Lupta interioara (cu sine)

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa: 
Exista in fiecare dintre noi doi lupi. 

Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul. .

Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba: 
''Bunicule si care lup castiga?'' 
La care batranul ii raspunde simplu: 
,,Cel pe care îl hrăneşti!" 

Destinul...


Destinul si-l face omul cu mana lui... Orice femeie isi doreste sa daruiasca cuiva totul... dragoste, credinta, fidelitate. Singuratatea in doi e cumplita... Ce ii face pe barbati sa se ascunda in tacere? De ce fug de razboiul cuvintelor, de ce se ascund de iubire? Uneori nelinistile singuratatii te pot impinge spre greseli pe care daca ar fi existat comunicare, nu le-ai fi facut... Daca nu esti destul de puternic te vei prabusi in tine insuti, ucis de refuzul celor din jurul tau care, uneori, prea preocupati de propria lor persoana, te arunca la marginea prapastiei si daca se intampla sa cazi, nimeni nu-si va mai aminti de tine. Fiecare om isi traieste drama singur... important este ca din dragoste sa pastrezi focul si sa ingropi cenusa.

Iubirea inseamna sa darami zidurile care impiedica sentimentele din inima ta sa ajunga la alta persoana. Iubirea nu are de-a face cu ce se intampla in viata, ci cu ce se intampla in inima ta. Iubirea nu inseamna sa-ti placa faptele unei persoane, si nu e echivalenta cu afirmatii de genul: “te iubesc, daca faci acest lucru pentru mine.” 

Iubirea este un sentiment neconditionat si poate cea mai mare greseala pe care o facem este sa ne iubim conditionat pe noi insine. De cate ori nu spunem: “ma voi ocupa mai mult de mine dupa ce voi obtine asta, ma voi simti mai bine cand voi face asta, etc.” 

Iubeste pe toata lumea, imbratiseaza oamenii si priveste-i in ochi, scrie o lista cu ceea ce merita sa fie iubit la tine, apreciaza frumusetea din propria ta viata. 

Iar daca vrei cu adevarat sa inveti ce inseamna iubirea, trebuie sa fii in stare sa-ti pastrezi inima deschisa catre ceilalti oameni, indiferent ce se intampla in viata ta. Si, tine minte: nu-ti vei atinge potentialul de fericire, decat resimtind si manifestand multa iubire, pentru tine insuti si pentru ceilalti.

Avem nevoie de prieteni la fel cum avem nevoie de aer, de ploaie, de soare. Avem nevoie de ei la maturitate la fel de mult cum avem si la tinerete. Avem nevoie sa ne racorim sufletul, sa-l incalzim atunci cand ii este frig, alaturi de oameni noi. Dorinta de comunicare, clipe scurte de confesiune... cateva lacrimi in coltul ochilor. De pe urma lor nu devenim nici mai frumosi , nici mai urati, nici mai bogati, nici mai saraci. Putini sunt cei care mai cred in prieteniile adevarate, flori rare pe care le agatam in piept o data in viata si le culegem pentru tot restul vietii. Prietenia este insa sublima pentru ca in ciuda furtunilor din viata noastra prin ea ne daruim, cu funda reala de sinceritate, cu inima larg deschisa. Daca vreti sa fiti langa mine, lasati-mi umarul vostru sa ma sprijin, intr-o lume a prieteniei in stare pura, intr-un bland angajament al inimii.

Cum este să iubeşti fără condiţii?

