Binecuvantare

"Intr-o zi, un om a murmurat: 'Doamne, vorbeste-mi' si un copac si-a frematat frunzele, dar el nu a auzit. Apoi a intrebat mai tare:
'Doamne, de ce nu-mi vorbesti?' si un tunet a zguduit cerul, dar el, din nou, nu a auzit.
Omul a privit in jurul sau si a spus: 'Doamne, lasa-ma sa Te vad!' si o stea a luminat cerul, dar el nu a observat.
 Atunci a inceput sa strige: 'Doamne, fa o minune!' si in clipa aceea s-a nascut un copil, dar el nu a stiut.
Disperat, omul striga mai tare: 'Atinge-ma, Doamne, si arata-mi ca esti langa mine!'
Acestea fiind spuse, Dumnezeu a coborat si l-a atins, dar acesta a alungat fluturele care zbura langa el si si-a continuat drumul.
Ai grija sa nu pierzi o binecuvantare doar pentru ca nu iti apare in felul in care tu te astepti sa se manifeste."

"Micul Suflet şi Soarele"

Odată ca niciodată, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:

- Ştiu cine sunt!

Şi Dumnezeu a răspuns:

- Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?

Micul suflet a strigat:

- Eu sunt Lumina!

Dumnezeu a zâmbit cu drag:

- Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.

Micul Suflet era extrem de fericit.

Tocmai desluşise misterul pe care întreg Regatul dorea să-l descopere.

- Uau!, spunea Micul Suflet, asta e grozav!

Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise ca este.

Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie Ceea ce Sunt cu Adevărat) şi i-a spus:

- Acum, că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt?

- Adică vrei să FII Ceea ce EŞTI cu Adevărat?, îl întrebă Dumnezeu.

- Păi, răspunse el, una este să ştiu ce sunt şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.

- Dar tu chiar Eşti Lumină!, îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.

- Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii lumină, se tot plângea Micul Suflet.

- Aşa deci?, răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.

Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:

- Ar fi totuşi un lucru.

- Ce? întrebă Sufleţelul.

- Păi, nu există decât Lumină. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu şi, astfel, nu există nici o modalitate prin care tu să trăieşti experienţa a Ceea ce Eşti, atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.

- Adică?, întrebă confuz, Micul Suflet.

- Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în Soare. Eşti acolo împreună cu alte milioane, miliarde de lumânări, pentru a crea Soarele. Şi Soarele nu ar fi el însuşi fără de tine. El nu ar fi Soarele, fără una din lumânările sale. Şi fără tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumină, când tu eşti în Lumină?

- Păi, îi răspunse Sufleţelul, tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie.

Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:

- Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumină, atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.

- Ce este întunericul?, întrebă Micul Suflet.

- Este ceea ce tu nu eşti.

- Îmi va fi frică de întuneric?, întrebă Micul Suflet.

- Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.

- Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.

Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea trăi o experienţă anume, va trebui să apară exact opusul stării respective:

- Şi ăsta este un mare dar, pentru că fără el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura, fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb, fii Lumină în Întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti Cine Eşti cu Adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească, pentru ca şi ceilalţi să afle cât eşti de special.

- Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt?, întrebă Micul Suflet.

- Bine-nţeles! răspunse Dumnezeu râzând. Este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi că "special" nu înseamnă "mai bun". Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor, doar atunci când tu vei reuşi să accepţi ca tu eşti special.

- Minunat!, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot sa fiu oricât de special îmi doresc!

- Şi poţi să începi lucrul acesta, chiar acum!, îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, împreună cu Micul Suflet. Apoi, îl întrebă:

- În ce mod îţi doreşti tu să fii special?

- Nu înţeleg, răspunse Micul Suflet.

- Păi, a fi Lumină înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?

Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:

- Mă pot gândi la multe feluri de a fi special!, exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.

- Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea, sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumină.

- Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special, fiind iertător. E ceva special să ierţi?

- O, da! e foarte special.

- Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să trăiesc experienţa a ce înseamnă să fii iertător.

- Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.

Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.

- Ce anume ar trebui să ştiu?, oftă Micul Suflet.

- Nu ai pe cine să ierţi.

