Mi-e dor de copilarie, de zilele in care zambeam si nimic nu conta. Imi amintesc de prima zi de scoala, de abecedar, de ziua in care am avut prima serbare, de invatatoare...si multe altele. Sarbatorile de Craciun si Paste nu mai sunt cum erau odata, cand simteai ca vine mosul sau iepurasul...azi totul este comercial.

Mi-e dor de prietenii din copilarie, de distractia din scara blocului, mi-e dor de jocurile "flori, fete si baieti", "tara, tara vrem ostasi", "v-ati ascunsea" in loc de conversatii tarzii pe mess. Nu mergeam la sala, dar ne urcam zilnic pe bara pe care se bateau covoarele. Mi-e dor sa joc paradis, desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului, mi-e dor sa facem galagie in fata blocului sa ne certe vecinii. Mi-e dor de varsta aceea cand ma intrebam oare cum e sa te saruti? Si ce „batrani” erau parintii nostri la 30 de ani. Mi-e dor de jurnale si glasoare cu timbre, oracole cu tot felul de intrebari (de care te rusinai doar citindu-le), colectia mea de servetele, si cartonase de la guma Titanic.

Mi-e dor de cartierul in care am crescut...este tot acolo, dar nu mai este nimic din tot ce a fost odata, locurile s-au reamenajat.

Unde sunteti voi prieteni din copilarie? Oare pe unde v-a dus drumul vietii? Hmm...noi care am spus ca o sa fim prieteni pe vecie si nimeni si nimic nu ne va desparti vreodata.

Dar anii trec, acum pot spune ca sunt o femeie desi de multe ori inca ma vad un copil. In tot acest timp nu am incetat sa zambesc, chiar daca mi-a fost bine sau rau...

Mi-e dor de copilarie............

...asta e, se pare ca am sa raman cu dorul.... si amintirile din copilarie, multe si frumoase.