Să nu ai aşteptări, adică orice ar face acea fiinţă să înţelegi, din perspectiva ei – poate că ceva ce te surprinde să-i fi fost provocat de o frică, de o durere veche, de un fel de a reacţiona ce nu corespunde cu tiparele tale, de o nelinişte, de o nevoie, de necunoaşterea de sine.
Să continui să o iubeşti, indiferent de cum se transformă relaţia voastră, căci iubirea nu este condiţionată nici de limitările fizice, ori temporale, nici de constrângeri, de convingeri exterioare.
Să te bucuri de iubirea pe care o simţi tu, şi să nu condiţionezi ce simţi de ceea ce simte fiinţa pe care o iubeşti. Iubirea este a ta, este în sufletul tău, nu este ce primeşti de la alţii.
Să ştii că iubirea este, a fost şi va fi, numai că uneori sufletul tău nu o poate simţi, nu o poate trăi, din cauza propriilor frici, dureri, suferinţe.
Să uiţi tot ce ai învăţat de la cei care nu ştiu cum e să iubească fără condiţii, şi ţi-au transmis sistemele lor, părerile lor, fricile, durerile, suferinţele, tiparele lor.
Să poţi vedea sufletul celuilalt, dincolo de reacţiile minţii lui, de atributele mai puţin plăcute ale personalităţii lui. 
Să stai în tăcere, fără să ceri, fără să aştepţi nimic, doar să te bucuri că eşti acolo, că împărtăşeşti, că Dumnezeu te binecuvântează cu acea prezenţă, cu acea întâlnire în viaţa ta, cu acel dar.
Să nu aştepţi nimic ca recompensă, ca şi cum ţi s-ar cuveni pentru ceea ce simţi, pentru ceea ce faci, pentru ceea ce eşti.
Să te bucuri de nemurirea sentimentului tău de iubire, fiindcă ştii că este adevărata bogăţie a sufletului tău.
Să trăieşti starea de iubire, starea în care radiezi, emiţi iubire aşa cum o sursă de lumină emite raze.
Să ştii că iubirea e totul, e mai presus de orice alt sentiment, oricât de puternic şi de dominant ţi s-ar părea acel sentiment.
Să nu judeci, fiindcă iubirea eliberată de condiţii te ajută să priveşti în sufletele oamenilor, să îi vezi aşa cum sunt în realitate, dincolo de măştile ce şi le pun.
Să fii iubire, aşa cum sufletul tău este iubire.

by Solarris

Ai fost vreodata indragostit? Ai simtit nelinistea, dorinta, frustrarea? E drept ori nu e drept sa mai doresti iubirea?  Ti-e teama sa nu cumva sa suferi? Este mai mare suferinta celui care nu a iubit vreodata, a celui care este singur. Iubirea este un alt nume care s-ar putea da vietii; ne nastem din miezul ei fierbinte sau din iluzia acestui miez si murim sub semnul tanjirii ei. Chiar daca in final nu gasim ceea ce cautam, trairile si sentimentele noastre acumulate ne vor ajuta sa strabatem lungul drum catre... iubire.

IN TIMP ÎNVEŢI

 Jorge Luis Borges
 
 
După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu
cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea
de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul
sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la jumătatea drumului.
 
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui,
arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă .....
şi cu fiecare zi învaţă.
 
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.
 
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de
această persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil
vei ajunge să nu mai vrei să o vezi..
 
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni
sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar
de false prietenii.
 
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de
mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
 
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face
oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o
pot face..
 
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai
fi la aceeaşi intensitate.
 
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
 
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă
trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
 
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat..
 
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să
se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai..
 
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
 
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei
care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt.....
 
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are
nici un sens.
 
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...

Florin Piersic - Repetabila povara (hq)

Florin Piersic - Originea omului (hq)

Florin Piersic - Unde ni sunt visatorii

Ce este dragostea?

