Vântul adie, uşor, frunzele ruginii ale copacilor înalţi, mireasma lunii Octombrie se face simţită, toate acestea îmi oferă linişte în suflet… pace… chiar şi acea fericire greu de găsit. Iubesc toamna pentru aroma timpului trecut pentru dulce-amăruia melancolie care îmi invadează sufletul, pentru că fiecare frunză căzută îmi aminteşte de cât de efemeri suntem şi cât de trecătoare sunt lucrurile, deschid geamul larg, cu cană de cafea în mână, savurez aroma şi privesc în depărtare… e încă linişte… şi aştept. 

Închid ochii şi respir primele secunde din octombrie. Nu ar fi interesant să retrăim amintirile sufletului atunci când le ducem dorul? E adevărat că şi nostalgia îşi are rolul ei în viaţă, dar… Când simţi că nu poţi întoarce timpul… Că îl vrei înapoi. Nu ai nici o cale de ieşire în labirintul vieţii. Sufletul meu vă oferă o reţetă: Starea de bine. 
Se ia una bucată seara fără nici un plan, împănata cu gânduri şi dor nebun. De asemenea, se iau câteva bucăţele de prieteni, se scutură bine de plictiseală după care se pudrează cu chef de povestit. 
În ceaţa depărtării din sufletele noastre, 
În doruri necuprinse, pierdute-n destrămare 
Ai regăsit speranţa iluziilor albastre 
Zbătându-se în pieptul lovit de remuşcare 
Ca păpădia smulsă de-a vântului aripă, 
Ca norii risipiţi în zări adânci, pribege, 
Iubirea noastră astăzi din lanţuri se ridică 
Căutând cu disperare noi patimi să închege… 
Zadarnic amintirea încerca să deştepte 
Dorinţe adormite în umbra nerăbdării 
Când într-o zi iubitul pe mine o să m-aştepte… 
Atunci eu voi fi strajă la poarta nepăsării.

Destinul nu este legat de noroc; este mai degraba legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie sa il astepti, este mai degraba un lucru care trebuie realizat
Fiecare om are un destin si o menire... Are noroc si ghinion, sansa si nesansa, momente de fericire si de tristete... Dar sa nu uitam ca…multi oameni confunda un management prost cu destinul

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu.

Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :

- De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
“Adversarul” i-a spus: 

- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine.
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea? Priveste la tine… Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai.
Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.

Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El.
Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc. 

“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Arsenie Boca

Dacă ne propunem ceva, de multe ori, ca să ne atingem scopul vâslim, dăm din coate sau luptăm pe viaţă şi pe moarte ca să ne atingem ţinta-idealul- destinaţia finală. Apropierea de el ne face mai buni, oneşti faţă de noi şi faţă de ceilalţi, mai puţin ipocriţi, uneori. Mă gândeam cât e de frumos să lupţi să devii mai bun. Să dobândeşti echilibrul interior, să ai puterea să visezi, să forezi după fericire, aşa cum o vedem fiecare dintre noi. Cât de bine e să te agăţi de câteva indicii încurajatoare! M-am gândit de multe ori să renunţ la tot ceea ce fac în prezent şi să mă arunc într-o viaţă mult mai boemă, să călătoresc, să trăiesc la extreme, să pot să plec dintr-un loc fără remuşcări, să mă despart de oameni fără regrete, să îmi construiesc noi amintiri peste cele dureroase, să beau apă sărată din lac şi să fac înconjurul Pământului în balon. Dacă vâslesc într-un ocean sau pe uscat, mi-e tot una… nu mai pot să mă întorc în acelaşi loc. Vertigo… vertigo…absolut…unde e ieşirea? Vreau să ies de aici

Nimic nu există în afară clipei de acum. Nimic nu s-a întîmplat vreodată în trecut; toate se întîmplă în clipa de acum. Nimic nu se va întîmpla vreodată în viitor, totul se întîmplă în clipa de acum.

