Starea de copil...

                                                  Photo by Lucian Dandea

Cand am vazut prima data aceasta fotografie, am simtit ca imi explodeaza inima. Este atata fericire, bucurie pe chipul acestui copil. Doar privindu-l si simti cum iti transmite si tie  starea lui de COPIL.

Stii cum este viata privita prin ochii unui copil? Plina de magie, iubire, inocenta, puritate, optimism. Este o viata „in roz” ...el traieste clipa...aici si acum. Are un suflet plin de candoare, curat, fara griji, minciuni, frica, rautate, gelozie si alte sentimente negative... pt ca nu le cunoaste.

Priveste un copil cum se joaca, cata naturalete...el iubeste si cerul si pamantul...soarele si luna...norii pufosi si norii de furtuna...anotimpurile...florile...copacii...

Priveste in ochii unui copil si ai sa descoperi cu uimire, minunile acestei lumi.

Priveste in ochii si in sufletul unui copil, pt a intelege ca acea stare, este naturala...este ceea ce multi dintre noi am pierdut, si trebuie sa recastigam....STAREA DE COPIL

http://​luciandandea.weebly.c​om/

Sensul vietii...

Un profesor îşi termină cursul şi apoi rosti cuvintele obişnuite:
- Aveţi nelămuriri?
Un student zise:
- Domnule profesor, care este sensul vieţii?
Unul dintre cei din sală, care era pe punctul de a pleca, începu să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parcă dacă era o întrebare serioasă. Înţelese că da.
- Am să vă răspund.
Scoase din buzunarul de la pantaloni portofelul şi din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă. Zise apoi:
- Eram copil pe timpul războiului. Într-o zi am găsit pe stradă o oglindă făcută ţăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început să mă joc cu el şi am fost încântat să văd cum puteam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere, unde soarele nu ajunge niciodată: găuri adânci, crăpături, ascunzişuri. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înţeles că acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aş fi putut face în întreaga mea viaţă.
Eu însumi sunt o frântură dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreagă. Prin ceea ce am însă pot aduce lumină, adevăr, înţelegere, cunoaştere, bunătate, bândeţe în ascunzătorile din inimile oamenilor şi să schimb ceva în unii. Poate că alţii vor face la fel dacă mă vor vedea pe mine. Cred că în acesta constă sensul vieţii.

Ziua perfecta...

Nu stii niciodata care va fi cea mai importanta zi din viata ta. Zilele care crezi ca vor fi importante, nu sunt niciodata asa cum te-ai asteptat... In schimb, zilele obisnuite, cele care incep ca o zi obisnuita, acelea sunt zilele care ajung sa fie cele mai importante.

Nu ai de unde sa stii care va fi acea zi, pana nu o traiesti...nu recunosti acea zi din viata ta, pana nu esti in miezul ei.
Te gandesti ca, probabil, este ziua in care iti asumi o obligatie fata de ceva, fata de cineva...ziua in care ti se frange inima...ziua in care iti intalnesti sufletul pereche...ziua in care iti dai seama ca nu ai suficient timp, pt ca vrei sa traiesti vesnic....
Dar...atunci cand, privind in jurul tau si in interiorul tau, poti sa spui ca ai descoperit Universul, ai inteles Universul...........aceste zile sunt cele mai importante...sunt zilele perfecte

Imi pare rau...

Ca oameni, putem mereu sa incercam sa facem mai bine, sa fim mai buni, sa indreptam o greseala.

Sigur ca "imi pare rau" nu functioneaza mereu, poate din cauza ca il folosim in atatea feluri: ca o arma...ca o scuza...ca o expresie banala, aruncata in vant, dar care da bine.
Dar cand ne pare rau cu adevarat, cand o facem cum trebuie, cand o spunem din suflet, cand faptele noastre exprima ceea ce vorbele nu sunt in stare, cand vine asa cum trebuie..."imi pare rau" e perfect...e ca o izbavire.


Nu e nimic rau, rusinos, degradant, in a spune "imi pare rau".


Si...chiar daca un simplu „imi pare rau” nu sterge totul cu buretele, e bine s-o spui ca sa-ti demonstrezi ca iti recunosti propria greseala, iti recunosti defectele. Uneori "imi pare rau" poate sa fie ...un inceput.

Greseala...

Fiecare dintre noi, are o umbra, un nor de teama, de indoieli...doar ca ne prefacem ca nu exista, cu speranta ca daca fugim destul de tare, si de departe...umbra o sa oboseasca si nu o sa ne mai urmareasca.

Din teama, din nesiguranta, facem greseli. Ne prefacem ca suntem puternici, parem detasati si ascundem faptul ca suntem mult prea umani.
Poate datorita faptului ca pt unii suntem "fiinta perfecta", "ca nimeni altul", "unicul", si atunci ne impunem niste standarde mult prea inalte.......dar nimeni nu e perfect, suntem simpli muritori.
Lucrurile simple sunt cele care ne fac probleme...facem o greseala, o greseala banala, prosteasca...dar nu trebuie sa uitam ca suntem oameni, si nu trebuie sa ne para rau pt asta.
Asa invatam, din greselile pe care le facem. Asa a fost din totdeauna.
Trebuie sa invatam sa ne constientizam greselile, sa ni le asumam si sa mergem mai departe.
Trebuie sa invatam sa nu mai fugim de intuneric, de umbra, sa punem totul pe masa, sa analizam....si sa luptam.