- Nimeni?

Micul Suflet abia putea crede asta.

- Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!

Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia, pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă.

Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi. Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur, încât Micul Suflet abia o putea privi.

- Atunci pe cine ai putea ierta?, întrebă Dumnezeu.

- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să trăiesc experienţa iertării. Doream să aflu cât e de special să fii iertător. Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.

Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.

- Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.

- Da?!?, se lumină Micul Suflet, dar cum?

- Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.

- Poţi face tu acest lucru ?

- Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel, încât tu să ai pe cine ierta.

- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă atât de perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic, încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult, încât Lumina pe care o radiezi acum să se transforme într-un Întuneric dens? Ce te-ar putea face, pe tine - care eşti atât de uşor, încât dansezi deasupra stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului - să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?

Micul Suflet fu surprins de răspuns.

- Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreună, noi doi. Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amândoi un Tot. Împreună am fost Sus-ul şi Jos-ul, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost Femeia şi Bărbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Agresorul. Astfel, ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trăi experienţa a Ceea ce Suntem cu Adevărat.

Sufletul cel Prietenos explică mai departe:

- Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi «cel rău» de data asta. Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea trăi experienţa a ceea ce înseamnă să fii Cel care Iartă.

- Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător?, întrebă Micul Suflet, puţin speriat.

- Pai, ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos, făcându-i un semn cu ochiul.

Sufletul cel Prietenos devenise deodată serios şi spuse cu o voce slabă:

- Ai avut dreptate înainte, să ştii.

- La ce te referi?

- Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute. Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.

- Cere-mi orice!, strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte: Voi putea fi Iertător! Voi putea fi Iertător!

Atunci Micul Suflet observă ca Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut.

- Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger că faci toate acestea pentru mine.

- Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Eu vă trimit numai îngeri.

Şi atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului sau:

- Ce pot să fac pentru tine ?

Sufletul cel Prietenos răspunse:

- Atunci când te voi lovi şi te voi izbi. În momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment, aminteşte-ţi te rog ..... Cine Sunt cu Adevărat.

- Oooo, îmi voi aminti!, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.

- Bine, răspunse Prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine Sunt cu Adevărat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit Cine Sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi Cine Eşti. Şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora Cine Suntem.

- Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar - şansa de a trăi experienţa a Cine Sunt cu Adevărat.

Şi astfel, cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţă, emoţionat să fie Lumină, ceea ce era foarte special şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.

Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienţa Iertării şi să-i mulţumească oricărui suflet care făcea ca acest lucru să fie posibil. Şi, ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui - chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe - dar mai ales daca îi aducea tristeţe - Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu:

- Adu-ţi aminte: Eu va trimit numai îngeri.

 

(extras din "Micul Suflet şi Soarele" - Neale Donald Walsch)

Secretul Fericirii...

Acum multi ani, a trait in India un intelept care se spune ca pazea intr-un cufar incantator, un mare secret care l-a facut sa fie invingator in toate aspectele vietii sale si care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.

Multi regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat sa-l jefuiasca pentru a-i lua cufarul, dar totul a fost în zadar.

Si cu cat incercau mai mult, cu atat erau mai nefericiti, pentru că invidia nu le dadea pace. Asa au trecut anii si inteleptul era in fiecare zi mai fericit.

Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus: 

- Domnule, la fel ca si tine, vreau si eu sa fiu foarte fericit. De ce nu ma inveti si pe mine ce trebuie sa fac pentru a reusi? 

Inteleptul, vazand simplitatea si puritatea copilului, i-a zis:

- Pe tine te voi invata secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine si fii foarte atent.

In realitate sunt doua cufere in care pastrez secretul pentru a fi fericit si acestea sunt: mintea mea si inima mea, si marele secret nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci de-a lungul vietii.

Primul pas …

Este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata si, pentru aceasta, trebuie sa-l iubesti si sa-i fii recunoscator pentru toate lucrurile pe care le ai si pentru toate lucrurile care ti se intampla.

Al doilea pas...

Este sa te iubesti pe tine insuti si in fiecare zi, cand te trezesti si seara inainte sa adormi, e bine sa spui: 

Sunt important 

Am valoare 

Sunt in stare

Sunt inteligent

Sunt iubitor 

Astept mult de la mine

Nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.

