai repede. A manifesta o puternică şi constantă speranţă înseamnă, totodată, să devenim capabili să surâdem.

                      de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Sarah Connor - The Best Side Of Life

Sarah Connor - Real Love