TARG...

Odată zânele au făcut pe vârful unui deal un târg minunat, care era deschis numai noaptea la lumina lunii. [...]

Într-o seară, o fată se întorcea acasă de la oraş şi, ca să scurteze drumul, o luă pe cărarea ce trecea peste câmpii. [...] Ajunse în marginea satului. Luna lumina colina. Aici zânele îşi aşezau, după răsăritul lunii, tarabele pline de tot felul de minunăţii.
Fata se sperie când văzu toate acele bogăţii, dar zânele o chemară să-i arate comorile lor.
-Cumpără, cumpără, ziceau toate într-un glas, arătându-i pietrele scumpe şi ţesăturile strălucitoare. 
- Iertaţi-mă, frumoase vânzătoare, dar ca să pot cumpăra aceste lucruri mi-ar trebui o avere.
- Noi îţi vom cere o plată mică. Câte un fir de păr pentru fiecare lucru.
Fata crezu că zânele îşi bat joc de ea, dar ele stăruiau să o îndemne să cumpere.
Nici nu-i venea să creadă! Un fir de păr pentru orice lucru!
Imediat începu să se plimbe prin piaţă ca să vadă ce i-ar plăcea. Cu cât cumpăra mai mult, cu atât dorea mai mult. După inele şi-a luat brăţări, apoi mărgele şi multe altele.
Şi plătea, plătea mereu, fără să bage de seamă că părul i se rărise de tot.

Deodată dete un ţipăt, căci ducându-şi mâna la cap simţi că nu mai avea niciun fir de păr. Era prea târziu! Cel din urmă fir de păr îl dăduse pentru un pieptene cu diamante.[...]

(*** Poveşti. Târgul zânelor)