Acest pas se cheama autostima ridicata. 

Al treilea pas …

Este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti iubitor, exprima-ti iubirea; daca gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti invinge, atunci propune-ti scopuri in viata si lupta pentru ele pana cand le vei obtine. 

Acest pas se cheama motivare.

 Al patrulea pas…

Este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei dobandi pe a ta.

Al cincilea pas…

Este sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui; acest sentiment nu te va lasa sa fii fericit; trebuie sa-l lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu… iarta si uita! 

Al saselea pas… 

Este sa nu iei lucrurile care nu-ti apartin, aminteste-ti ca, potrivit legilor nescrise ale naturii, maine vei pierde ceva de mai mare valoare.

Al saptelea pas… 

Este ca nu e bine sa faci pe nimeni sa sufere; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. 

Si ultimul pas… 

Trezeste-te intotdeauna cu un suras pe buze si observa imprejurul tau, cautand sa descoperi in fiecare lucru partea lui buna si frumoasa; ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb; cand privesti pe cineva, descopera-i calitatile sale.

Iluminarea prin Iubire - starea fara dorinte

"Uneori, daca esti relaxat pot exista momente scurte de revelare a sinelui. Exista astfel de momente in care esti relaxat. Cand esti indragostit, cand iubesti: pentru cateva momente iubitul sau iubita se afla cu tine.

Ai dorit foarte mult asta, ai luptat mult si acum, in sfarsit, iubita este cu tine. Pentru o clipa mintea dispare. Ai depus mult efort pentru a fi cu el sau cu ea. Mintea a luptat mult, a cautat, s-a gandit enorm de mult la acel lucru, iar acum iubita este langa tine si brusc mintea nu mai poate gandi.

Vechiul process nu mai poate continua. Pana acum cautai persoana iubita: acum aceasta se afla langa tine si mintea pur si simplu se opreste. In acel moment nu mai exista dorinte. Esti relaxat, esti “aruncat” in tine insuti.

Pana cand iubita sau iubitul nu iti poate provoca aceasta stare de patrundere in tine insuti, aceea nu este iubire. Pana cand nu devii tu insuti in prezenta iubitei, aceea nu este iubire. Pana cand mintea nu inceteaza sa mai functioneze in prezenta iubitei, aceea nu este iubire.

Uneori se intampla acest lucru, iar mintea si dorintele dispar. Iubirea este fara dorinte. Incearca sa intelegi: poti dori iubirea, dar aceasta este o stare fara dorinte. Cand apare, acolo nu mai poate exista nici un fel de dorinta: mintea este calma, linistita, relaxata. Nici o devenire, nici un fel de imprastiere.

Insa acest lucru se intampla doar pentru cateva momente, daca se intampla vreodata. Daca iubesti sau ai iubit, stii ca aceste cateva clipe vor apare. Este un soc. Atunci mintea nu mai poate functiona, deoarece intregul ei mecanism a devenit nefolositor, absurd. Cel sau cea pe care ai dorit-o se afla langa tine si mintea nu mai poate gandi ce sa faca.

Pentru cateva momente intregul mecanism se opreste. Esti relaxat in tine insuti. Ai atins centrul, fiinta ta si simti ca esti sursa acestei bunastari si fericiri. Te umple o mare fericire, te inconjoara un parfum sublime. Brusc nu mai esti acelasi om ca mai inainte.

De aceea, iubirea transforma atat de mult. Daca iubesti, nu poti ascunde asta. Este imposibil! Daca iubesti, se va vedea. Ochii, fata, mersul, felul de a sedea, totul arata ca oiubesti, ca nu mai esti acelasi om. Mintea doritoare nu mai este acolo. Pentru cateva momente esti precum un Buddha.

Dar acest lucru nu poate tine mult. Imediat mintea va incerca sa isi revina dupa acest soc si va incerca sa gaseasca scuze si metode pentru a gandi din nou. De exemplu, mintea va spune ca ti-ai atins scopul, dar dupa aceea? Ce vei face?