Ceea ce consideraţi trecut este de fapt o amprentă de memorie înmagazinată în minte, a unei clipe de acum, mai veche. Cînd vă amintiţi trecutul, recaptivaţi această amprentă în prezent. Viitorul este o clipă de acum imaginată. O proiecţie a minţii. Cînd apare, apare sub forma clipei de acum. Cînd vă gîndiţi la viitor, faceţi aceasta tot în clipa de acum. Evident, trecutul şi viitorul nu au realitate proprie. Aşa cum luna nu are lumină proprie şi poate doar să reflecte lumina soarelui, tot aşa trecutul şi viitorul sînt doar palide reflexii ale luminii, ale puterii şi ale realităţii prezentului etern. Ele îşi împrumută realitatea de la clipa de acum

Eckhart Tolle “Puterea prezentului”

Intr-o zi a inceput jocul… jocul de carti…

Am aruncat pe masa O CLIPA …
….dar tu ai aruncat O ZI 
…si am pierdut o carte 
Scot din carti AMINTIREA dar tu arunci repede UITAREA si am mai pierdut o carte… 
Am pus INTREBAREA si tu pui TACEREA si nu ai castigat o carte. 
Joc ASUL TE IUBESC si din priviri tu imi arunci ASUL TE-AM IUBIT ...
Trista, tacuta ma ridic si plec… 
Cine a castigat nu voi sti nici eu nu vei sti nici tu .......

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.

- Nu mai pot! Viata mi-e un chin!
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:
- Acestea sunt suferintele tale. 
Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.
- Vezi?, îl lamuri înteleptul. “În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea.”

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.

Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:

”Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi .”

… iar cand in viata ta exista momente in care te plangi de starea jalnica in care se afla lumea, societatea sau cand esti tentat(a) sa arati acuzator spre altii, raspunde-ti la o singura intrebare:

“Sunt parte din problema sau din solutie?”

                                         (adaptare dupa un text de Bruno Ferrero)

Ce-ar fi sa ma iubesti?Sa ma duci in univers..sa navigam pe o stea...si sa-mi spui ca sunt iubirea ta...Sa-mi spui ca sunt singura fata pe care ai putut s-o iubesti atat?...Hai sa navigam pe curcubeu...sa traim fiecare culoare a lui..si sa ne iubim la soare....sa luam meteoritu si sa cadem in mare...sa navigam pe ocean...sa ne plimbam pe valuri...sa ne sarutam sub apa...
sa visam la noi doi cum vom sta la batranete povestindu-le nepotilor cat ne iubim...de ce nu ma duci in infinit??sa ne iubim in nori si sa visam cum ne tavalim in aer...sa-ti sarut gatul...si buzele ce ard alaturi de mine...vreau sa fi lumea mea...iar eu universul tau... hai sa fim noi...cei doi copii ce se iubesc mereu....sa ne certam unul pe altul cand gresim...si sa ne impacam facandu-ne sa ne pierdem pe iarba verde.... iubindu-ne in ploaie si in soare...


cand se cutremura pamantul..noi sa ne strangem in brate si sa ne juram iubire...sa-mi uit dragostea la tine...si sa-mi pierd mintea fara tine...uite cum ma privesti...nu sti..dar ma ranesti...cu vorbele tale reci...ce-mi ajung pana in cele mai ascunse si pierdute locuri din inima mea impietrita...daca as putea sa te i-au de mana cand toata lumea se uita la tine... si sa-ti spun ce simt pentru tine...sa ti spun ca vreau sa fiu cu tine in toate anotimpurile de azi inainte...
sa-ti spun ca nu vreau sa irosesc nicio clipa fara tine...vreau sa ma trezesc cu tine..sa traiesc cu tine...sa beau cu tine... sa zambesc cu tine...sa nu pot trai fara tine...fara mangaierea ta...fara sarutul tau... fara parul tau...fara respiratia ta...fara offul ce-l simt cand ne dam drumul mainilor...vreau sa fi sangele meu...sa pot sa ma pierd in fumul de tigara mereu cu tine... vreau sa fi acea inghititura de vin dupa o lunga calatorie in desert...vreau sa fi in sangele meu...sa fi drogul meu...sa vreau sa-mi intri mereu in vene.... sa nu lipsesti niciodata...si cand pleci..sa ma omori… sa stam intinsi pe o petala si sa ne pierdem hainele in vant...fii iubirea mea!