„N-ar trebui să punem această întrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toată lumea ar trebui să ştie ce este dragostea. Însă de fapt nimeni nu ştie sau foarte rar se întâmplă să mai fie câte cineva care să ştie ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experienţe.
Da, se vorbeste despre ea. Se scriu scenarii de film şi romane de dragoste, se compun cântece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, în reviste – există o imensă industrie care să-ţi pună la dispoziţie idei despre ceea ce înseamnă dragostea. Mulţi sunt implicaţi în industria destinată să-i ajute pe oameni să înţeleagă dragostea. Însă dragostea rămâne în continuare un fenomen necunoscut. Şi ar trebui să fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.
Este aproape ca şi cum cineva ar întreba: „Ce este hrana?“ Nu ai fi surprins dacă ar veni cineva la tine şi ţi-ar pune această întrebare? Această întrebare ar fi relevantă numai dacă persoana respectivă ar fi fost privată de mâncare de la începutul începutului şi nu ar fi gustat niciodată hrana. La fel este întrebarea „Ce este dragostea?“
Dragostea este hrana sufletului, însă ai fost privat de ea. Sufletul tău nu a primit deloc dragoste, astfel încât nu-i cunoşti gustul. Prin urmare, întrebarea este relevantă, dar este tristă.
Trupul şi-a primit hrana, aşa că poate să meargă mai departe. Însă sufletul nu şi-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a născut încă, ori se află etern pe patul de moarte.
Cand ne naştem, suntem dotaţi cu capacitatea de a iubi şi de a fi iubiţi. Oricare copil se naşte plin de dragoste şi ştie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie să i se spună copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama şi tatăl nu ştiu ce este dragostea.

Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica. 