Acum vor incepe argumentarile. Vei gandi: “Astazi sunt cu iubita mea, dar oare voi fi si maine?” Mintea deja a inceput sa gandeasca. Iar in momentul in care ea lucreaza, deja ai cazut in devenire. […]

 Acest lucru se intampla oricui. Cand ai iubit pe cineva au existat momente in care mintea disparea. Dar apoi te-ai casatorit. De ce? Pentru a avea mereu acele momente. Insa ele au disparut atunci cand nu erai casatorit si nu mai pot reveni acum, deoarece situatia este diferita.

Cand doi oameni se intalnesc pentru prima data, acolo este o situatie noua. Atunci mintile lor nu mai pot functiona. Ei sunt coplesiti de situatie – sunt umpluti de aceasta noua experienta, de aceasta noua viata, de aceasta noua inflorire! Apoi mintea incepe sa functioneze si ei vor gandi: “Ce moment sublim! Hai sa ne casatorim pentru a putea repeta aceste clipe minunate!”

Mintea va distruge totul. Casatoria inseamna minte. Iubirea este spontana; casatoria este ceva calculat. Casatoria este un lucru matematic. Atunci vei astepta acele momente beatifice, dar ele nu vor mai reveni. De aceea, fiecare femeie sau fiecare barbat casatorit este frustrat – deoarece ei asteapta reaparitia acelor momente frumoase, care au existat in trecut.

De ce nu mai apar? Pentru ca intreaga situatie s-a schimbat: acum tu nu mai esti nou, nu mai exista spontaneitate, acum iubirea este doar o rutina. Totul a ajuns sa se limiteze doar la obligatii si datorii. Iubirea a devenit o datorie, nu o bucurie. La inceput era o bucurie, acum este o obligatie. Si aceasta obligatie nu iti poate darui aceeasi fericire pe care ti-o da amuzamentul, bucuria.

Este imposibil!! Mintea ta a creat totul. Acum astepti producere acelor momente si cu cat astepti mai mult, cu atat mai mica este posibilitatea lor de aparitie. […] Acum nu mai poate apare nimic. Asa ceva nu apare decat atunci cand esti deschis: se intampla intotdeauna intr-o situatie noua.

Asta nu inseamna sa schimbi coordonatele vietii tale zilnic, ci inseamna sa nu perimiti mintii sa creeze un sablon. Atunci sotia sau sotul tau te va incanta in fiecare zi. Nu permite mintii sa astepte, nu-i permite sa se miste in viitor. Astfel maestrul sau prietenul tau va fi mereu nou. Si totul este nou in lume, cu exceptia mintii. Mintea este singurul lucru care este vesnic vechi.

Soarele este altul in fiecare zi. Astazi pe cer nu este acelasi soare care a fost si ieri. Luna este noua, ziua, noapte, florile, copacii… totul este nou, doar mintea nu este. Ea este vesnic veche - tine minte, vesnic - deoarece pentru a exista are nevoie de trecut, de experiente acumulate, de experiente proiectate.

Mintea are nevoie de trecut, iar viata numai de prezent. Viata este vesnic fericita - mintea niciodata. Ori de cate ori permiti mintii sa te controleze pe tine, atunci odata cu ea apare acolo si nefericirea."

Osho

Ce se ascunde în spatele proiecțiilor?

Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni, din cauza unui mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.

Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe piept o sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită. Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt sigure: nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine cineva care acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea persoană se conectează direct la noi. De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.

În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultat(ă) de aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă.  Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabil(ă) să o dovedesc în viitor. Dacă sunt jignit(ă) de aroganţă, trebuie să privesc mai atent(ă) toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am fost arogant(ă) în trecut? Sunt arogant(ă) acum? Aş putea fi arogant(ă) în viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi aroganţa.

Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat. Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine. În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu doresc să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă amintiţi că există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru a primi acest dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine. Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine.

Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă, distrugând o parte din propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări accidentale.

În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.

Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi toate trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt adesea ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim. Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de oameni, descoperă unde te asemeni lor. Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative; le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu care lucrăm proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi succesul. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem. Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al nostru înşine.

Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne retragem propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi cu adevărat. Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide ochii şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă umană, ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o manifeşti într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi în stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda această calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi sau din ea însăşi.

Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te cunoşti pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin norul format de proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că cele trei mari mistere ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru el însuşi.

Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o facem.

Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!

Debbie Ford –   Partea întunecată a căutătorilor de lumină,

"Viaţa este aici şi acum"

" Încercaţi să creaţi numai lucruri frumoase, nu aduceţi la viaţă nimic urât. Nu aveţi prea mult timp şi nu aveţi nici multă energie de pierdut. Având o viaţă atât de scurtă, având o sursă de energie atât de mică, este pur şi simplu stupid să o pierdeţi în tristeţe, în furie, în ură, în gelozie. Folosiţi-vă energia în iubire, folosiţi-o în acţiuni creatoare, în prietenie, în meditaţie; îndreptaţi-vă spre ceva care să vă înalţe. Şi cu cât vă înălţaţi mai mult, cu atât întâlniţi mai multe izvoare de energie care stau la dispoziţia voastra.''

 -Osho în "Viaţa este aici şi acum"

Iubirea neconditionata

Ce este iubirea neconditionata? Este iubirea daruita fara a astepta sa primesti nimic in schimb – nici macar iubire. Este iubirea care recunoaste, accepta si apreciaza totul – chiar si lucrurile pe care nu le poate intelege. Este iubirea care ne indeamna sa ne raspandim Lumina stralucitoare, chiar si atunci cand nu se uita nimeni. Este felul in care trebuie sa ne iubim pe noi insine si singurul fel de iubire care poate fi impartasita liber cu ceilalti. Iubirea neconditionata este cea mai puternica forta din univers si nimic din ea nu inseamna slabiciune si neputinta, pentru ca ea este energie si nu trebuie confundata cu emotia iubirii.

Cuvantul „iubire”, pe care il folosim pentru a ne descrie relatiile cu aceia despre care vrem sau gandim ca ar trebui sa ne placa si sa ne accepte, reprezinta o energie tri-dimensionala. Ea se supune, asadar, tuturor nuantelor, indoielilor si fricilor care fac parte din lumea noastra 3D. In iubirea emotionala, putem fi slabi si vulnerabili, nesiguri si confuzi. Ne iubeste cineva cu adevarat, sa ii iubim si noi – merita ei sau meritam noi, iubire? Emotiile isi au originile in trecut – iubim in conformitate cu karma noastra, cu ADN-ul emotional, cu istoria si dinamica grupului de suflet. Iubirea emotionala este conditionata si indoielnica, iubirea neconditionata nu.

Iubirea neconditionata nu are nicio legatura cu ceea ce simtim in legatura cu ceilalti. Pentru ca e „iubire”, o putem confunda cu un sentiment. Dar daca ne gandim la ea, ca fiind similara aerului pe care il respiram, devine mult mai usor de inteles si de abordat. Aerul este pretutindenea, este esential pentru viata, folosit de toata lumea si aflat liber la dispozitia tuturor. Nu judeca, nu condamna, nu limiteaza si nu critica. El binecuvanteaza si hraneste viata, fara sa puna vreo intrebare. Putem sa ne conectam la aer sau nu, e alegerea noastra, la fel cum altii se pot conecta la noi sau nu, sau noi la ei – totul este o alegere. Insa atunci cand suntem atenti in mod constient, la fiintarea cu aceasta vibratie, atragem intotdeauna cele mai inalte aspecte ale celei de-a treia dimensiuni, pentru ca ele se afla la acest nivel de vibratie.

Atunci cand suntem la nivelul iubirii neconditionate, ne aflam la cea mai inalta vibratie a noastra si, daca indepartam conexiunile emotionale, suntem deschisi sa dam si sa primim aceasta energie. Cu fiecare inspiratie, primim iubire neconditionata si, cu fiecare expiratie, o impartasim cu lumea. Atunci cand iubirea trece prin campul nostru vibrational, ne binecuvanteaza si ne inalta. Si cand o daruim liber celorlalti, le permitem sa impartaseasca si ei aceasta binecuvantare. Cand ducem iubirea neconditionata la acest nivel de simplificare, ea nu mai necesita niciun efort si, fiind constienti de aceasta vibratie, atragem in acelasi timp toata iubirea emotionala pe care ne-o dorim


Jennifer Hoffman

Iubirea mea...

