marți, 31 mai 2011
Mi-e dor de copilarie, de zilele in care zambeam si nimic nu conta. Imi amintesc de prima zi de scoala, de abecedar, de ziua in care am avut prima serbare, de invatatoare...si multe altele. Sarbatorile de Craciun si Paste nu mai sunt cum erau odata, cand simteai ca vine mosul sau iepurasul...azi totul este comercial.
Mi-e dor de prietenii din copilarie, de distractia din scara blocului, mi-e dor de jocurile "flori, fete si baieti", "tara, tara vrem ostasi", "v-ati ascunsea" in loc de conversatii tarzii pe mess. Nu mergeam la sala, dar ne urcam zilnic pe bara pe care se bateau covoarele. Mi-e dor sa joc paradis, desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului, mi-e dor sa facem galagie in fata blocului sa ne certe vecinii. Mi-e dor de varsta aceea cand ma intrebam oare cum e sa te saruti? Si ce „batrani” erau parintii nostri la 30 de ani. Mi-e dor de jurnale si glasoare cu timbre, oracole cu tot felul de intrebari (de care te rusinai doar citindu-le), colectia mea de servetele, si cartonase de la guma Titanic.
Mi-e dor de cartierul in care am crescut...este tot acolo, dar nu mai este nimic din tot ce a fost odata, locurile s-au reamenajat.
Unde sunteti voi prieteni din copilarie? Oare pe unde v-a dus drumul vietii? Hmm...noi care am spus ca o sa fim prieteni pe vecie si nimeni si nimic nu ne va desparti vreodata.
Dar anii trec, acum pot spune ca sunt o femeie desi de multe ori inca ma vad un copil. In tot acest timp nu am incetat sa zambesc, chiar daca mi-a fost bine sau rau...
Mi-e dor de copilarie............
...asta e, se pare ca am sa raman cu dorul.... si amintirile din copilarie, multe si frumoase.
luni, 30 mai 2011
duminică, 29 mai 2011
Ce inseamna atunci cand…
...uiti de timp, de spatiu, te afunzi in lumina...
...si te gandesti la un sarut...la o imbratisare…zambesti de dimineata si pana seara...fara motiv?
...nu-ti pasa de ora, de telefon, de prieteni…nu-ti pasa de nimic.
Hmm...ajung la o concluzie...
...astazi...departe...in ganduri...prin ganduri...
...imi e dor de tine..de noi.
...maine...departe... aproape...
...un nou sarut...o noua imbratisare...sampania regasirii...
...iar am uitat de timp...
sâmbătă, 28 mai 2011
Vi s-a intamplat vreodata…sa va simtiti de parca..nu apartineti acestei lumi?
Sa nu va lipseasca nimic, dar in acelasi timp sa nu va satisfaca nimic?
Sa vi se spuna…dar ai de toate…cand de fapt tu tanjesti dupa nici tu nu stii ce?
Oare o fi doar firea mea prea aventuriera sau....???
Ieri zambeam de abia puteam sa imi mai adun colturile gurii..azi..abia imi tin minte agera…
Le multumesc prietenilor..care…ma inteleg in zvacnirea mea permanenta de intelegere a neintelesului!!!
vineri, 27 mai 2011
“da...vreau sa te cunosc…
vreau sa experimentam…
sa ne jucam..
sa ne vorbim..
sa ne descoperim…
sa avem curaj..
sa impartasim..”
“da...vreau sa te aud.
vreau sa te aud pe tine…cel care esti…
care ma face sa fiu si vesela…si fericita…
cel pe care nu pot sa-l condamn pentru mofturile mele...
cel care ma face sa ma port ca o pustoaica…
cel pe care nu-l cunosc…dar il cunosc...
de care habar nu am daca sunt indragostita sau nu…
pe care nu stiu cat de mult il vreau langa mine…dar il vreau..sau poate nu vreau sa plece..“
Poveste de vis…din care am invatat…ca visurile…nu pot exista decat in doi.
marți, 24 mai 2011
Paradoxul vremurilor noastre este ca avem cladiri mai mari dar suflete mai mici; autostrazi mai largi dar minti mai inguste. Cheltuim mai mult dar avem mai putin; cumparam mai mult dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari dar familii mai mici; avem mai multe accesorii dar mai putin timp; avem mai multe functii dar mai putina minte; mai multe cunostinte dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme; mai multa medicina dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile; vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am invatat cum sa ne castigam existenta dar nu cum sa ne facem o viata. Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari dar nu mai bune. Am curatat aerul dar am poluat solul. Am cucerit atomul dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult dar invatam mai putin. Planuim mai multe dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare sa detina mai multe informatii si sa produca mai multe copii ca niciodata dar comunicam din ce in ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorturi; case mai frumoase dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie la moarte.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate. Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de lânga tine. Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic. Aminteste-ti sa spui TE IUBESC partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.