Dragostea creste numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste – acesta este aspectul fundamental care trebuie sa fie retinut. Numai intr-un mediu plin de dragoste creste dragostea; are nevoie de acelasi fel de palpitatie imprejurul ei.
Daca mama este iubitoare, daca tatal este iubitor – nu numai fata de copil, ci daca sunt iubitori si unul fata de celalalt, daca in casa exista o atmosfera de dragoste – copilul va incepe sa functioneze ca o fiinta a dragostei si nu va pune niciodata intrebarea „Ce este dragostea?“ Va sti acest lucru de la bun inceput, acesta va deveni fundamentul sau. Toti oamenii ar trebui sa invete sa iubeasca, sa se iubeasca pe sine, sa se armonizeze cu ceilalti, apoi sa formeze cupluri, apoi, cand viata lor a devenit o sarbatoare a iubirii neconditionate, sa dea nastere la copii fericiti si impliniti.
Insa acest lucru nu se intampla. Este pacat, dar acest lucru nu s-a intamplat pana acum. Iar copiii invata felul de a se purta al parintilor lor – reprosurile lor, conflictul dintre ei.
Nu pot sa definesc ce este dragostea, pentru ca nu exista nici o definitie a dragostei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite, asemenea nasterii, mortii, asemenea lui Dumnezeu, asemenea meditatiei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite – nu pot sa-l definesc.
Nu pot sa spun „asta inseamna dragoste“, nu pot sa ti-o arat. Nu este un fenomen vizibil. Nu poate sa fie disecat, nu poate sa fie analizat; poate numai sa fie traita si numai prin traire vei sti ce este.
Nu fi un imitator, iesi din asta. Fa ceva nou. Fa un lucru pe care mama ta nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Fa un lucru nou, pe care tatal tau nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Aceasta noutate va trebui sa fie adusa in fiinta ta si dupa aceea va incepe sa se reverse dragostea.
Prin urmare, primul lucru esential pe care trebuie sa-l faci este sa te “descotorosesti” de parintii tai.
Al doilea lucru esential este acesta: oamenii cred ca pot sa iubeasca numai atunci cand gasesc partenerul potrivit – o prostie, cea mai mare dealtfel! Nu vei gasi niciodata unul. Oamenii cred ca vor iubi numai atunci cand vor gasi barbatul perfect sau femeia perfecta. Prostie! Nu-i vei gasi niciodata, deoarece femeia perfecta si barbatul perfect nu exista. Iar daca ar exista, nu si-ar bate capul cu dragostea ta. Pur si simplu nu i-ar interesa. Aceasta iluzie este creata de ego pentru a te indeparta de dragoste, pentru a face din viata ta o cursa dupa satisfactii.
Am auzit de un barbat care a ramas holtei toata viata pentru ca o cauta pe femeia perfecta. La varsta de saptezeci de ani, cineva l-a intrebat: „Ai calatorit foarte mult – ai cautat de la New York in Katmandu, din Katmandu la Roma, de la Roma la Londra. Chiar nu ai putut sa gasesti femeia perfecta? Nici macar una?“
Batranul s-a intristat profund. A spus: „Ba da, o data am gasit-o. Intr-o zi, candva de mult, am dat peste o femeie perfecta.“
Curiosul l-a intrebat mai departe: „Si ce s-a intamplat? De ce nu te-ai casatorit?“
Trist, batranul i-a spus: „Pentru ce? Ea il cauta pe barbatul perfect.“
Si aminteste-ti, cand doua fiinte sunt perfecte, nevoia lor de dragoste nu este aceeasi ca nevoia ta de dragoste. Are niste caracteristici cu totul diferite.
Mai intai trebuie sa intelegi dragostea care este un fenomen natural. Nici macar acest lucru nu s-a intamplat. Mai intai trebuie sa intelegi ceea ce este natural si apoi ceea ce este transcendental.
Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa-l retii este sa nu cauti niciodata barbatul perfect sau femeia perfecta. Si aceasta idee ti-a fost bagata in cap – ca daca nu vei gasi barbatul perfect sau femeia perfecta, nu vei cunoaste fericirea. Asa ca tot continui sa cauti perfectiunea si nu o gasesti, asa ca esti nefericit.
Pentru a pluti si a creste in dragoste nu este necesara perfectiunea. Dragostea nu are nimic de-a face cu celalalt. O persoana iubitoare pur si simplu iubeste, la fel cum o persoana vie respira si bea, mananca si doarme. Exact la fel, o persoana cu adevarat iubitoare iubeste.
Nu spui, „Daca aerul nu este perfect, nepoluat, eu nu respir.“ Continui sa respiri chiar si in Los Angeles; continui sa respiri chiar si in Bombay. Continui sa respiri pretutindeni, chiar daca aerul este poluat, otravit. Continui sa respiri! Nu-ti poti permite sa nu respiri pentru ca aerul nu este asa cum ar trebui sa fie.
Daca ti-e foame, mananci ceva, indiferent ce. In desert, daca mori de sete, bei orice. Nu vei insista sa ti se dea o Coca-Cola, merge orice – orice este de baut, apa chioara, chiar si apa murdara. Este un fapt cunoscut ca au existat oameni care si-au baut propria urina. Cand mori de sete, nu te mai intereseaza ce este, bei orice sa-ti astamperi setea. Oamenii si-au ucis camilele in desert sa bea apa – camilele stocheaza apa in corpul lor.