Am invatat sa iubesc de la un suflet minunat, un suflet de inger care merita tot ceea ce este mai bun. Tu m-ai invatat sa iubesc...Iubirea mea. Tu reprezinti frumosul, blandetea si gingasia din viata mea. Fara tine, viata mea ar fi alb –negru...tu ii dai culoare.

Nu mint atunci cand iti spun ca te iubesc, nu mint atunci cand iti spun ca imi lipsesc imbratisarile tale, dragostea ta, tot ceea ce esti tu. Fiecare minut fara tine trece ingrozitor de greu...clipele pana la revedere imi par nesfarsite. Cand o sa ne intalnim vreau sa te sarut dulce si sa ma pierd in imbratisarea ta.

Mi-e dor… mi-e dor de tine, as da orice ca sa te pot vedea macar pentru o clipa, sa-ti spun cat te iubesc, sa te strang in brate, sa te sarut...daca ai putea sa simti cum bate inima mea de fiecare data cand iti aud vocea. Daca vrei sa stii cat de mult mi-e dor de tine, incearca sa prinzi picaturile de ploaie...prea putine reusesti, nu-i asa?

Niciodata nu voi avea timp pentru a-ti scrie...a-ti reda in cuvinte tot ceea ce simt pentru tine: Iubire, Pasiune, Dorinta....iar, daca tac, sa nu crezi ca n-am ce spune...doar ca uneori, cuvintele pur si simplu nu-mi pot exprima sentimentele!

Iti multumesc pentru absolut tot, te voi purta mereu in sufletul meu, vei avea mereu un loc special, si oriunde voi fi...vei fi in gandul meu. Nu te voi uita, nici o distanta nu va schimba, niciodata, lucru acesta.

Acum te las, inchei aici pentru ca nu mai pot scrie, imi dau lacrimile… Te iubesc mult de tot, sa ai grija de tine. Te sarut dulce cu drag. Iubita ta.

Te iubesc...

Te iubesc in zorii fiecarei dimineti cand viata ma obliga sa ies de sub vesmantul viselor si sa traiesc…

Te iubesc si-atunci cand, cautandu-te, nu te gasesc printre oamenii ce misuna in jurul meu …

Te iubesc atunci cand, in gand, ochii tai imi zambesc si ii simt atat de aproape, atat de clar, incat am impresia ca, daca as intinde mana...te-as putea atinge…

Te iubesc in fiecare seara, cand plina de dor de tine ma pun in pat...singura...iar inima se revolta de neputinta de a reusi sa  schimbe ceva …

Te iubesc cand, in colturi diferite ale lumii fiind, luna reuseste sa ne-aduce impreuna si stele danseaza pt noi, un dans al iubirii…

Te iubesc cand vocea ta imi sopteste simplu “si mie mi-e dor de tine” si, in mine, inima sta sa sara de fericire…

Te iubesc cand esti departe si distanta mi te-aduce aproape, si apropierea ta imi da liniste...si neliniste, pace ...si zbucium…

Te iubesc cand degetele tale imi ating fin obrazul si iubirea din ochii tai se revarsa asupra-mi insufletindu-ma…

Te iubesc cand sufletul meu alearga nebun spre tine…

Te iubesc...si eu stiu...si tu stii...si asta, oricum, nu schimba nimic.

Iubitul meu, TE IUBESC....uite, asa de mult...

Din nou...departe de tine...departe de noi...

...mi-e dor de tine din prima secunda in care nu te mai vad
...mi-e pofta de tine din clipa in care iti indepartezi buzele de ale mele
...mi-e dor de tine cand nu-ti mai simt bratele in jurul meu
...mi-e dor de tine cand nu-ti mai simt respiratia fierbinte pe trupul meu, care freamata de iubire cand ma saruti, cand ma mangai, ma imbratisezi, ma iubesti

...mi-e dor de tine cand buzele mele flamande doresc sa te sarute, sa te dezmierde, sa te simta sa te guste
...mi-e dor de tine atunci cand vreau sa-ti daruiesc toata iubirea mea, deci mi-e dor de tine in fiecare secunda...
...pentru ca in fiecare secunda ma gandesc la tine, Iubitul meu

Iubirea nu doare...

