Cand un suflet omenesc trage cortina grea a eului si sta fata in fata cu iubirea vesnica e ca si cand ar privi pe Maestru creand o lume. Cand viata omului iese teafara din ratacirile eului si-si gaseste unitatea sa cu Dumnezeu, constiinta vesniciei e un semn imediat al existentei, tot asa ca lumina intr-o flacara. Toate conflictele vietii se dezleaga, toate contradictiile se impaca, stiinta, iubirea si actiunea se armonizeaza. Bucuria si durerea se contopesc in frumusete, placerea si renuntarea se egalizeaza in puritate. Prapastia dintre finit si infinit se umple de o iubire exuberanta, fiecare clipa vestind pe Cel vesnic, Cel fara de trup apare sub forma florii si a rodului, Cel fara de margini ne imbratiseaza cu brate de Tata si merge cu noi alaturi ca un prietenNumai sufletul, singurul lucru invizibil in om, poate sa franga orice granita si sa-si recunoasca inrudirea cu Cel Preainalt. 
Cata vreme nu ajungem la armonia launtrica si la intregul fiintei noastre, viata ramane inabusita de lucruri de nimic. 

Rabindranath Tagore