Situatia devenea periculoasa in acest conditii, pentru ca oamenii trebuiau sa mearga pe jos kilometri intregi. Insa le era atat de sete, incat setea a contat mai mult – mai intai apa; altfel mureau. Fara apa, chiar daca ar fi mai trait camila, ce-ar fi mai putut sa faca? Camila ar fi dus un cadavru in orasul cel mai apropiat, deoarece fara apa oamenii ar fi murit.
O persoana vie si iubitoare pur si simplu iubeste. Dragostea este o functie naturala.
Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti este sa nu cauti perfectiunea; altfel nu va curge nici un fel de dragoste prin tine. Dimpotriva, vei deveni ne-iubitor. Oamenii care cer perfectiunea sunt oameni complet ne-iubitori, nevrotici. Chiar daca isi pot gasi un iubit sau o iubita, cer perfectiune, iar dragostea este distrusa din cauza acestei pretentii.
Daca un barbat iubeste o femeie sau o femeie iubeste un barbat, apar imediat pretentiile. Femeia incepe sa aiba pretentia ca barbatul sa fie perfect, doar pentru ca o iubeste pe ea. Ca si cum ar fi comis un pacat! De-acum trebuie sa fie perfect, de-acum trebuie sa se descotoroseasca de toate limitarile lui – brusc, doar din cauza acestei femei?
De-acum nu mai poate sa fie om? Trebuie sa devina fie supraom, fie un fals, un prefacut. Natural, este foarte greu sa devii un supraom, asa ca oamenii devin niste falsuri. Incep sa se prefaca, sa joace teatru, sa se prefaca. In numele dragostei, oamenii nu fac decat sa devina niste prefacuti iar tu vezi asta peste tot in jurul tau.
Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti este sa nu ceri niciodata perfectiunea. Nu ai nici un drept sa pretinzi nimic de la nimeni. Daca nu te iubeste nimeni, fii recunoscator, dar nu cere nimic – pentru ca celalalt nu are nici o obligatie sa te iubeasca. Atunci cand cineva iubeste, este un miracol. Fii impresionat de miracol.
Insa oamenii nu sunt impresionati. Pentru niste nimicuri, distrug toate posibilitatile de a exista dragoste. Nu sunt prea interesati de dragoste si de bucuria ei. Sunt mai interesati de incursiunile in alte ego-uri.
Fii preocupat de bucuria ta. Fii cat se poate de preocupat de bucuria ta, sa nu te intereseze altceva decat bucuria ta. Toate celelalte sunt neesentiale. Dragostea – ca functie naturala, la fel cum respiri. Iar atunci cand iubesti pe cineva, nu incepe sa ai pretentii; altfel, de la bun inceput vei inchide portile. Nu te astepta la nimic. Daca ti se iveste ceva in cale, fii recunoscator. Daca nu se iveste nimic, nu este nevoie sa se iveasca. Nu poti sa te astepti la ceva.
Insa urmareste-i pe oameni, urmareste-i cum se trateaza unii pe altii ca si cum ar avea obligatii reciproce. Daca sotia iti pregateste masa, nu-i multumesti niciodata. Nu spun ca ar trebui sa dai glas multumirilor, insa ar trebui sa se vada in ochii tai. Insa nu-ti bati capul, iei lucrul acesta ca fiind de la sine inteles – asta e treaba ei. Cine ti-a spus asta? Daca sotul tau castiga bani, nu-i multumesti niciodata. Nu simti nici un fel de gratitudine. „Asta e treaba barbatului.“ Asta se petrece in mintea ta. Cum ar putea sa creasca dragostea din aceste seminte ale lipsei de educatie alimentara,emotionala mentala si spirituala? Nu, nu cresc si asta se vede peste tot!
Dragostea are nevoie de un climat de dragoste, dragostea are nevoie de un climat de gratitudine, de multumire. Dragostea are nevoie de o atmosfera neconstrangatoare, de o atmosfera lipsita de asteptari. Acesta este al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti.
Iar al treilea lucru este urmatorul. In loc sa te gandesti cum sa faci sa primesti dragoste, incepe sa o dai. Nu exista nici un alt mijloc.Ceea ce semeni aceea vei culege.Oamenii sunt mai preocupati cum sa apuce si sa ia. Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca nimanui nu-i face vreo placere sa dea.
Atunci cand dau, oamenii o fac cu o mare reticenta – chiar daca dau, dau numai ca sa primeasca la randul lor si au o atitudine comerciala. Este un targ. Totdeauna au foarte mare grija sa primeasca mai mult decat dau – in felul acesta au facut un targ bun, o afacere buna. Iar celalalt face acelasi lucru. Dragostea nu este o afacere, asa ca inceteaza sa ai o atitudine de om de afaceri. Nu faceti calcule si nu ganditi despre dragoste.Dragostea nu are legatura cu ratiunea.
Altfel iti vei irosi viata si vei rata dragostea si tot ceea ce este frumos in ea – pentru ca tot ceea ce este frumos nu are nimic in comun cu afacerile iar cine nu a cunoscut dragostea adevarata nu a cunoscut nimic. Afacerile sunt lucrul cel mai urat din lume – un rau necesar, insa existenta nu are nimic in comun cu afacerile.
