Acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frică, iar acolo unde există frică, nu vom găsi niciodată iubire.
Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viaţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în viaţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. In esenţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte.
Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Frica se face deci simţită ca o nevoie anunţată.
De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afara noastră, începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursa bucuriei vieţii nu este în afara noastră, ci vine din interiorul nostru, frica va dispare.
A ajunge în starea în care eşti conştient de tine însuţi, identificarea faptului că posezi tot ce-ţi trebuie, că numai tu eşti sursa bucuriei vieţii tale, reprezintă o adevărată transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepărtat toate fricile.
Fricile tale NU sunt reale. Tu le inventezi!
Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioară pe care vei fi surprins să constaţi că o ai, o energie care va vindeca frica. Este energia emoţiei, a bucuriei, a vieţii.