Octavian Paler
sâmbătă, 21 mai 2011
joi, 19 mai 2011
"N-am timp" se afla acum in stadiul de generalizare. A fost o vreme cand aveam timp pentru "n " lucruri si ne scuzam, cumva neconvingator, pentru nefacerea in chip multumitor, sau nefacerea deloc, a celui de-al "n+1"-lea lucru, care nici nu era la urma urmei cine stie ce important. Cand n-aveai timp, n-aveai timp si gata. Nu faceai o criza existentiala din faptul ca n-aveai timp sa-ti vizitezi rudele, sau sa te duci la receptia aia plicticoasa organizata de seful tau, sau sa citesti romanul ala de care a auzit toata lumea si ai fi de rasul targului sa nu fi auzit si tu. Dar aveai timp, slava domnului, sa duci o casa, o munca, o familie - si inca sa mai ramana ceva si pentru sufletul tau.
Acum spunem "n-am timp" cu alt inteles. N-am timp sa respir, n-am timp sa dorm, n-am timp sa ma gandesc, n-am timp sa fiu! Sant, asa se pare, dar, paradoxal, nu ocup cu modesta mea faptura vreo felie de timp...
"N-am timp" nu mai este o scuza, o afirmatie de complezenţă, o justificare coerenta si rationala, ci capata tot mai des accente de disperare, seamana tot mai mult a strigat sfasietor, adresat Dumnezeu stie cui, caci nu anchetează nimeni unde se duce, dom'le, tot timpul oamenilor si ce e de facut sa li-l aducem inapoi...
"N-am timp" sa scriu, a propos... n-am timp sa ma incant de ce citesc, n-am timp de poezie, n-am timp de munti, n-am timp de mine, n-am timp de nimic. Asta e, traim o vreme fara timp!
miercuri, 18 mai 2011
luni, 16 mai 2011
duminică, 15 mai 2011
Te iubesc fara cuvinte
Când nu îţi spun cã te iubesc, sã ştii cã te iubesc mai mult ...
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fãrã cuvinte ...
E uneori prea greu de spus, prefer sã tac şi sã ascult,
Când numãr printre picãturi vechi jurãminte...
Când uit sã-ţi spun cã te iubesc, sã nu tresari în visul tãu
Şi sã nu crezi cã te-am pierdut printr-o uitare …
Secundã-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu,
Prin întunericul prea dens, te-mbrac în soare.
Când nu ţi-am spus cã te iubesc, te-am mai iubit încã odatã,
Şi neştiind cã te ador mi-ai plâns în braţe ...
Smaraldul trist din ochii tãi m-a tot strigat ca altadatã,
Lãsând durerea ce-o simţeai sã mã agaţe...
Când nu-ţi voi spune te iubesc, sã ştii cã te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sãrut ce nu te minte,
Nu mã-nvãţa cum sã te chem în noapte cu al meu ecou !
Eu ştiu sã-ţi spun cã te iubesc ... fãrã cuvinte ..
Mariana Kabbout
sâmbătă, 14 mai 2011
vineri, 13 mai 2011
"Era odata un bunic in varsta care asista la petrecerea de nunta a celei mai mici nepoate a lui. Era fericit, senin, calm, in fata acelui spectacol minunat al intregii familii reunite. Bucuria lor, fericirea tuturor raspandea o emotie suava.
Cat de frumoasa era nepotica lui in rochia aceea alba minunata! Radea din tot sufletul in timp ce taia impreuna cu sotul ei, monumentalul tort de caramel si ciocolata.
Cand tanara lua si farfuria bunicului, ii spuse:
- Hai, bunicutule, gusta din tortul acesta atat de bun!