Copacii infloresc, nu este o afacere; stelele sclipesc, nu este o afacere, soarele straluceste si va incalzeste, va lumineaza si nu trebuie sa platesti nimic nimanui pentru asta si nimeni nu cere nimic de la tine. Vine o pasare, se asaza la usa ta, canta un cantec si nu-ti cere nici un certificat si nici un semn de apreciere. A cantat cantecul si apoi pleaca fericita in alta parte, fara sa lase vreo urma.
Asa creste dragostea. Da si nu astepta sa vezi cat de mult poti sa iei. Da, ea vine, inmiita, dar vine natural. Vine dupa propria vointa, nu este nevoie sa o chemi. Cand o chemi, nu vine niciodata. Cand o chemi, o ucizi. Prin urmare, da. Incepe sa dai neconditionat, natural, nu calculat.Starea fiintei tale trebuie sa fie inundata de dragoste si atunci ea se revarsa in exterior natural.
La inceput va fi greu, deoarece intreaga ta viata ai fost antrenat nu sa dai, ci sa iei. La inceput va trebui sa te lupti cu propria platosa. Musculatura ti-a intepenit, inima ti-a inghetat, ai devenit rece. La inceput iti va fi greu, dar fiecare pas facut te va duce la un altul si incetul cu incetul, fluviul va incepe sa curga.
La inceput descotoroseste-te de parintii tai. Descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de societate, descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de civilizatie, educatie, de totul – deoarece parintii tai reprezinta toate acestea. Devii un individ. Pentru prima oara, nu mai faci parte din masa, ai o individualitate autentica. Esti pe cont propriu. Asta inseamna maturizarea. Asa ar trebui sa fie o persoana matura.
O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de parinti. O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de nimeni de care sa se agate sau sa se sprijine. O persoana matura este o persoana fericita in solitudinea ei – solitudinea ei este un cantec, o sarbatoare.
O persoana matura este o persoana care poate sa fie fericita cu ea insasi. Aceasta singuratate nu inseamna singuratate, faptul de a fi solitar inseamna solitudine, este meditativa.
Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei. Daca ai fi ramas acolo mai mult de noua luni, ai fi murit – nu numai tu, ci si mama ta ar fi murit. Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei tale; apoi intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera familiei tale, un alt pantec, ca sa te duci la scoala. Dupa aceea intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera scolii, un alt pantec, ca sa iesi in lumea larga.
Insa in profunzimea sinelui tau, esti in continuare tot un copil. Inca te afli in pantec! Exista straturi suprapuse de pantec si acest pantec trebuie spart. Asta reprezinta ceea ce in Orient am numit cea de-a doua nastere. Cand ai ajuns la cea de-a doua nastere, esti complet liber de impresiile parintilor.
Si frumusetea este ca o asemenea persoana le este recunoscatoare parintilor sai. Paradoxul este ca numai o asemenea persoana isi poate ierta parintii, iertarea apare pe un nivel de constiinta,adica traire si cunoastere. Are compasiune si dragoste pentru ei, are sentimente extraordinar de puternice pentru ei, pentru ca si ei au suferit la fel.
Nu este o persoana furioasa, nu, nici pe departe. Poate sa aiba lacrimi in ochi, intelegand intreg procesul transformarii,dar nu este o persoana furioasa si va face tot ceea ce va putea pentru a-si ajuta parintii sa avanseze catre o asemenea plenitudine a singuratatii, la o asemenea inaltime a singuratatii.In aceasta „singuratate” omul il descopera pe Dumnezeu in interiorul lui si in exteriorul lui si nu se mai simte singur niciodata.El atunci constientizeaza faptul ca nu a fost singur niciodata si nu va fi niciodata.El atunci devine o picatura in oceanul vietii, nu se mai lupta cu Oceanul, face parte din El, accepta Prezentul asa cum vine El.
Trebuie sa devii o individualitate, acesta este primul lucru. Al doilea lucru este sa nu astepti perfectiunea si sa nu ceri si sa nu pretinzi. Iubeste oamenii obisnuiti. Nu e nimic in neregula cu oamenii obisnuiti. Oamenii obisnuiti sunt extraordinari! Fiecare fiinta umana este atat de unica; arata respect pentru aceasta unicitate.
In al treilea rand, da, si da fara nici o conditie – atunci vei sti ce inseamna dragostea. Eu nu o pot defini. Iti pot arata calea pentru a o cultiva. Iti pot arata cum sa sadesti o tufa de trandafiri, cum sa o uzi, cum sa ii pui ingrasamant, cum sa o protejezi. Apoi, din senin, intr-o buna zi, apare trandafirul si casa ta e plina de parfumul lui. Asa se intampla si cu dragostea.”
*****