Alegerea este a noastra...fugim si ne ascundem sau infruntam toate temerile, fricile, indoielile?


Nu suntem perfecti....dar suntem parte din PERFECT.

Dorinta...

Cu totii avem ocazia, macar o data pe an, sa ne punem o dorinta: de ziua de nastere cand suflam in lumanari.

...unii dintre noi, de mai multe ori: pe cate o geana, aruncand monede in fantani, privind stele cazatoare...si cateodata, una dintre aceste dorinte se implineste.
...ne punem dorinte pt ca avem nevoie de cate un miracol in viata noastra...dorinte care ne par imposibil de realizat, si de acea ne gandim ca daca ele se vor implini, atunci avem parte de un miracol in viata noastra.
...ne punem dorinte pt ca avem nevoie de ajutor...si ne este teama...si stim ca s-ar putea sa cerem prea mult...
...cu toate acestea, ne punem dorinte, pentru ca...uneori...dorintele se implinesc

Proconsul- acolo unde esti

Maurice Béjart - Boléro (2002)

Cele 4 legi ale spiritualitatii indiene

Prima lege : “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite." Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal.

A doua lege : “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla." Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici detaliul cel mai nesemnificativ..)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU! Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt cele care ne sunt necesare... cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta

A treia lege : “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou (bun sau rau...) sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

A patra lege : “Cand ceva se termina, se termina." Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta. Nu este intamplator ca citesti aceste randuri .... acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata ..in locul gresit

Povestea unei imagini

La aproape 300 de metri de Ayod, am întâlnit-o pe micuţă. Era moartă de foame şi încerca să ajungă la centrul de alimentare. Era atât de slăbită că nu putea face mai mult de doi paşi fără să cadă pe spate. Căuta cu disperare să se protejeze de soarele care ardea, acoperindu-şi capul cu mâinile scheletice. La un moment dat, s-a ridicat cu greu în picioare pentru o nouă tentativă de a merge, gemând încetişor, cu vocea ascuţită. Bulversat, m-am retras în spatele muncii mele, fotografiindu-i mişcările dureroase. Dintr-o dată, micuţa a căzut şi s-a oprit cu faţa în praf. Câmpul meu vizual era cedat teleobiectivului, de aceea nu am observat zborul vulturilor care se apropiau, până ce unul dintre ei a intrat în cadru. Am declanşat, apoi am alungat pasărea cu o lovitură de picior. Totul urla în mine. Ajunsesem la unu sau doi kilometri de sat când am izbucnit în lacrimi.(K.Carter)

 ...Kevin Carter, —artistul fotograf cunoscut de o lume întreagă pentru imaginea în care o fetiţă din Sudan, înfometată, este pândită de un vultur, care o aşteaptă să moară, fotografie pentru care Carter a obţinut premiul Pulitzer, în 1994, cea mai înaltă distincţie pentru un fotograf.

Placerea de a suferi...

Exista o anumita voluptate in suferinta care ne face dependenti de ea. Ne face sa credem ca suntem unici, iar durerea noastra e incredibila si incomparabila. Ne taram in genunchi pentru ca ne impunem sa credem ca asa trebuie sa fie, pentru ca asa se face cu o durere ca o noastra.

Ne simtim bine in cel mai masochistic mod cu putinta. Exista in noi un fel de forta, o fascinatie pentru a scoate la iveala mizeriile pe care suferinta le curata. Sau le adanceste. Cred ca ne place sa fim complacuti, sa vedem cum se schimonesesc zambetele celor de langa noi in pareri de rau si cum ne strang in brate. Dar de la un punct nu mai este nevoia de sprijin, ci ne lasam mai ingrijiti decat noi-nascutii care au nevoie de cineva sa-i ingrijeasca.

Cine a spus ca ne-am nascut liberi? Nu, ne-am nascut dependenti de un mama si un tata fara de care n-am putea supravietui. Si, ori de cate ori putem, ne intoarcem la starea asta primordiala. Pentru care, mai apoi, dam vina pe altii.

Ne place. The numbness. Not having to care about the mundane. Sa nu ne mai pese ca trebuie sa platim facturi sau sa spalam vase. Sa nu trebuiasca sa mergem la slujba si uitam ca trebuie sa dam niste explicatii, ca suntem prinsi de niste constrangeri sociale. Uneori pare a naibii de bine sa ne mintim ca nu mai avem povara destinului nostru in propriile maini. Sau nu e asta motivul pentru care atatia oameni sunt dependenti de droguri?

Ne mintim. Ca nu e cale de scapare, fara sa o fi cautat de fapt, ca suntem prea slabi, fara sa fi incercat. Ca problemele pe care le avem nu sunt de fapt din vina noastra.