- Nu, da-l mai departe, ii spuse mama ei, mereu atenta, stii doar ca bunicului nu-i plac dulciurile.
A urmat apoi un moment de liniste si, dintr-o data se auzi vocea vesela a bunicului:
- Ba da! Imi plac prajiturile. Vreau sa primesc felia aceea mare si frumoasa.
Fiica lui il privea surprinsa:
- Cum adica, iti plac prajiturile? Dar eu stiu ca nu ti-au placut niciodata! Eu, fiica ta, am cincizeci de ani si nu te-am vazut niciodata in viata mea mancand prajituri…
- Da, niciodata in viata ta… dar nu in viata mea! Adevarul e ca imi plac prajiturile! Intotdeauna mi-au placut…Doar ca noi eram atat de saraci atunci cand tu si fratele tau erati mici, mai tii minte…Mama voastra nu putea sa cumpere prajituri, decat foarte rar, doar duminicile cand era o sarbatoare mare…Lua cate una pentru fiecare dintre noi, dar eu, cand iti vedeam ochisorii, cand veneai sa te asezi pe genunchii mei si devorai cu atata placere prajitura, atunci placerea mea era sa-ti pastrez tie si prajitura mea si ma bucuram apoi sa te vad mancand inca una. Si spuneam mereu, pentru ca tu sa fii si mai fericita: “Haide, mananca fetita mea, mie nu-mi plac prajiturile…!”
- Astazi e sarbatoare, fiica mea, haide, da-mi o felie de tort…vezi ca o sa o scapi pe jos, daca mai tremuri asa…! Ti-e frig sau ai emotii pentru ca se casatoreste fiica ta?
Uneori, se intampla ca darurile oferite din iubire sa fie recunoscute abia dupa ani si ani de zile. Cateodata e de ajuns un moment de tandrete, care se creeaza plecand de la o amintire asemenea unei petale delicate de floare, ce se naste in lumina."
joi, 12 mai 2011
miercuri, 11 mai 2011
…iubire….iubire…iubire…
Iar eu te intreb pe tine...ce vrei tu de fapt? Ce anume cauti cand intri aici?
Violuri, crima, violenta, sinucideri, criza, disperare, saracie, rautate, minciuna.....iti recomand sa te uiti la tv. Acolo gasesti tot ceea ce doresti sa vezi, tot ce poate fi mai deprimant, doza zilnica de disperare.
Este realitatea? Hmm, este ceea ce ni se ofera pe tava zilnic, si cu un scop anume, nimic nu este la voia intamplarii.
Oare, din punctul tau de vedere, crezi ca nu mai exista si altceva pe acest pamant?
Priveste in jurul tau si spune sincer, chiar nu vezi deloc iubire, frumusete, armonie?
Daca nu, atunci poate ai intr-adevar nevoie de tot ceea ce scriu eu aici, poate ai nevoie de blogul meu si al altor pers care scriu despre iubire (si-ti spun asta cu inima deschisa si fara rautate) pentru a intelege frumusetea vietii, pentru a intelege cat esti tu de minunat si pt a reusi sa vezi iubirea care te inconjoara.
Eu am sa continuu sa scriu despre iubire, pt ca este ceva minunat, ceva fara de sfarsit, un sentiment care ne face mai buni, mai minunati, mai armoniosi.
Am sa continuu sa scriu pt ca iubirea este totul, iubirea este Dumnezeu.
Iubirea este singurul tau bagaj dupa moarte, sufletul nu poate lua mai mult cu el decat iubirea pe care ai acumulat-o. De aceea iti recomand sa traiesti in iubire. Fa tot ceea ce faci, cu multa iubire, din iubire, pt iubire.....si ai sa vezi cat de minunata este viata.
Nu am trecut mesajul tau aici pt ca l-ai trimis pe mail, dar jos la fiecare articol exista un spatiu unde poti trece comentariul tau, iar el va aparea.
Iti doresc o viata plina de iubire
marți, 10 mai 2011
Dincolo de timp, dincolo de spatiu, mult dincolo de cuvinte, ganduri si chiar vise, dincolo de tot e nemarginirea de lumina caruia noi ii spunem iubire.