…extras din conferinţele Maestrului Spiritual OSHO…răspuns la o întrebare adresată din public…

Tristetile noastre isi au rostul lor in viata noastra. Fara tristete cum am mai pretui bucuriile, iar fara suferinta cum am mai cunoaste adevarata fericire? Fara lacrimi nu am stii sa zambim la fel de frumos, iar fara dezamagiri si infrangeri cine ar mai sarbatorii victorii? Fara a cunoaste dezamagirea unei vieti fara iubire cine si-ar mai dori sa iubeasca? Fara sa cunoastem rautatea oamenilor am mai gandi ca bunatatea este darul nostru cel mai de pret? Nimeni nu are parte doar de fericire, cu aceeasi inima suferim toti, cu aceeasi tristete plangem toti, cu aceleasi vise ne imbatam toti, dar totusi depinde numai de noi ce drum alegem cand viata ne doboara, cum stim sa ne bucuram de fericire, cat stim sa iertam, cat de mult putem iubi.

Mituri despre Iubire

Mit – Avem nevoie de altcineva pentru a fi completi.

Fapt – Suntem completi în interiorul nostru. Sa simti asta inseamna sa fii constient(a).

Mit – Trebuie să îi iubim pe ceilalti mai mult decât ne iubim pe noi însine.
Fapt – Trebuie să ne iubim mai întâi pe noi pentru a-i putea iubi pe ceilalti. Si nu-i putem iubi mai mult decat pe noi insine.

Mit – Avem nevoie de relatii intime pentru a experimenta dragostea.
Fapt – Lumea e plină de oameni si creaturi si cauze care vor primi dragostea noastră si care ne vor permite să experimentăm bucuria de a iubi.

Mit - Există o limită la cât de mult poti iubi.
Fapt – Dragostea este în expansiune – cu cât oferi mai mult, cu atât esti mai capabil(a) să iubesti. Limita esti doar tu!

Mit – Dragostea poate răni.
Fapt – Doar egoul nostru poate fi rănit. Sufletul nostru nu poate fi rănit atunci când oferă dragoste, chiar dacă această dragoste nu ne este împărtăsită.Cand te simti ranit(a), nu dragostea te-a ranit, nu iubirea, ci neintelegerea ei. Ceilalti nu sunt posesiunea noastra!

Mit – Dragostea neconditionată înseamnă să stai cu cineva chiar dacă acea persoană îti face rău.
Fapt – A părăsi o relatie care îti provoacă durere este tot un act de dragoste. Trebuie să te iubesti pe tine însuti suficient de mult pentru a iesi dintr-o relatie care nu merge. Aceasta e cea mai bună dovadă de dragoste pe care o poti face pentru binele tuturor celor implicati.

Mit – Există doar o persoană si numai una perfectă pentru noi.
Fapt – Dacă acceptăm acest mit, ne punem singuri piedici. Prin această convingere îi asezăm pe altii pe un piedestal. Adevărul e că fiecare dintre noi suntem capabili să avem relatii fericite si împlinite, nu doar cu un singur tip de persoană. Dacă se termină o relatie, lasă loc pentru o alta. Maestrii spirituali se apropie de perfectiune, caci ei sunt in armonie cu intreg Universul, primesc si ofera dragoste neconditionat, natural.