Intotdeauna e altcineva de vina iar noi suntem victime marunte ale propriului destin. Si atunci plangem si ne plangem, facem scene si ingreunam umerii celor din jur cu mlastina in care ne infundam dand din maini aiurea. Si apoi, inainte inca sa ne gandim daca exista vreo solutie sau nu ne punem capat vietii. Ce poetic,nu? Sa te arunci de pe un pod, sa iei un tub de pastile. O sa apari sigur la stiri, post-mortem, o sa se verse multe lacrimi si toti te vor iubi : victoria ta suprema. Ultima ta mizerie.

Dar… in lumea exista lucruri mult mai periculoase decat indraznesti tu sa-ti imaginezi. Decat poate percepe mintea ta voluntara. In lumea asta exista oameni antrenati sa ucida si copii vanduti pentru organe. Cu riscul de a fi tragica trebuie sa va amintesc ca exista regiuni in care tinerii – fie ei femei sau barbati- sunt violati aproape zilnic. Inchisori in care inca se practica tortura. Si alte asemenea minuni ale unui lumi moderne si civilizate.

Si daca am deschide ochii am intelege ca ei au nevoie de ajutor, nu noi. Nici pe departe!

Sa facem pe victimele nu sensibilizeaza pe nimeni. S-ar putea sa ne primim o imbratisare din mila, dar cei care au puterea sa o ofere mai stiu si ca ne sclifosim. Ca ar cam fi cazul sa ne mai ridicam si singuri fara sa intindem mana. Fara sa facem ca ciobanul moldovean care, atunci cand a aflat ca i se planuieste moartea, a ales sa-si scrie testamentul in loc sa incerce sa se salveze. Poate ca a stiut ca va muri oricum si a incercat sa fie macar poetic.

Asta e si scuza voastra?


Written by Jacqueline 

Fugim...

Fugim dupa ceva sigur, comfortabil, linistitor...ceva care sa ne asigure (de ceea ce noi, evident, nu suntem siguri). Fugim dupa liniste, dupa ceva al nostru, dupa ceva stabil, pe care sa il legam strans, sa il "punem bine", sa-l stapanim si sa ne ancoram si noi in el..
Fugim, dar linistea nu se gaseste in fuga, bucuria nu poarta lanturi si alergand.. pierdem Frumusetea, incantarea, sensul si savoarea vietii noastre, minunea ca suntem si ca toate lucrurile sunt.

Cand te-ai bucurat ultima data de toate aceste lucruri simple?

Cautam cu disperare ceva (sau pe cineva) in care sa ne oglindim, care sa ne confirme, nici noi nu stim.. ce?.. ca suntem.. cum?..
Cand de fapt.. chiar SUNTEM!.. si uitam, atunci cand in graba si disperarea noastra spargem chiar noi oglinzile din jurul nostru,(ce sunt peste tot)..nemultumiti..uitam ca noi..
Chiar Suntem.

Suntem si avem o inima si un suflet plin de nazuinte care ne arata calea la sigur ;) trebuie doar sa ascultam, sa ne urmam sufletul.
Si doar pentu ca ne astupam urechile sufletului alergand in cerc, prea grabiti, prea agitati si tematori, printre oglinzi sparte in care nu vrem sa privim decat daca ne arata ceea ce vrem noi, ceea ce "credem" ca avem nevoie --- ne simtim din ce in ce mai siguri ca suntem nesiguri, ca viata e haos, ca dorurile din suflet trebuiesc tintuite bine sub capac si facute sa taca..pentru ca noi trebuie sa alergam, sa luptam, sa obtinem, sa ne julim coatele si genunchii cautand si ne simtim pierduti, sperand la ceva care SA NE DEA.
Sa ne dea siguranta.
Hmmm...


NIMIC NU E SIGUR...dar!...
cu siguanta :)
EXISTA UN MARE DAR PENTRU NOI IN TOT.

Rene Aubry - Night Run

Viata...

Am ţipat si am sărit în sus de fericire...!
Am trait din dragoste ... !
Am iertat greşeli de neiertat ... !
Am facut multe lucruri din impuls ...!
Am fost decepţionată de persoane care credeam că nu vor face asta niciodată !
Am luat in braţe pentru a proteja ...!
Am zâmbit atunci când inima îmi plângea...!
Am facut jurăminte eterne...!
Am plâns ascultând muzică si privind fotografii...!
Am dat telefoane doar pentru a asculta o voce... !
Am fost îndrăgostită de un surâs...!
Am furat sarutari...!
Am confundat sentimente...!
S-a întâmplat sa greşesc drumul dar am mers mai departe...!
Am încercat să uit anumite persoane şi am descoperit că e foarte greu sa uiţi ...!
M-am simţit singură între o mie de persoane ... doar pentru că îmi lipsea o singură persoană ...!
Mi-a fost frică de întuneric ... !
Am tremurat de nervi ... !
Am ţipat de fericire ... !
Am fost îndragostită crezând că va fi pentru totdeauna !!