Iubirea nu doare si nu face rau… mi-a spus ieri, intr-o discutie Iubitul meu, fiinta atat de drag sufletului meu.

Iubirea te inalta, te implineste, te face sa vezi toate frumoasetile vietii, te face sa zambesti, sa razi, sa canti, sa strigi lumii intregi iubirea ta...si sa zbori. Pe culmi nebanuite.  Pe carari neumblate.

Iubirea iti face sufletul sa vibreze, iti ofera o stare de pace incredibila.

Iubirea te face sa dansezi plin de incantare, de uimire si de fericire.

Iubirea este acea lumina divina care ti se revarsata din priviri, iti lumineaza chipul.

Iubirea te tranforma...te face mai bun...te desavarseste.

Iubirea…

...doar ea poate face toate aceste lucruri cu sufletul unui om. Doar acea iubire adevarata, pura, profunda.

Iar eu am intrebat...

Iubitul meu, ce sunt atunci sentimentele care ne coplesesc sufletul si le confundam cu iubire? Sentimentele care ne fac sa ne afundam, sa ne pierdem intr-un haos trist de amaraciune?! Daca iubirea e zbor, de ce atatea prabusiri? Daca iubirea nu doare, de ce atat de multa suferinta? Daca iubirea e doar bucurie, de ce atat de multe lacrimi? Daca iubirea e implinire, de ce tocmai sentimentul de implinire lipseste?

....Iubita mea, IUBIREA este ceva divin, ea vine de la Dumnezeu. Este un sentiment cu care noi ne nastem, traim toata viata, iar in momentul mortii noastre il luam cu noi. Este singurul bagaj al sufletului nostru, singura comoara pe care noi o avem in permanenta pe drumul vietii. Aceasta este singura noastra avere. In functie de cat adunam, atat de bogati suntem.

Tot ceea ce ai spus tu sunt sentimente care produc suferinta, iar sentimentele care produc suferinta nu sunt iubire, mi-a spus.

Iubirea nu doare si nu face rau…

Eu simt...

  ....ca nu sunt lasa, iubirea ta ma umple de curaj, stiu ca voi avea puterea sa nu te mint niciodata.

 ....ca nu sunt superficiala, dragostea pentru tine mi-a deschis sufletul, sunt gata sa-ti primesc in el toate grijile si nevoile, toate gandurile si sentimentele.

 ....ca nu sunt distanta, mi-ai aprins inima si sunt legat de tine cu mii de emotii si sentimente din care daca m-as smulge as ramane goala.

 ...ca sunt pasionala, ca iti doresc trupul, si mintea si sufletul, ca te privesc, te ascult, te simt cu toata fiinta mea vibrand de dor si adoratie.

 ...ca poti sa te increzi in mine la fel ca in tine insuti.

 ...ca uneori nu iti voi darui la fel de mult cat voi primi, dar am sa iti daruiesc intotdeauna totul

 ...ca nu iti pot face un drum al vietii perfect, dar iti promit ca voi fi o buna prietena care iti va fi alaturi pana la capatul lui.

...mi-e dor....

Iubitul meu, mi-e dor in fiecare zi sa-ti vad chipul inflorit de zambete si-n fiecare noapte sa-ti ascult rasuflarile fierbinti.
 ...mi-e dor in fiecare clipa sa-ti aud glasul vibrand de voiosie, mi-s nepus de dragi scanteile de fericire din ochii tai frumosi.
 ...mi-e drag sa ascult povestea sufletului tau in fiecare vorba ce o spui si fiecare gest ce-l faci imi descanta inima cu tainice vraji stiute doar de tine.
Pentru unii dorul e durerea cauzata de lipsa cuiva dar pentru mine e doar pofta nestavilita... te tine ....... !
M-as putea pierde in lume atat de usor dar pe tine te-as gasi si la capatul universului, e ceva in inima mea ce nu poate fi despartit de tine, acel ceva m-a facut pentru totdeauna a ta.
Ingerul meu....