Imaginati-va relatia perfecta. Va aflati intr-o stare continua de fericire perpetua, pentru ca traiti alaturi de barbatul ideal sau de femeia ideala. Cum ati putea descrie viata alaturi de o asemenea persoana?

Ei bine, relatia cu o asemenea persoana ar putea fi comparata cu relatia cu un caine. Un caine nu poate fi altceva decat un caine. Orice ati face, el nu se va schimba. Acelasi lucru este valabil si daca aveti o pisica sau un cal. Orice animal este ceea ce este.
 
Acceptarea acestui adevar in relatia cu alti oameni este foarte importanta. Nici un om nu poate fi schimbat de catre un altul. Fie il iubim asa cum este, fie nu.
A incerca sa-l schimbam pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca si cum am incerca sa schimbam un caine, o pisica sau un cal.
 
Realitatea este ca orice om este cel care este, inclusiv noi insine. Este la fel in cazul dansului: fie doresti sa dansezi, fie nu. Trebuie sa fii complet sincer cu tine insuti, ca nu se poate sa dansezi si sa te simti bine daca tu nu doresti acest lucru. Numai cine intelege acest adevar profund poate deveni suficient de lucid pentru a-i vedea pe cei din jur asa cum sunt, nu asa cum doreste el.
Daca aveti un caine sau o pisica, ganditi-va la relatia cu animalul. Sa luam exemplul relatiei cu un caine. Animalul stie perfect cum trebuie sa se poarte cu dumneavoastra. Cum reactionati atunci cand cainele greseste? Orice i-ati face, lui nu-i pasa pentru ca va iubeste oricum. Cainele nu asteapta nimic de la dumneavoastra. Cum stau insa lucrurile cu iubita sau iubitul dumneavoastra, cu sotul sau sotia? Acestia au atat de multe asteptari, si in plus se mai si schimba tot timpul.
Cainele este responsabil pentru jumatatea lui de relatie cu omul. Cand stapanul lui ajunge acasa, cainele latra de bucurie, da din coada, sare pe el. El isi joaca foarte bine rolul, iar omul stie ca este un caine perfect. Cei care isi iubesc cu adevarat animalele isi joaca la randul lor perfect rolul: le hranesc, le mangaie, se joaca cu ele. Ei isi iubesc neconditionat animalele, asa cum ii iubesc si acestea pe ei. Ambele parti isi asuma perfect partea de responsabilitate pentru relatia dintre ele.
Marea majoritate a oamenilor isi pot imagine foarte usor un asemenea tip de relatie cu un animal, dar nu si cu un alt om. Oare de ce? Cunoasteti pe cineva care nu este perfect? Cainele nu este decat un caine, iar acest lucru nu va deranjeaza. Nu va simtiti deloc responsabil pentru el, nu doriti sa-l faceti sa devina un alt caine. La randul lui, el nu incearca sa faca din dumneavoastra altcineva decat sunteti, de pilda un stapan mai bun.
 