Mit – Când o relatie se încheie, dragostea se sfârseste.
Fapt – Chiar dacă o relatie se termină, dragostea pe care ai dăruit-o ti-a îmbogătit sufletul si a făcut o diferentă în lume. Acea dragoste a avut un impact care va dăinui pentru totdeauna. Dragostea nu incepe si nu se sfarseste cu o relatie. Ea se experimenteaza, se eleveaza, se rafineaza pe sine prin relatii si este aceeasi in legatura cu toate: cu partenerul de viata, cu animalul favorit, cu serviciul, cu natura, cu muzica, cu dansul…Iubirea, in functie de nivelul de constiinta al persoanei, se manifesta ca dependenta, independenta sau interdependenta.
Gândeste-te putin, când vei pleca din lumea aceasta, tot ce iei cu tine este dragostea si întelepciunea.

Iar pentru a avea ce lua, trebuie sa traiesti in prezent, in dragoste si intelepciune. 

Tu traiesti?!

Dragostea este o biblioteca. Totul incepe atunci cand inveti sa citesti o carte... un suflet. O daruim cu placere, iar cateodata pare gata sa ne zdrobeasca inima. Dragostea se ascunde in inima. Deschide-ti inima si iubeste fara sa astepti recompense in schimb. Cand mintea s-a oprit de ce mai bate inima? Dragostea pe care o daruim mai departe este singura pe care o pastram pentru noi... singurul joc in doi in care amandoi putem castiga. Ea este asemeni unui mic fluture... sta pe umarul nostru asteptand sa culeaga nectarul viselor noastre... asteapta sa-l luam in palme si sa-i suflam sub aripile-i firave... pentru ca el sa se intoarca cu vantul iubirii sub aripile noastre ranite de tristete si deziluzii...

Dupa atatia ani in care mi-am dorit iubire, am invatat sa lupt cu singuratatea, am invatat sa las totul in urma, sa nu mai cer nimanui nimic, sa ma bazez numai pe mine.Viata m-a invatat sa accept singuratatea, sa accept respingerile, durerile , dezamagirile, prieteniile pierdute din cauza celor care nu au inteles cine sunt. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma ajut singura si ca nu am de ce sa cer mai mult decat am, nu voi avea niciodata. Pareri de rau, sperante, iubiri, le-am lasat pe toate... Nu ma mai doare, nu mai simt... Mergand pe drumul acesta, am acceptat tot, pana si ce nu gandisem ca voi avea vreodata... singuratate in noapte, copaci dezgoliti, cuvinte desarte, vorbe in vant.

Valorifica potentialul tau, nu incerca sa semeni cu altii 

 

Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.

Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri.

Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.

Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste…

Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.

*******************************

Fara indoiala, cea mai mare parte a cititorilor cunoaste aceasta povestioara facuta celebra de Anthony de Mello, si foarte mult folosita in cartile de self help, traning-uri, speech-uri motivationale s.a.m.d.  

Totusi, ceea ce este mai putin cunoscut este efectul pe care intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii.

Eu, sincer, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina.

Si cred ca pot exista vulturi prosti si gaini superbe, si ca o confruntare este asolut fara sens.

Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele impuse de cineva care are ca singurul scop sa iti vinda “solutiile” lui.

Sa ne amintim ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva.

Nu urma modele, fii tu un model!

Se face tarziu... si afara si in noi. Frunzele incep sa cada una cate una. Ploaia imi intra in ochi si imi curge pe obraji. Daca am fi picaturi, n-am avea nevoie de lacrimi... Daca am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destainuiri. Dar suntem oameni si avem nevoie de iubire. Poate nu ne vom cunoaste in aceasta viata... vom bate insa amandoi la poarta universului, impovarati de amurg si toamne, printre ploi si frunze, printre lacrimi si zboruri frante, naluci de atata cautare sau poate prea lunga asteptare, intr-un frig pustiu, soptind... nu te cunosc, nu iti vorbesc... doar te iubesc.