Dragostea este oarba

Demult, undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:
"Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!"
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:
"V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?"
Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua...
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata... Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda :
"De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit ?"
Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca. Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul ! perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! Daruirea in sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! inciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia... pur si simplu a uitat unde s-a ascuns... dar aceasta nu este atat de important! Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata ... pana cand a observat o tufa de trandafir, si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori.
"Un milion!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica intr-o pestera intunecata, Minciuna - in spatele curcubeului iarasi o minciuna... Era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca. Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti... Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit : spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator. Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU.

Increderea...este o forma de a iubi (II)

Increderea este una dintre formele sublime de a iubi si de a fi iubiti. Increderea in altul inseamna increderea in tine insuti. Aceasta inseamna armonie, bucurie, libertate, speranta, lipsa conflictului. A avea incredere inseamna a castiga in lupta cu tine insuti. Destinul omului care are incredere in partenerul pe care il iubeste capata un aspect armonios. Omul increzator este si cel care are mai mult succes in viata, este omul vesel, dispus pentru miscare, spre libertate, spre creativitate. Daca in dragoste lipseste increderea, dragostea este ciuntita. Sunt oameni care spun:”Ah, dar eu nu pot sa dansez decat cu partenerul de viata. Cu altcineva ma simt stingher”. In cine nu are incredere acest om ? In el insusi. Stinghereala este o buturuga izvorata din neincrederea in sentimentele proprii. Te poti teme ca, dansand cu altcineva, vei simti emotie pentru acel cineva si atunci tu vrei s-o eviti. Si, daca nu te bizui sa iesi singur la o cafenea, te poti teme de reactia partenerului tau, de reactia lui negativa, ceea ce inseamna iar neincredere.

Gelozia inseamna neincredere, suferinta, angoasa, deprimare, despartire. Ea este un fel de a spune: “Sunt slab, ma tem ca ma vei parasi. Ma tem ca nu ma iubesti, pentru ca eu nu ma iubesc pe mine. Si, neiubindu-ma pe mine, eu nu te pot iubi nici pe tine.”

 Exista un mit printre noi si anume acela ca gelozia inseamna iubire. Ca acela care nu iubeste, nu este gelos. Lucrurile stau tocmai invers. Fiindca iubirea inseamna si incredere, si speranta, si dorinta ca celalalt sa fie fericit. Prin gelozie noi strigam impotriva fericirii celuilalt. Vrem ca el sa fie fericit in cusca pe care i-am pregatit-o inca din vremea copilariei noastre, in inchisoarea in care am fost azvarliti de greutatile pe care le-am avut si de neincrederea pe care altii ne-au azvarlit-o in suflet. Cine iubeste pe altcineva, ii ofera bucuria de a fi fericit asa cum considera el aceasta bucurie. Este felul in care putem oferi libertatea pentru a ne simti noi insine liberi sa traim starea de fericire. Se intampla ca in casnicie un partener sa se simta fericit stand in casa si odihnindu-se, iar altul plecand afara, printre ierburi sau prin multime. Fiecare va fi nevoit sa tina cont de fericirea celuilalt. Iar atunci cand ei se vor intalni din nou acasa, se vor simti impliniti si se vor iubi mai mult unul pe celalalt. Pentru aceasta, este nevoie de forma de a iubi cu incredere. Si increderea contine, inca, multe alte roluri in viata de zi cu zi. Trebuie sa avem incredere chiar in calatorul de alaturi, din tramvai. Cand el te calca pe picior pentru ca s-a dezechilibrat, trebuie sa ai incredere in faptul ca nu te-a calcat intentionat. Cand increderea nu exista, tu incepi sa strigi, sa-i arunci vorbe veninoase si sa-i arunci energia urii tale. Suntem de acord ca aceasta nu este iubire, ci tocmai lipsa ei.

De aceea increderea este o forma sublima de a iubi. Caci prin ea iubim un barbat sau iubim o femeie, prin ea iubim un calator necunoscut in tramvai, prin ea iubim un caine, o albina sau un copil. Fara incredere, iubirea....nu mai este iubire.