Simplitatea ca mod de viaţă 

Doar cu inima putem să vedem ceea ce e important; lucrurile cu adevărat esenţiale sunt invizibile ochiului. 

                                             (Antoine de Saint-Exupery) 

Există cuvinte pentru care trebuie să inventam stări, sau situaţii. Suntem de multe ori extrem de ambiţioşi în a găsi explicaţia completă pentru cuvinte, doar pentru a constata că ne lipseşte sentimentul ataşat lor. Şi cu îndărătnicie încercăm să găsim un sens… Un astfel de cuvânt este cuvântul „perfect”. Un cuvânt cu care cochetăm toată viaţa şi care ne este insuflat din fragedă copilărie. Este, după părerea mea, o sursă de nemulţumire mai mult decât de bucurie. Atâta vreme cât viaţa pe care o ducem nu este perfectă, atâta vreme cât nu avem o carieră perfectă, vom fi nemulţumiţi. Sigur că trebuie să tindem spre mai bine în orice situaţie de viaţă, atâta vreme cât nu încercăm să găsim perfecţiunea în orice. 

Fericirea nu înseamnă perfecţiune în toate, fericirea înseamnă să fim mulţumiţi cu ceea ce avem şi cu cât avem. Înainte de toate, sufletul să nu fie ultimul pe listă – cât de des uităm să satisfacem partea sufletească de dragul unor bunuri materiale… Normele după care trăim în societatea de azi sunt destul de stricte, la prima vedere: ne zbatem să avem o casă cât mai mare, cât mai deosebit mobilată, o maşină cât de modernă, să fim cât mai eleganţi. În clipa în care realizăm că e greu, dintr-un motiv sau altul, să avem aceste condiţii îndeplinite, devenim nefericiţi şi ajungem să ne raportăm starea de bine la starea materiala de care ne bucurăm sau nu ne bucurăm la un moment dat. Sufleteşte vorbind, este un timp mort. Când să mai ai vreme de suflet, când trebuie să munceşti pentru a cumpăra „fericirea” materială?

Nu avem timp să ne bucurăm de mersul lumii. (Timpul costă bani, nu? Când suntem gata să sacrificăm timpul pentru ceva ce nu aduce bani ? )Cei mai mulţi dintre noi devin izolaţi în mijlocul oamenilor, urmărind fantome de viaţă perfecta şi atât de complicată…Toată aventura de căutare a paradisului material perfect devine problematică în clipa în care, desprinşi fiind din şuvoiul de norme şi reguli de viaţă, realizăm că aceasta căutare se perpetuează atâta vreme cât o „hrănim”: fiecare lucru achiziţionat, fiecare poziţie profesională mai înalta obţinută, fiecare creştere de salariu, vor fi o sursă de mare mulţumire şi, în acelaşi timp, un angajament – vrem mai mult, vrem mai bine, vrem perfecţiune în toate. 

Nu mă înţelegeţi greşit, este o cale către progresul personal şi al societăţii în care trăim, să ajungem cât mai departe, însă nu uitaţi un lucru: toate acestea au valoare doar atâta vreme cât nu uităm că viaţa trebuie trăită cu toate aspectele ei, că nu suntem doar fiinţe fără suflet şi că bucuria trebuie să existe ca o stare de fapt izvorâtă din suflet, nu dintr-o casă cu mobilă nouă. Trebuie să învăţăm să devenim mai buni, dar în acelaşi timp să ne bucurăm şi de lucrurile simple. Atunci când vom şti să ne restrângem bucuria materială la lucruri simple, cu adevărat necesare, şi în schimb să dăm aripi sufletului către bucurie şi împlinire personală, fericirea va deveni tangibilă. Frecvent tangibilă! Competiţia în viaţă este în primul rând, cu noi înşine, cu timpul pe care nu trebuie să îl folosim doar ca să devenim mai împliniţi material, ci şi spiritual. 

Aspiraţi, aşadar, la mai mult şi mai bine, dar nu vă lăsaţi copleşiţi de partea materială a acestor aspiraţii. Viaţa este simplă şi poate fi plină de bucurii, daca ştim să alegem ceea ce e cu adevărat important. Nu pierdeţi ani preţioşi din viaţă căutând linişte sufletească în bunuri materiale excesive. Viaţa nu ne aşteaptă, însă ne oferă totul dacă ştim să ne deschidem sufletele.