Dintre toate lucrurile pe care le-am invatat pe pamant cel mai important este fara indoiala faptul ca nu pot trai fara iubire. Poate nu-mi mai aduc aminte exact ziua in care am descoperit acest lucru, dar mi-a ramas intiparita in minte clipa acea minunata in care m-am pierdut in iubire, mi-am simtit sufletul plin de iubire.
Pot trece multe furtuni peste noi in viata dar prea putin ne mai pasa atata timp cat traim in iubire. Poate vom avea munti de urcat ca sa ne-mplinim visele, dar orice drum e frumos cu iubirea de mana...
Poate ne va fi greu, poate vom suferi, dar ranile se vindeca, mai ales cand ai langa tine o iubire care face minuni!
Iubirea este un dar de la Dumnezeu, un dar special si minunat dincolo de ce pot exprima cuvintele.
Iubirea face din fiecare zi o sarbatoare a dragostei, in care orice suparare se vindeca cu un sarut, in care o atingere te urca la cer si un cuvant iti face inima sa vibreze ore intregi.
Unii sunt convinsi ca nu exista Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, dar se insala amarnic. Exista peste tot, trebuie doar sa ai puterea de a iubi destul ca sa ii recunosti.
joi, 5 mai 2011
MAYA-iluzia cosmica
Maya este de obicei – desi nu complet exact – tradus drept „iluzie”. Cuvantul reflecta mai degraba ideea ca realitatea si timpul sunt doar o parte din Brahman, realitatea ultima. Viata si perceptia participa la aceasta realitate mai mare. Fiintele umane confunda realitatea cu visele lui Brahman. Conceptul de „maya” poate fi cel mai bine explicat prin mitul indian al lui Narada si Visnu.
Narada era un sfant indian care isi dedicase viata cunoasterii. Intr-o zi il intalneste pe Visnu, principala zeitate hindusa, si ii cere sa ii arate puterile magice ale mayei. Visnu este de acord si il roaga pe Narada sa-l urmeze, ceea ce Narada si face. Dupa ce merg o bucata buna, cei doi se pomenesc in desert. Soarele este atat de fierbinte, incat Visnu propune sa se opreasca pentru cateva minute sa se odihneasca.
El se rasuceste apoi spre Narada, ii spune ca exista un sat in apropiere si il roaga sa se duca pana acolo, sa ia putina apa si sa i-o aduca. Narada consimte si pleaca. Ajunge la o casa din sat si ii deschide usa cea mai frumoasa fata pe care o vazuse vreodata. Se indragosteste la prima vedere, si ea ii impartaseste sentimentele. Cei doi petrec mult timp impreuna si decid sa se casatoreasca. Narada discuta cu parintii ei, care sunt fericiti ca marele ascet a hotarat sa renunte la cautarea adevarului si sa intre in randul oamenilor alaturi de fiica lor. Este organizata o mare petrecere de nunta, si oamenii vin de peste tot din vecini sa-i sarbatoreasca pe tinerii insuratei. Narada si fata primesc o casuta la marginea satului si, curand, ea ramane insarcinata si apoi naste o frumoasa fetita. Parintii sunt atat de incantati, incat nu peste mult timp au deja alti doi copii, inca o fetita si apoi un baiat.
Totul merge cum nu se poate mai bine. Apoi, intr-o zi, vin furtunile. Urmeaza o inundatie masiva, apele cresc, si Narada priveste neajutorat cum toti copiii sai sunt luati de torent. In cele din urma, sotia sa este smulsa si ea din stransoarea lui si se ineaca sub ochii sai. El este silit sa o ia inot ca sa-si scape viata si pana la urma se refugiaza pe o stanca. Simte soarele batandu-i crestetul si treptat cade in nesimtire. In acest timp, aude o voce care il intreaba:
- Unde e apa pe care trebuia sa mi-o aduci? Te astept de mai bine de jumatate de ora.
