Hai sa facem distincţia dintre încrederea în sine şi importanţa de sine. Este diferenţa dintre rezonanţa profundă cu propriul suflet şi rezonanţa cu personalitatea limitată, cu egoul nostru. Încrederea în sine este starea normală a unui om echilibrat, în plin proces de autocunoaştere şi dezvoltare interioară. Falsitatea care îi face pe oameni să-şi dea aere, să pozeze, este starea naturală a celor dizarmonioşi, stăpâniţi de mândrie. 

Lipsa încrederii în sine ne face să ne comportăm artificial. Orgoliul şi superioritatea maschează, de fapt, un complex de inferioritate. Avem însă o soluţie miraculoasă pentru dizolvarea unor asemenea complexe. Dacă nu ne simţim siguri pe noi înşine, putem copia de la cei din jur unele dintre calităţile pe care ne-ar plăcea să le avem şi să fim conştienţi de starea pe care o trăim când jucăm acest nou rol. Făcând cât mai des acest exerciţiu, o să observi că atitudinea „de împrumut” va deveni propria ta natură. 

Când nu avem încredere în noi înşine, este ca şi cum am spune că Dumnezeu nu ştie ce face când ne înzestrează cu aceste calităţi. Având atâtea daruri şi nefolosindu-le, suntem asemeni celui care îngroapă în pământ o comoară, în loc să o sporească. 

Lipsa încrederii în sine ascunde cel mai adesea lenea şi neasumarea propriei existenţe, este o mască pentru ego-ul care face tot posibilul să ne menţină într-o zonă foarte confortabilă. 

Încrederea în sine este un mod de a adora însăşi Viaţa. Este primul pas spre o transformare spirituală. 

Cei care au încredere în sine intră întotdeauna în rezonanţă cu energiile adevărului, succesului, armoniei , dreptăţii, dragostei şi liberului arbitru. 

Încrederea în sine îndepărtează frica, incertitudinea, sentimentul insuficienţei. Cine are încredere în sine este în mod conştient si activ în legătură permanentă cu universul. Asupra celui care are încredere deplină în el binefacerile existenţei se va revărsa neîncetat.