De ce ati incerca atunci sa transformati o femeie intr-o alta femeie, sau un barbat intr-un alt barbat? De ce nu sunteti dispus sa ii acceptati asa cum sunt?
Poate ca va ganditi: “Dar ce sa ma fac daca nu ma aflu alaturi de femeia potrivita sau de barbatul ideal?” Intr-adevar, trebuie sa alegeti femeia potrivita sau barbatul potrivit. Dar cine poate fi partenerul potrivit? Cineva care doreste sa mearga in aceeasi directie cu dumneavoastra, care este compatibil cu valorile si cu convingerile dumneavoastra, din punct de vedere emotional, fizic, spiritual.
Cum puteti sti daca partenerul dumneavoastra este potrivit? Sa spunem ca sunteti barbat si ca o femeie doreste sa va aleaga ca partener de viata. Daca ar exista o suta de femei aflate in cautarea unui barbat, cate dintre ele ar fi dispuse sa va aleaga pe dumneavoastra? Raspunsul este simplu: nu aveti de unde sa stiti. De aceea, este necesar sa explorati si sa va asumati un anumit risc.
Eu va pot oferi un raspuns: femeia cea mai potrivita pentru dumneavoastra este femeia pe care o iubiti asa cum este, pe care nu veti incerca sa o schimbati in nici un fel. Aceasta este femeia potrivita pentru dumnevoastra. Daca gasiti o asemenea femeie, iar ea va raspunde cu aceeasi atitudine, atunci sunteti un om norocos.
Sunteti barbatul potrivit pentru ea daca va iubeste exact asa cum sunteti si daca nu doreste sa va schimbe in nici un fel. Nu femeia este responsabila pentru dumneavoastra; ea trebuie sa aibe incredere ca sunteti cel care pretindeti ca sunteti, ca proiectia dumnevoastra exterioara este identica cu adevarul dumneavoastra interior. Trebuie sa fie la fel de cinstita cu dumnevoastra si sa nu proiecteze in exterior o imagine diferita de cea reala, astfel incat sa descoperiti mai tarziu ca nu este cea care credeati initial ca este.
Cine va iubeste, va iubeste exact asa cum sunteti. Daca cineva doreste sa va schimbe, inseamna ca nu sunteti persoana pe care o doreste. Atunci, de ce ar mai ramane alaturi de dumneavoastra?
Este usor sa-ti iubesti cainele, caci cainele nu are opinii despre tine. Cainele isi iubeste stapanul neconditionat. Acest lucru este extrem de important. Daca partenerul dumnevoastra va iubeste exact asa cum sunteti, iubirea sa seamana cu iubirea unui caine. Alaturi de el/ea, puteti fi dumneavoastra insiva, puteti fi cel/cea care sunteti, exact asa cum cainele este cel care este.

                                                                               Din cartea “Arta de a iubi” de Don Miguel Ruiz

Se spune că acolo sus avem niște îngeri păzitori… și unii am fost învățați să ne rugăm la ei în fiecare seară…

Mă rog și eu de ani de zile și nu mă pot dezobișnui. Și m-am gândit la cine mă rog.

Nu cred că am un înger păzitor; viața mi-a arătat că am mai mulți. Și nu sunt undeva sus, ci aici lângă mine. Sunt acele persoane care mi-au fost alături în clipele cele mai grele. Sunt oamenii care au stat pe capul meu și nu m-au lăsat să intru în depresii. Sunt aceia care știu să-mi schimbe și cea mai urâtă zi cu un zâmbet.

Sunt oamenii care se sforțează să se cuibărească în sufletul meu chiar dacă le pun opreliști din frica de a nu-mi deschide sufletul. Sunt oamenii care îmi oferă o îmbrățișare spontană când mi-e prea frică să le-o cer.

Sunt persoanele care țin la mine așa cum sunt, cu calități și defecte, și nu încearcă să mă schimbe după bunul lor plac. Sunt persoanele care doar fiind alături de mine m-au făcut mai bună și m-au învățat să mă plac mai mult pe mine însămi.

Sunt aceia care mă învață să nu mă mai tem și să nu deznădăjduiesc.

Sunt aceia care m-au învățat să iubesc.

Și mă rog la ei în fiecare seară; pentru a rămâne mereu lângă mine; oricât aș greși în fața lor.

Cine sunt eu ?

Umbra unui vis....

Cine esti tu?

Taina sufletului meu,lumina ochilor mei,soapta buzelor mele,
picatura de speranta ce ma ajuta sa merg mai departe...

Cine sunt eu?

O adiere de vant pierduta in toamna...

Cine esti tu ?

Lacrima ce imi mangaie obrazul ,bratele ce ma cuprind cand in suflet mi-e frig,
esti tot ce-mi doresc ,tot ce nu am...

Cine suntem noi?

Doua inimi ce ne-am intanlit in frig...in ger....in noapte 
 si visam impreuna chiar daca destinul nu ne tine parte....