Vocea este a lui Visnu. Narada deschide ochii si priveste in jur. Inundatia a disparut. El se uita surprins. Zeul zambeste, apleaca din cap si spune:
- Acum intelegi secretul mayei?
sursa : http://www.almeea.com/
miercuri, 4 mai 2011
Jocul iubirii
Iubitul meu, vino alaturi de mine in acest joc. Tu stii cel mai bine cat de mult imi place. Sa inchid ochii si sa te mangai, sa-ti sarut fiecare trasatura pentru a o memora... sa-ti sarut ochii, fruntea...acea cuta mica dintre sprancene...obrajii, acel zambet sugubat...acele buze moi, dulci...sa-mi plimb degetele pe pielea ta atat de fina si de calda...sa te musc usor si sa-ti aud acel geamat de placere. Mi-e dor sa-ti simt bratele puternice care ma strang la pieptul tau...sa-ti simt respiratia usoara pe gat...sa-ti simt acele saruturi pline de promisiuni...sa-ti aud soaptele, suspinele.Imi place sa te simt alaturi de mine, sa stau in bratele tale si sa ascult cum....iti bate inima...cum ne bat inimile.
Sa te privesc si sa ma minunez iar si iar de felul in care Dumnezeu a pus in acelasi loc atata finete, delicatete, gingasie.....forta, barbatie.
Iubitul meu, vino alaturi de mine, si....cu ochii inchisi... tinandu-ne de mana...sa retraim acest minunat joc al iubirii.
Acum inteleg de ce Dumnezeu este iubire....pentru ca privindu-te... in tine Il vad pe Dumnezeu.
duminică, 1 mai 2011
Cine sunt eu?
O intrebare simpla la prima vedere si totusi putini sunt cei care cunosc raspunsul.
Stau, ma privesc, si ma gandesc ....cine sunt? Incerc sa ma identific cu acea persoana pe care o vad in oglinda, dar nu prea reusesc.
Atunci cand eram mica si venea cineva la noi in vizita auzeam ceva de genul...”semeni perfect cu tatal tau”... “ai ochii bunicului, curiozitatea si dorinta lui de a cunoaste, de a stii totul”...”sunt exact gesturile mamei tale”....
Buun, deci ca aspect exterior si unele gesturi se pare ca am lamurit-o, am aflat de unde le mostenesc. Dar, eu nu sunt aceasta, nu ma regasesc aici. Aici este o parte din parinti mei, din mostenirea lor.
In adolescenta m-am zbatut ani de zile cu “idealul feminin” acea papusica draguta, subtirica, trasa prin inel care este admirata de toti. Asa ca am ajuns o persoana egoista, centrata doar pe mine, existam “doar eu”. Am reusit sa-mi fac acele masti (necesare) pt societate, iar intreaga mea focalizare era doar pe mine, silueta, aspect exterior, tinuta...dorinta, nevoia si la un moment dat obligativitatea de a fi admirata. Ma simteam ranita daca nu eram admirata.
Dar a venit si ziua aceea din viata mea in care m-am oprit mirata in fata unei oglinzi, si am privit imaginea. CINE ESTI TU? Frumoasa (nimic de zis), corp, aspect, tinuta....dar acesta este ambalajul, cutia frumos aranjata cu fundite si flori....iar continutul?????
Mi-am dat seama cat de superficiala eram si cat de pustie. Atunci am realizat ca toata admiratia pe care o cautam, stralucirea, faima, nu erau decat fete ale ego-ului iar acestea nu pot umple golul din mine.
Am simtit atunci o dorinta puternica de schimbare, o dorinta de cunoastere....de a ma cunoaste pe mine, o redescoperire a mea, a Sinelui
A trebuit sa invat ce inseamna umilinta si iertarea. Sa inteleg ca frumosul este in interiorul meu iar pentru a descoperi asta trebuie sa elimin gelozia, egoismul, rautatea.
Dar mai presus de toate trebuie sa invat IUBIREA
Capacitatea de a iubi este o arta care devine din ce in ce mai profunda pe masura ce avansezi dintr-o etapa a vietii in alta. Deschiderea inimii echivaleaza cu iubirea. Iar aceasta iubire inseamna totul.
Toata stralucirea, faima, averea raman aici, sunt atat de efemere. Iubirea este singura care merge mai departe. Acum am inteles ce trebuie sa cuprinda bagajul meu, mostenirea mea.
Cine sunt eu?
Sunt o particica din Dumnezeu, iar El ma iubeste indiferent de cum arat. Frumusetea nu consta in infatisarea fizica, ea se gaseste in interiorul tau in sufletul tau.
Cine sunt eu?
Sunt o particica din Dumnezeu, o particica din perfectiune, o particica de iubire....nascuta din iubire.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
