Se face tarziu... si afara si in noi. Frunzele incep sa cada una cate una. Ploaia imi intra in ochi si imi curge pe obraji. Daca am fi picaturi, n-am avea nevoie de lacrimi... Daca am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destainuiri. Dar suntem oameni si avem nevoie de iubire. Poate nu ne vom cunoaste in aceasta viata... vom bate insa amandoi la poarta universului, impovarati de amurg si toamne, printre ploi si frunze, printre lacrimi si zboruri frante, naluci de atata cautare sau poate prea lunga asteptare, intr-un frig pustiu, soptind... nu te cunosc, nu iti vorbesc... doar te iubesc.