Discipolul îl întreabă pe maestru de ce există greutăți care
ne împiedică să ne atingem scopul și ne abat de la calea pe care am ales-o.
-Ceea ce tu numești „ greutăți” – i-a răspuns maestrul –
reprezintă de fapt o parte a scopului tău. Încetează să reziști. Imaginează-ți
că tragi cu arcul. Ținta este departe și nu se vede, fiindcă pe pământ s-a
lăsat o ceață groasă.
Oare te vei lupta cu ceața? Nu. Ci vei aștepta să sufle
vântul și s-o destrame. Acum ținta se vede, dar vântul schimbă felul în care
zboară săgeata. Oare te vei lupta cu vântul? Nu. Ci pur și simplu vei ține
seama de direcția și felul în care suflă, și vei trage sub un alt unghi. Arcul
tău este greu și nu ai putere să întinzi coarda. Oare te vei lupta cu arcul?
Nu. Ci îți vei antrena mușchii, și de fiecare dată vei avea tot mai mult
succes.
– Dar există oameni care trag din arcuri ușoare și flexibile
pe vreme senină și fără vânt – a spus supărat discipolul. De ce doar eu am de
înfruntat atâtea piedici? Nu cumva cineva mi se împotrivește dinadins?
– Nu te uita niciodată la alții – a zâmbit maestrul. Fiecare
are arcul său, ținta sa și trage la vremea sa. Scopurile sunt însă diferite:
unul vrea să tragă cât mai precis, altul să învețe să tragă.
Maestrul, coborând glasul, s-a aplecat către ucenic:
– Și o să-ți mai descopăr o taină înfricoșătoare, băiatul
meu. Ceața nu se lasă pe pământ ca să nu te lase pe tine să tragi, și vântul nu
suflă ca să abată săgeata ta, și arcul nu este greu de încordat ca să te simți
tu slab. Toate acestea există de sine stătător. Tu ești cel care ai decis că în
condițiile date vei putea nimeri ținta. Așadar, ori încetează să te mai plângi
de greutăți și învață să tragi cu măiestrie, ori smereste-ți trufia și alege o
țintă accesibilă.
Konstantin V. Zorin "Dacă puterile sunt pe
sfârșite: Războiul și pacea omului cu el însuși"